Credinţă şi cunoaştere
,,Şi de este cineva din voi lipsit de înţelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, Cel ce dă tuturor fără deosebire şi fără înfruntare; şi i se va da. Să ceară însă cu credinţă, fără să aibă nici o îndoială”( Iacob I,5-6) Atât religia cât şi ştiinţa au un scop comun: restaurarea omului. Dar pentru […]
,,Şi de este cineva din voi lipsit de înţelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, Cel ce dă tuturor fără deosebire şi fără înfruntare; şi i se va da.
Să ceară însă cu credinţă, fără să aibă nici o îndoială”( Iacob I,5-6)
Atât religia cât şi ştiinţa au un scop comun: restaurarea omului. Dar pentru a produce această stare au folosit căi diferite. Majoritatea a aderat la fenomenul religios folosindu-se de argumentul credinţei, iar o mică parte a folosit doar strict izvorul ştiinţelor pozitiviste din cultura laică. De aceea, începând cu secolul luminilor a persistat obsesiv întrebarea: mai avem nevoie de Dumnezeu? Retoric, s-a dat un răspuns scurt, întrebând: copiii pot trăi fără părinţi? Desigur, dar sunt orfani…! Pe zi ce trece negarea divinităţii este ilogică şi imorală, absurdă şi ridicolă, adică: dacă tot nu există, de ce – L înjuri? Cultura fără suflet produce idolatrie şi duce la dictatură. Atunci când locul lui Dumnezeu este luat de ..zei”, te poţi aştepta la orice. Singuratic şi călător în această lume, omul s-a văzut nevoit să strige mereu după ajutor, iar chemarea a fost aceeaşi: „Doamne, ajută-mă!” S-a dovedit că singurătatea a dus la primitivism, iar comuniunea a păstrat viaţa. Religia a ţinut loc de ştiinţă şi a venit timpul când cultura ştiinţei trebuie să pregătească omul pentru Cer. Religia dă scop şi ideal vieţii, dacă acceptăm răspunsul dat la întrebări existenţiale:cine suntem şi unde plecăm? Se descifrează enigmele în ,,pasul” de furnică printre miliardele de galaxii, dar aşteptarea o întregeşte doar răspunsul credinţei. Aşa se explică şi argumentul ,,mulţumirii de sine”, chiar dacă îţi lipsesc multe în această viaţă. Sfintele Taine şi Liturghia le asigură celor credincioşi liniştea sufletească. Cultul religios ne ajută şi ne învaţă cum să-L adorăm, să-L rugăm si să-I mulţumim. Educaţia celor ,,şapte ani de acasă” a rămas religioasă, pleacă din familie şi se continuă în societate.
,,Doamne, învaţă-ne să ne rugăm! Şi le-a zis: Când vă rugaţi, ziceţi:
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, Vie împăraţia Ta, Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastra cea de toate zilele, Dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşealele noaste, Precum si noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pre noi în ispită, Ci ne izbăveşte de cel rău“.(Luca XI,1-4 )
Datorită religiei familia este sacră şi nu amor liber, concubinaj sau adulter. Fără Dumnezeu rişti să nu ai nici glie strămoşească şi nici patrie. Cultura religioasă dă societăţii caracter, solidaritate, respect, responsabilitate: nu de teama legii, ci din conştiinţă. Atunci când religia a fost scoasă din instituţiile statului urmările au fost dezastruoase, riscând ca totul să se denatureze. Chiar înţelepţi ai lumii au constatat că mai uşor este a zidi un oraş în aer, decât a construi un stat fără religie. Cei care s-au împotrivit lui Dumnezeu încercând să distrugă religia poporului, au devenit duşmani ai societăţii. Montesquieu spunea: ,,Prinţul care nu are religie, este un animal îngrozitor, care nu se simte liber decât atunci când sfâşie şi devorează”. Creştinismul a dat lumii o morală superioară care a întrecut etica filosofiei, arta devenind fiica religiei şi trăind din inspiraţia ei. Filosofia fără religie ar fi un Babilon,dar filosoful îl poate asculta iarăşi pe omul care prin credinţă înţelege universul. Urmele lăsate de civilizaţie prin istorie se datorează religiei. Ştiinţa fără conştiinţă, degeaba deţine premiul Nobel, fiindcă ar dinamita viaţa. A progresa înseamnă a învinge răul prin bine şi binele prin mai bine. Ştiinţa a fost o preocupare naturală a şcolilor creştinismului răsăritean şi apusean medieval. Baza celor şapte arte: gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, muzica, geometria, sunt şapte coloane care se ridică către cer şi se încununează cu teologia. Chiar dacă s-ar declara autonomă ştiinţa modernă s-a născut sub aripile Bisericii şi numeroşii oameni de ştiinţă crescuţi în şcolile ei au purtat straie preoţeşti. Sfântul Ambrozie a stabilit principiile cântării bisericeşti, călugării Guido d’ Arezzo a creat solfegiul şi portativul, iar Hucbald muzica polifonică, preotul Weber fiind creatorul operei moderne, Sf. Eligius întemeiază cea dintâi şcoală artistică. Fer. Augustin pune bazele filozofiei istoriei, Casiodor salvează comorile lumii antice şi călugărul Alcuin organizează învăţământul Franţei, iar patriarhul Mesrop alfabetul armean, georgian, caucazian şi Sf. Chiril alfabetul chirilic.
,,Iată începutul înţelepciunii: Agoniseşte înţelepciunea şi cu preţul a tot ce ai, capătă priceperea.
Preţuieşte-o mult şi ea te va înălţa; ea te va ridica în slăvi dacă o vei îmbrăţişa.
Ea va pune cunună de daruri pe capul tău şi te va împodobi cu diademă de mare cinste.”( Proverbele lui Solomon IV,7-9)
Călugărul Bernhard introduce în Europa matematica arabă, abatele Suger construieşte cea dintâi maşină cu aburi. Călugărul savant Bacon este părintele opticii moderne, dând prima explicaţie ştiinţifică a curcubeului şi a analizat propagarea lumini. Albert cel Mare descoperă scripetele, zincul, arsenicul, canonicul Ioan Meister inventează observatorul astronomic, călugărul Joffre pune bazele primului spital neurologic şi psihiatric din Valencia, pe când preotul Bonilau vorbea despre termometrul cu lichid.
,,Eu te voi învăţa calea înţelepciunii şi te voi purta pe căile dreptăţii.
Când vei merge, paşii tăi nu vor şovăi şi, chiar de vei alerga, nu te vei poticni.
Ţine cu tărie învăţătura şi nu o părăsi, păzeşte-o căci ea este viaţa ta.”( P.Solomon IV.11-13)
Tot oameni ai Bisericii au fondat prima şcoală superioară, normală, de meserii, au scris primele tratate de botanică, biologie, zoologie. Iezuitul Frank întemeiază Academia de ştiinţe orientale din Viena. Călugărul Divisch descoperă paratrăsnetul, diaconul Giova magnetismul şi compasul, preotul Montanus şi canonicul Copernicus au stabilit sistemul solar. Diaconul Roller a descoperit electricitatea din nori, iezuitul Lanta a învăţat pe orbi metoda citirii, iar călugărul Pontius instrucţia semenilor noştri surdo-muţi. Maşinile de ţesut prin cădere de apă, primele aşezăminte sociale, organizarea sindicatelor şi proiectul de lege pentru pensiile muncitorilor sunt contribuţia oamenilor Biserici. Părintele cristalografiei, mineralogiei moderne este clericul Haui. Creatorul geneticii şi descoperitorul legilor eredităţii e tot un fiu al Biserici, călugărul Mendel. Abatele Rousselor este creatorul fonetici, iar călugărul Gelbert al pendulei. Am adus doar o parte din numele celor care slujind în Bisericii şi Altare au demonstrat că religia creştină e religie culturală şi progresistă. Istoria creştinismului este istoria culturii europene. Întemeietorul primelor spitale, azile, orfelinate, infirmerii bolniţe, este sfântul Vasile cel Mare.Creştinismul îşi pune pecetea sa de creator al valorilor sacre asupra celor mai de seamă opere, deschide drumurile şi lărgeşte orizonturile, Biserica binecuvântând aceste eforturi.
Ştiinţa fără religie poate dăuna omenirii, dar împreună sunt cheia progresului şi nădejdea viitorului. Religia noastră ne dă un Nume, libertate, sărbători, Scriptură şi Tradiţie. Religia fără de cultură devine o floare pe care toţi o calcă în picioare.Cine nu are simţul religios, într-o bună zi va regreta!
Postat in Credinta si Istorie de Parintele Zisu Iulian