La Videzda

,,Binecuvântat este omul care, cu răbdare şi nădejde în Dumnezeu, îndură toată suferinţa din viaţa aceasta.”

 

Mântuitorul vine  şi  la Scăldătoarea oilor,unde un slăbănog îl aştepta de vreo 38 de ani. Pentru aceasta a şi venit, ca să nu fim singuri. Pilat care nu găsise nici o vină la El, Îl arată cu degetul lumii zicând; ,, Iată, Omul!”. Nădejdea este minunea fiinţei noastre, iar răbdarea este începutul înţelepciunii. Într-o lume în care se vorbeşte tot mai des despre destinul disperării, cuvintele Scripturii rămân mereu de folos:,,Să nu vă abateţi nici la dreapta, nici la stânga! Ţineţi drumul înainte şi în sus”. Vitezda era un lac mic unde  se spălau oile înainte de a fi jertfite, dar şi o bază de tratament publică în aer liber. Doar la o anumită vreme din an un înger al Domnului se pogora şi tulbura apa. Era mare înghesuială acolo, fiind ultima lor speranţă. Aşa că toţ cei bolnavii, orbi, şchiopi, uscaţi, se înghesuiau deoarece: ,, cel care intra mai întâi, se făcea sănătos, de orice boală era cuprins”. Aşteptau cu emoţie şi dramatism clipa . Omul slăbănogit despre care vorbeşte Evanghelia rămăsese singur. Nu mai avea nici pe cei din familie, nici prieteni de odinioară:;,, că, până vin eu, altul se coboară înaintea mea”. L-au părăsit oamenii, dar nu L-a uitat Dumnezeu. Fiecare are cel puţin o şansă.  Domnul este pretutindeni. Remediu la suferinţă este credinţa, dragostea şi nădejdea  în Hristos. Nu-i reproşează nimic, ci doar întreabă: ,, Voieşti să te faci sănătos?” Adică totul depinde doar de tine. Ca Dumnezeu ştia cauza şi povara păcatelor, care cad ca o zestre genetică în bagajul ereditar. Poate vom învăţa din păţanii sau din proverbe:,, Dă-i omului mintea cea mai de pe urmă!” sau ,, Nu-i da omului cât poate sa ducă.” Este un timp şi un ceas al învierii. Acum învie paraliticul că merită! Credea că Dumnezeu îl va vindeca. Ştia că era lângă el Fiul Omului: ,,Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă”. Cei care au văzut minunea n-au priceput nimic fiindcă  pentru ei era  ziua de  sâmbătă şi nimeni nu avea dreptul să facă nici chiar acest bine. Păcatul  aduce: ,,neputinţă, boală, sărăcie şi multe alte necazuri în această lume”, pe când credinţa, răsplăteşte speranţa.   Ca de obicei şi acum Dumnezeu face primul pas şi ne caută. Pe cel vindecat îl întâlneşte în Biserica vremii. Dar noi cei de azi unde suntem? Mai te interesează izbăvirea şi mântuirea ta? Lumii i se se răspunde mereu la întrebarea:,, Cine este omul care ţi-a zis, Ia-ţi patul tău şi umblă?” După atâta suferinţă a învătat totuşi  să-L caute ! După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis:,, Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să-ţi fie ceva mai rău”. A mulţumit şi  încredinţat a mărturisit iudeilor cine este salvatorul său.. În Biserică este Duhul Sfânt care sfinţeşte pe tot omul care vine în lume, de aceea nu trebuie să dăm de necaz ca să pricepem rostul veşniciei.,, Purtaţi-vă sarcinile unul altuia şi aşa veţi împlini Legea lui Hristos”. Suferinţa cea mai adâncă a veacurilor este singurătatea, motiv pentru care de la început Dumnezeu a zis:,, Nu este bine să fie omul singur”. Toate societăţile şi filozofiile trudesc la  formarea ,,omului nou” care nu se poate restaura fără Evanghelie.  Egoismul, avariţia, indiferentismul, fatalismul şi celelalte sunt concepte care ruinează viaţa. Toţi căutăm oameni de omenie, cumsecade ,cinstiţi, cu credinţă în Dumnezeu şi semeni. Aceasta-i menirea noastră:,, şi dacă e în primejdie de a se pierde, să-i arăţi calea”. Când eşti acompaniat de păcat, este  mare primejdie. Iadul este singurătate şi ne desparte de Bine. Solidaritate şi fapta cea bună râmăn  intenţia şi scopul civilizaţiei care poate împlini Scripturile.. În toate împrejurările căutăm câte un om! Chiar dacă prietenia este floarea cea mai rară, în lumea aceasta avem nevoie de acest medicament al vieţii. Să ştiţi că sfinţii sunt prieteni lui Dumnezeu! Prietenia este o bunăvoinţă reciprocă pentru cei care gândesc la fel, în Domnul. În faţa unor misionari creştini Mahatma Gandi spune:,, Îmi place de Hristosul vostru, dar nu-mi place de creştini pentru că ei contrazic cu faptele ceea ce le-a spus Învăţătorul lor”. Vitezda rămâne o şcoală a vieţii prin care trecem toţi. Să învăţăm din această lecţie ca să ne vindecăm. Ştim că prin răbdare vom câştiga sufletele noastre. Cu credinţă  să-L chemăm pe Hristos, ca să rămânem Oameni. Casa Milei, căci aşa se traduce Vitezda, a rămas un biet sit arheologic. Azi este Biserica Lui, Izvor de Tămăduire, fără plată a bolilor. Întrebarea este actuală  şi ni se adresează:,, Vrei să te faci sănătos?” Un singur răspuns:, Da Doamne! 

 

Relatarea Evangheliei despre scăldătoarea din Vitezda este confirmată  arheologic. Ruinele se pot vedea în interiorul curţii unde se află o biserică greco-catolică, zidită chiar pe locul unde Sf- Ana a zămislit pe Fecioara Maria. Au mai rămas doar nişte dărâmături, o scobitură adâncă într-o stâncă calcaroasă de circa 40m, precum şi ruinele zidurilor unor biserici care de a lungul timpului au fost construite în preajmă. Cândva, aici se pogora un înger ce tulbura apa şi cel care intra mai repede se vindeca, indiferent de boala care o avea. Pe la anul 200 î.Hr. marele preot al templului Simeon construise special 2 băi pe lângă jertfelnicul templului, strângând apa pentru ritualul de spălare, dar o pregătea cu plante medicinale pentru terapie. Pe la anul 37 î. Hr. Irod le abandonează şi sapă această Scăldătoare chiar lângă poarta Oilor, prin ea multă lume intra în Ierusalim, apa provenea din ploi şi aici toţi spălau oile pregătite pentru jertfă. Documentele literare o atestă la 195 î. Hr. şi pentru că se întâmpla câte o minune, este numită ,, Casa Milei”, adică Vitezda. Nu numai Scriptura, dar şi scrisoarea lui Aristeas către Filocrat vorbeşte de rezervoarele care o alimentau în caz de secetă, iar Origen la 231 relatează, ca şi istoricul Eusebiu pe la 300, despre acest loc public. Era cunoscut încă de pe vremea lui Solomon, iar pelerinul Bordeaux la 333 şi Sf. Chiri al Ierusalimului la 345, spun că deasupra s-a ridicat o biserică impunătoare, amintind lumii de tămăduirea paraliticului care aştepta aici de 38 de ani. Istoria ne spune că perşi la anul 614 când au asediat Ierusalimul, au distrus basilica de deasupra ei, şi atunci au fost junghiaţi 2017 creştini. Când cruciaţii au eliberat Locurile Sfinte, la anul 1100 s-a zidit o capelă, care a fost dărâmată din temelie în 1187, când cruciaţii sunt alungaţi din Palestina, locul fiind lăsat de atunci în paragină. Zona intră în 1858 după războiul Crimei prin înţelegere cu sultanul sub protectorat francez, iar sulurile găsite în 1952 aproape de Qumram, unde cu câţiva ani înainte fusese descoperite Manuscrisele de la Marea Moartă, dovedesc arheologic scăldătoarea. Dumnezeu păstrează încă vestigiile, ca turişti şi pelerini din toată lumea, să-şi amintească că Fiul Omului i-a zis: ,, Ia-ţi patul tău şi umblă”. Privindu-i ruinele, auzim cuvintele Sf. Evangheliei:,, Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău!”.

pr. Zisu Iulian

Postat in Crez si marturisire de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.