O femeie din ţinutul Samariei intră în istorie datorită unui dialog pe care-L poartă cu Hristos în Ţara Sfântă, la fântăna patriarhului Iacob . O anonimă care prin întrebările ei răscolitoare  dovedeşte lumii cât de mare era Aşteptarea  lui Mesia. Astfel prin sinceritatea  şi curajul ei, poartă o aoreolă celebră de misionară şi sfântă. Întreabă ca să afle adevărul şi primeşte un răspuns oficial despre Dumnezeu.  Iisus ţine drumul drept spre Galileia şi din Iudeia o ia prin Samaria, chiar dacă aceştia  erau socotiţi păgâni. Istoria ne spune că în anul 722 î.Hr., când s-au întors din robia asiro-babiloniană a lui Salmanasar, şi-au făcut un templu pe muntele Garizim, punând în casa lui Iahve şi idoli exilului. Din această cetate a Samariei iese pe arşiţa zilei, o femeie ca să scoată apă pentru ea şi casa ei. Aici o întâlnesc ucenicii împreună cu  Mântuitorul, care îi zice: ,,Dă-mi să beau.” Mântuitorul om adevătat şi Dumnezeu însetează,  iar omul moare de sete dacă nu înţelege: ,, Cum tu, Care eşti iudeu, ceri să bei – pentru că iudeii nu se amestecă cu samarinenii.” Apa cea vie nu este doar o poveste, ci miracol, şi fiecare caută această ,,picătură a Evangheliei”. Domnul îi promite că nu va mai osteni să facă acest drum zilnic şi nu va mai înseta niciodată, dacă va gusta din apa cea vie  Nedumerire şi mirare: ,,Nu cumva eşti tu mai mare decât părintele nostru Iacob?”  O primă condiţie  este sinceritatea mărturisirii.  Pe firul convorbirii i se aduce aminte de starea păcătoasă în care se afla. Deja devine preocupată şi interesată de ceea ce se petrece.:,,Doamne, văd că Tu, eşti proroc.” Era momentul potrivit ca să- şi găsească răspunsul la întrebările sufletului  ei, şi ale poporului din care făcea parte. Uitase pentru ce venise la fântână. Era un moment special. Întâlnise pe Cineva chiar deosebit. Răspunsul este  singur şi categoric:,,Vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în Duh şi adevăr. Duh este Dumnezeu!” Iată universalitatea  Bisericii pe care a întemeiar-o;Un Domn ,o credinţă un botez. ,, Ştim că va veni Mesia, care se cheamă Hristos, Acela ne va vesti nouă toate.” Descoperirea este totală, Pentru aceasta venise: ,,Eu sunt Cel ce vorbesc cu tine.” Ce şansă şi ce bucurie să primeşti mesajul direct de la El. Ce întrebări să mai pui când îţi vorbeşte  Dumnezeu.? Dacă nici pe El nu-l crezi, ai o problemă! Timpul trebuia recuperat. A lăsat găleata  şi a vestit cetăţii cele întâmplate,  chemându-i pe toţi ca să – L audă şi să – L vadă. Două zile a stat Măntuitorul în cetatea Sihar cu ei, iar convingerea lor a fost deplină. ,,Credem nu numai pentru cuvântul Tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii.” Ea este Fotini femeia samarineancă care după ce a gustat din apa cea vie,  va împărţi cu găleata credinţei sale apa evangheliei la neamurile însetate după Hristos.. Şi aşa ne istorisesc sinaxarele vremi, că a ajuns cu cei doi fii ai săi în Cartagina şi apoi la Roma . Victor, fiul cel mare ostaş viteaz în lupta cu năvălitorii arabi, este ridicat la rangul de voievod al Italiei chiar de Nero, neştiind că el este creştin. A fost trimis să-i prigonească pe adepţii lui Crestus, iar ducele Italie, Sebastian care-l cunoştea i-a zis:,,Te sfătuiesc să faci ce ţi-a poruncit împăratul ca să nu-ţi primejduieşti viaţa”. Nu numai că a fost în zadar, dar a şi orbit, căzând la pat 3 zile. Ascultaţi mărturisirea ostaşului voievod:,,Eu voiesc să fac voia lui Hristos, iar de poruncă nici nu voiesc să aud, dar s-o împlinesc”. Ducele a strigat:,,Unul este cu adevărat Dumnezeul creştinilor”, a început să meargă şi s-a botezat. Toate acestea s-au vestit la Roma, unde nebunul Nero,, mâncătorul de creştini”, trimite legionari în Cartagina să-i aducă legaţi pe sfinţi. Atunci Fotini cu cei doi fii, Victor şi Iosie şi cu cele 5 surori, pornesc pe jos cu mulţimea, ca să se înfăţişeze împăratului de bună voie, primind poruncă în vis:,, De aici înainte numele tău va fi Fotinos, căci prin tine se vor lumina mulţi şi vor crede în Mine”. Mare i-a fost mirarea lui Nero văzându-le îndrăzneala:,, Am venit să te învăţăm să crezi în Hristos”. Privindu-i cu sălbăticie:,, Ce-am auzit despre voi? Toţi v-aţi unit şi v-aţi învoit să muriţi pentru Nazarineanul? Cum vă numiţi? Şi aşa au intrat în istorie şi calendar numele lor:,, Toate sunt adevărate, aşa ne bucurăm noi toţi şi voim să murim pentru dragostea Lui”. Le-au sfărâmat mâinile şi picioarele, dar nu-i durea, apoi i-a aruncat în temniţă şi le-a dat aur ca să se lepede de credinţă. Domina, fiica împăratului s-a botezat cu cele 100 de slujnice şi a zis:,, Bucură-te făclia lui Hristos, Fotinia”. I-au aruncat în cuptor înroşit şi au ieşit teferi, iar Roma toată vuia de minune. Le-au tăiat venele şi le-a turnat plumb clocotit pe spinare şi pe gât, iar Fotinia având în suflet icoana lui Hristos de la Sihar se ruga:,, Doamne ai răcorit inimile noastre ca şi cum ar fi fost însetate de o mare arşiţă”. Călăi văzând minunile şi ostaşii se botezau. Păgâni se sminteau, aşa că le-a dat foc, i-a mutilat, i-au aruncat la şerpi, le-au dat băuturi otrăvitoare, dar nimic nu-i vătăma. Vrăjitorii îşi ardeau cărţile şi se botezau, iar Nero s-a înspăimântat pentru întâia oară. Domnul vine în temniţă:, Pace Vouă”. Ochii lor s-au deschis, rănile se vindecau, s-au ridicat şi I s-au închinat. ,, Eu sunt cu voi în toate zile”. Temniţa unde au stat 3 ani de zile era Biserică, la care alergau cetăţenii Romei Eterne şi luând binecuvântare se creştinau. I-au atârnat 4 zile cu capul în jos, dar înger din cer a venit, i-a sărutat şi încheieturile lor s-au vindecat. Îngroziţi i-au jupuit, ciopârţit, tăiaţi în bucăţi şi aruncaţi la câini, iar pe Fotini au coborât-o într-o fântână de unde a ieşit teafără. Şi din nou au întemniţat-o, pentru că nu puteau s-o omoare. A mai trăi mulţi ani, apoi Domnul a chemat-o, şi însemnându-se cu semnul Cruci şi-a dat sufletul:,, Doamne, dă-mi să beau din această apă ca să nu mai însetez!”

Sfântă  Fotini, roagă-te pentru noi!

pr. Zisu Iulian