Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L”. Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte. Şi Iisus S-a apropiat de ei, şi, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi. Şi, ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi.(Ev. Matei 17, 1-9)
Articole din 2017
Pentru folos duhovnicesc
|
|
De ziua Sfintei Cruci
,, Şi vor vedea pe cer….”
Mântuieşte Doamne, poporul tău!
Chipul crucii e prezent în lume şi prin ea se ţine lucrarea lui Dumnezeu. Mereu a fost în Rai, ca Pom al Vieţii, alături de cel al Cunoştinţei binelui şi răului, ca omul să poată alege de la început ce trebuia. Însă, după o dramatică experienţă, a înţeles că doar Crucea i se potrivea. Dacă Adam a fugit de Cruce, neştiind că despărţirea de Sacru implică pierderea veşniciei, răscumpărarea o face Hristos, om adevărat dar şi Dumnezeu, cu preţ de Jertfă care ne aduce din nou Raiul. Tot Vechiul Testament este presărat de simbolul Crucii care va scoate la lumina zilei Semnul şi cuvintele: “Mare este puterea Crucii Tale, Doamne!”
Iacob îşi binecuvânta nepoţii cu acest semn, iar psalmistul rostea: “Însemnatu- s-a peste noi, lumina feţei Tale, Doamne!” Cei muşcaţi de şerpi veninoşi în pustiu pe timpul lui Moise, se vindecau doar dacă priveau la şarpele de aramă atârnat pe o Cruce: “Vezi, Israel, viaţa ta răstignită pe lemn!”, anticipând ce se va întâmpla cu Mesia, cel aşteptat şi de ei. Când poporul s-a certat la Meriba pentru apă, Moise a lovit cu toiagul şi a îndulcit apa amară cu lemnul Crucii, iar mâinile întinse în semnul Crucii vor aduce biruinţa împotriva vrăjmaşilor. Semnul T făcut la uşorii caselor cât şi pe frunţile lor îi va izbăvi de îngerul morţii, iar noi, miruindu-ne, la Taina Maslului zicem: “Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta ne-ai dat-o nouă!” Diavolul, dacă ar fi ştiut că prin Cruce se face împăcarea cu Dumnezeu şi va fi Înviere, ar fi găsit alte tertipuri de ispitire. Astfel, Crucea a devenit steag peste neamuri, semn al creştinătăţii dar şi al Apocalipsei, vestind judecata universală. Istoria şi arheologia Crucii, povestesc lumii despre sfinţenia acestui lemn dumnezeiesc. Crucea văzută de Constantin cel Mare pe cer va face din el un creştin, iar adevăratul lemn al Crucii descoperit de Sfânta Elena şi zidirea pe Golgota a Bisericii Învierii, va arăta lumii semnul biruinţei asupra celui rău. Aceste fapte petrecute nu sunt poveşti sau legende, ci evenimente majore din viaţa omenirii, care potrivesc versul Sfântului Pavel: “Mare este puterea Crucii Tale, Doamne!” Urmarea lui Hristos este legată de lepădarea de sine şi purtarea Crucii cu toate sensurile şi implicaţiile ei, încât nouă nu ne este a ne lăuda decât în Crucea Domnului. Crucea este înfiptă în centrul pământului, El ne cuprinde mereu, drept pentru care datori suntem să cântăm: “Crucii Tale ne închinăm, Hristoase!” Crucea ne însoţeşte toată viaţa, fiind semnul identităţii noastre dar şi al mântuirii. La mijlocul Postului mare este adusă în centrul Bisericii, ca văzând-o, să ne odihnim sufleteşte şi să mergem mai departe, ştiind că totul aduce răsplata Învierii. Pentru noi rămâne puterea lui Dumnezeu. Crucea schimbă gândirea lumii, îngenunche filozofiile antichităţii care-l robeau pe om, aduce Adevărul pentru cei care sunt Una în Hristos. Cei care au vrut să scape de El au călcat-o în picioare, uitând că în cer stă scris: “În acest semn vei învinge!” Păstraţi Crucea dreaptă, nu-i frângeţi braţele precum nazismul, nu o îngropaţi precum comunismul şi veţi rămâne OAMENI, adică fiii Tatălui ceresc.
pr. Zisu Iulian
Te poţi ruga ascultând
Emisiuni televizate de sărbătoarea Sf. Cruc gasiţi în fişierul Audio
Despre Sfânta Cruce
,,Crucii Tale ne inchinăm Histoase şi sfântă Învierea Ta o preamărim!”
– As vrea sa va intreb la inceput, parinte, de ce este atat de importanta sf. Cruce pt crestini? In fond nu este compusa din doua lemne suprapuse. De ce este atat de importanta?
– Cand ai pronuntat cuvantul lemne, sa stii crestine ca asa a binevoit Dumnezeu, ca lemnele din care a fost facuta Sf. cruce a lui Hristos, sa provina din lemnul din mijlocul raiului, adica din acel pom al Vietii. Dumnezeu care lucreaza in istorie, fiindca este Absolut si vesnicie, a facut ca acel lemn al pomului Vietii sa aiba o istorie sfanta si intr-o buna zi insusi Mantuitorul sa-l sfinteasca cu scump sangele Sau, chiar daca a fost “spanzurat pe el.. Si trebuie sa se stie ca acest lemn, nu este un lemn oarecare ci este semnul crucii lui Hristos, care in Matei cap.XXIV v.30-31 se va arata ca un semn al venirii Lui, dovedindu-ti ca intr-adevar a fost un plan pentru tine si pt a noastra mantuire. Lemnul crucii lui Hristos daruit in istorie la,,Plinirea vremii” este un lemn pe care trebuia sa se pogoare Fiului lui Dumnezeu, facandu-Se o cruce cum arati in antropologia ta, mereu imbratisat. Pentru fiecare din noi ramane Cruce datatatoare de viata si semn peste vremuri.
– Parinte, totusi daca ne insemnam cu semnul crucii, facem doar un gest simbolic, ori gestul nostru are o incarcatura sacra care alunga demonii?
– Se poate vorbi despre un simbolism daca este dezbracat de sacralitate, dar in realitate lemnul crucii lui Hristos este lemn sfant si este plin de dumnezeire. De aceea semnul care-l facem, nu-l facem doar ca o aducere aminte a tot ceea ce s-a intamplat pentru noi, ci ca realitate a ceea ce suntem si simtim. O rugaciune si o cantare in tropar la Taina sf. maslu spune foarte frumos, dand raspunsul cuvenit oricarei intrebarii: ,,Doamne, arma impotriva diavolului crucea ta ai daruit-o noua “! Hristos se da pe cruce, ca sa ia diavolul acest lemn al Lui Hristos si sa fie omorat iadul, precum lamurit vorbeste in cuvant sf. Ioan Gura de Aur: ,,Unde-ti este iadule biruinta, unde-ti este moarte boldul tau? “. A primit iadul pe Hristos si de aceea poti scapa de toate relele acestor veacuri cu magia alba si magie neagra, de spiritism, teozofie si alte curente orientaliste care imbraca forma demonologica. Ea te protejeaza de tot ceea ce este rau in aceasta lume. Traieste cu Hristos si cu a Lui cruce.
– De ce parinte era nevoie ca Hristos sa se jertfeasca tocmai pe cruce?
– Crucea lui Hristos si jertfa pe lemnul crucii lui Hristos, imi aduc aminte acum si trebuie sa le spunem credinciosilor nostri care aud acest cuvant, ca era prefigurata inca din Vechiul Testament cu mii de ani in urma. Si ma duceam cu gandul si aceasta vroiam sa va spun stimati telespectatori, ca atunci cand in pustie un popor cu care, Dumnezeu facuse atatea minuni incepuse sa carteasca, iar Dumnezeu ca drept pedeapsa si aducere aminte le trimite niste serpi veninosi. Ii spune in porunca lui Moise, ca sa faca un sarpe de arama si sa-l puna pe un lemn in forma de T . Aceasta litera tau si tav din vechime este pecetea lui Dumnezeu cu care de la iesirea din Egipt, pana in semnul apocalipsei, in mirungere, in miruirea ta la sf. Liturghie, esti insemnat tot cu crucea lui Hristos. Si toti care priveau la sarpele de arama, erau vindecati iubiti credinciosi. Oare ii vindeca sarpele de arama? Sa priveasca la sarpele de arama? De fapt era incolacit pe crucea lui Hristos, si nu intamplator am facut trimitere la pomul Vietii.
– Exista totusi o opinie care apartine mai ales cultelor protestante si nou-protestante care spune ca acest semn al crucii este o ocazie de jignire si de rea aducere aminte pentru Hristos, deaceea ar trebui sa ne ferim sa-l mai facem. Cum vi se pare aceasta opinie?
– Fara a intra intr-o disputa inter-confesionala, eu va spun ca toti au pe casele lor de rugacine, pe Sf. Scripturi si la capataiul mormantului tot semnul crucii. Si daca iubite credincios al dreptei credinte chiar si ei, au inceput sa se dumireasca e semn bun. Nu?
Sunt momente in viata noastra cand trebuie sa ne facem semnul crucii?
– Toata viata noastra esta o cruce. Priviti la lupta cu amalecitii, cand Moise si Aaron in semnul crucii tineau mainile si biruiau pe cei potrivnici, adica pe Satan. E o rusine ca sa uiti de crucea lui Hristos! Oricand simti ca esti parasit de cei din jur si nu mai ai alta scapare decat implorand in rugaciune mila lui Dumnezeu, atunci in momente deosebite ale vietii tale zici: Doamne ajuta-ma! si te insemni, dovedind ca aceasta cruce face parte din viata ta. Asa sa fie !
– Iata deci stimati telespectatori ca semnul crucii nu este o simpla suprapunere de lemne, are o incarcatura simbolica si sacra uluitoare, o incarcatura ce trebuie sa ne urmareasca de-a lungul intregi noastre vieti, spre vesnicie. Parinte daca puteti spune un cuvant in concluzie acestei emisiuni.
– Despre crucea lui Hristos s-a scris tomuri intregi si se poate vorbi cu viata noastra si ar trebui sa le spunem credinciosilor nostri ca sunt rascumparati prin semnul Crucii lui Hristos. Suntem rascumparati cu pret mare, printr-o jertja a Golgotei si o inviere inaltatoare. Finalitatea veacurilor ,,Cer nou si pamant nou ” se va termina cu semnul crucii lui Hristos. La vederea ei toate neamurile vor plange si se vor bucura cei care au crezut in crucea lui Hristos. Si cand te miruiesti cu untdelemnul bucuriei dupa ce ai plecat din Biserica ta, inseamna ca ti se aduce aminte ca apartii crucii Lui.
Ia aminte pământene!
pr.Zisu Iulian
Emisiune televizata pe postul local MTC in anul 1995
Praznicul Adormirii Maicii Domnului ,, Calea, Adevărul şi Viaţa “
Suntem mereu la graniţa aceloraşi dimensiuni, firesc şi supranatural, imanent şi transcendent, lumea de aici şi De dincolo la care participâ îngeri şi oameni, pentru că este actualitate, eveniment, sărbătoare şi praznic. Scriptura este cartea Sfintei Treimi în care Dumnezeu revelează planul de mântuire a neamului omenesc. În această operă creatoare şi sfinţitoare este normal să întâlnim ierarhiile cereşti, oameni aleşi şi drepţi, sfinţi, biserica triumfătoare şi cea luptătoare: ,,Una sfântă sobornicească şi apostolească”. La Ghetsimani atunci şi azi femei mironosiţe, sf. Apostoli cât şi lumea credinţei împlinesc Scripturile.,,Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui”.
Dacă vrei să ai mamă trebuie să rămâi pururea fiu. 
A fost un timp ,, La început” când şi Lui Dumnezeu i-a părut rău că l-a zidit pe om. Opera creaţiei Sale era însă prea mare şi avea un scop suprem; Mântuirea, drept pentru care Sfânta Treime a promis un Râscumpărător, pe Mesia. Era prima veste bună după căderea şi neascultarea protopărinţilor noştri şi ea se numeşte Protoevanghelie. Răul trebuia azvârlit în adâncuri definitv şi biruit ca omul să vină din nou acasă. Pregătirea a fost minuţioasă, demnă de Dumnezeu, fiind neştiută nici de îngeri. Paradigmă! Nouă ni s-a părut că a trecut mult de atunci, uitând că timpul este doar o clipă în veşnicie, iar El este începutul şi sfârşitul. Împărăţia Lui nu are hotar iar miile de ani înaintea Sa sunt ca o zi. Sfintele Scripturi povestesc toate aceste lucruri şi paginile sale se împlinesc sub ochii necredincioşilor care nu au găsit până acum decăt alternativa deznădejdii şi nu a Raiului. Pentru ,, neamul lui Dumnezeu” lucrurile şi plămada universurilor vestesc tăria, puterea şi înţelepciunea Lui, iar credinţa face din noi nu doar ostaşi prin Botez ci fii ai Împărăţiei Sale. Şi de atunci până la ,,Plinirea vremii” iadul a cuprins pe toţi cei năcuţi cu Adam. A fost salvat Noe cel credincios, potopul înghiţind totul, iar omenirea s-a ales cu păcatul strămoşesc. Dumnezeu a pregătit un popor ales ca nimeni să nu uite ,Cine este Dumnezeu!” A pregătit Altar şi jertfe de ispăşire, preoţie după rânduiala lui Melkisedek şi le-a rânduit patriarhi ca Avraam, Isaac, Iacob. Le-a dat Legi pe Sinai prin Moise şi Aron, judecători şi regi ca David, Cort sfânt şi Templu, deoarece cu mână tare i-a scos din robie, vrând să facă din toţi un neam sfânt şi un popor agonisit de Dumnezeu. Proroocii mari şi mici mereu au glăsuit: ,,Aşa grăieşte Domnul!” Aici în casa lui Iesei şi din neamul acesta care avea cunoştiinţa adevăratului Dumnezeu a venit izbăvirea.
Evenimentul rămâne cosmic, omenirea fiind pusă în faţa supranaturalului, iar ortodoxia îi ajută să înţeleagă taina şi să cânte împreună: ,, Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii. Care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut. Pe tine cea cu adevărat te mărim”!
Momentul sărbătorii şi prohodul sunt mărturiste de cei care ne-au lăsat acest testament în epitaf şi au murit pentru acest adevăr;,, Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire,S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi s-a făcut om”.
Dar în anul 44 împotriva creştinilor din Ierusalim se dezlănţuie o prigoană puternică. Petru şi Ioan sunt bătuţi cu vergi, Iacob, fratele lui Ioan, este tăiat cu sabia, Ştefan este ucis cu pietre. Apostolii părăsesc Ierusalimul şi pleacă în lumea mare. Apostolul Ioan ia drumul Efesului în Asia Mică (azi în Turcia), unde se stabileşte ducând-o cu el şi pe Maica Domnului. Aici, la Efes a rămas Maria până când i-a cerut lui Ioan să o ducă la Ierusalim.
Au venit pe norii cerului prin înştiinţare sfântă apostolii care erau trimişi să propovăduiască evanghelia până la marginile pământului, iar Toma primeşte în văzduh omoforul chiar de la Maica Domnului şi ajuns la mormântul Născătoarei de Dumnezeu se încredinţează cu toţi ceilalţi că Maica Vieţii nu putea sta într-un biet mormânt. A fost pusă în mormânt de Sfinții Apostoli și de Sfinții ierarhi Dionisie Areopagitul, Ierotei și Timotei care au fost aduși într-un mod minunat Şi de atunci cântăm, rugându-ne aşa:,, Întru naştere fecioria ai păzit întru Adormire lumea nu ai părăsit de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viaţă fiind Maica vieţii Şi cu rugăciunile tale mântuieşti din moarte sufletele noastre”. I-au deschis mormântul.O, minune! Maica Domnului era deja cu trupul la cer, lăsând doar giulgiul. Ce icoană Prea cinstită: Îngeri. Apostoli, Sfinţi, Dumnezeu în Teime: Tatăl. Fiul Sfântul Duh! Cum putea fi necredincioşilor altfel, decăt taină? Adormire ce depăşeşte graniţa universurilor şi merge la Împărăţie. Ea rămâne aleasă”: Stăpână, Doamnă, Împărăteasă şi Pururea Fecioară. Despre ea vorbea proorocul Iezechil şi psalmistul;,, Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată” Ea este Maica Domnului şi Panaghia, peste tot şi toate. Ceată de bâtăuşi şi ucigaşi în toate vremurile trimişi, au vrut să împiedice minunea şi prohodul. Dar o furtună ca din senin s-a pornit şi mulţi au orbit. Chiar un nelegiuit agăţându-se de sicriul Prea Sfânt voia ca dracu să oprească procesiunea. Lumea plângea, soborul îngeresc cănta: era ultimul drum al Fecioarei atunci pe acest pămâmt. Mâinile ucigaşului i s-au retezat, dar Petru cu ramură de finic adusă de vestitorul Gavriil l-a vindecat. Prin cetatea sfântă deja era freamăt şi murmur, gloatele se înbulzeau şi cei ce se apropiau bolnavi şi betegi fiind se tămâduiau. Trei zile spun trecătorii care s-au perindat îngerii care au cântat deaupra mormântului. Clipe sfinte pe care lumea nouă nu le-a uitat.,, Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu. Cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru”,aşa la Athos îngerul să ne rugăm ne-a învăţat. În vărstă fiind de aproape 80 de ani, momentul plecării este anunţat şi pregătit creştineşte Au trecut 11 ani după Înălţarea la cer a Mântuitorului când din nou din cer a fost trimis acelaşi arhanghel Gavriil cu o ramură de finic să vestească Împărătesei cerului şi a pământului că a venit vremea ca dânsa Maica Domnului să se mute la cele veşnice. „S-a bucurat cu bucurie mare, și de iubire și de dor câte avea pentru vestea aceasta, că se va muta la Fiul ei, s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage”. S-a rugat, a tămâiat casa şi a aprins lumânări şi a vestit femeilor mironosiţe că trebuie să plece la Fiul ei şi Dumnezeul nostru. Şi s-a făcut vânt puternic şi au fost înştiinţaţi Apostoli care predicau evanghelia neamurilor până la marginile pământului. Şi au venit cerându-şi iertare au plâns dar s-au bucurat căci Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria fâcându-şi semnul sfintei cruci a Adormit. ,,Apostoli de la margini, adunaţi-vă aici în satul Ghetsimani, îngropaţi trupul meu, iar Tu, Fiule si Dumnezeul Meu, primeşte duhul Meu „(Luminânda praznicului)
Dacă deasupra ta este Dumnezeu totul este raţional şi logic.
Ce istorie şi viaţă Prea Sfântă! Din tot neamul omenesc să fii tu cea alesă! A născut pe Emanuel care înseamnă ,,Cu noi este Dumnezeu”! Pe Iisus Hristos Mântuitorul:,, Născut din Tată fără mamă şi din mamă fără Tată”. Vă rog să citiţi mărturia evangelistului Luca doctor fiind :,,Că aşa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea.Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret,Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria.Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu.Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus.Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său.Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit.Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema”.
Pe această Cale dreaptă a mers Maica Domnului. În Ortodoxie, icoana Maicii Domnului este totdeauna icoana Nascatoarei de Dumnezeu purtând Pruncul pe braţul stâng, langă inimă, şi arătându-L lumii cu mâna dreaptă, pentru ca toată cinstirea, toată slava, toată preţuirea ei vin din faptul ca ea L-a născut pe El in lume ca Mantuitor al lumii. Aceasta mutare a trupului ei la cer, după ce a trecut totuşi prin moarte ca lege a firii omeneşti, este tâlcuită de Sfinţii Parinţi ai Bisericii in frunte cu Sfântul Ioan Damaschinul (†749) ca fiind un dar al lui Dumnezeu.
De ce? Pentru că nu se cuvenea ca trupul ei din care S-a întrupat Dumnezeu – Cuvântul, adică Hristos Cel ce a biruit moartea prin Înviere şi S-a înălţat la cer întru slavă, să rămâna în mormânt şi să fie dat stricăciunii. Măicuţa Domnului are in calendarul ortodox 9 zile de pomenire (8 septembrie – Naşterea Maicii Domnului, 1 octombrie – Acoperământul Maicii Domnului, 21 noiembrie – Intrarea în biserică a Maicii Domnului, 9 decembrie – Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sfânta Ana, 26 decembrie – Soborul Maicii Domnului, 25 martie – Buna Vestire, 2 iulie – Asezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu in Vlaherne, 15 august – Adormirea Maicii Domnului si 31 august – Punerea in raclă a brâului Maicii Domnului), dintre care cinci zile insemnate prin culoare rosie.
Nu suntem singuri niciodată şi cât de frumos este arătată slava cu care a fost inveşmântată Născătoarea de Dumnezeu în axionul ce se cântă la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare:
„De tine se bucură, ceea ce eşti plină de har, toată făptura, soborul ingeresc şi neamul omenesc, ceea ce eşti biserică sfinţită şi rai cuvântător, lauda fecioriei, din care Dumnezeu S-a intrupat şi Prunc S-a făcut, Cel ce este mai-nainte de veci, Dumnezeul nostru. Că mitrasul tău scaun l-a facut, şi pântecele tău mai desfătat decât cerurile l-a lucrat. De tine se bucură, ceea ce eşti plină de har, toată făptura”,
Adormirea este nemurire: „Să ne duci cu tine/ Unde calea-ţi duce,/ Să ne duci in Ceruri,/ La Fiul tău dulce.”
Frica de moarte dispare, uitându-ne la Icoana Maicii Prea Sfinte. . „Sub milostivirea Ta scăpăm Stăpână, Născătoare de Dumnezeu Fecioară! Întru rugăciunile noastre nu ne lăsa pe noi în scârbe, ci ne mântuieşte din nevoi: Una, curată, Binecuvântată: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu.”
Nu deznădăjdui! Nu ai rămas singur niciodată.! Dacă vrei să ai mamă trebuie să rămâi pururea fiu. Ca să fii vas ales înseamnă că eşti: Stăpână: Miriam Aleasă şi Doamnă. În vară avem şi prohod dar şi Paşte; Sf. Marie Mare.
Binecuvântat fie Dumnezeu… Care ne-a născut din nou, spre nădejde vie, spre moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi neveştejită, păstrată în ceruri pentru noi! (I Petru 1-3) .
Fiul respectă porunca de pe Sinai, cinstindu-şi mama. Sf. Ioan o primeşte ca un dar pe Cruce ,, Iată, Mama ta!” ca să fie şi mama tuturor pământenilor. Într-o casă la marginea Ierusalimului, în Sion, trăieşte clipa Pogorâri Sf. Duh, apoi călătoreşte în Antiohia la sf. Ignatie Teoforul şi în Cipru la episcopul Lazar înviat în Betania, apoi la Athos şi Efes
Dacă Dumnezeu o alege să fie Împărăteasă, logic e să fie Sus având coroană cu 12 stele. În felul acesta o vor vedea neamurile ,, când va fi cer nou şi pământ nou”. Omenirea îi este recunoscătoare pentru câ Dumnezeu s-a Întrupat, iar noi putem deja trăi în veşnicie. Patriarhul Iacob o vedea ca fiind Scară către cer, Iezechil o Poarta a Raiului prin care a trecut Dumnezeu şi apoi a rămas pe veci închisă: mamă şi Pururea Fecioară. Chivot al Legii celei Noi în care nu stau doar Tablele Legii şi năstrapa cu mană din pustie ci Însuşi Hristos care se împărtăşeşte pe sf. Masa tuturor creştinilor. De atunci întruna ea ne îndeamnă ca să ascultăm de Fiul ei şi să putem avea parte de minuni. Plângem azi bucurându-ne! Veşnicia ne aparţine, iar Maica Domnului este cu noi. Ce rânduială ce plan dumnezeiesc! Citiţi Scripturile şi vă veţi dumiri.(Apoc. 11,19, XII 1. 2 Lc 1. 42). Mama lui Dumnezeu care ne veghează până la sfârşit Prin sufletul ei a trecut sabie iar lacrimile sale sunt în năstrapa şi cădelniţa celor 24 de bătrâni sfinţil.
Satana a avut mereu un vicleşug ca să zădărnicească planul răscumpărării. Ar fi stat la poarta templului ca nici o copilă să nu fie fevioară dacă ar fi bănuit că va fi întrupare. ,,Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: „Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu” Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa”.
Când a văzut pe Fiul în iesle s-a năpustit ca un drac turbat. Deja era prea târziu1! Dar te atunci nu încetează să se răzbune pe toţi. A lucrat murdar prin ereticii veacurilor aruncând blasfemii. Biserica se luptă cu necuratul şi vorbele lui spurcate şi azi iar sf. Părinţi adunaţi în cele şapte sinoade ecumenice au statornicit pentru totdeauna un Crez
Pentru toate acestea creştinni se vor ruga şi cânta :„Apărătoare Doamnă, mulţumiri pentru biruinţă, izbăvindu-ne din nevoi aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi robii tăi. Ci ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne pe noi dintru toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te Mireasă, purururea Fecioară!“
Paraclisele, Acatistele, imnele ;şi rugăciunile aduse de omenire Maici Domnului dovedesc că nu ne-a părăsit. ,,UŞA MILOSTIVIRII deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru Tine ci să ne mântuim prin Tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.”
Ce vor face fii neascultării care au hulit-o şi batjocorit-o? Cum vor da ochii cu Îmărăteasa cărei i-au terfelit numele şi i-au ars icoanele? Ce vor face cozile de topor care şi-au trădat şi credinţa şi neamul ?,,Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în nevoi, ci din primejdii ne izbăveşte pe noi, una curată, una binecuvântată!”
O găseşti dacă vrei să-ţi cere iertare în Biserică la slujbe, în icoane şi în cult. Dacă ai crezut doar în puterea acetui veac te-ai înşelat. Nici banii nici averea numai credinţa şi faptele bune te mai pot scăpa. Împacă-te cu Treimea Sfântă, cu Maica Domnului, cu Biserca, cu semeni ,cu tine însuţi!
,,O!, Preacurata Maica a Domnului, a puterilor celor de sus, Imparateasa cerului si a pamantului, atotputernica, aparatoarea si taria noastra, primeste aceasta cantare de lauda si de multumire de la noi nevrednicii robii tai.
Inalta rugaciunile noastre la Tronul lui Dumnezeu si Fiul tau ca sa fie milostiv nedreptatilor noastre. Sa adauge harul sau tuturor celor ce cinstesc preacinstitul tau nume si cu credinta si cu dragoste se inchina facatoarei de minuni icoanei tale. Ca nu suntem vrednici sa fim miluiti de Dansul, daca tu Stapana nu-L vei milostivi asupra noastra. Tie toate sunt cu putinta de la Dansul si pentru aceasta nazuim la tine, ca esti acoperitoarea noastra si grabnica ajutatoare. Auzi-ne pe noi cei ce ne rugam tie, ocroteste-ne cu puternicul tau Acoperamant si cere de la Dumnezeu Fiul Tau, sa dea pastorilor nostri sfintenie ca sa privegheze si sa ocarmuiasca sufletele noastre; ocarmuitorilor de orase intelepciune si putere, judecatorilor dreptate si necautare la fata, invatatorilor minte si smerita intelepciune, sotilor dragoste si conglasuire, fiilor ascultare, asupritilor rabdare, asupritorilorv frica de Dumnezeu, celor scarbiti rabdare si bucurie duhovniceasca, benchetuitorilor infranare, si noua tuturor, duhul intelepciunii si al cucerniciei, duhul milostivirii si al blandetii, duhul curatiei si al dreptatii.
Asa, Doamna preasfanta, milostiveste-te asupra noastra si asupra neputinciosului tau popor. Pe cei rataciti povatuieste-i pe calea cea buna, pe cei batrani ii sprijineste, pe prunci ii pazeste si pe noi pe toti ne apara si ne ocroteste cu milostivirea ta. Pe toti scoate-ne din adancul pacatului si ne lumineaza ochii inimii noastre spre cautarea mantuirii. Milostiva fii noua aici in aceasta viata, iar la infricosata judecata sa te rogi pentru noi catre Fiul tau si Dumnezeul nostru. Ca tu, Doamna, esti slava celor ceresti si nadejdea pamantenilor. Tu esti dupa Dumnezeu nadejdea si aparatoarea noastra a tuturor celor ce ne rugam tie cu credinta. Deci ne rugam tie, atotputernica ajutatoarea noastra si tie ne incredintam pe noi insine si unul pe altul si toata viata noastra acum si pururea si in vecii vecilor, amin.
Imparateasa mea cea preabuna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria scarbitilor si acoperitoarea necajitilor, vezi-mi nevoia, vezi-mi scarba, ajuta-mi ca unui neputincios, hraneste-ma ca pe un strain, necazul meu il stii, deci il dezleaga precum voiesti, ca n-am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica nici alta mangaiere buna, ci numai pe tine Maica lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor, amin.”
Lacrimile celor în necazuri au fost lacrimile ei dar şi fericirea ei trebuie să fie a noastră. Nu este doar încredere sau dorinţă ci întreagă şi dreaptă credinţă. Deşi eşti încojurat de lume eşti străin pentru că omul este mincinos. Un păcătos a spus Maicii Domnului: “Arată-te, că-mi eşti mamă!” iar Ea îi răspunse: “Arată-te şi tu, că-mi eşti fiu!”.
,,De felurite necazuri, de ispite si de nevoi sunt cuprinsi robii tai, ale caror greutati nu le mai pot rabda; dar tu, fiind Maica milostiva a Mantuitorului si Dumnezeului nostru, ridica mainile tale catre Fiul tau, rugandu-L sa caute spre intristarea inimii robilor tai si din adancul deznadejdii sa ne ridice pe noi, care cu credinta cantam Lui.” Aliluia!
,,Toata dulceata cea lumeasca in lumea aceasta este amestecata cu intristare. Marirea si bogatia trec. Frumusetea si sanatatea se vestejesc. Prietenii cei de aproape se rapesc de moarte. Indulceste dar, necazurile robilor tai, Pricinuitoarea bunatatilor si bucuria ta cea nestricata da-ne-o noua celor ce strigam lui Dumnezeu.”Aliluia!
Să nu uitaţi că viaţa noastră a fost schimbată prin Maica Domnului.. A doua Eva îl acceptă pe Dumnezeu. Ca să devenim “chip şi asemănare dumnezeiască”
,,O, Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare, ceea ce esti mai presus decat heruvimii si mai cinstita decat serafimii, Fecioara de Dumnezeu aleasa, bucuria tuturor celor necajiti; da-ne mangaiere si noua celor ce suntem in necazuri ca afara de tine alta scapare si ajutor nu avem. Tu singura esti mijlocitoarea bucuriei noastre si ca Maica lui Dumnezeu si Maica milostivirii, stand inaintea prestolului Preasfintei Treimi, poti sa ne ajuti noua. Ca nimeni din cei ce se roaga tie cu credinta nu este rusinat.
Auzi-ne si acum in ziua necazului nostru pe noi cei ce cadem inaintea icoanei tale si cu lacrimi ne rugam tie. Alunga de la noi toate necazurile si nevoile ce vin asupra noastra, intru aceasta vremelnica viata si prin atotputernica ta mijlocire nu ne lipsi pe noi nici de vesnica si nesfarsita bucurie intru imparatia Fiului tau si Dumnezeului nostru.” Amin.
Înţelegeţi cumva, cum spune cucernicul Ilie Miniat, chinul acesta omenesc “care a obosit cerurile timp de cincizeci de veacuri cu rugăciuni fierbinţi” şi râul acesta lucrător de “neîntrerupte lacrimi” ale suspinătoarei noastre firi care a silit pântecul cel sterp al Anei de a odrăslit o fecioară vrednică de întruparea lui Dumnezeu? Trebuie să înţelegem bine că povestea aceasta e adevărată, s-a petrecut aievea printre noi cu o putere reală nemaiînchipuită.
,,Imparateasa mea cea preabuna, nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, prietena sarmanilor, folositoarea celor neputinciosi si ocrotirea celor necajiti; vezi nevoia si necazul meu. Ajuta-ma ca sunt neputincios, hraneste-ma ca pe un strain. Stii nevoia mea, usureaza-ma de ea precum voiesti caci nu am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica, nici alta buna mangaiere decat numai pe tine, o, Maica a lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor”. Amin.
Nu-ţi pierde gândul bun. Şi, dacă ai să te rogi, Maica Domnului o să te lumineze!
Tu să ai frică de Dumnezeu, şi să fii cuminte şi să te fereşti de patimi. Nu uita că fiecare patimă scurtează viaţa şi este echivalentă cu sinuciderea. Dar, dacă aşa o să faci, şi Maica Domnului o să te acopere!
Mai citeşte câte o carte binecuvântată, spune mereu “Doamne Iisuse” şi să n-o uiţi pe Maica Domnului.
Adu-ţi aminte ce –ţi spunea mama şi bunica : “Când dai de un necaz mare, să te rogi Maicii Domnului!”.
Astăzi este nu doar Adormire ci Înviere.
„Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi, fiii tâi.”
,,Aţi primit Duhul înfierii, prin care strigăm: Avva! Părinte!”
Pogorârea Duhului Sfânt este un act istoric şi un fapt vizibil, cu urmări pentru umanitate. ,,În turnul lui Babel”, pentru prima oară neamurile de sub cer încep să înţeleagă că nu mai pot trăi de capul lor, fără Cuvântul lui Dumnezeu. Acum se întemeiază Biserica creştină şi primele suflete primesc un certificat de Botez, fiindcă Hristos deja este un Crez. Momentul este ales cu martori cucernici de cincizecimea evreilor, când toţi se adunau la Ierusalim din diaspora în amintirea Legii primite de Moise pe Sinai. Aşa şi noi am fost morţi, am înviat şi acum avem Evanghelia. Nu am rămas singuri ci ni s-a trimis un Mângâietor, cum a promis:,, iar voi şedeţi în cetate până vă veţi îmbrăca cu putere de Sus”. Erau împreună cu Maica Domnului adunaţi într-o casă din marginea Cetăţii de frica iudeilor, iar Matia prin tragere la sorţi, era al 12-lea Apostol:,, Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare din ei”.
Această zi numită în popor şi Duminica Mare, a înnoit lumea şi cuprinde pe cei vii şi pe cei morţi: Moşii, adică moştenirea. Duhul Sfânt care este de la început, căci niciodată Cuvântul nu a lipsit Tatălui, nici Duhul Cuvântului, le-a dat să propovăduiască pe Hristos pe înţelesul lor, iar toţi s-au tulburat de această minune, căci ştiau că sunt Apostolii Galileeni. Şi iată cum iarăşi s-au împlinit Scripturile:,, Vă voi trimite vouă un Mângâitor şi acela vă va învăţa pe voi toate”. Acum dispare frica, semn al plinătăţii credinţei. Petru argumentează că El este moştenitorul lui David, Cel aşteptat, Iisus Hristos, numele cel mai scump pe care Dumnezeu l-a trimis ca Fiu şi ei l-au omorât. Sunt zile profeţite din vechime chiar de Ioil când: ,,voi turna din Duhul Meu şi vor prooroci”, şi vor fi minuni în cer şi pe pământ, cel sfânt nu va vedea stricăciune, iar cine va chema pe Dumnezeu se va mântui. Duhul Sfânt pătrunde în cugetele oamenilor şi multe sunt darurile revărsate prin Sf. Taine, ca şi minunile. ,,Pecetea darului Sfântului Duh” şi suntem unşi cu Sf. Mir, la Botez. ,,Duhul însuşi mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu” (Romani 8, 15-16). Este izvorul vieţii, iar roadele se văd în Sf. Liturghie: dragostea, pacea, bucuria, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea. La invocarea arhiereului şi a preotului Duhul Sfânt se coboară şi sfinţeşte apa şi Biserica, iar cădelniţarea şi binecuvântarea este o trimitere spre fiecare. Toţi au înţeles care este rostul vieţii, n-au mai pus întrebări, s-au botezat mii de suflete, încă un argument că această credinţă dreaptă este dumnezeiască: face din pescari Apostoli şi din păgâni mucenici. ,,Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” – 1 Cor. 3, 16; cf. şi 6, 19).
Evenimentul nu a rămas neobservat, Petru şi Ioan la poarta Templului vindecă un olog,.Sunt bătuţi, închişi, eliberaţi la sfatul marelui rabin Gamaliel:,, de este de la Dumnezeu, nu-i veţi risipi”. Acesta era de fapt Adevărul:,,Nu putem să nu grăim cele ce am văzut şi auzit. Judecaţi de este drept înaintea lui Dumnezeu a vă asculta pe voi mai mult decât pe Dumnezeu”. Nu au învăţat la şcolile vremilor, ci direct de la Marele Învăţător, aceasta este Adevărata Înţelepciune, care nu va trece – Evanghelia. ,,N-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu”, 1 Cor. 2, 12).Cine se împotriveşte Duhului Sfânt, nu i se iartă, pentru că este dătător de Viaţă. Credem: ,, Şi Întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Carele de la Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Carele a grăit prin prooroci. Întru Una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică. Mărturisesc un Botez, întru iertarea păcatelor”. Pentru aceasta ne rugăm: ,, Împărate ceresc, Mângâitorule, Duhul adevărului, care pretutindenea eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino, şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne mântuieşte, Bunule, sufletele noastre”.
“Voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile”. Şi toate s-au împlinit !
Rusaliile sunt Taina Bisericii.
“Binecuvantat eşti, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaînţelepti pe pescari ai aratat, trimiţându-le lor Duhul Sfânt, şi printr-înşii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, mărire Ţie.”
pr..zisu iulian
Ascultaţi din fişierul audio la nr.83, 49, 185, emisiuni televizate pe această temă!
,,Înălţatu-Te-ai întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru”
,,Bărbaţi galileeni, ce staţi căutând spre cer? Acest Iisus, care S-a înălţat de la voi spre cer, va veni aşa precum L-aţi văzut pe El mergând la cer“.
După ce le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile, a mâncat înaintea lor, apoi le-a spus că în numele Lui, pocăinţa se va propovădui la toate neamurile, şi le-a poruncit să stea în Ierusalim până ce se vor îmbrăca cu putere de sus. Azi, se Înalţă la cer binecuvântându-i şi îşi arată încă o dată dumnezeirea, ca toate veacurile să înţeleagă cu martori, că El este Fiul Omului – Iisus Hristos. că, de aceea li s-a arătat de atâtea ori, le-a dat Sfintele Taine, ca să propovăduiască, să Boteze şi să ierte păcatele lumii. Acesta este Testamentul lăsat în Biserica întemeiată de El cu Preţ de răscumpărare, plinind rânduiala pentru noi, şi cele de pe pământ unindu-le cu cele cereşti. Îngerii Îl însoţesc şi la această Liturghie cosmică. La Naştere cântau ,,Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace”, la Înviere, miraţi că încă n-am înţeles ziceau ,,Ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi”, iar la Înălţare ,,un nor L-a luat de la ochii lor şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe: Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus Care S-a Înălţat de la voi la cer, aşa va veni, precum L-aţi văzut mergând la cer”. Ştim că venea de Sus, Hristos aparţine Treimii şi se întoarce de-a dreapta lui Dumnezeu, ca să ne pregătească loc şi nouă. Dacă Hristos ar fi fost doar terestru şi indiferent cu câte generaţii mai stătea ,, aici”, oricând Învierea ar fi devenit susceptibilă. Înălţarea este un fapt istoric, localizat pe muntele Eleonului, încă o mărturie a dumnezeirii Sale şi o făgăduinţă a Parusiei- a doua venire. Momentul este prefigurat de psalmist cu sute de ani înainte: ,,Înalţă-Te peste ceruri Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta. Deschideţi voi îngeri şi puteri şi domnii porţile voastre, ca să intre Împăratul slavei, Domnul cel tare şi puternic!”
Fiul s-a Înălţat la cer cu firea Sa omenească, ca noi să ne facem după Chipul Său, având acelaşi trup înviat care nu se mai supune legilor entropiei. Materia era spiritualizată, învinge gravitaţia, fiindcă ,,nimeni nu s-a suit la Cer decât Cel Ce s-a pogorât din Cer, Fiul Omului”. Doar păcatul te trage în jos, iar ca să te înalţi duhovniceşte cu sufletul în cer, trebuie să crezi că venea de Sus pentru mântuirea noastră. Ştim că acolo este şi locul nostru, drept pentru care omenirea caută insistent Împărăţia lui Dumnezeu: ,, Suitu-S-a Domnul întru strigare, Domnul în glas de trâmbiţă”. Să fim şi noi bucuroşi ca cei de atunci care au văzut Înălţarea, şi împreună cu Apostolii să ne întoarcem în Biserică, închinându-ne Lui, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu.
Bucuraţi-vă, şi să nu uitaţi că El la fel va şi veni!
Hristos S-a Înălţat!
Hristos a Înviat!
Este adevărul Scripturii, fiind Sărbătoarea ,, Sărbătorilor” deoarece,,Aceasta este Ziua pe care a făcut-o Domnul, ca să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa”. Dacă am fost trişti trebuie să ne bucurăm, ne-a spus îngerul şi să nu ne pierdem timpul căutând pe Cel viu între cei morţi. Pământenilor, acesta este Crezul nostru:” A înviat a treia zi după Scripturi!” şi a împlinit toate profeţiile, moartea a fost învinsă, să nu mai plângem pentru că sfârşitul e un nou început. Deşi învierea depăşeşte înţelegerea necredincioşilor, totul face parte din opera de mântuire şi cercetând paginile Sfinte, unde am văzut că suntem veşnici, toţi ne-am amintit: Dumnezeu nu poate muri. Învierea face dovada că în ziua aceea vom învia, pentru că moartea nu mai are stăpânire, ci ne ajută acum doar să-L vedem.,, Unde îţi este moarte boldul, unde îţi este iadule biruinţa?” Învierea dă răspuns la ce se petrece Dincolo, peste pragul finalităţii noastre, de unde a avut curajul să vină doar El, că nu degeaba-I Dumnezeu. Acum răspunde la toate întrebările de pe drumul Cruci până la Golgota, puse de cei care s-au înhăitat cu tâlhari. Învierea este un act dumnezeiesc, nu poate fi acoperită doar de-o lespede a mormântului, nici tăinuită, ci luminează celor din întuneric, până la marginile pământului. Le spusese că vor vedea lucruri şi mai mari, că va şedea de-a dreapta Tatălui, iar acum ne binecuvintează cu Pace, ca să nu ne mai temem, căci va fi cu noi până la sfârşitul veacurilor. Lumea prinde curaj în faţa morţi,şi poate înţelege care-i rostul fiecăruia: avem Apostoli dar şi sfinţi mucenici. Învierea nu este doar tradiţie, ci certidudine, este verificată, motiv pentru care cu Toma răspundem: Cu adevărat a înviat! Toţi care l-au văzut timp de 40 de zile au îngenuncheat:,, Domnul Meu şi Dumnezeul Meu”. Cine eşti Tu Doamne? a întrebat prigonitorul Saul pe drumul Damascului.,, Eu sunt Iisus pe care tu îl prigoneşti!” Ce să fac Doamne?” El este apostolul Pavel, care depune mărturie pentru tot ce a făcut pentru Hristos, zicând:” El a înviat, fiind începătura celor adormiţi!” Învierea ne arată luminat, Calea, Adevărul şi Viaţa, că totul a fost ca vechiul Adam să se înnoiască, să devină omul cel nou care nu mai e stricat de poftele înşelăciunii, ci îmbrăcat în haină luminoasă. Evenimentul nu poate fi scos din contextul istoriei, protagoniştii au existat, Tiberiu la Roma împărat şi pe vremea lui Ponţius Pilat. Învierea nu este o filozofie, cu inima se crede în adevăr şi prin viu grai s-a propovăduit. Dacă nu vrei să mori definitiv trebuie să fii fiu al învierii. Acel condiţional” dacă nu voi vedea, nu voi crede” i se răspunde doar cu ,,Vino şi Vezi!” Spiritul este superior materiei, iar neînţelesul se dezleagă, Dumnezeu guvernează propria Creaţie. Cei care s-au împotrivit învierii au căzut ca şi cei străfulgeraţi de îngerul ce a dat piatra de pe mormânt. Creştinismul cântă învierea, fiind cea mai mare minune, fiindcă lumina Lui luminează tuturor, motiv pentru care dăm năvală să aprindem din nou făclia sufletului, când preotul rosteşte ,,Veniţi de luaţi lumină!”. Ea schimbă conştiinţele, suntem slobozi şi putem privi spre Răsărituri. Învierea este pentru toată suflarea şi trebuie să ne îmbrăţişăm. Nu mai suntem singuri. Să iertăm şi să ne închinăm şi noi învierii Sale cele de a treia zi.
Cu adevărat a înviat!
Pr. Zisu Iulian
Logica argumentelor Învierii
De la începuturi şi până azi, deşi Învierea este actuală, ea este atacată cu vehemenţă şi fără încetare, fiindcă după cum ştim: ” la ai Săi a venit, dar ai Săi nu L-au primit.” Era de aşteptat ca să inventeze orice, numai ca adevărul să nu ajungă la sufletul omenirii, aşa că au dat bani grei la acel timp ostaşilor care păzeau mormântul lui Hristos, ca să spună că nu a înviat, ci a fost furat pe când ei dormeau. Au scornit teoria furtului în pripă, şi la îndemână au perpetuat-o prin mijloace clasice, fără a ţine seama de argumentul martorilor, precum Longhin, ostaş din tabăra ucigaşilor, care, cuprins de Înviere, nu mai poate minţi, refuză mituiala Sinedriului şi propovăduieşte în gura mare. O religie cum e creştinismul, nu se poate zidi şi dura pe un cadavru furat. Dacă adăugăm comportamentul celor care l-au cunoscut, dar l-au părăsit pe Golgota, ajungem la concluzia firească, că în ziua de Paşti, când li s-a arătat apostolilor, ei erau ascunşi într-o casă la marginea Ierusalimului, ca să nu păţească întocmai ca Învăţătorul. În plus, cu gărzile romane nu prea puteai să-ţi permiţi o asemenea glumă, deoarece răspundeau cu viaţa pentru obiectivul păzit. Dovadă că toţi ştiau de cele întâmplate, este că legionarii romani, şaisprezece la număr, nu au fost pedepsiţi niciodată. Maica Domnului, apostolii şi cei din grupul mironosiţelor erau prea săraci ca să-şi poată permite mituirea. Familia Sfântă de abia aducea jertfă la Templu, o pereche de turturele, iar la Golgota un coş cu ouă, ca Maica să fie lăsată mai aproape de Fiu, încercând să le îmblânzească răutatea cu câte un ou. Atunci, a căzut o picătură din sângele lui Dumnezeu, şi le-a înroşit, iar tradiţia spune că în clipa când pe pământ nu se vor mai vopsi ouă roşi va veni din nou Hristos. Ce să facă apostolii cu un Hristos mort, care i-a şi dezamăgit, şi S-a lăsat atârnat pe cruce? Mai puteau ei să propovăduiască şi să moară pentru Înviere? Ştim psihologia hoţului care face jaf, atunci când pradă. Dar în mormântul gol era linişte, giulgiul şi mahrama înfăşurate şi puse deoparte. Nici iudeii nu aveau interes ca El să dispară, şi chiar dacă, preventiv, ar fi făcut acest gest, atunci când toţi spuneau că L-au văzut înviat, ar fi venit cu proba. Până azi, mormântul stă dovadă, cu pelerinajele milioanelor de creştini, care slăvesc Învierea. De aceea se arată timp de patruzeci de zile, iar îngerul, spune precis: “Ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi?” Ipoteza letargiei, vehiculată de unii, şopteşte lumii, că de fapt Iisus nu a murit, ci doar a leşinat, sau a fost în comă, şi la răcoarea mormântului s-a trezit. Moartea biologică însă este confirmată de ostaşul care a împuns coasta Sa ” şi îndată a curs sânge şi apă.” Mai ştim că mormântul era nou, săpat în calcar, ceea ce putea produce imediat asfixierea. Cum ar fi putut să dea de unul singur piatra cea mare de deasupra? Amintiţi-vă doar Calvarul şi toate patimile! Mai putea da oare, certitudinea unui Dumnezeu? Pregătirea pentru înmormântare era specifică Orientului, înfăşurat în pânză de giulgiu, ungere cu aromate şi uleiuri speciale, care produceau sufocarea. Ce impresie ar fi făcut un Mesia pe jumătate mort, în faţa apostolilor? Cum s-au vindecat aşa de repede rănile? Semnele erau încă vizibile. Niciodată, o astfel de Înviere, a unui om care nici nu se mai ţinea pe picioare, nu putea să schimbe viaţa ucenicilor. Unii sceptici, ca să explice cele întâmplate, au spus că totul a fost o halucinaţie, Învierea s-a petrecut doar în mintea unora, ca o autosugestie, o exaltare, credulitatea unor persoane habotnice. Psihoza în masă se poate produce în mintea psihopaţilor doar, pe când credinţa are temeiul Învierii şi credinţa omului acestui secol, dată de verificarea lui Toma. Ştim însă că Maica Domnului şi ceilalţi, când veneau la mormânt, nici nu erau preocupaţi de Înviere, totul i-a luat prin surprindere, şi cuprinşi de spaimă, nu au spus nimănui nimic, că se temeau. Să vorbeşti de Înviere unui popor care l-a văzut întins pe cruce şi îngropat? Ar fi fost ridicol şi riscant, dacă nu era adevărat. Pentru a-i încredinţa, vorbeşte, călătoreşte, frânge pâinea şi mănâncă cu ei ” Pipăiţi-mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am”. Trupul Mântuitorului este acelaşi, doar spiritualizat, nu se dezintegrează decât în mintea ignoranţilor. Învierea nu este simbol sau renaştere a primăverii, ci biruinţa asupra răului, minciunii, întunericului şi morţii. Învierea este O Minune! O realitate cutremurătoare. Dumnezeu se ţine de promisiune. E demnă de El, adeverită prin martori, şi de aceea va rămâne în veci : ” Pe acest Iisus L-a înviat Dumnezeu, căruia noi toţi suntem martori.” A înviat Iisus, au înviat apostolii şi a înviat lumea:” în tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii răsună cuvintele lor.”
Pr. Zisu Iulian
Bucuria învierii în cântecul religios
Timpul in care suntem fie ca si perioada duhovniceasca ma obliga ca o chemare sa strig de bucurie, dar eu fiind crestin doar cant; ,, Mare este Taina crestinatatii .. “
Comunicarea in prima glosa umana este strict legata de Dumnezeu inca de la creatie, prin graiul pe care omul il perverteste la turnul Babel. Cu certidudine acesta este motivul ptr. care nu a mai stiut sa-I cante imne Lui Dumnezeu prin grai ci doar in Harfa si chimvale rasunatoare. Ingerii la Betleem ne invata din nou sa cantam, caci de fapt porunca este ca ,, Toata suflarea sa laude pe Domnul” si de atunci noi am inceput sa murmuram Doxologia. Minunile petrecute intre cer si pamant, faptuite de Mantuitorul Iisus Hristos au cuprins pamantul asa cum sta scris ,, Mergand invatati toate neamurile..” Mesajul este universal si a intrat in cultura umanitatii fiind transmis prin toate mijloacele ;,, Eu sunt invierea si viata ,cel ce crede in Mine viu va fi”. Acest Adevar transmis prin viu grai a fost transpus de ,, neamuri “ prin fel si fel de metode muzicale. Sensibilitatea, afinitatea , naturaletea si fiorul sfant al adevaratului crestin roman si ortodox l-a facut sa vibreze in intensitate inerioara mai mult atunci cant Verbul invierii este cantat. Si de la mic la mare, simplu sau invatat, sarac sau bogat in aceasta Biserica stramoseasca pe care ,,nici portile iadului nu o vor birui “ a unduit ; ,, Hristos a inviat , din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte Viata daruindu-le ! Pentru noi nu mai este o curiozitate ci deja lectie de religie rostita de inger;,, Ce cautati pe cel Viu intre cei morti ? A inviat !. Doar pentru linistea noastra Axionul invierii glasuieste ;,,Ingerul a strigat ceei pline de dar bucura-te ,Fecioara !”. Totul este realitate ne confirma lumininda,, cu trupul adormind ca un muritor Imparate si Doamne” sau,,Invierea Lui Hristos vazand sa ne inchinam Unuia Celui fara de pacat ” iar Crezul care se canta in unele Catedrale rosteste ,, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat ,nascut I-ar nu facut… a Inviat a treia zi dupa scripturi-in zilele lui Pontiu Pilat “. Daca se mai indoieste cineva aude prochimenul care l-a incredintat si pe apostolul Toma ,, Cine este Dumnezeu ,mare ca Dumnezeul nostru ? Tu esti Dumnezeu care faci minuni ! Din antifoane in Liturghie pascala prin Lumina lina totul canta ,, Ziua invierii sa ne luminam cu praznuire si unii pre altii sa ne imbratisam “.
Sa cantam in sufletele noastre zicand;,, Invierea Ta Hristoase ingerii o lauda in ceruri si pe noi ne invredniceste ci inima curata sa Te marim !”
Doamne, primeste jertfa cantului nostru ! Amin.
pr. Zisu Iulian
Biserica Învierii
Toţi cei care au pus piciorul pe Pământul Sfânt, au simţit emoţia regăsirii.
Arheologia descoperă paşii Mântuitorului, iar totul este identificat şi se marchează cu semnul triumfător al Crucii, pe turlele Bisericii. O dată cu cercetarea şi toate demersurile ştiinţei spre cunoaştere, omul şi-a simţit micimea, când a început să privească înaltul cerurilor. Toţi cei care au pus piciorul pe Pământul Sfânt, au simţit emoţia regăsirii, care a adus din nou, împăcarea omului cu Dumnezeu, trăind speranţa reabilitării, în ziua când tot aici, va fi proclamat Cer nou şi Pământ nou. Când rosteşti ţara Sfântă, cel puţin lumea creştină a celor câteva miliarde, îşi aduce aminte de un eveniment care i-a schimbat viaţa, explicându-ne de ce ne naştem şi pentru ce trăim. Nu înţelegem de ce Dumnezeu a ales acest ţinut, dar geografic, se vorbeşte că Biserica Învierii din Ierusalim, delimitează prin sfeşnicul din pridvor, Centrul pământului. Arheologia descoperă paşii Mântuitorului, iar totul este identificat şi se marchează cu semnul triumfător al Crucii, pe turlele Bisericii. Aici, găseşti Scriptura, iar ca pelerin, totul este de fapt, o întâlnire personală cu Fiul lui Dumnezeu, care învie în sufletul fiecăruia, după puterea credinţei. Poposim prin aceste rânduri, pe locul unde a fost răstignit, îngropat, şi unde a înviat a treia zi din morţi, Iisus Hristos, în Biserica Sfântului Mormânt, din Ierusalim. Rămâne un loc drag sufletelor noastre, ce adăposteşte cea mai mare minune petrecută între Cer şi Pământ: Învierea. Sfânta Cruce se înfige în Golgota, acolo unde este îngropat Adam, moartea fiind înfrântă, iar cel rău nu mai are putere să-l ţină definitiv pe om în iad. De aici, începe istoria creştinismului, care împlineşte Evanghelia prin trei cuvinte: “Hristos a Înviat!” Istorici ai vremii, ca Eusebiu de Cezareea, şi Fericitul Ieronim ne spun că împăratul roman Adrian, după ce în anul 135 înfrânge revolta evreilor, construieşte pe dealul Golgotei un templu păgân, închinat zeiţei Venus. Episcopul Ierusalimului Macarie, cere împăratului Constantin cel Mare, care prezidează Sinodul I Ecumenic, de la Niceea, în anul 325, să-l ajute în recuperarea şi redescoperirea arheologică a locurilor socotite sfinte. Astfel, între 325-337, templul păgân este dărâmat, iar arhitectul Zenovie înalţă primele edificii creştine. În secolul al 4-lea, împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, găseşte Crucea Mântuitorului, iar deasupra Golgotei, zideşte Rotonda- Anastasis, adică Biserica Învierii, care avea 38 de m şi era susţinută de 12 coloane. În urma lucrărilor de reconsolidare din 1961, s-au descoperit fragmente din aceşti stâlpi, inscripţionaţi “Martirium” (mărturie). Tot pe acest loc al bazilicii lui Constantin, sfântul Chiril rosteşte catehezele baptismale, iar alte referiri provin de la Anonymus (sec.VI) şi Arcuff (sec. VII). În 614, perşii lui Hosroe dau foc bisericii, iar în 626 egumenul Modest restaurează Locurile Sfinte, dar în sec IX, un cutremur dărâmă cupola Rotondei. Patriarhul Toma, cu ajutorul lui Carol cel Mare, repară Biserica între 813-820, dar în 934 sarazinii, pe timpul patriarhului Nicolae, în ziua de Paşti, o incendiază. Împăratul bizantin Nichifor Fokas recucereşte Palestina şi reface Biserica, dar după puţin timp, este jefuită şi turla arde, împreună cu patriarhul Ioan al V-lea. Califul Egiptului Al- Hakim distruge Biserica Sfântului Mormânt în întregime, iar în 1026-1043 împăraţii bizantini Mihail Paflagonul şi Constantin Monomahul, o refac cu ajutorul stareţului arhitect rus Daniel. Cruciaţii, în 1099 aduc îmbunătăţiri Bisericii Anastasis, iar în 1190, după alungarea lor, împăratul bizantin Isac Anghel se tocmeşte cu păgânii şi salvează Biserica Învierii. Între1220-1244, cruciaţii recuceresc Locurile Sfinte, dar interzic accesul ortodocşilor în biserică. Patriarhul Gherman în 1545, repară Cuvuclionul, în 1719 se fac reconsolidări, în 1808, arde din nou, iar în 1810, patriarhul Policarp, cu patriarhul Calinic al Constantinopolului şi Frăţia Sf. Mormânt obţin aprobarea sultanului de a reface Locurile Sfinte, în 1834, 1852, 1867, prin contribuţia Rusei, Franţei şi Turciei. În timpul războiului arabo-israelian din 1948, un obuz distruge bolta Bisericii, fiind refăcută în 1955, de guvernul Iordaniei. Restaurarea generală se face în 1961 de către guvernul grec. Într-o istorie frământată a Orientului Mijlociu, Biserica Învierii, în ciuda vremurilor de restrişte, primeşte şi azi, din Cer, lumina sfântă a lui Hristos celui înviat, Aici!
pr. Zisu Iulian
Acatisul Învierii
Primeste aceasta putina rugaciune!
Cuvantul acatist inseamna a rosti o rugaciune in picioare.Mai mult ca oricand dupa taditie in perioada Penticostaluilui, pana la Inaltarea Domnului se recomanda citirea acestui acatist fara a se ingenunchia. O lectie duhovniceasca despre inviere, o rugaciune a sperantei si credintei ca intr-o buna zi ne vom ridica si noi din momantul nesimtirii noastre, la viata vesnica. Suntem multumiti ca am fost eliberati, dar cerem incontinuu;,, Iisuse,, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!” Daca nu ne indoim si credem Invierii, trebuie sa ne schimbam, sa iertam totul pentru inviere imbratisandu-ne unii pe altii. Avem nadejdea ca nu am ramas niciodata singuri, El binecuvinteaza orice osteneala, sfinteste gandul bun, curata cuvintele ca sa razbeasca Adevarul. A biruit moartea fiindca este Aparatorul cel Mare si a ingropat pacatele omenirii care au adus moarte. Ne rugam sa fim luminati ca sa privim sre cer, la Cel care va judeca vii si morti. Intruparea aduce inviere chiar daca nu pricem dumnezeiasca Taina. Usa sufletului trebuie larg deschisa ca sa intre Hristos cel ce a poposit la sf. ucenici, apoi pe cale le-a frant si binecuvantat painea, ca sa inteleaga ca Domnul este. Iar noi cei de azi ca sa pricem ca cu adevarat a Inviat, avem nevoi de Dugul Sfant care de la Tatal Purcede inca de la Cinzecime. A re putere asupra moriti, caci Lazar desi putea este viu Minunat, satura cinci mii de barbati in pustie doar cu 2 pesti si 5 paini, si de atunci precml lui Petru care se afunda din cauza necredintei ne intinde mana si noua daca strigam:,, Doamne, scapa-ne!” Chiarc daca venim din urma , mai tarziu este bucurie in cer. Suntem ticalosi dar ne atrage Sus, ne implineste cererea daca dam si o picatura de lacrima. Stim ca ucigatorul de suflete ne da tarcoale si trebuie sa nu murim nepocaiti. Din mormantul Invierii izvoreste aghiasma sf, Taine, totul. Sa fim precum Toma care a cautat si L-a aflat. Cerul se bucura caci am fost scosi din iadul morti vesniceiar pecetea lui Caiafa este marturi ca Invierea are doar un Sigiliu=Dumnezeu.Mintea omului a descoperit Chipul care nu poate fi acoperit. Vaduva cu doi banuti la zarit in splendoarea si maretie iar pacatoasa care s-a cait l-a urmat.
pr. Zisu Iulian
Puteţi asculta acum Acatistul Sfintei Învieri a Domnului
Pentru tine creştine, s-a smerit Împăratul cerului
Numele lui Lazăr a făcut deja istorie, iar credinţa Biserici i-a închinat în calendar o zi specială numită” Sâmbăta lui Lazăr”, când se face şi pomenirea celor răposaţi. În Betania, Mântuitorul poposise de multe ori în casa lui Lazăr şi a surorilor lui , Marta şi Maria, deoarece era aproape de Ierusalim şi-L ascultau pe Învăţător. Ştia dragostea lor pentru Dumnezeu, dar şi de boala lui Lazăr, despre care Domnul ne spune că nu era spre moarte ci spre slavă.” Lazăr a murit; şi Mă bucur pentru voi, că Eu nu am fost acolo”, le zice ucenicilor Săi. Întâlnirea lui Iisus cu surorile lui Lazăr este un dialog plin de învăţături creştine. Amândouă erau convinse că dacă El ar fi fost acolo fratele lor n-ar fi murit. Dar, ştiau că orice va cere de la Tatăl, Lui îi va da şi peste tot necazul, mai credeau în învierea cea de obşte:” ştim că va învia, la învierea cea de apoi”. Revelaţia este totală, era Acolo, pentru toată lumea, drept pentru care putea să-şi permită, să-l trezească: ” Eu sunt învierea şi viaţa, cel ce crede în Mine, va trăi”. Nici o urmă de îndoială în sufletul lor, răspunsul este categoric: ” Da, Doamne, eu am crezut că Tu eşti Hristosul Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ai venit în lume”. Puterea dumnezeirii nu-i doar teorie sau vorbe, ci Cuvânt: ” Unde l-aţi pus”? Om adevărat şi Dumnezeu adevărat, Doamne, aşa te-am cunoscut!” Iisus a lăcrimat”. Cârcotaşii de pe la colţuri au şi început să bârfească, că putea să facă să nu moară, fiindcă atunci când au ridicat piatra de pe mormânt, mirosul se înteţise. A urmat doar o rugă către cer: ” Ascultă-mă doar de dragul mulţimii ca să creadă că Tu, M-ai trimis”. La chemarea lui Dumnezeu, totul prinde viaţă: ” Lazăre, vino afară!” Mulţimea s-a înspăimântat când mortul înfăşurat a ieşit din mormânt, apoi l-au dezlegat şi l-au lăsat să meargă, spre uimirea tuturor. Minunea s-a răspândit repede la sinedriu care a şi hotărât: ” dacă-l vom lăsa aşa, toţi vor crede în El şi vor veni Romanii şi ne vor lua locul şi ţara”. Mulţi care auziseră veneau acum în Betania să vadă minunea, iar fariseii căutau să-l omoare acum şi pe Lazăr, căci mulţi credeau în Iisus. Lumea fremăta de bucurie şi nerăbdare, clipa aşteptată sosise, era cel mai potrivit ca să ocupe scaunul strămoşului David, acum era momentul să scape şi de ocupaţia romană. Era cu o săptămână înainte de Paşti, iar El ştiindu-le gândurile se întristase. Învăţătorul intră paşnic în cetate, şezând pe mânz de asin aşa cum proorocise Zaharia cu sute de ani înainte. Lumea Îl aclama precum odinioară pe David şi aşterneau hainele pe cale : ” Osana, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana, întru cei de sus!”.
Omul providenţial care făcuse atâtea minuni, dar uitaseră ce le spusese.:” Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta!” Complotiştii nu mai puteau suporta scena triumfală, îşi astupau urechile şi gurile copiilor care strigau” Osana”. Erau prea mulţi martori deja, totul devenise istorie, arheologie, credinţă, sărbătoare de Florii:” Dacă aceştia vor tăcea, pietrele vor vorbi”. La Ierusalim pelerini şi clerici în sâmbăta lui Lazăr fac slujba utreniei la mormânt în Betania, apoi pornesc la Mânăstirea ridicată pe locul casei unde se slujeşte sf. Liturghie şi se dă o agapă creştină. În ziua de Florii pe la 8 dimineaţa procesiunea se porneşte din Betania, drum de 6 km, pe care mulţimea cu ramuri de finic merge spre Ierusalim, cântând „Osana” şi apoi participă la Slujbă la Biserica Învieri. Cei care poartă nume de Florii să-I mulţumească, iar cu toţi să-L lăsăm să intre în Ierusalimul sufletelor noastre. Să poposim cu gândul în insula Cipru la racla cu moaştele apostolului Lazăr, care a fost episcop aici şi purtând ramuri de salcie să ne înrădăcinăm credinţa în Înviere. Să ne aşternem păcatele la spovedanie, ca să luăm iertare şi să nu ne purtăm ca cei ce voiau să omoare învierea lui Lazăr. Să avem credinţa Casei lui Lazăr, sinceritatea şi mărturisirea copiilor care se rugau ca şi noi cei de astăzi:” Osana”, adică Doamne Mântuieşte!
„Nu te teme, fiica Sionului. Iata, Împaratul tau vine sezând pe mânzul asinei”
pr. Zisu Iulian
Buna Vestire
Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret,
Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria.
Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine:
Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?
Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu.i iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus.
Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său.Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit.
Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?
Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.( LUCA 1, 26-35 )
Sărbătoarea dovedeşte că Dumnezeu nu-şi încalcă niciodată promisiunile. A spus încă de la Facere că va veni o zi ca aceasta, când întristarea va fi schimbată în bucurie. Pe traseul timpului, răbdarea poporului este îndulcită de prorocia că “Fecioara va lua în pântece”, sau prin cuvintele lui Ieremia profetul, care spune: “Am fost iubiţi cu iubire veşnică”. Identitatea sărbătorii este cerească, iar evanghelistul Luca localizează evenimentul, adică, Palestina, casa lui David, în Nazaret, la o fecioară cu numele Maria, care a aflat har înaintea lui Dumnezeu. Vestitorul este arhanghel, sol ceresc, care în plecăciunea făcută îi spune că va fi “binecuvântată între femei”. Taina este greu de înţeles, de aceea, apare şi dialogul, ca o explicaţie necesară, ca Fecioara să nu mai facă greşeala Evei. La întrebarea: “cum va fi acesta?”, explicaţia este precisă, şi nu mai lasă loc de interpretare, “Duhul Sfânt se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt, te va umbri.” Doamne, ce taină, care biruieşte rânduiala firii, numai Tu faci minuni! Maică, şi totuşi pururea Fecioară, aşa cum o închipuia Iezechil în viziunea sa, cu poarta prin care Domnul a intrat şi a rămas închisă. Hotărâre dumnezeiască, ca Fiul din veci, de o fiinţă cu Tatăl, să se facă om. Ascultarea, urmează înţelegerii: “Fie mie, după cuvântul tău!” Iată Crezul învăţăturii dreptei credinţe: “Şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt, şi din Fecioara Maria şi s-a făcut om.” Imnologia Sfinţilor Părinţi este Preacinstirea, care i se cuvine: “Spăimântatu – s-au toate de dumnezeiască Slava Ta, că Tu, Fecioară neispitită de nuntă, ai născut Fiu, pe Cel fără de ani.” Evlavia creştină preamăreşte rolul Maicii Domnului, având modelul închinării îngerului, şi zice acum, în Acatist, aşa: “Bucură – te, prin care răsare bucuria/ Bucură – te, prin care piere blestemul/ Bucură – te, chemarea lui Adam, celui căzut/ Bucură – te, izbăvirea lacrimilor Evei/ Bucură-te, prin care se deschide Raiul” La slujba utreniei, în Duminici, toată suflarea care laudă pe Domnul, cântă aceste cuvinte ale sărbătorii de azi: “Măreşte, suflete al meu pe Domnul, şi se bucură duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că El a căutat spre smerenia roabei Sale; că, iată, de acum, mă vor ferici toate neamurile”. Bunavestire păstrează mărturia iubirii de oameni a Lui Dumnezeu, şi chipul duhovnicesc al Maicii Domnului. Bunavestire nu ne prezintă doar un eveniment istoric local, în Nazaret, ci aparţine Cerului Treimii. Cu Bunavestirea, începe rolul Maicii Domnului ca rugătoare şi ajutătoarea celor care-i cheamă numele. Rugăciunile ei deschid Cerul şi ajung la Prestolul sfinţeniei şi prin ea, noi ne-am îmbrăcat cu slavă. Biserica o cinsteşte mai presus decât toţi sfinţii şi îngerii, aşa cum au hotărât Sinoadele ecumenice, iar imnografii i-au închinat cântări de Preacinstire, laudă şi mijlocire către Mântuitorul lumii. Dragostea lui Dumnezeu înfrânge astăzi puterea morţii, începând răscumpărarea noastră. Dumnezeu nu este idee, totul este realitate şi nu vis, intră paşnic în lume, fiind acceptat de om, care a simţit că nu poate trăi fără El. Să cântăm şi noi cu troparul slujbei: ” Astăzi este începutul mântuirii noastre, şi arătarea tainei celei din veac, Fiul lui Dumnezeu, fiu fecioarei se face şi Gavriil Arhanghelul darul bine îl vesteşte”.
pr. Zisu Iulian
Deşteaptă-te, pentru ce dormi!
Căci păcatele nici un folos nu aduc creştinilor, ci neputinţă, boală, sărăcie şi multe feluri de necazuri în această lume: iar pentru cealaltă arvunesc osândă veşnică.
Ne aflăm în jurul anului 660, în mijlocul lumii musulmane, tocmai în Damascul Siriei.
Andrei Criteanul se naşte în aceste ţinuturi ale Orientului Mijlociu, într-o familie creştină şi datorită trăirii religioase ajunge monah în Frăţia Sfântului Mormânt, fapt apreciat de lumea creştină care i-a recunoscut râvna pentru Evanghelie, denumindu-l “Ierusalimiteanul”.
În anul 685, este numit secretar patriarhal şi la 681 este chiar reprezentant la Sinodul al VI-lea ecumenic, ţinut la Constantinopol, unde semnează actele hotărâtoare pentru păstrarea credinţei drepte în Fiul lui Dumnezeu.
Monahul se implică practic în viaţa socială bizantină pentru ajutorarea unui orfelinat cât şi a unei case de bătrâni. Dragostea pentru Hristos şi apărarea credinţei fac ca în anul 692, să fie numit episcop în insula Creta, fiind un misionar sfânt prin excelenţă.
A îmbărbătat poporul în faţa invaziilor păgâne, ajutând pe cei nevoiaşi, şi a zidit Biserici, însufleţind tinerii pentru dragostea lui Dumnezeu.
Iubit de creştini şi de Treimea Sfântă, este chemat la cele veşnice în anul 740, fiind înmormântat în Eresos.
A rămas în inimile credincioşilor prin cele 250 de stihiri ale unui imn liturgic de pocăinţă pe o tonalitate intensă a sufletului care caută cu adevărat pocăinţa.
Canonul cel Mare Alcătuire a sf. Andrei Criteanul ( Luni seara la Pavecerniţă)
Această meditaţie ca o lectură în incursiunea biblică a timpului, punctat cu nume de rezonanţă care prin pocăinţă au reuşit să se ridice din starea de păcătoşenie, formează cunoscuta cântare a Canonului Mare ce se săvârşeşte în Ortodoxie ,în această săptămână a Cincea de urcuş duhovnicesc a Postului Mare.
Participi la o rugăciune profundă, de durată, în care te străduieşti să-ţi cureţi veşmântul Sufletului de întinare, să te schimbi pentru a aparţine Lumii de Sus.
De aceea te rogi şi primeşti pentru relele făcute acest Canon ca îndreptare, pentru ca uşor să ne putem schimba în bine.
Ajutor şi acoperitor pentru faptele noastre rămâne Domnul, căruia îi cerem să ne miluiască.
Sufletul ticălos este chemat să se mărturisească şi să nu facă greşeala lui Adam şi a Evei.
Să ne asemănăm dreptăţii lui Abel, căruia Cerul i-a primit jertfa şi să fugim de privirea pizmaşă, fratricidă a lui Cain.
Doamne, măcar la bătrâneţe nu ne lăsa în iad, deşi în tinereţe te-am părăsit! Să nu intri la judecată cu firea noastră păcătoasă şi dă-ne pocăinţa Mariei Egipteanca, ia aminte Cerule, sfinte Andrei Criteanul, roagă-te pentru noi!
Ne-am zdrenţuit haina sufletului, lacrimi nu mai avem ca să ne plângem păcatele, de aceea cerem ajutor Sfintei Fecioare, rugătoarea şi mijlocitoarea tuturor.
Am trecut şi noi pe lângă Sodoma şi am cunoscut pedeapsa nepocăinţei lor, am văzut îngerii de la stejarul Mamvri şi scara de la Betel şi am înţeles că niciodată nu am fost singuri.
Ne-ai trimis pe Hristos, ca să ne deşteptăm şi ne-ai dat Apostoli ca să -I urmăm. Suflete, cel puţin de azi să nu mai dormi nepăsător! Urcă pe Sinai şi citeşte Legea veche, treci pe Tabor ca să fii Fericit, merită să te ridici după ce ai văzut că mulţi au reuşit.
Nu este doar o încercare de o clipă doar, ci timp de 40 de zile mai ai timp să te pregăteşti, ca să ai parte de Înviere.
Doamne, promitem că ne mărturisim, fiindcă vrem cu adevărat să Te întâlnim!
pr. Zisu Iulian
Şi se vor da pe faţă gândurile multor inimi
Sărbătoarea are un generic universal ca titulatură, dar şi ca timp: atunci, azi, cândva, oricând, aici, între cer şi pământ. În toate culturile întâlnirea omului cu divinitatea este de fapt tot o ” Întâmpinare’’. Să te întâlneşti cu Dumnezeu nu e la îndemâna oricui. Numai la gândul acesta eşti copleşit. Din vechime şi până astăzi, a existat un ceremonial de întâmpinare a oaspeţilor. Dar să întâmpini Divinul, Absolutul, pe Creator, este un eveniment, fiindcă o singură dată se întâmplă aşa ceva. Revelaţia povesteşte despre această întâlnire, în care omul dă bineţe Creatorului. Însă omul s-a plictisit, şi a devenit fugar. Dumnezeu găseşte soluţia: „Adame, unde eşti?” Surprins că este găsit, trânteşte uşa casei de oaspeţi, dar nu poate să o închidă şi pe a ieslei, unde nu bănuia că o să-şi găsească sălaş Cuvântul.
Îl întâmpină creaţia, necuvântătoarele, păstorii iar îngerii cântă. Templul, loc legiferat devine Casă, şi nu peşteră. Aici în Templu, un om drept, temător, şi învechit de zile, aştepta clipa. Este dreptul Simeon, care are încuviinţare, să-L ţină în braţe pe Fiul Lui Dumnezeu. Ce har, ce Taină, ce rugăciune, ce prezentare: „Acum, slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, în pace, după Cuvântul Tău.” Trebuie să ştim câte ceva despre acest om purtat de Duhul Sfânt, mai ales că Evanghelia este şi fragment din istoria vremurilor. Tradiţia sfântă ne spune că făcea parte din cei 70 sfinţi părinţi aleşi de Ptolomeu Filadelful al Egiptului, ca să traducă vechile Scripturi pentru elinii din Alexandria. Îi revine cartea lui Isaia, şi când ajunge la capitolul VII, versetul 14: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu”, termenul fecioară este înlocuit cu femeie, pentru că fără inspiraţie, nu putea mintea lui prea pământeană să înţeleagă Întruparea. Ziua scria, iar noaptea îngerul, modifica din nou scriind, Fecioara. Spre încredinţare, i s-a spus că nu va vedea moartea, până când nu se vor împlini întocmai. Să ne imaginăm cum într-o zi, un om, uitat parcă de Dumnezeu, în vârstă de peste 300 ani, care în văzul tuturor întâmpină Sfânta Familie. Mai mult, îl ia în braţe pe pruncul Iisus, la 40 de zile, şi-L arată omenirii, iar Simeon se dezleagă acum de necredinţa tinereţii. „Au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea tuturor popoarelor”. Rostirea bătrânului Simeon este profetică: ” Este pus spre ridicarea şi căderea multora…, şi numele Lui va stârni multe împotriviri.” Aceste cuvinte s-au împlinit. Câţi n-au încercat să scape de amintirea Lui, dar nici în morminte nu au linişte, căci şi acolo este Împărat şi Judecător. „Şi se vor da pe faţă gândurile multor inimi”, spunea dreptul Simeon. Răscolirea conştiinţelor adormite şi pângărite se face cu Taina mărturisirii, instituită tot de El, ca să le arate că a rămas iubire până la iad. Vino, la rugăciunea Bisericii, şi nu vei fi niciodată singur, poartă-te creştineşte, şi-L vei zări în fapta cea bună. Învaţă din purtarea îngerilor şi nu vei regreta. Este sărbătoare, este întâmpinare, şi aici, dar şi dincolo, de aceea, noi, cei încreştinaţi rostim: ” Intra-voi în casa Ta, Doamne. Amin!”
Pr.Zisu Iulian
Evanghrlia de la Luca II, 25-32
,,Si iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui.
Şi lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului.
Şi din îndemnul Duhului a venit la templu; şi când părinţii au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii,
El L-a primit în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis:
Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace,
Că ochii mei văzură mântuirea Ta,
.Pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor,
Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel”
Dreptul Simeon
Înfrumuseţatu-te-ai şi decât Moise mai luminat te-ai făcut, în braţe primind pe Cel cu frumuseţe împodobit, bătrânule Simeon, Care pentru noi, precum suntem noi, Prunc S-a făcut. (Din Canonul Sfântului Simeon ce se citeşte la Utrenie)
Astăzi Biserica face pomenirea bătrânului şi dreptului Simeon şi a proorociţei Ana, care la 40 de zile, adică la 2 februarie l-au întâmpinat şi ţinut în braţe pe pruncul Iisus, om adevărat şi Dumnezeu adevărat. Simeon era atât de bătrân, la vreo 380 de ani, iar providenţa divină(grija), l-a păstrat pentru acest mare eveniment, ca să-l arate lumii pe Fiul Lui Dumnezeu. Dar cine a fost sfântul şi dreptul Simeon, de s-a învrednicit să poarte în braţele sale, pe Hristos cel mult aşteptat? Tradiţia Bisericii noastre, ca şi istoricul bizantin Nichifor Calist, spun despre el că era preot la templul din Ierusalim, şi cărturar al Legii Vechi. Avea o viaţă sfântă, era drept şi temător de Dumnezeu. Cu 250 de ani î.Hr., pe timpul faraonului egiptean Ptolemeu Filadelful, s-a hotărât traducerea Vechiului Testament din limba ebraică în limba greacă, pentru elinii din Alexandria. Atunci, au fost aduşi în Egipt 70 de înţelepţi şi cărturari iudei, printre care şi Simeon, în vârstă de peste 70 de ani. Textul Scripturii a fost împărţit, iar lui i-a căzut spre traducere, cartea profetului Isaia. Când a ajuns la capitolulVII, versetul 14 ” Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu…”, el a tradus cuvântul “fecioară”,- “alma”- în evreieşte, cu “tânără”, deoarece aşa i se părea logic. A doua zi, când a vrut sa continue traducerea, a găsit cuvântul scris ca la început “fecioară”. A treia oară, când voia să schimbe textul, arhanghelul Gavriil, l-a apucat de mână şi i-a zis: “Stai, Simeoane, şi nu te îndoi de această taină, că nu vei muri, zice Dumnezeu, până nu vei vedea şi purta în braţele tale pe Hristosul Domnului.” Astfel, a aşteptat prea bătrânul Simeon pe Mesia, şi toţi locuitorii se mirau de ce acest om nu moare. Când a venit clipa rânduită de Duhul Sfânt, Simeon întâmpină după rânduiala Legii pe Sfânta Familie, care-L aducea la patruzeci de zile pe Iisus, să-L închine Domnului. Gârbovit, şi apăsat de ani, spre mirarea tuturor, în timpul slujbei l-a luat pe prunc în braţe, rostind cuvinte profetice: ” Acum, slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor…” Câtă smerenie, Simeon binecuvântează pe Maica Domnului şi prunc, pe Dumnezeu care a făcut cerul şi pământul. Rostirea bătrânului este profetică ” este pus spre ridicarea şi căderea multora,… şi numele Lui va stârni multe împotriviri.” Aceste cuvinte s-au împlinit sub ochii istoriei. Câţi n-au încercat să scape de amintirea Lui, dar nici în morminte nu au linişte, căci şi acolo este Împărat şi Judecător. “Şi se vor da pe faţă gândurile multor inimi”, spunea dreptul Simeon, anticipând Taina Spovedaniei. Se spune că dreptul Simeon, după această rugăciune, şi – a dat duhul acolo în templu, iar oasele lui au fost îngropate afară lângă zidul Templului. După aproape 1000 de ani, împăratul bizantin, Roman, îi aduce osemintele la Constantinopol. Să fim şi noi teofori, “purtători de Dumnezeu”!
pr. Zisu Iulian
Sfântul Simeon este socotit ocrotitorul copiilor.
La râul Iordan
.
Praznicul de astăzi răspunde la toate teoriile evoluţioniste, iar mesajul sfânt nu poate fi înlocuit de nici o filozofie. Nu este botezul oricui, ci al Domnului. Este arătarea Treimii în care credem şi căreia ne închinăm. Este Bobotează, praznic aşteptat. Dacă cerurile s-au deschis, spre uimirea pământenilor, glasul Tatălui doar aminteşte că în lume era Fiul Omului întru care ”Dumnezeu a binevoit.”
Privilegiul de a împlini proorociile îl are Ioan, pregătit cu post şi rugăciune pentru acest moment sfânt. Dialogul din apa Iordanului rămâne o lecţie deschisă din care omenirea se sfinţeşte de două mii de ani. Ea nu se consumă, nu se învecheşte, ci doar se actualizează, fiindcă personajele nu numai că sunt reale, ci sunt Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. De aceea Treimea face istoria şi Veşnicia. Omul ştiinţelor moderne primeşte apa primordială, mirându-se ca şi femeia din Samaria de Creator. Omenirea cu istoria ei, la cumpăna dintre vechi şi nou, aştepta acest eveniment care se derulează de atunci în ochii lumii, pe marea scenă a umanităţii.Iordanul, Ioan, Dumnezeu există. La Bobotează apele se sfinţesc prin pogorârea Duhului Sfânt. Găsim apă sfinţită de sute de ani la sfinţirea bisericilor, şi o arătăm nepoţilor noştri ca o moştenire a dreptei credinţe în care ne botezăm. Este credinţa noastră, a generaţiei de azi şi mâine, care încă se înghesuie la Iordan, să guste minunea. Am pierdut prea mult timp ca să-l irosim şi acum, trecând pasivi pe lângă Iordan. Busuiocul Bobotezei să înmiresmeze prin apa cea sfântă casele şi sufletele noastre. Crucea sfântă adusă din mijlocul apelor să colinde din casă în casă ca un semn al lui Hristos! Dacă aţi primit Boboteaza, gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul! Să ne rugăm zicând: “Cel ce Te-ai arătat Hristoase, Dumnezeule, şi lumea ai luminat, mărire ţie!”
pr. Zisu Iulian
,,Anii noştri şi-au depănat povestea”
Timpul nu este doar un concept sau o unitate de măsură în care este încadrată viaţa pământenilor, ci clipă în universurile veşniciei. Ştiinţa chiar constată că este o secvenţă în care se regăseşte tot cosmosul. Timpul este dăruit de Dumnezeu, şi totul are un sens, un rost, un scop, chiar dacă îl înţelegem mereu cu întârziere. Deja timpul înseamnă umanitate şi identitatea în care suntem cuprinşi, fiind un dar de la Dumnezeu. Unii spun că e o întâmplare sau hazard, fără să simtă raţionalul, dar nouă ne este dat ca în el să ne lucrăm mântuirea. Timpul îşi poate lua doar huma, pe când Veşnicia, sufletul. Acesta este motivul pentru care la un moment dat vorbim de timpul pierdut, pe care îl vrem mereu înapoi pentru că am înţeles sensul. Ca oameni religioşi şi ortodocşi, păstrători ai „vechilor cazanii” măsura ca o distincţie a personalităţii umane o dă doar Evanghelia care este deasupra timpului, deoarece: ” Cerurile şi pământul vor trece dar cuvintele mele vor rămâne”. Zeităţile Antichităţii precum Cronos şi Ianus aparţin trecutului, pe când Hristos este Alfa si Omega. Veşnicia din noi, dă importanţa de ‚” chip şi asemănare” în care am fost zidiţi. Chiar dacă ne-am purtat ca fii risipitori anul trecut, azi cerem iertare pentru îndreptare. Suntem conştienţi că nemărturisirea activează un cod genetic în arborele genealogic de care suntem răspunzători până la al nouălea neam. În responsabilitatea vremurilor materialiste să adunăm totuşi cu râvnă în fiecare zi puţină spiritualitate. Pervertirea noastră nu trebuie motivată de avalanşa civilizaţiei informatice. Împărăţia lui Dumnezeu nu este doar „mâncare şi băutură” ci slujbă de Liturghie. Este deja 1 ianuarie 2006, şi mulţumim lui Dumnezeu că existăm. Calendarul nostru ortodox ne aminteşte că trebuie sa aducem slavă mereu lui Hristos. După ritualul legii evreieşti, Iisus este si rămâne ‚”uns” şi ‚”mântuitor”, El este Ieşua sau Mesia, adică Fiul lui Dumnezeu. Astfel se împlineşte profeţia lui Ieremia, rostită cu sute de ani înainte : ”voi face alt popor nou şi alt nume voi da, şi altă sărbătoare vor ţine”. Suntem „Hristianos”, botezaţi în numele Sfintei Treimi, rugându-ne în liturghie şi cinstind zi de Duminică: „Pentru aceea Dumnezeu L-a preaslăvit şi I-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume, pentru că întru numele lui IIsus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor dedesubt, şi să mărturisească toată limba că Domn este IIsus Hristos, întru slava Lui Dumnezeu – Tatăl.” (Filip.2 9-11). Urmarea lui Hristos este adevăr, evanghelie, sfiinţenie. Dovadă stă Biserica împreună cu Sfinţii din sinaxare şi martiorologii. Tot astăzi este şi ziua Sfîntului Vasile cel Mare, model de urmat, comportament de ierarh, născut în secolul al IV lea, în provincia Capadocia, dintr-o familie creştină. Este ales Arhiepiscop de Cezareea, în anul 370, şi trece la cele veşnice la 1 ianuarie 379 fiind unul dintre marii sfinţi ai Bisericii creştine. Dacă vrei să înţelegi cum a zidit Dumnezeu Cerul şi pămîntul , citeşte opera sa – ”Hexaimeron”. Dacă doreşti să afli despre lucrarea Treimii în lume deschide tratatul ‚”Despre Duhul Sfînt”. Când trebuie să-ţi apari credinţa învaţă din Omiliile la Psalmi. A construit azile, spitale, lucru recunoscut de istorie cu numele de ‚”Vasiliade.” Nume regesc, ”Bazileos” lasă ortodoxiei Sf. Liturghie, şi exorcizare in Molidve. Pentru anul ce l-am trecut rostim ca şi proorocul Samuel : ”Până azi ne-a ajutat Dumnezeu.” (1Sam.1 12). Ca să ne fie bine trebuie să-l ascultăm pe apostolul Pavel, care ne învaţă să lepădăm „lucrurile întunericului” zicându-ne: „Luaţi bine seama cum umblaţi nu ca nişte neînţelepţi ci ca cei înţelepţi răscumpărând vremea, căci zilele sunt rele”.(Efeseni.5 15-16). Să ascultăm de Hristos şi Biserica Lui, nădăjduind în mijlocirea Maicii Domnului şi a tuturor Sfinţilor ! Primiti, romăneşte traditiile acestei zile cum sunt; semănatul, sorcova, pusul cănilor, cepele, mascaţii, jocul ursului, deoarece fac parte din etno-geneza, simbioza si folclorul acestui popor. Toate ne inveselesc in aceasta zi a Anului dar bucuria deplina şi de folos rămăne tot în Hristos.
La mulţi ani !
2017
pr. Zisu Iulian
Crăciunul
Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie.
Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera, Celui neapropiat, aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.
Sfântul călător
Suntem în jurul anului 270 pe vremea împăratului Constantin şi a fiului acestuia Constanţie în Aschia din Cipru lângă, Trimitunda aproape de Salamina unde se naşte Sf. Spiridon. De tânăr păştea caprele şi oile A rămas văduv, iar fiica sa Irina peste puţin timp a murit iar el s-a călugărit. Un om cu alese calităţi, icoană de virtute şi model de urmat. Lumea credincioasă simţind în el puterea harului l-au ales preot şi după aceea ca episcop al locului.Zice Sfantul Ioan Gura-de-Aur: „Virtutea este mai presus decat minunea“”. În locul mitrei datorită simplităţii sale mereu a purtat un potcaf făcut din papură în formă de coşuleş numit în greceşte ,, spiris”. Iată numele de Spiridon. Trece la cele veşnice la anul 348 în vârstă de 78 ani şi este îngropat în Biserica sf. Apostoli din Trimitunda. Saraciinii atacă cetatea iar credincioşii ca să nu fie profanat mormântul îl dezgroapă. Mare minune! Sfântul era întreg. Moaştele au fost duse la Constantinopol, iar după 1453 în Serbia şi apoi sunt întoarse acasă de preotul Georgios Kalohairetis.
A primit darul minunilor. Alungă duşmanii credinţei, depărtează seceta, ploile cu revărsari năvalnice şi hrăneşte mulţimile pe timpul foametei. Îi convinge prin minuni pe păcătoşi să se mărturisească şi preface şerpii în aur ca să aline sărăcia şi necazurile oamenilor. Când participă la Sinodul I ecumenic de la Niceea 325 sub preşedenţia împăratului Constantin cel Mare el, ca şi muţi din Sfinţii Părinţi purtau pe trupurile lor semnele torturilor şi prigoanelor dezlănţuite de muribunda şi păgâna Romă. Aici mărturiseşte minunat unitatea Sf. Treimi şi adevărul că Hristos este de o fiinţă cu Tatăl. Sfântul ia în mâna o carămidă, face deasupra ei semnul Crucii şi se roagă, zicând: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” Pământul rămâne în palmă, focul se înalţă iar apa curge. Dacă trei lucruri pot sta împreună, dar Treimea Sfântă, nu? A orbit pe hoţi, iar pe alţiii i-a ruşinat şia pus la loc capetele cailor tăiate de eretici atunci când s-dus la sinod.
Lumea ca şi astăzi este sătulă de vorbe şi de promisiuni. Vrea fapte bune care nu sunt rodul întâmplării ci unei vieţi dedicate apropelui şi lui Dumnezeu. Mumai aşa văzând pilda trătorilor evangheliei se pot întoarce din drumul dinspre iad. Credinţa dreaptă şi mărturisită, dar trăită creştineşte face minuni în toate timpurile. Sfinţenia şi sfinţii nu au măsura timpului şi spaţiului:,, căci mult poate face rugăciunea stăruitoare a dreptului în lucrarea ei”. Duhul vicleniei nu poate fi înlăturat într-o lume secularizată nici cu lozinci pline de intelectualism, nici cu vorbe deşarte, ci cu post şi rugăciune deoarece :,,credinţa fără fapte este moartă.”
,,Credem că El a înviat grabnic şi noi vom învia împreună cu El, câ El ne-a dâruit viatâ curată si veşnică”
Adevărul despre Împărăţia Cerurilor nu poate fi ascuns sau falsificat la nesfârşit. Porunceşte chiar celor morţi să spună adevărul, slujeşte cu îngerii văzuţi sf. Liturghie şi convinge pe cei bogaţi să facă milostenie. Om simplu la port, cu puţină carte dar un mare duhovnic şi păstor de suflete. Înspirat de puterea Duhului Sfânt îl înfruntă pe filozoful Tertie cu tăria şi logica Cuvântului căruia nimeni în univerusri şi nici această istorie pământească nu poate să-I reziste. „În numele lui Iisus Hristos, fii atent la cuvintele mele filosofule, şi ascultă ce vreau a-ti zice!” I-a potolit pe retorii înfierbântaţi de sofisme şi a înmuiat inimile rătăcite. Ca un apologet sf.Spiridon cel simplu care nu credea decât în Hristos le zice: „Există un singur Dumnezeu, Creator al cerului şi al pământului. El a făcut Puterile cereşti, a zidit pe om pornind de la ţărână şi a creat, în acelaşi timp, toate lucrurile văzute şi nevăzute. Prin Cuvântul Său şi prin Duhul Său fost-au făcute cerul şi pământul, frământarea mărilor, tăria cerului, născutu-s-au animalele, fost-a modelat omul, cea mai minunata dintre creaturile Sale.”
Toate astrele au fost create, soarele si luna, noaptea, ziua si celelalte toate. Noi ştim aşadar că Cuvântul este Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu însuşi. Noi credem că, pentru noi, S-a născut din Fecioară, a fost răstignit şi îngropat. Credem ca El a înviat grabnic şi noi vom învia împreună cu El, că El ne-a dăruit viaţă curată şi veşnică. Noi afirmăm că El iarăşi va să vină ca să judece pe toţi oamenii şi să judece (sever) faptele noastre, cuvintele şi gândurile noastre. El este de aceeaşi natura (homoousios) cu Tatăl, egal în demnitate, şi împărăţeşte împreună cu El. Nu eşti de acord, filosofule? Iar acesta a răspuns:,,să credeţi acestui Sfânt Păstor, căci cuvintele acestuia nu sunt nimic altceva decât Cuvintele lui Dumnezeu”.
Tămăduitor de multe boli şi grabnic ajutător popoarele ortodoxe l-au luat ocrotitor: în bresle de meseriaşi ca tăbăcari, cojocari, ciubotarii. Chiar şi azi este grabnic înplinitor al rugăciunilor tuturor celor care îl cheamă, ieşind uneori chiar din raclă. An de an i se schimbă veşmintele şi papucii tociţi şi prăfuiţi sub privirea uimită a tuturor pelerinilor şi turiştilor din Cherchira sau Corfu de azi. Şi cu binecuvântarea episcopului de Pafos biserici şi mânăstiri din toată lumea primesc aceste daruri care poartă pe ele bucăţi de pământ şi iarbă.,,Bucură-te, cel ce eşti cu îngerii slujitor; Bucură-te, că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te, al cărui trup astăzi săvârşeşte minuni; Bucură-te, că încălţămintele tale slujesc drept dovadă.”
.
„Sărbătoare luminată, praznic cu totul sfinţit ne stă înainte; veniti, credincioşilor, să ne bucurăm de el! Că pe toţi ne cheamă la el ospătîtorul duhovnicesc, Spiridon; a lui este masa dumnezeiască, minunile cele strălucite şi faptele cele nemuritoare. Să urmăm blândeţii lui, nerăutăţii, bunătaţii, iubirii de oameni şi marii lui înţelepciuni, cu care printre arhierei a strălucit ca o lumină.”
,,Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?” (Luca 18:8)
<Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule Spiridoane, părintele nostru. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.>
Pr. Zisu Iulian
În Mira Sfinte sfinţitor te-ai arătat
,,Îndreptător al credinţei, învaţător al înfrânărilor, ai cştigat cu smerenie cele înalte, cu săracia cele bogate, rugând pe Hristos Dumenezeu să mântuiască sufletele noastre.”
Sf. Nicolae ocrotitorul navigatorilor români şi Catedralei zidite.
O zi sfântă la noi şi la Bari
Oameni ca şi noi, sfinţii au mers pe acel drum al Evangheliei care este: ,,Calea, Adevărul şi Viaţa”. Sunt cei care probează de fapt realitatea acestui Crez, motiv pentru care avem şi minunea ne putrezirii trupurilor acestora, că nu degeaba Mântuitorul le dă chiar puterea la sfârşitul veacurilor să judece seminţiile pământului. Omul fiind Chipul şi asemănarea lui Dumnezeu are acest dar dat prin Sfintele Taine, împărtăşindu-se da harul dumnezeiesc şi astfel urcă din treaptă în treaptă spre Cer, aflând locul pregătit celor Cel iubesc pe El:,, Sfinţii Celui Prea Înalt vor primii împărăţia şi o vor ţine în stăpânire în vecii vecilor”. Au primit Botezul, au împlinit Scriptura iubindu-L pe Hristos, au luat Crucea, s-au lepădat de patimile acestei lumi, s-au podobit cu virtuţi pe care le-au strâns în această viaţă trecătoare prin dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele nostru. Aici în lume, în cuptorul ispitelor s-au probat toate, înfrânându-se de la pofte şi plăceri, alungând mândria şi căutând smerenia. ,, făcându-se tuturor toate”. Ei sunt deci purtători de Dumnezeu, adică,, Teofori” şi mult folos aduce de acolo de Sus ,, rugăciunea stăruitoare a dreptului în lucrarea ei”. Rugăciunile lor sunt permanente şi stau în cădelniţele celor 24 de bătrâni în faţa tronului lui Dumnezeu, ei ştiind cererile şi nevoile noastre de zi cu zi. Sunt fii ai Învierii, prietenii Lui, se roagă pentru noi, pot face minuni, drept pentru care nu trebuie să ne lipsim de ajutorul şi mijlocirea lor. Primii creştini au zidit Biserici pe moaştele lor, au cântat psalmi şi au săvârşit Sf. Liturghie, cinstind numele şi ziua lor de martiriu, iar astăzi avem sfintele lor moaşte cusute în sfântul Antimis. Hotărârea Sinodului VII ecumenic este defintivă şi precisă:,, Domnul, Apostolii, profeţii, ne-au învăţat că trebuie să cinstim pe Sfânta Maică a lui Dumnezeu,- care e mai presus decât toate puterile cereşti, – pe sfinţii îngeri, apostoli, profeţi, martiri, pe sfinţii părinţi şi pe toţi sfinţii. Ei s-au unit cu Hristos şi s-au sfinţit printr-Însul, găsindu-se astfel în jurul slavei dumnezeieşti, ei pot să ne ajute şi pe noi”. Creştinii de-a lungul veacurilor au cinstit moaştele lor ca pe un odor de preţ:,, mai cinstite decât pietrele preţioase şi mai scumpe decât aurul”. Ei au rămas model de urmat prin sfinţenie, fiind trecuţi în calendar şi sinaxar, iar pentru a cuprinde şi pe cei neştiuţi după nume, avem încă din sec. al-IV-le la Antiohia, sărbătoarea Tuturor sfinţilor, rânduită în prima Duminică după Rusalii. După încetarea persecuţiilor moaştele au fost scoase din catacombe şi împărţite comunităţilor creştine de pretutindeni, iar o mare parte s-au rânduit în capitala Bizanţului, oraşul Constantinopol, considerându-se locul cel mai sigur de păstrare şi cinstire. Devastarea lui mai întâi de către Latini prin cruciaţi, la 1204 şi căderea la 1453 sub turci, obiecte sfinte, relicve şi moaşte de sfinţi au luat drumul Apusului, sau de multe ori au fost negustorite.
Unui preot din Bari, Sfântul Nicolae i se arată în vis, spunându-i să se meargă în cetatea din Mira şi să aducă moaştele aici, ca să fie ferite de păgâni. Folosindu-se de navigatorii veneţieni care ştiau drumul şi Biserica din Lichia, au săpat sub pardoseală unde era mormântul Sfântului, şi au găsit racla cu mir mirositor pe care l-au pus în vase, iar moaştele purtate de preoţi pe braţe le-au dus la corabie. După 28 de zile de călătorie le-au aşezat la ţărmul mării în Biserica Sf. Ioan Botezătorul în anul 1087 ziua de 9 mai, unde a ieşit popor mult care a cântat cu soborul slujbe alese Sfântului Nicolae ajuns la Bari, iar cei care se atingeau de raclă se vindecau de orice boală erau cuprinşi. Episcopul locului va zidii o Catedrală purtându-i hramul, spre cinstirea moaştele rânduite în acest loc, la anul 1098. Părţi din sfintele sale moaşte vor ajunge la Veneţia, în Franţa, Rusia, Grecia, şi mâna lui dreaptă la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, poleită în argint şi împodobită cu diamante, dăruită de domnitorul Mihai Viteazul, care o primise de la cardinalul din Bari. Să ne rugăm în această zi de amintire şi pomenire, când moaştele lui fac atâtea minuni zicând:,, În Mira, sfinte, sfinţitor te-ai arătat; că Evanghelia lui Hristos plinind-o cuvioase, ţi-ai pus sufletul pentru poporul tău. Mântuit-ai pe cei nevinovaţi din moarte, pentru aceasta te-ai sfinţit ca un mare tăinuitor al harului lui Dumnezeu”.Ajungând la adânci bătrâneţi Sfântul Nicolae şi-a binecuvântat credincioşii, dându-le sfatul cel mai de pe urma. Apoi a adormit cu pace la 6 decembrie 342. Moaştele sale s-au aşezat în biserica la care a slujit ca păstor al Mirelor mai mult de 500 de ani, unde mulţi veneau şi primeau ajutor şi sănătate.
pr. Zisu Iulian
Cripta Sfântului Nicolae cu 26 de coloane susţinând capiteluri bizantine şi romanice, păstrează moaştele Sfântului.
Un apostol pe meleaguri româneşti
În documentul emis la data de 26 septembrie 1964, în limbile greacă şi latină, prin intermediul cardinalului Augustin Bea, preşedintele Secretariatului pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, papa Paul al VI-lea îşi exprima dorinţa ca relicva care va fi returnată locului unde Sf. Andrei şi-a găsit sfârşitul să păstreze legătura cu oraşul Sfântului Petru printr-o „cetăţenie de onoare”.Betsaida, cetate sfântă care se tălcuieşte şi Casa Vânătorilor, dă lumii pe Apostul Andrei, cel întâi chemat la propovăduire şi pe fratele său Simon Petru. L-au văzut pe Mielul lui Dumnezeu, adică pe Hristos şi la început curioşi de mesajul pocăinţei, ca prim pas pentru înţelegerea Îmărăţiei Sale, l-au urmat, ascultat, iubit şi de El de atunci nu s-au mai despărţit, devenind primii pescari de oameni. Pe când mulţimile ascultau Fericirile, grupul apostolilor preocupat de faptul că se lăsa seara şi nu are cu ce să-i hrănească, Andrei îi spune Mântuitorului că au la îndemănă doar două pâini şi cinci peşti. Tot apostolul Andrei este cel care îl înştiinţează pe Domnul că afară sunt nişte elini care doresc să-L vadă pe Hristos, iar Sf. Tradiţie ne spune că le-a dat un ştergar pentru regele Edesei, pe care s-a imprimat Chipul Său cel Sfânt şi nefăcut de mână. După Pogorârea Duhului Sfânt sorţi au rânduit ca el să propovăduiască pe Iisus cel înviat la neamuri, din Asia la Pontul Euxin, tocmai în Ahaia. În cetatea Sinopi un pictor al vremurilor i-a zugrăvit chipul în prima icoană creştină, iar la anul 50 participă la Siodul Apostolic de la Ierusalim, unde se spune că purta ca şi Moise un toiag cu cruce la capăt, şi se făceau multe minuni. Bătut, închis, schingiuit a clamat Învierea şi a rostit Crezul apostolic păgânilor din ţara alanilor, Abhazia, Cherson, la izvoarele Niprului în zona Deltei Dunării, apoi în cetăţile de la Tomis, poposind în valea Casimcei şi bisericuţele rupestre de la Basarabi, ajungând chiar în sudul Dobrogei la peştera care azi îi poartă numele.
Datorită persecuţiilor lui Domiţian ( 81-96) în regiunile Pontice, Apostolul Andrei, care însemnă bărbat dârz, coboară în sudul Dunării unde converteşte la creştinism pe Maximila o patroană romană. Auzind Egheat slujitor idolesc că lumea se botează în Hristos şi crede în minuni, l-au pironit pe o cruce de tei în forma literei X. După ce şi-a dat sufletul, din senin s-a făcut vijelie care i-a orbit pe nelegiuiţi, iar creştinii care erau de faţă au îngenunchiat. Avea cam 70 de ani şi era la 30 noiembrie anul 87. Creştinii i-au luat trupul sfânt şi l-au rânduit să stea prin Bisericile ferite de persecuţii, şi acolo se făceau foarte multe minuni. Chiar Constantin cel Mare adună moaştele sfinţilor Luca, Timotei şi Andrei (356) pe care le depune în Biserica Sf. Apostoli din Constantinopol, unde rămân cu vrerea lui Dumnezeu, doar până la 1204. Se spune că atunci, împăratul bizanţului Constantin trimite părticele din moaştele sf. Andrei la Tomis. Colindele din toată Dobrogea mărturisesc sfinţenia acestor meleaguri binecuvântate de cel care a fost întâi chemat la apostolat. Cruciaţii când au înfiinţat Imperiul Latin de Răsărit la anul 1204, au furat moaştele apostolului pe care le-au dus în Italia, la Amalfi aproape de Napoli, fiind aşezate în Domul San Andrea, prin ordinul cardinalului Petru de Capua..
În anul 1469 ajung la Roma, aduse de Papa Pius al II-lea în Catedrala Sf. Petru, după cum mărturiseşte sf. Ambrozie al Milanului. Este protectorul oraşelor Brescia, Ravena, Napoli, Mantua, Amalfi, Bordeaux, Brugge, Patras. Scoţia are pe steagul naţional Crucea lui Andrei. Este patronul României, Rusiei, Greciei, Siciliei. În anul 1964 odată cu împăcarea celor 2 Biserici, ca semn de frăţietate Roma, prin Papa Pius al VI-lea restituie ortodoxiei Crucea lui Andrei şi ale sale sf. Moaşte, care se întorc la Patras în Corint, locul muceniciei sale. Latinitatea neamului romănesc este binecuvântată de aceşti apostoli ai credinţe sfinte, Petru la Roma şi Andrei la Tomis, unde poetul Ovidiu fiind exilat, nici nu visa că va veni ziua când se poate socoti deja acasă:,, Unde locuieşti? Vino şi vezi!-îi răspunde Domnul, apostolului Andrei. Miracolul dăinuiri noastre pe aceste meleaguri, plămada acestui neam romănesc se dadorează binecuvântării acestui apostol a lui Hristos. Eruditul Epifanie depune mărturie că Andrei a fost în Sciţia Minor, a coborât la Odesseos( Varna) unde îl rânduieşte episcop pe Apion, ucenic de-al său. Istoricitatea şi biografia propovăduiri sale este pomenită de Sinaxarul Bisericii din Constantinopol, care ne spune că a ajuns să ducă evanghelia şi la Sevastopolis şi în Ahaia( Grecia), la Pontul Euxin, Bizanţ, Macedonia, Thracia.
Istoricul bizantin Nichifor Calist în sec. XIV pomeneşte şi de pustiul scitic şi de Patras, locul răstigniri sale. În epistola către Coloseni, apostolul Pavel face dovadă că sciţi au auzit deja cuvăntul lui Dumnezeu, iar mai târziu Hipolit Romanul, Eusebiu de Cezareea vorbesc despre aceste meleaguri. Creştinismul romănesc este apostolic, revelat, dumnezeiesc. Ziua de pomenirea din 30 noiembrie se contopeşte cu fiorul naţional al deşteptării acestui neam la 1 decembrie 1918. Drept pentru care Sf, Sinod în şedinţa din 14.11.2003 a hotărât ca această zi să fie socotită sărbătoare naţională bisericească. Departe de noi să-l monopolizăm sau naţionalizăm pe apostol, dar avem prea multe dovezi că; Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească are dreapta credinţă, iar Patriarhia de Constantinopol îl socoteşte,, întemeietor” de scaun apostolic. Doar vremurile şi oamenii au despărţit-o şi confesionalizat-o. Ortodoxia face pomenire la 30 noiembrie şi la 9 iunie ( aducerea sf. Moaşte), catolici la 9 mai şi 30 noiembrie, luterani, anglicanii tot la 30 noiembrie. Necreştinii se opresc din drum şi privesc cu atenţie la crucea lui Andrei, ridicată la orice cale ferată; semn că atunci oamenii l-au răstignit pe primul ales al Domnului. Origen ( + 254) scrie:,, Când Sf. Apostoli ai Mântuitorului s-au răspândit în toată lumea după cum ne spune Tradiţia…… Andrei a primit Sciţia”, iar mitropolitul Moldovei Dosoftei( + 1693) adaugă că apostolului Andrei i-a revenit Bitinia şi Marea Neagră. Citiţi versurile Lui V. Alexandri:,, Zgomot trist în câmp răsună/ Vin strigoii se sduna / Părăsind a lor sicrii/ Voi creştinilor popoare/ Faceţi cruci mântuitoare/ Căci e noapte îngrozitoare/ Noaptea Sfântului Andrei.” Folcloric se vorbeşte de Ziua lupului( semnul de pe steagul dacilor), Noaptea Strigoilor, Păzitul usturoiului prin Enisala de Tulcea, colacul de Andrei , Bocetul Andreiului, Pomana lupului, fac trimitere la obiceiurile de sorgintă păgână. Din tradiţiile populare desprindem obiceiul de a pune în ziua sărbătorii o crenguţă de pom fructifer într-o sticlă ca să înmugurească. Semănatul grâului pe bătătură sau în ghivece ca să încolţească până la Anul Nou, ca o prosperitate a casei. Untura şi sarea vitelor care se îngroapă în această zi de gospodine, apoi la 23 aprilie se scot şi se ung ugerele vacilor iar sarea se amestecă în măncarea vitelor. Şi aşa dăinuie credinţa în popor că acea casa va fi înbelşugată. Cu ziua lui se deschide luna cadourilor, decembrie, numită Andrea.
Dacă poposim în sudul Dobrogei apropape de comuna Ioan Corvin, vom ajunge la Peştera în care s-a adăpostit Andrei:,, Colo pe grindei / Crâng de alunei/ Val de arţărei/ Sfânta mânăstire/ Loc de tăinuire/ Şi tămăduire/ Şi piteşte-n tei/ Casa lui Andrei/ De la schit la cruce/ Scara care duce/ Din cruce la schit/ Scara care duce/ Din cruce la schit/ Scări de coborât/ De la schit în sus/ Crucea lui Iisus/ De la cruce-n tei/ Casa lui Andrei/ La schitul din tei/ Crucea lui Andrei.” Locul a fost descoperit de regretatul preot pictor Lembrău Constantin pe cănd era preot paroh în satul Cuzgun, după ce i s-a arătat peştera în vis unui avocat al satului Jan Dinu. Cele două izvoare cât şi izvorul pe care este Fântăna lui Eminescu, se crede că au fost primele baptisterii creştine unde Andrei şi ucenicii lui boteza în numele lui Hristos. Se face o legătură care nu poate fi deloc întâmplătoare, legată de numele turcesc Cuzgun, care în turceşte înseamnă porumbel. Peştera este primul altar creştin şi este sfinţită de episcopul Dunării de Jos, Chesarie Păunescu în 1944. Ruşii au distrus-o, iar comunişti noştri care se credeau romăni au părăsit-o. În 1990 un monah pe nume Nicodim Dinca a reamenajat-o, apoi sub arhiereii de la Tomis, Î.P.S. Lucian şi Î.P.S Teodosie i s-a redat adevărata valoare. Tradiţia povesteşte cum Apostolul a trimis în împrejurimi ucenici ca să vestească evanghelia. Aceştia împreună cu trei fecioare au fost prinşi şi schingiuiţi, apoi decapitaţi că nu s-au lepădat de Mântuitor. Se spune că pe locul martiriului au răsărit crucile miraculoase de la mânăstirea Dervent. După primul război mondial din 1916, un localnic necredincios din satul Lipniţa ar fi dat intenţionat cu plugul peste cruci, dar plugul s-a făcut bucăţi şi până spre seară boii înjugaţi au murit. Faptul că apostolul a hirotonit preoţi şi rânduit episcopi prin cetăţi, explică de ce la Tomis găsim documentar în sec VI-lea prima Mitropolie de pe teritoriul Ţării noastre având 14 episcopate. Chiar icoana Maicii Domnului pictată de evanghelistul Luca a fost adusă de apostolul Andrei şi se găseşte la mânăstirea Năemeşti din Argeş, iar statisticile onomastice ne spun că peste 130.000 de români poartă numele apostolului Andrei.
pr. Zisu Iulian
Îngerii
Dumnezeu nu ne-a lăsat singuri, ne-a dat prieteni străluciţi, îmbrăcaţi ca o pară de foc, luminaţi puternic, duhuri slujitoare, trimişi să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor să moştenească mântuirea. Aceştia sunt îngerii, trimişii cerului, ca să ne ajute să mergem la Împărăţie. Ca să aflăm mai multe despre ei trebuie să nu ne îndoim de noi înşine şi să deschidem paginile Sfintei Scripturi şi Tradiţii, ca să ştim despre aceşti locuitori ai lumii nevăzute. Numărul lor e de mii de mii precum norul, cântând Liturghia cosmică: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot”. Toate popoarele pământului în toate vremurile au crezut în îngeri. Ei scriu numele noastre în Cartea Vieţii, aducând lumii marea teologie care este străjuită de ei. Doar cu raţionalul nu se poate pătrunde în lumea lor, iar când mândria s-a încuibat în cei care au vrut detronarea Domnului, pedeapsa întunericului a venit peste ei. ” Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte” a răsunat trâmbiţa voievodului ceresc şi de atunci a încetat căderea, iar pomul Vieţii şi Raiul se păzesc cu sabie de foc. Aşezămintele liturgice, cultul Bisericii şi cântul psaltic în canon este adresat puterilor îngereşti şi îngerului păzitor, fiind pomeniţi cu evlavie. Ei sunt Serafimi, Heruvimi, Tronuri, Domnii, Puteri, Stăpânii, Începătorii, Arhangheli, Îngeri. Sunt creaţi înaintea omului şi a celor ce se văd, fiind raţionali, au voinţă statornicită în bine, fire înţelegătoare, tari în virtute, nemuritori prin Har, netrupeşti, fără gen şi împrumută materie pentru a lua înfăţişare şi formă văzută. Se deplasează oriunde cu voia lui Dumnezeu, slujindu-l pe om de la botez, până la moarte şi până la judecată. El stă pe umărul nostru, urcă în cer şi ne arată drumul văzduhului. Sunt realitatea de care ne vom convinge la ieşirea din lumea aceasta, când vom mulţumi pentru acest dar şi această călăuză. Biserica în iconografie îi reprezintă purtând aripi, ca o dovadă a rapidităţii lor şi cu înfăţişarea copiilor, datorită nevinovăţiei lor. Să-i cinstim pentru că văd pururi faţa lui Dumnezeu, să nu-i supărăm fiindcă ei ţin cădelniţa de aur în care sunt rugăciunile tuturor sfinţilor. Din cauza slăbiciunilor noastre ne-au fost daţi, aducând gândul cel bun, ne ridică din cădere şi ne feresc de cel viclean. Să ascultăm, să fim cu luare aminte la glasul lor, să nu ne împotrivim lor căci „numele Meu este în el”. Dacă specia îngerilor a dispărut din istoria pământenilor, este din cauza comportamentului nostru păcătos, iar ei de abia mai apar pruncilor în vis. Ştiind folosul lor, dreptcredincioşii în cor rostesc: ” Înger de pace, credincios, îndreptător, păzitor al sufletelor şi trupurilor noastre la Domnul să cerem”. Vă îndemn să nu uitaţi rugăciunea copilăriei voastre: „Înger, Îngeraşul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu/ Eu sunt mic, tu fă-mă mare/ Eu sunt slab tu fă-mă tare/ În tot locul mă-nsoţeşte şi de rele mă fereşte!”
Mai-marilor Voievozi ai oştirilor cereşti, rugămu-vă pe voi, noi nevrednicii, ca să ne acoperiţi pe noi, prin rugăciunile voastre, cu acoperământul aripilor măririi voastre celei netrupeşti, păzindu-ne pe noi cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: Izbăviţi-ne din nevoi, cei ce sunteţi mai-mari peste cetele puterilor de sus.
Lumea nevăzută
pr. Zisu Iulian
„Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, Purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci, precum mândria lui Lie ai surpat şi la luptă îndrăzneţ ai făcut pe Nestor, aşa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.”
Partea I
Partea a II-a
Partea a III-a
„Intru tine, Parinte, cu osardie s-a mantuit cel dupa chip, ca luand Crucea, ai urmat lui Hristos si lucrand ai invatat sa nu se uite la trup, caci este trecator, ci sa poarte grija de suflet, de lucru cel nemuritor. Pentru aceasta si cu ingerii impreuna se bucura, Prea Cuvioase Parinte Dimitrie, duhul tau.”
Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând Crucea, ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Parascheva, duhul tău.
Mântuieşte Doamne, poporul tău!
Chipul crucii e prezent în lume şi prin ea se ţine lucrarea lui Dumnezeu. Mereu a fost în Rai, ca Pom al Vieţii, alături de cel al Cunoştinţei binelui şi răului, ca omul să poată alege de la început ce trebuia. Însă, după o dramatică experienţă, a înţeles că doar Crucea i se potrivea. Dacă Adam a fugit de Cruce, neştiind că despărţirea de Sacru implică pierderea veşniciei, răscumpărarea o face Hristos, om adevărat dar şi Dumnezeu, cu preţ de Jertfă care ne aduce din nou Raiul. Tot Vechiul Testament este presărat de simbolul Crucii care va scoate la lumina zilei Semnul şi cuvintele: “Mare este puterea Crucii Tale, Doamne!”
Iacob îşi binecuvânta nepoţii cu acest semn, iar psalmistul rostea: “Însemnatu- s-a peste noi, lumina feţei Tale, Doamne!” Cei muşcaţi de şerpi veninoşi în pustiu pe timpul lui Moise, se vindecau doar dacă priveau la şarpele de aramă atârnat pe o Cruce: “Vezi, Israel, viaţa ta răstignită pe lemn!”, anticipând ce se va întâmpla cu Mesia, cel aşteptat şi de ei. Când poporul s-a certat la Meriba pentru apă, Moise a lovit cu toiagul şi a îndulcit apa amară cu lemnul Crucii, iar mâinile întinse în semnul Crucii vor aduce biruinţa împotriva vrăjmaşilor. Semnul T făcut la uşorii caselor cât şi pe frunţile lor îi va izbăvi de îngerul morţii, iar noi, miruindu-ne, la Taina Maslului zicem: “Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta ne-ai dat-o nouă!” Diavolul, dacă ar fi ştiut că prin Cruce se face împăcarea cu Dumnezeu şi va fi Înviere, ar fi găsit alte tertipuri de ispitire. Astfel, Crucea a devenit steag peste neamuri, semn al creştinătăţii dar şi al Apocalipsei, vestind judecata universală. Istoria şi arheologia Crucii, povestesc lumii despre sfinţenia acestui lemn dumnezeiesc. Crucea văzută de Constantin cel Mare pe cer va face din el un creştin, iar adevăratul lemn al Crucii descoperit de Sfânta Elena şi zidirea pe Golgota a Bisericii Învierii, va arăta lumii semnul biruinţei asupra celui rău. Aceste fapte petrecute nu sunt poveşti sau legende, ci evenimente majore din viaţa omenirii, care potrivesc versul Sfântului Pavel: “Mare este puterea Crucii Tale, Doamne!” Urmarea lui Hristos este legată de lepădarea de sine şi purtarea Crucii cu toate sensurile şi implicaţiile ei, încât nouă nu ne este a ne lăuda decât în Crucea Domnului. Crucea este înfiptă în centrul pământului, El ne cuprinde mereu, drept pentru care datori suntem să cântăm: “Crucii Tale ne închinăm, Hristoase!” Crucea ne însoţeşte toată viaţa, fiind semnul identităţii noastre dar şi al mântuirii. La mijlocul Postului mare este adusă în centrul Bisericii, ca văzând-o, să ne odihnim sufleteşte şi să mergem mai departe, ştiind că totul aduce răsplata Învierii. Pentru noi rămâne puterea lui Dumnezeu. Crucea schimbă gândirea lumii, îngenunche filozofiile antichităţii care-l robeau pe om, aduce Adevărul pentru cei care sunt Una în Hristos. Cei care au vrut să scape de El au călcat-o în picioare, uitând că în cer stă scris: “În acest semn vei învinge!” Păstraţi Crucea dreaptă, nu-i frângeţi braţele precum nazismul, nu o îngropaţi precum comunismul şi veţi rămâne OAMENI, adică fiii Tatălui ceresc.
pr. Zisu Iulian
Adormirea Maicii Domnului
Suntem mereu la graniţa aceloraşi dimensiuni, firesc şi supranatural, imanent şi transcendent, lumea de aici şi De dincolo la care participâ îngeri şi oameni, pentru că este actualitate, eveniment, sărbătoare şi praznic. Scriptura este cartea Sfintei Treimi în care Dumnezeu revelează planul de mântuire a neamului omenesc. În această operă creatoare şi sfinţitoare este normal să întâlnim ierarhiile cereşti, oameni aleşi şi drepţi, sfinţi, biserica triumfătoare şi cea luptătoare: ,,Una sfântă sobornicească şi apostolească”. La Ghetsimani atunci şi azi femei mironosiţe, sf. Apostoli cât şi lumea credinţei împlinesc Scripturile.,,Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui”.
A fost un timp ,, La început” când şi Lui Dumnezeu i-a părut rău că l-a zidit pe om. Opera creaţiei Sale era însă prea mare şi avea un scop suprem; Mântuirea, drept pentru care Sfânta Treime a promis un Râscumpărător, pe Mesia. Era prima veste bună după căderea şi neascultarea protopărinţilor noştri şi ea se numeşte Protoevanghelie. Răul trebuia azvârlit în adâncuri definitv şi biruit ca omul să vină din nou acasă. Pregătirea a fost minuţioasă, demnă de Dumnezeu, fiind neştiută nici de îngeri. Paradigmă! Nouă ni s-a părut că a trecut mult de atunci, uitând că timpul este doar o clipă în veşnicie, iar El este începutul şi sfârşitul. Împărăţia Lui nu are hotar iar miile de ani înaintea Sa sunt ca o zi. Sfintele Scripturi povestesc toate aceste lucruri şi paginile sale se împlinesc sub ochii necredincioşilor care nu au găsit până acum decăt alternativa deznădejdii şi nu a Raiului. Pentru ,, neamul lui Dumnezeu” lucrurile şi plămada universurilor vestesc tăria, puterea şi înţelepciunea Lui, iar credinţa face din noi nu doar ostaşi prin Botez ci fii ai Împărăţiei Sale. Şi de atunci până la ,,Plinirea vremii” iadul a cuprins pe toţi cei năcuţi cu Adam. A fost salvat Noe cel credincios, potopul înghiţind totul, iar omenirea s-a ales cu păcatul strămoşesc. Dumnezeu a pregătit un popor ales ca nimeni să nu uite ,Cine este Dumnezeu!” A pregătit Altar şi jertfe de ispăşire, preoţie după rânduiala lui Melkisedek şi le-a rânduit patriarhi ca Avraam, Isaac, Iacob. Le-a dat Legi pe Sinai prin Moise şi Aron, judecători şi regi ca David, Cort sfânt şi Templu, deoarece cu mână tare i-a scos din robie, vrând să facă din toţi un neam sfânt şi un popor agonisit de Dumnezeu. Proroocii mari şi mici mereu au glăsuit: ,,Aşa grăieşte Domnul!” Aici în casa lui Iesei şi din neamul acesta care avea cunoştiinţa adevăratului Dumnezeu a venit izbăvirea.
Evenimentul rămâne cosmic, omenirea fiind pusă în faţa supranaturalului, iar ortodoxia îi ajută să înţeleagă taina şi să cânte împreună: ,, Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii. Care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut. Pe tine cea cu adevărat te mărim”!
Momentul sărbătorii şi prohodul sunt mărturiste de cei care ne-au lăsat acest testament în epitaf şi au murit pentru acest adevăr;,, Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire,S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi s-a făcut om”.
Dar în anul 44 împotriva creştinilor din Ierusalim se dezlănţuie o prigoană puternică. Petru şi Ioan sunt bătuţi cu vergi, Iacob, fratele lui Ioan, este tăiat cu sabia, Ştefan este ucis cu pietre. Apostolii părăsesc Ierusalimul şi pleacă în lumea mare. Apostolul Ioan ia drumul Efesului în Asia Mică (azi în Turcia), unde se stabileşte ducând-o cu el şi pe Maica Domnului. Aici, la Efes a rămas Maria până când i-a cerut lui Ioan să o ducă la Ierusalim.
Au venit pe norii cerului prin înştiinţare sfântă apostolii care erau trimişi să propovăduiască evanghelia până la marginile pământului, iar Toma primeşte în văzduh omoforul chiar de la Maica Domnului şi ajuns la mormântul Născătoarei de Dumnezeu se încredinţează cu toţi ceilalţi că Maica Vieţii nu putea sta într-un biet mormânt. A fost pusă în mormânt de Sfinții Apostoli și de Sfinții ierarhi Dionisie Areopagitul, Ierotei și Timotei care au fost aduși într-un mod minunat Şi de atunci cântăm, rugându-ne aşa:,, Întru naştere fecioria ai păzit întru Adormire lumea nu ai părăsit de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viaţă fiind Maica vieţii Şi cu rugăciunile tale mântuieşti din moarte sufletele noastre”. I-au deschis mormântul.O, minune! Maica Domnului era deja cu trupul la cer, lăsând doar giulgiul. Ce icoană Prea cinstită: Îngeri. Apostoli, Sfinţi, Dumnezeu în Teime: Tatăl. Fiul Sfântul Duh! Cum putea fi necredincioşilor altfel, decăt taină? Adormire ce depăşeşte graniţa universurilor şi merge la Împărăţie. Ea rămâne aleasă”: Stăpână, Doamnă, Împărăteasă şi Pururea Fecioară. Despre ea vorbea proorocul Iezechil şi psalmistul;,, Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată” Ea este Maica Domnului şi Panaghia, peste tot şi toate. Ceată de bâtăuşi şi ucigaşi în toate vremurile trimişi, au vrut să împiedice minunea şi prohodul. Dar o furtună ca din senin s-a pornit şi mulţi au orbit. Chiar un nelegiuit agăţându-se de sicriul Prea Sfânt voia ca dracu să oprească procesiunea. Lumea plângea, soborul îngeresc cănta: era ultimul drum al Fecioarei atunci pe acest pămâmt. Mâinile ucigaşului i s-au retezat, dar Petru cu ramură de finic adusă de vestitorul Gavriil l-a vindecat. Prin cetatea sfântă deja era freamăt şi murmur, gloatele se înbulzeau şi cei ce se apropiau bolnavi şi betegi fiind se tămâduiau. Trei zile spun trecătorii care s-au perindat îngerii care au cântat deaupra mormântului. Clipe sfinte pe care lumea nouă nu le-a uitat.,, Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu. Cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru”,aşa la Athos îngerul să ne rugăm ne-a învăţat. În vărstă fiind de aproape 80 de ani, momentul plecării este anunţat şi pregătit creştineşte Au trecut 11 ani după Înălţarea la cer a Mântuitorului când din nou din cer a fost trimis acelaşi arhanghel Gavriil cu o ramură de finic să vestească Împărătesei cerului şi a pământului că a venit vremea ca dânsa Maica Domnului să se mute la cele veşnice. „S-a bucurat cu bucurie mare, și de iubire și de dor câte avea pentru vestea aceasta, că se va muta la Fiul ei, s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage”. S-a rugat, a tămâiat casa şi a aprins lumânări şi a vestit femeilor mironosiţe că trebuie să plece la Fiul ei şi Dumnezeul nostru. Şi s-a făcut vânt puternic şi au fost înştiinţaţi Apostoli care predicau evanghelia neamurilor până la marginile pământului. Şi au venit cerându-şi iertare au plâns dar s-au bucurat căci Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria fâcându-şi semnul sfintei cruci a Adormit. ,,Apostoli de la margini, adunaţi-vă aici în satul Ghetsimani, îngropaţi trupul meu, iar Tu, Fiule si Dumnezeul Meu, primeşte duhul Meu „(Luminânda praznicului)
Dacă deasupra ta este Dumnezeu totul este raţional şi logic.
Ce istorie şi viaţă Prea Sfântă! Din tot neamul omenesc să fii tu cea alesă! A născut pe Emanuel care înseamnă ,,Cu noi este Dumnezeu”! Pe Iisus Hristos Mântuitorul:,, Născut din Tată fără mamă şi din mamă fără Tată”. Vă rog să citiţi mărturia evangelistului Luca doctor fiind :,,Că aşa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea.Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret,Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria.Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu.Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus.Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său.Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit.Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema”.
Pe această Cale dreaptă a mers Maica Domnului. În Ortodoxie, icoana Maicii Domnului este totdeauna icoana Nascatoarei de Dumnezeu purtând Pruncul pe braţul stâng, langă inimă, şi arătându-L lumii cu mâna dreaptă, pentru ca toată cinstirea, toată slava, toată preţuirea ei vin din faptul ca ea L-a născut pe El in lume ca Mantuitor al lumii. Aceasta mutare a trupului ei la cer, după ce a trecut totuşi prin moarte ca lege a firii omeneşti, este tâlcuită de Sfinţii Parinţi ai Bisericii in frunte cu Sfântul Ioan Damaschinul (†749) ca fiind un dar al lui Dumnezeu.
De ce? Pentru că nu se cuvenea ca trupul ei din care S-a întrupat Dumnezeu – Cuvântul, adică Hristos Cel ce a biruit moartea prin Înviere şi S-a înălţat la cer întru slavă, să rămâna în mormânt şi să fie dat stricăciunii. Măicuţa Domnului are in calendarul ortodox 9 zile de pomenire (8 septembrie – Naşterea Maicii Domnului, 1 octombrie – Acoperământul Maicii Domnului, 21 noiembrie – Intrarea în biserică a Maicii Domnului, 9 decembrie – Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sfânta Ana, 26 decembrie – Soborul Maicii Domnului, 25 martie – Buna Vestire, 2 iulie – Asezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu in Vlaherne, 15 august – Adormirea Maicii Domnului si 31 august – Punerea in raclă a brâului Maicii Domnului), dintre care cinci zile insemnate prin culoare rosie.
Nu suntem singuri niciodată şi cât de frumos este arătată slava cu care a fost inveşmântată Născătoarea de Dumnezeu în axionul ce se cântă la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare:
„De tine se bucură, ceea ce eşti plină de har, toată făptura, soborul ingeresc şi neamul omenesc, ceea ce eşti biserică sfinţită şi rai cuvântător, lauda fecioriei, din care Dumnezeu S-a intrupat şi Prunc S-a făcut, Cel ce este mai-nainte de veci, Dumnezeul nostru. Că mitrasul tău scaun l-a facut, şi pântecele tău mai desfătat decât cerurile l-a lucrat. De tine se bucură, ceea ce eşti plină de har, toată făptura”,
Adormirea este nemurire: „Să ne duci cu tine/ Unde calea-ţi duce,/ Să ne duci in Ceruri,/ La Fiul tău dulce.”
Frica de moarte dispare, uitându-ne la Icoana Maicii Prea Sfinte. . „Sub milostivirea Ta scăpăm Stăpână, Născătoare de Dumnezeu Fecioară! Întru rugăciunile noastre nu ne lăsa pe noi în scârbe, ci ne mântuieşte din nevoi: Una, curată, Binecuvântată: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu.”
Nu deznădăjdui! Nu ai rămas singur niciodată.! Dacă vrei să ai mamă trebuie să rămâi pururea fiu. Ca să fii vas ales înseamnă că eşti: Stăpână: Miriam Aleasă şi Doamnă. În vară avem şi prohod dar şi Paşte; Sf. Marie Mare.
Binecuvântat fie Dumnezeu… Care ne-a născut din nou, spre nădejde vie, spre moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi neveştejită, păstrată în ceruri pentru noi! (I Petru 1-3) .
Fiul respectă porunca de pe Sinai, cinstindu-şi mama. Sf. Ioan o primeşte ca un dar pe Cruce ,, Iată, Mama ta!” ca să fie şi mama tuturor pământenilor. Într-o casă la marginea Ierusalimului, în Sion, trăieşte clipa Pogorâri Sf. Duh, apoi călătoreşte în Antiohia la sf. Ignatie Teoforul şi în Cipru la episcopul Lazar înviat în Betania, apoi la Athos şi Efes
Dacă Dumnezeu o alege să fie Împărăteasă, logic e să fie Sus având coroană cu 12 stele. În felul acesta o vor vedea neamurile ,, când va fi cer nou şi pământ nou”. Omenirea îi este recunoscătoare pentru câ Dumnezeu s-a Întrupat, iar noi putem deja trăi în veşnicie. Patriarhul Iacob o vedea ca fiind Scară către cer, Iezechil o Poarta a Raiului prin care a trecut Dumnezeu şi apoi a rămas pe veci închisă: mamă şi Pururea Fecioară. Chivot al Legii celei Noi în care nu stau doar Tablele Legii şi năstrapa cu mană din pustie ci Însuşi Hristos care se împărtăşeşte pe sf. Masa tuturor creştinilor. De atunci întruna ea ne îndeamnă ca să ascultăm de Fiul ei şi să putem avea parte de minuni. Plângem azi bucurându-ne! Veşnicia ne aparţine, iar Maica Domnului este cu noi. Ce rânduială ce plan dumnezeiesc! Citiţi Scripturile şi vă veţi dumiri.(Apoc. 11,19, XII 1. 2 Lc 1. 42). Mama lui Dumnezeu care ne veghează până la sfârşit Prin sufletul ei a trecut sabie iar lacrimile sale sunt în năstrapa şi cădelniţa celor 24 de bătrâni sfinţil.
Satana a avut mereu un vicleşug ca să zădărnicească planul răscumpărării. Ar fi stat la poarta templului ca nici o copilă să nu fie fevioară dacă ar fi bănuit că va fi întrupare. ,,Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: „Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu” Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa”.
Când a văzut pe Fiul în iesle s-a năpustit ca un drac turbat. Deja era prea târziu1! Dar te atunci nu încetează să se răzbune pe toţi. A lucrat murdar prin ereticii veacurilor aruncând blasfemii. Biserica se luptă cu necuratul şi vorbele lui spurcate şi azi iar sf. Părinţi adunaţi în cele şapte sinoade ecumenice au statornicit pentru totdeauna un Crez
Pentru toate acestea creştinni se vor ruga şi cânta :„Apărătoare Doamnă, mulţumiri pentru biruinţă, izbăvindu-ne din nevoi aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi robii tăi. Ci ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne pe noi dintru toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te Mireasă, purururea Fecioară!“
Paraclisele, Acatistele, imnele ;şi rugăciunile aduse de omenire Maici Domnului dovedesc că nu ne-a părăsit. ,,UŞA MILOSTIVIRII deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru Tine ci să ne mântuim prin Tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.”
Ce vor face fii neascultării care au hulit-o şi batjocorit-o? Cum vor da ochii cu Îmărăteasa cărei i-au terfelit numele şi i-au ars icoanele? Ce vor face cozile de topor care şi-au trădat şi credinţa şi neamul ?,,Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în nevoi, ci din primejdii ne izbăveşte pe noi, una curată, una binecuvântată!”
O găseşti dacă vrei să-ţi cere iertare în Biserică la slujbe, în icoane şi în cult. Dacă ai crezut doar în puterea acetui veac te-ai înşelat. Nici banii nici averea numai credinţa şi faptele bune te mai pot scăpa. Împacă-te cu Treimea Sfântă, cu Maica Domnului, cu Biserca, cu semeni ,cu tine însuţi!
,,O!, Preacurata Maica a Domnului, a puterilor celor de sus, Imparateasa cerului si a pamantului, atotputernica, aparatoarea si taria noastra, primeste aceasta cantare de lauda si de multumire de la noi nevrednicii robii tai.
Inalta rugaciunile noastre la Tronul lui Dumnezeu si Fiul tau ca sa fie milostiv nedreptatilor noastre. Sa adauge harul sau tuturor celor ce cinstesc preacinstitul tau nume si cu credinta si cu dragoste se inchina facatoarei de minuni icoanei tale. Ca nu suntem vrednici sa fim miluiti de Dansul, daca tu Stapana nu-L vei milostivi asupra noastra. Tie toate sunt cu putinta de la Dansul si pentru aceasta nazuim la tine, ca esti acoperitoarea noastra si grabnica ajutatoare. Auzi-ne pe noi cei ce ne rugam tie, ocroteste-ne cu puternicul tau Acoperamant si cere de la Dumnezeu Fiul Tau, sa dea pastorilor nostri sfintenie ca sa privegheze si sa ocarmuiasca sufletele noastre; ocarmuitorilor de orase intelepciune si putere, judecatorilor dreptate si necautare la fata, invatatorilor minte si smerita intelepciune, sotilor dragoste si conglasuire, fiilor ascultare, asupritilor rabdare, asupritorilorv frica de Dumnezeu, celor scarbiti rabdare si bucurie duhovniceasca, benchetuitorilor infranare, si noua tuturor, duhul intelepciunii si al cucerniciei, duhul milostivirii si al blandetii, duhul curatiei si al dreptatii.
Asa, Doamna preasfanta, milostiveste-te asupra noastra si asupra neputinciosului tau popor. Pe cei rataciti povatuieste-i pe calea cea buna, pe cei batrani ii sprijineste, pe prunci ii pazeste si pe noi pe toti ne apara si ne ocroteste cu milostivirea ta. Pe toti scoate-ne din adancul pacatului si ne lumineaza ochii inimii noastre spre cautarea mantuirii. Milostiva fii noua aici in aceasta viata, iar la infricosata judecata sa te rogi pentru noi catre Fiul tau si Dumnezeul nostru. Ca tu, Doamna, esti slava celor ceresti si nadejdea pamantenilor. Tu esti dupa Dumnezeu nadejdea si aparatoarea noastra a tuturor celor ce ne rugam tie cu credinta. Deci ne rugam tie, atotputernica ajutatoarea noastra si tie ne incredintam pe noi insine si unul pe altul si toata viata noastra acum si pururea si in vecii vecilor, amin.
Imparateasa mea cea preabuna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria scarbitilor si acoperitoarea necajitilor, vezi-mi nevoia, vezi-mi scarba, ajuta-mi ca unui neputincios, hraneste-ma ca pe un strain, necazul meu il stii, deci il dezleaga precum voiesti, ca n-am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica nici alta mangaiere buna, ci numai pe tine Maica lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor, amin.”
Lacrimile celor în necazuri au fost lacrimile ei dar şi fericirea ei trebuie să fie a noastră. Nu este doar încredere sau dorinţă ci întreagă şi dreaptă credinţă. Deşi eşti încojurat de lume eşti străin pentru că omul este mincinos. Un păcătos a spus Maicii Domnului: “Arată-te, că-mi eşti mamă!” iar Ea îi răspunse: “Arată-te şi tu, că-mi eşti fiu!”.
,,De felurite necazuri, de ispite si de nevoi sunt cuprinsi robii tai, ale caror greutati nu le mai pot rabda; dar tu, fiind Maica milostiva a Mantuitorului si Dumnezeului nostru, ridica mainile tale catre Fiul tau, rugandu-L sa caute spre intristarea inimii robilor tai si din adancul deznadejdii sa ne ridice pe noi, care cu credinta cantam Lui.” Aliluia!
,,Toata dulceata cea lumeasca in lumea aceasta este amestecata cu intristare. Marirea si bogatia trec. Frumusetea si sanatatea se vestejesc. Prietenii cei de aproape se rapesc de moarte. Indulceste dar, necazurile robilor tai, Pricinuitoarea bunatatilor si bucuria ta cea nestricata da-ne-o noua celor ce strigam lui Dumnezeu.”Aliluia!
Să nu uitaţi că viaţa noastră a fost schimbată prin Maica Domnului.. A doua Eva îl acceptă pe Dumnezeu. Ca să devenim “chip şi asemănare dumnezeiască”
,,O, Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare, ceea ce esti mai presus decat heruvimii si mai cinstita decat serafimii, Fecioara de Dumnezeu aleasa, bucuria tuturor celor necajiti; da-ne mangaiere si noua celor ce suntem in necazuri ca afara de tine alta scapare si ajutor nu avem. Tu singura esti mijlocitoarea bucuriei noastre si ca Maica lui Dumnezeu si Maica milostivirii, stand inaintea prestolului Preasfintei Treimi, poti sa ne ajuti noua. Ca nimeni din cei ce se roaga tie cu credinta nu este rusinat.
Auzi-ne si acum in ziua necazului nostru pe noi cei ce cadem inaintea icoanei tale si cu lacrimi ne rugam tie. Alunga de la noi toate necazurile si nevoile ce vin asupra noastra, intru aceasta vremelnica viata si prin atotputernica ta mijlocire nu ne lipsi pe noi nici de vesnica si nesfarsita bucurie intru imparatia Fiului tau si Dumnezeului nostru.” Amin.
Înţelegeţi cumva, cum spune cucernicul Ilie Miniat, chinul acesta omenesc “care a obosit cerurile timp de cincizeci de veacuri cu rugăciuni fierbinţi” şi râul acesta lucrător de “neîntrerupte lacrimi” ale suspinătoarei noastre firi care a silit pântecul cel sterp al Anei de a odrăslit o fecioară vrednică de întruparea lui Dumnezeu? Trebuie să înţelegem bine că povestea aceasta e adevărată, s-a petrecut aievea printre noi cu o putere reală nemaiînchipuită.
,,Imparateasa mea cea preabuna, nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, prietena sarmanilor, folositoarea celor neputinciosi si ocrotirea celor necajiti; vezi nevoia si necazul meu. Ajuta-ma ca sunt neputincios, hraneste-ma ca pe un strain. Stii nevoia mea, usureaza-ma de ea precum voiesti caci nu am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica, nici alta buna mangaiere decat numai pe tine, o, Maica a lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor”. Amin.
Nu-ţi pierde gândul bun. Şi, dacă ai să te rogi, Maica Domnului o să te lumineze!
Tu să ai frică de Dumnezeu, şi să fii cuminte şi să te fereşti de patimi. Nu uita că fiecare patimă scurtează viaţa şi este echivalentă cu sinuciderea. Dar, dacă aşa o să faci, şi Maica Domnului o să te acopere!
Mai citeşte câte o carte binecuvântată, spune mereu “Doamne Iisuse” şi să n-o uiţi pe Maica Domnului.
Adu-ţi aminte ce –ţi spunea mama şi bunica : “Când dai de un necaz mare, să te rogi Maicii Domnului!”.
Astăzi este nu doar Adormire ci Înviere.
„Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi, fiii tâi.”
.Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care bine am voit. Pe Acesta să-L ascultaţi ! „
Proorocul Ilie
„Adevăr vă spun Eu vouă că nici un profet nu este bineprimit în patria sa. Şi adevăr vă spun că multe văduve erau în Israel în vremea lui Ilie, când s’a închis cerul trei ani şi şase luni, încât foamete mare a fost în tot pământul, şi la nici una din ele n’a fost trimis Ilie, ci numai în Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Şi mulţi leproşi erau în Israel în vremea profetului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s’a curăţit, ci numai Neeman Sirianul“
Η γιορτή του προφήτη Ηλία
Capitolul 17 Cartea a treia a Regilor
,,Aţi primit Duhul înfierii, prin care strigăm: Avva! Părinte!”
Pogorârea Duhului Sfânt este un act istoric şi un fapt vizibil, cu urmări pentru umanitate. ,,În turnul lui Babel”, pentru prima oară neamurile de sub cer încep să înţeleagă că nu mai pot trăi de capul lor, fără Cuvântul lui Dumnezeu. Acum se întemeiază Biserica creştină şi primele suflete primesc un certificat de Botez, fiindcă Hristos deja este un Crez. Momentul este ales cu martori cucernici de cincizecimea evreilor, când toţi se adunau la Ierusalim din diaspora în amintirea Legii primite de Moise pe Sinai. Aşa şi noi am fost morţi, am înviat şi acum avem Evanghelia. Nu am rămas singuri ci ni s-a trimis un Mângâietor, cum a promis:,, iar voi şedeţi în cetate până vă veţi îmbrăca cu putere de Sus”. Erau împreună cu Maica Domnului adunaţi într-o casă din marginea Cetăţii de frica iudeilor, iar Matia prin tragere la sorţi, era al 12-lea Apostol:,, Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare din ei”. Această zi numită în popor şi Duminica Mare, a înnoit lumea şi cuprinde pe cei vii şi pe cei morţi: Moşii, adică moştenirea. Duhul Sfânt care este de la început, căci niciodată Cuvântul nu a lipsit Tatălui, nici Duhul Cuvântului, le-a dat să propovăduiască pe Hristos pe înţelesul lor, iar toţi s-au tulburat de această minune, căci ştiau că sunt Apostolii Galileeni. Şi iată cum iarăşi s-au împlinit Scripturile:,, Vă voi trimite vouă un Mângâitor şi acela vă va învăţa pe voi toate”. Acum dispare frica, semn al plinătăţii credinţei. Petru argumentează că El este moştenitorul lui David, Cel aşteptat, Iisus Hristos, numele cel mai scump pe care Dumnezeu l-a trimis ca Fiu şi ei l-au omorât. Sunt zile profeţite din vechime chiar de Ioil când: ,,voi turna din Duhul Meu şi vor prooroci”, şi vor fi minuni în cer şi pe pământ, cel sfânt nu va vedea stricăciune, iar cine va chema pe Dumnezeu se va mântui. Duhul Sfânt pătrunde în cugetele oamenilor şi multe sunt darurile revărsate prin Sf. Taine, ca şi minunile. ,,Pecetea darului Sfântului Duh” şi suntem unşi cu Sf. Mir, la Botez. ,,Duhul însuşi mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu” (Romani 8, 15-16). Este izvorul vieţii, iar roadele se văd în Sf. Liturghie: dragostea, pacea, bucuria, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea. La invocarea arhiereului şi a preotului Duhul Sfânt se coboară şi sfinţeşte apa şi Biserica, iar cădelniţarea şi binecuvântarea este o trimitere spre fiecare. Toţi au înţeles care este rostul vieţii, n-au mai pus întrebări, s-au botezat mii de suflete, încă un argument că această credinţă dreaptă este dumnezeiască: face din pescari Apostoli şi din păgâni mucenici. ,,Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” – 1 Cor. 3, 16; cf. şi 6, 19).Evenimentul nu a rămas neobservat, Petru şi Ioan la poarta Templului vindecă un olog,.Sunt bătuţi, închişi, eliberaţi la sfatul marelui rabin Gamaliel:,, de este de la Dumnezeu, nu-i veţi risipi”. Acesta era de fapt Adevărul:,,Nu putem să nu grăim cele ce am văzut şi auzit. Judecaţi de este drept înaintea lui Dumnezeu a vă asculta pe voi mai mult decât pe Dumnezeu”. Nu au învăţat la şcolile vremilor, ci direct de la Marele Învăţător, aceasta este Adevărata Înţelepciune, care nu va trece – Evanghelia. ,,N-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu”, 1 Cor. 2, 12).Cine se împotriveşte Duhului Sfânt, nu i se iartă, pentru că este dătător de Viaţă. Credem: ,, Şi Întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Carele de la Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Carele a grăit prin prooroci. Întru Una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică. Mărturisesc un Botez, întru iertarea păcatelor”. Pentru aceasta ne rugăm: ,, Împărate ceresc, Mângâitorule, Duhul adevărului, care pretutindenea eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino, şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne mântuieşte, Bunule, sufletele noastre”.
“Voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile”. Şi toate s-au împlinit !
“Binecuvantat eşti, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaînţelepti pe pescari ai aratat, trimiţându-le lor Duhul Sfânt, şi printr-înşii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, mărire Ţie.”
Faptele Sfinţilor Apostoli
| 1. | Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. |
| 2. | Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. |
| 3. | Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. |
| 4. | Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. |
| 5. | Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. |
| 6. | Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. |
| 7. | Şi erau uimiţi toţi şi se minunau zicând: Iată, nu sunt aceştia care vorbesc toţi galileieni? |
| 8. | Şi cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut? |
| 9. | Parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, |
| 10. | În Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi romani în treacăt, iudei şi prozeliţi, |
| 11. | Cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu! |
| 12. | Şi toţi erau uimiţi şi nu se dumireau, zicând unul către altul: Ce va să fie aceasta? |
| 13. | Iar alţii batjocorindu-i, ziceau că sunt plini de must. |
| 14. | Şi stând Petru cu cei unsprezece, a ridicat glasul şi le-a vorbit: Bărbaţi iudei, şi toţi care locuiţi în Ierusalim, aceasta să vă fie cunoscută şi luaţi în urechi cuvintele mele; |
| 15. | Că aceştia nu sunt beţi, cum vi se pare vouă, căci este al treilea ceas din zi; |
| 16. | Ci aceasta este ce s-a spus prin proorocul Ioil: |
| 17. | “Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vise vor visa. |
| 18. | Încă şi peste slugile Mele şi peste slujnicele Mele voi turna în acele zile, din Duhul Meu şi vor prooroci. |
| 19. | Şi minuni voi face sus în cer şi jos pe pământ semne: sânge, foc şi fumegare de fum. |
| 20. | Soarele se va schimba în întuneric şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, cea mare şi strălucită. |
| 21. | Şi tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui”. |
| 22. | Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea: Pe Iisus Nazarineanul, bărbat adeverit între voi de Dumnezeu, prin puteri, prin minuni şi prin semne pe care le-a făcut prin El Dumnezeu în mijlocul vostru, precum şi voi ştiţi, |
| 23. | Pe Acesta, fiind dat, după sfatul cel rânduit şi după ştiinţa cea dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi luat şi, pironindu-L, prin mâinile celor fără de lege, L-aţi omorât, |
| 24. | Pe Care Dumnezeu L-a înviat, dezlegând durerile morţii, întrucât nu era cu putinţă ca El să fie ţinut de ea. |
| 25. | Căci David zice despre El: “Totdeauna am văzut pe Domnul înaintea mea, căci El este de-a dreapta mea, ca să nu mă clatin. |
| 26. | De aceea s-a bucurat inima mea şi s-a veselit limba mea; chiar şi trupul meu se va odihni întru nădejde. |
| 27. | Căci nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel sfânt al Tău să vadă stricăciune. |
| 28. | Făcutu-mi-ai cunoscute căile vieţii; cu înfăţişarea Ta mă vei umple de bucurie”. |
| 29. | Bărbaţi fraţi, cuvine-se a vorbi cu îndrăznire către voi despre strămoşul David, că a murit şi s-a îngropat, iar mormântul lui este la noi, până în ziua aceasta. |
| 30. | Deci el, fiind prooroc şi ştiind că Dumnezeu i S-a jurat cu jurământ să aşeze pe tronu-i din rodul coapselor lui, |
| 31. | Mai înainte văzând, a vorbit despre învierea lui Hristos: că n-a fost lăsat în iad sufletul Lui şi nici trupul Lui n-a văzut putreziciunea. |
| 32. | Dumnezeu a înviat pe Acest Iisus, Căruia noi toţi suntem martori. |
| 33. | Deci, înălţându-Se prin dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, L-a revărsat pe Acesta, cum vedeţi şi auziţi voi. |
| 34. | Căci David nu s-a suit la ceruri, dar el a zis: “Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea, |
| 35. | Până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale”. |
| 36. | Cu siguranţă să ştie deci toată casa lui Israel că Dumnezeu, pe Acest Iisus pe Care voi L-aţi răstignit, L-a făcut Domn şi Hristos. |
| 37. | Ei auzind acestea, au fost pătrunşi la inimă şi au zis către Petru şi ceilalţi apostoli: Bărbaţi fraţi, ce să facem? |
| 38. | Iar Petru a zis către ei: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt. |
| 39. | Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru. |
| 40. | Şi cu alte mai multe vorbe mărturisea şi-i îndemna, zicând: Mântuiţi-vă de acest neam viclean. |
| 41. | Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete. |
| 42. | Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. |
| 43. | Şi tot sufletul era cuprins de teamă, căci multe minuni şi semne se făceau în Ierusalim prin apostoli, şi mare frică îi stăpânea pe toţi. |
| 44. | Iar toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte. |
| 45. | Şi îşi vindeau bunurile şi averile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare. |
| 46. | Şi în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii. |
 |
Cu adevărat Mare este Taina creştinătăţii !
După ce le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile, a mâncat înaintea lor, apoi le-a spus că în numele Lui, pocăinţa se va propovădui la toate neamurile, şi le-a poruncit să stea în Ierusalim până ce se vor îmbrăca cu putere de sus. Azi, se Înalţă la cer binecuvântându-i şi îşi arată încă o dată dumnezeirea, ca toate veacurile să înţeleagă cu martori, că El este Fiul Omului – Iisus Hristos. că, de aceea li s-a arătat de atâtea ori, le-a dat Sfintele Taine, ca să propovăduiască, să Boteze şi să ierte păcatele lumii. Acesta este Testamentul lăsat în Biserica întemeiată de El cu Preţ de răscumpărare, plinind rânduiala pentru noi, şi cele de pe pământ unindu-le cu cele cereşti. Îngerii Îl însoţesc şi la această Liturghie cosmică. La Naştere cântau ,,Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace”, la Înviere, miraţi că încă n-am înţeles ziceau ,,Ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi”, iar la Înălţare ,,un nor L-a luat de la ochii lor şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe: Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus Care S-a Înălţat de la voi la cer, aşa va veni, precum L-aţi văzut mergând la cer”. Ştim că venea de Sus, Hristos aparţine Treimii şi se întoarce de-a dreapta lui Dumnezeu, ca să ne pregătească loc şi nouă. Dacă Hristos ar fi fost doar terestru şi indiferent cu câte generaţii mai stătea ,, aici”, oricând Învierea ar fi devenit susceptibilă. Înălţarea este un fapt istoric, localizat pe muntele Eleonului, încă o mărturie a dumnezeirii Sale şi o făgăduinţă a Parusiei- a doua venire. Momentul este prefigurat de psalmist cu sute de ani înainte: ,,Înalţă-Te peste ceruri Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta. Deschideţi voi îngeri şi puteri şi domnii porţile voastre, ca să intre Împăratul slavei, Domnul cel tare şi puternic!” Fiul s-a Înălţat la cer cu firea Sa omenească, ca noi să ne facem după Chipul Său, având acelaşi trup înviat care nu se mai supune legilor entropiei. Materia era spiritualizată, învinge gravitaţia, fiindcă ,,nimeni nu s-a suit la Cer decât Cel Ce s-a pogorât din Cer, Fiul Omului”. Doar păcatul te trage în jos, iar ca să te înalţi duhovniceşte cu sufletul în cer, trebuie să crezi că venea de Sus pentru mântuirea noastră. Ştim că acolo este şi locul nostru, drept pentru care omenirea caută insistent Împărăţia lui Dumnezeu: ,, Suitu-S-a Domnul întru strigare, Domnul în glas de trâmbiţă”. Să fim şi noi bucuroşi ca cei de atunci care au văzut Înălţarea, şi împreună cu Apostolii să ne întoarcem în Biserică, închinându-ne Lui, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu.
Bucuraţi-vă, şi să nu uitaţi că El la fel va şi veni!
Hristos S-a Înălţat!
Postat in Articole personale de Parintele Zisu Iulian