Un an al providenţei deoarece visul înaintaşilor atunci se împlineşte. Îzbândise doar pentru puţin timp domnitorul Mihai Viteazul  la 21 octombrie 1699 să unească politic cele trei ţări romăneşti.,, România nu poate fi întreagă fără Ardeal. România nu poate fi mare fără jertfă. Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e şcoala care i-a făurit neamul, e întristarea care îndepărtează vrăjmaşul, e viaţa care cheamă viaţă.”( N. Titulescu) Lacrima neamului Basarabia venise acasă la 27 martie 1918 apoi la 28 noiembrie Bucovina, iar acum ara rândul paşoptiştilor cu Ttransilvania, Banat, Crişana, Maramureş. Chiar dacă de-a lungul vremurilor ne-a lipsit unitatea politică cea religioasă am simţit-o din plin ca şi limba românească.,,Dacă statul a luat-o razna, Biserica asigură neamul. De n-ar fi fost Biserica prin reprezentanţii ei să ţină deşteaptă conştiinţa naţională, n-ar fi fost acei fii care au făcut unirea” Noul Testament a lui Simeon Ştefan, Cazania lui Varlaam, cartea românească şi de cult i-a convins pe românii că trebuie să trăiască în veci ca fraţii. ,, Cât de bine şi de frumos este să locuiască fraţii împreună “- spune Sf. Scriptură. Acte de eroism în Războiul de Independenţă 1877 şi primul Război Mondial 1914-1916.,,De la Nistru pân – la Tisa tot românul ni s-a plânsu” Generarlul Mackensen credea că a doua zi va bea cafeaua la Iaşi dar  uitase că :,, pe aici nu se trece”, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz. Istoria este tribunalul suprem în care se judecă faptele popoarelor, ale naţiunilor şi a întregii naţiunii” – spunea N. Iorga

,,Avem un vis neînplinit / Copil al suferinţii / De jealea lui ne-au răposat / Şi moşii şi părinţii”

,,E România celor de demult şi – a celor de mai apoi / E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.”

              1 decembrie 1918

,,Din toate unghiurile ţărilor române de peste Carpaţi, sosea poporul cu trenul, cu căruţele, călări, pe jos, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte, cu table indicatoare a comunelor ori a ţinuturilor, în cântări şi plini de bucurie. Peste o sută de mii de oameni s-au adunat în această zi spre a fi de faţă la actul cel mai măreţ al istoriei românilor. Spectacol simbolic şi instructiv: mulţimea imensă urcă drumul spre Cetăţuie printre şirurile de ţărani români înveşmântaţi în sumanele de pătură albă şi cu căciulile oştenilor lui Mihai Viteazul. Pe porţile Cetăţuii, despuiate de pajurile nemţeşti, fâlfâie Tricolorul român. Poporul trece pe sub poarta lui Mihai Viteazul şi se adună pe Câmpul lui Horea. De pe opt tribune, cuvântătorii explică poporului măreţia vremurilor pe care le trăiesc. În acest timp, în sala Cazinei militare, delegaţii ţin adunarea. Pe podium, între steagurile tuturor naţiunilor aliate, care au contribuit cu sacrificiile lor de sânge la desăvârşirea acestui act măreţ, iau loc fruntaşii vieţii politice şi intelectuale a românilor şi delegaţii Bucovinei şi Basarabiei, care au ţinut să aducă salutul ţărilor surori, intrate mai dinainte în marea familie a statului român. Cântau „Marşul lui Iancu”, „Deşteaptă-te române”, „Pe al nostru steag stă scris Unire”. Apoi strigau: „Să trăiască România Mare!”.La ceasurile 12 din ziua de 1 decembrie, prin votarea unanimă a rezoluţiei, Unirea Transilvaniei cu România era săvârşită”

„Gloria străbună/ Pe străbuni cinsteşte”.iar marele cărturar patriot Alexandru Vlahuţă zice: „Într-o ţară aşa de frumoasă, cu un trecut aşa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deştept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie şi cum să nu-ţi ridici fruntea, ca falnicii strămoşi de odinioară, mândru că poţi spune: Sunt român!”. În cursul anului 1919, regele Ferdinand şi regina Maria au întreprins un lung turneu prin Transilvania. Încoronarea regelui Ferdinand I şi a reginei Maria a avut loc la 15 octombrie 1922 la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. Însemnele Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei sunt acum în coroana  de oţel a regelui Carol I, ce amintea de Plevna. Ferdinand se adresează tuturor românilor: “Mă închin cu evlavie celor cari, în toate vremurile şi de pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi jertfa lor, au asigurat unitatea naţională şi salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o într-un glas şi simţire de la Tisa până la Nistru şi până la Mare” Frontierele României Mari au fost recunoscute în 1919 şi 1920 prin Pacea de la Paris, adică prin semnarea tratatelor de la Versailles, Saint-Germain și Trianon.

,, Istoria ne chemă la fapte. Mersul civilizaţiunii a scos naţiunea română din întunericul robiei la cunoaşterea de sine. Ne-am trezit din somnul de moarte şi vrem să trăim liberi şi independenţi… Fii tare neam românesc în credinţa ta, căci iată se apropie ceasul mântuirii tale. Amin şi Doamne- ajută !”

pr. Zisu Iulian