Pentru cei care nu prea vor să audă sau să creadă în minuni, vom aduce spre bucuria credinţei un fapt extraordinar, O Minune dumnezeiască, ce se petrece an de an sub ochii omenirii la Ierusalim. Suntem în Biserica Învierii, în Sâmbăta cea Mare, când la rugăciunea specială, rostită de Patriarhul locului deasupra Sfântului Mormânt, din cer se coboară de 20 de secole, Lumina cea Sfântă. Aici, îşi pleacă genunchii inimii, pelerini din toate colţurile pământului, ca să primească semn din Înaltul Cerului, de la Dumnezeu care a zis: ” Să fie lumină”, confirmând că Cel trimis rămâne în veci Iisus Hristos ” Lumina lumii”! Totul este public, sub controlul autorităţilor, care vor să se asigure că este adevărat şi la mijloc nu este nici o înşelătorie. Cu trecerea timpului, minunea a trecut prin viu grai peste graniţele ţării Sfinte, deşi Biserica Ierusalimului nu-i face publicitate, iar cei cârcotaşi s-au resemnat deja, dar supraveghează cu atenţie, an de an, acest fenomen. Din Cer, prin turla Bisericii Anastasis, spre curiozitatea unora şi bucuria creştinilor veniţi în pelerinaj, spre uimirea tuturor, coboară Scânteia divină ce aprinde Candela Sfântului Mormânt şi multe mănunchiuri de lumânări din mâinile credincioşilor. Oficiali ai statului Israel, cât şi din departamentul de poliţie, având câte un reprezentant evreu, arab, turc, încă din seara Prohodului, verifică cu rigurozitate încăperea Sf. Mormânt, ca să înlăture orice suspiciune. Se sting candelele şi se îndepărtează orice sursă de foc, iar după aceea se sigilează uşa cu două benzi cruciş şi se pune pază autorizată. Procesiunea începe dimineaţa la orele 9, iar din sobor fac parte patriarhul, mitropoliţi, episcopi, clerici, urmaţi de foarte multă lume, venită special pentru acest moment. Dragomanii civili, îmbrăcaţi în portul tradiţional grecesc, cu toiege de metal pe care le gesticulează armonios şi cadenţat, diaconi care poartă Sf. Cruce cu părticele din Lemnul Sfânt, urmaţi de mii de pelerini cu buchete de lumânări de câte 33 bucăţi având pe ele icoana învierii, urcă spre Înviere. Ajunşi în dangătul clopotelor cântă:”Învierea Ta Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ, ne învredniceşte cu inimă curată să Te mărim”, apoi continuă slujba Vecerniei cu imnul “Lumină lină, a Sfintei slave a Tatălui ceresc”. Pe la 11.30 vin grupuri de tineri arabi ortodocşi, care în ritual oriental se roagă, căţărându-se chiar pe baldachin: “Doamne, trimite-ne din cer Lumină!” În jurul orei 12 Patriarhul se apropie de intrarea Sf. Mormânt, este controlat cu atenţie şi rămâne doar în stiharul alb, cu epitrahil, mânecuţe şi brâu, iar totul se petrece în văzul asistenţei necreştine, gărzi musulmane, primarul Ierusalimului, asistaţi de armeni, catolici, copţi.

Trebuie să vă spunem că Lumina din cer coboară doar la ortodocşi şi vă vom relata prin articole documentate, cum s-a pogorât această Sfântă Lumină de-a lungul veacurilor. Patriarhul sub escortă rupe sigiliul, intră în Capela îngerului care este foarte îngustă, fiind păzit de un arab musulman. După puţin timp, mai face un pas şi îngenunchează în faţa lespezii Mormântului, unde se roagă circa 20 de minute. Atmosfera este încordată de aşteptare şi de emoţia momentului, deoarece din tradiţie se zice că dacă Lumina Sfântă nu se pogoară, atunci va fi sfârşitul lumii. Întotdeauna între orele 12.30-13.30, Scânteia dumnezeiască coboară ca un glob de lumină, împrăştiindu-se în sclipiri de foc galben-verzui, care nu te ard timp de câteva minute, aprinzând Candelele din Mormânt şi vata presărată şi multe făclii din mâinile pământenilor. Patriarhul din uşa Kouvouklionului împarte Sfânta Lumină tuturor confesiunilor, ţine un mic cuvânt prin care mulţumeşte Mântuitorului şi se continuă Vecernia. Noaptea, pe la orele 23.00 se porneşte din nou procesiunea, se înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt, se cântă Hristos a Înviat, iar din faţa uşii se citeşte Evanghelia Învierii, apoi se continuă slujba şi sfânta Liturghie ce se săvârşeşte pe Mormântul Sfânt.
” Dătătorule de lumină, Doamne, ascultă-ne pe noi păcătoşii şi nevrednicii robii Tăi, care în acest ceas stăm lângă acest Preasfânt şi de lumină purtător Mormânt şi cinstim Învierea Ta cea de a treia zi”.

pr. Zisu Iulian

Minunea Învierii ni-L arată încă o dată, pe Mântuitor, Fiu în sânul Treimii sfinte. Din Înviere, va izvorî mereu biruinţa binelui asupra răului, şi va răsări învierea trupurilor noastre, la sfârşitul veacurilor, când ne vom îmbrăca în nestricăciune. Azi, sunt Paştile cele frumoase, Paştile Domnului, Paştile izbăvitor din întristare – Propovăduiţi! Mesajul este că încuietorile iadului s-au rupt şi nu mai pot ţine închişi pe cei legaţi definitiv cu moartea. Sunt Sfintele Paşti, cea mai veche sărbătoare a creştinătăţii, o zi de Duminică, cea dintâi a săptămânii, care dis – de-dimineaţă desparte întunericul de lumină, viaţa de moarte, risipind negurile şi rostind: “Cu adevărat a înviat!”
Cât timp lumea crede, Biserica zidită pe credinţa apostolilor, ca martori ai acestui extraordinar fapt în istorie, nu poate fi biruită de porţile iadului, deoarece temelia ei este Învierea.
Învierea aparţine lui Dumnezeu şi este universală, aşa că slujba propriu-zisă, începe afară, pe treptele bisericii, unde participă creaţia toată, adică lumea văzută şi nevăzută, ce cântă: ” Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.” În unele zone, conform tradiţiei, uşile bisericii se închid, apoi între preot şi un credincios se rosteşte dialogul psalmului 23, scris de împăratul David, când slujitorul bate în uşă cu toiagul crucii, zicând: ” Deschideţi mai mari, porţile voastre, şi voi, porţi veşnice, ridicaţi-vă, ca să intre Împăratul slavei! Cine este acesta, Împăratul slavei? Domnul, Cel tare şi puternic, Domnul Cel tare în război! Deschide-ţi porţile! Acesta este Împăratul slavei! Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei!” Învierea este cu acelaşi trup, acum îndumnezeit, care nu mai are trebuinţă de cele materiale. După Înviere, El este înveşmântat din nou, cu mărirea pe care o avusese de la Dumnezeu, mai înainte ca lumea să fie. Sf Liturghie ce urmează, în sfântul lăcaş, arată în întregime, pe înţelesul cântării, tot planul mântuirii lumii acesteia. Evanghelia continuă: ” La început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu.” A venit cu trup, ca urmaş al lui David, iar prin Înviere se arată însuşi Dumnezeu: ” În El locuieşte trupeşte, toată plinătatea Dumnezeirii, ca să împace cele de pe pământ, şi cele din ceruri.” Învierea depăşeşte timpul şi spaţiul, în care noi ne trecem anii, drept pentru care, convinşi, cântăm eternitatea. El vine din Cer, ca să ne spună ce este acolo, zicând :
” Mă duc să vă pregătesc loc şi vouă.” Nu moartea are ultimul cuvânt, ci grija omului ca să fie pregătit pentru a avea şi el parte de înviere. Taina nu poate fi redusă doar la un fenomen natural şi raţional, pentru că sufletul nostru are multe însuşiri, şi tânjeşte după Creator. Sper ca toţi să ne fi convins deja că: ” Nu avem aici, cetate stătătoare, ci o căutăm pe cea ce va să fie”, căci nu întâmplător, a iubit aşa de mult lumea, dovedind că iubirea e mai tare decât iadul. Sărutarea pascală este un crez care trece ca o ştafetă sfântă, din generaţie în generaţie, ce va fi propovăduită până la marginile pământului. Binecuvântarea este de : “Pace vouă, Nu vă temeţi.” Învierea este experimentată, argumentată, verificată de timp, iar creştinătatea o întăreşte din proprie convingere, cu sfinţi, moaşte, Taine păstrate în văzul tuturor, în Biserica Învierii. Să urmăm sfatul Sfântului Ioan Gură de Aur: “Cea mai frumoasă sărbătoare, este conştiinţa curată; căci nu mulţimea celor ce se adună în biserici se ia în seamă, ci virtuţile pe care ei le practică; nu hainele acelea preţioase, ci evlavia lor; nu masa îmbelşugată, ci grija pentru suflet, toate acestea fac la un loc, adevărata sărbătoare creştină”.
Hristos a înviat!

Pr. Zisu Iulian

                     Logica argumentelor Învierii

                                                        
De la începuturi şi până azi, deşi Învierea este actuală, ea este atacată cu vehemenţă şi fără încetare, fiindcă după cum ştim: ” la ai Săi a venit, dar ai Săi nu L-au primit.” Era de aşteptat ca să inventeze orice, numai ca adevărul să nu ajungă la sufletul omenirii, aşa că au dat bani grei la acel timp ostaşilor care păzeau mormântul lui Hristos, ca să spună că nu a înviat, ci a fost furat pe când ei dormeau. Au scornit teoria furtului în pripă, şi la îndemână au perpetuat-o prin mijloace clasice, fără a ţine seama de argumentul martorilor, precum Longhin, ostaş din tabăra ucigaşilor, care, cuprins de Înviere, nu mai poate minţi, refuză mituiala Sinedriului şi propovăduieşte în gura mare. O religie cum e creştinismul, nu se poate zidi şi dura pe un cadavru furat. Dacă adăugăm comportamentul celor care l-au cunoscut, dar l-au părăsit pe Golgota, ajungem la concluzia firească, că în ziua de Paşti, când li s-a arătat apostolilor, ei erau ascunşi într-o casă la marginea Ierusalimului, ca să nu păţească întocmai ca Învăţătorul. În plus, cu gărzile romane nu prea puteai să-ţi permiţi o asemenea glumă, deoarece răspundeau cu viaţa pentru obiectivul păzit. Dovadă că toţi ştiau de cele întâmplate, este că legionarii romani, şaisprezece la număr, nu au fost pedepsiţi niciodată. Maica Domnului, apostolii şi cei din grupul mironosiţelor erau prea săraci ca să-şi poată permite mituirea. Familia Sfântă de abia aducea jertfă la Templu, o pereche de turturele, iar la Golgota un coş cu ouă, ca Maica să fie lăsată mai aproape de Fiu, încercând să le îmblânzească răutatea cu câte un ou. Atunci, a căzut o picătură din sângele lui Dumnezeu, şi le-a înroşit, iar tradiţia spune că în clipa când pe pământ nu se vor mai vopsi ouă roşi va veni din nou Hristos. Ce să facă apostolii cu un Hristos mort, care i-a şi dezamăgit, şi S-a lăsat atârnat pe cruce? Mai puteau ei să propovăduiască şi să moară pentru Înviere? Ştim psihologia hoţului care face jaf, atunci când pradă. Dar în mormântul gol era linişte, giulgiul şi mahrama înfăşurate şi puse deoparte. Nici iudeii nu aveau interes ca El să dispară, şi chiar dacă, preventiv, ar fi făcut acest gest, atunci când toţi spuneau că L-au văzut înviat, ar fi venit cu proba. Până azi, mormântul stă dovadă, cu pelerinajele milioanelor de creştini, care slăvesc Învierea. De aceea se arată timp de patruzeci de zile, iar îngerul, spune precis: “Ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi?” Ipoteza letargiei, vehiculată de unii, şopteşte lumii, că de fapt Iisus nu a murit, ci doar a leşinat, sau a fost în comă, şi la răcoarea mormântului s-a trezit. Moartea biologică însă este confirmată de ostaşul care a împuns coasta Sa ” şi îndată a curs sânge şi apă.” Mai ştim că mormântul era nou, săpat în calcar, ceea ce putea produce imediat asfixierea. Cum ar fi putut să dea de unul singur piatra cea mare de deasupra? Amintiţi-vă doar Calvarul şi toate patimile! Mai putea da oare, certitudinea unui Dumnezeu? Pregătirea pentru înmormântare era specifică Orientului, înfăşurat în pânză de giulgiu, ungere cu aromate şi uleiuri speciale, care produceau sufocarea. Ce impresie ar fi făcut un Mesia pe jumătate mort, în faţa apostolilor? Cum s-au vindecat aşa de repede rănile? Semnele erau încă vizibile. Niciodată, o astfel de Înviere, a unui om care nici nu se mai ţinea pe picioare, nu putea să schimbe viaţa ucenicilor. Unii sceptici, ca să explice cele întâmplate, au spus că totul a fost o halucinaţie, Învierea s-a petrecut doar în mintea unora, ca o autosugestie, o exaltare, credulitatea unor persoane habotnice. Psihoza în masă se poate produce în mintea psihopaţilor doar, pe când credinţa are temeiul Învierii şi credinţa omului acestui secol, dată de verificarea lui Toma. Ştim însă că Maica Domnului şi ceilalţi, când veneau la mormânt, nici nu erau preocupaţi de Înviere, totul i-a luat prin surprindere, şi cuprinşi de spaimă, nu au spus nimănui nimic, că se temeau. Să vorbeşti de Înviere unui popor care l-a văzut întins pe cruce şi îngropat? Ar fi fost ridicol şi riscant, dacă nu era adevărat. Pentru a-i încredinţa, vorbeşte, călătoreşte, frânge pâinea şi mănâncă cu ei ” Pipăiţi-mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am”. Trupul Mântuitorului este acelaşi, doar spiritualizat, nu se dezintegrează decât în mintea ignoranţilor. Învierea nu este simbol sau renaştere a primăverii, ci biruinţa asupra răului, minciunii, întunericului şi morţii. Învierea este O Minune! O realitate cutremurătoare. Dumnezeu se ţine de promisiune. E demnă de El, adeverită prin martori, şi de aceea va rămâne în veci : ” Pe acest Iisus L-a înviat Dumnezeu, căruia noi toţi suntem martori.” A înviat Iisus, au înviat apostolii şi a înviat lumea:” în tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii răsună cuvintele lor.”

Pr. Zisu Iulian

                Bucuria învierii în cântecul religios

Timpul in care suntem fie ca si perioada duhovniceasca ma obliga ca o chemare sa strig de bucurie, dar eu fiind crestin doar cant; ,, Mare este Taina crestinatatii .. “
Comunicarea in prima glosa umana este strict legata de Dumnezeu inca de la creatie, prin graiul pe care omul il perverteste la turnul Babel. Cu certidudine acesta este motivul ptr. care nu a mai stiut sa-I cante imne Lui Dumnezeu prin grai ci doar in Harfa si chimvale rasunatoare. Ingerii la Betleem ne invata din nou sa cantam, caci de fapt porunca este ca ,, Toata suflarea sa laude pe Domnul” si de atunci noi am inceput sa murmuram Doxologia. Minunile petrecute intre cer si pamant, faptuite de Mantuitorul Iisus Hristos au cuprins pamantul asa cum sta scris ,, Mergand invatati toate neamurile..” Mesajul este universal si a intrat in cultura umanitatii fiind transmis prin toate mijloacele ;,, Eu sunt invierea si viata ,cel ce crede in Mine viu va fi”. Acest Adevar transmis prin viu grai a fost transpus de ,, neamuri “ prin fel si fel de metode muzicale. Sensibilitatea, afinitatea , naturaletea si fiorul sfant al adevaratului crestin roman si ortodox l-a facut sa vibreze in intensitate inerioara mai mult atunci cant Verbul invierii este cantat. Si de la mic la mare, simplu sau invatat, sarac sau bogat in aceasta Biserica stramoseasca pe care ,,nici portile iadului nu o vor birui “ a unduit ; ,, Hristos a inviat , din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte Viata daruindu-le ! Pentru noi nu mai este o curiozitate ci deja lectie de religie rostita de inger;,, Ce cautati pe cel Viu intre cei morti ? A inviat !. Doar pentru linistea noastra Axionul invierii glasuieste ;,,Ingerul a strigat ceei pline de dar bucura-te ,Fecioara !”. Totul este realitate ne confirma lumininda,, cu trupul adormind ca un muritor Imparate si Doamne” sau,,Invierea Lui Hristos vazand sa ne inchinam Unuia Celui fara de pacat ” iar Crezul care se canta in unele Catedrale rosteste ,, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat ,nascut I-ar nu facut… a Inviat a treia zi dupa scripturi-in zilele lui Pontiu Pilat “. Daca se mai indoieste cineva aude prochimenul care l-a incredintat si pe apostolul Toma ,, Cine este Dumnezeu ,mare ca Dumnezeul nostru ? Tu esti Dumnezeu care faci minuni ! Din antifoane in Liturghie pascala prin Lumina lina totul canta ,, Ziua invierii sa ne luminam cu praznuire si unii pre altii sa ne imbratisam “.
Sa cantam in sufletele noastre zicand;,, Invierea Ta Hristoase ingerii o lauda in ceruri si pe noi ne invredniceste ci inima curata sa Te marim !”

Doamne, primeste jertfa cantului nostru ! Amin.

pr. Zisu Iulian

                              Biserica Învierii

Toţi cei care au pus piciorul pe Pământul Sfânt, au simţit emoţia regăsirii.

Arheologia descoperă paşii Mântuitorului, iar totul este identificat şi se marchează cu semnul triumfător al Crucii, pe turlele Bisericii. O dată cu cercetarea şi toate demersurile ştiinţei spre cunoaştere, omul şi-a simţit micimea, când a început să privească înaltul cerurilor. Toţi cei care au pus piciorul pe Pământul Sfânt, au simţit emoţia regăsirii, care a adus din nou, împăcarea omului cu Dumnezeu, trăind speranţa reabilitării, în ziua când tot aici, va fi proclamat Cer nou şi Pământ nou. Când rosteşti ţara Sfântă, cel puţin lumea creştină a celor câteva miliarde, îşi aduce aminte de un eveniment care i-a schimbat viaţa, explicându-ne de ce ne naştem şi pentru ce trăim. Nu înţelegem de ce Dumnezeu a ales acest ţinut, dar geografic, se vorbeşte că Biserica Învierii din Ierusalim, delimitează prin sfeşnicul din pridvor, Centrul pământului. Arheologia descoperă paşii Mântuitorului, iar totul este identificat şi se marchează cu semnul triumfător al Crucii, pe turlele Bisericii. Aici, găseşti Scriptura, iar ca pelerin, totul este de fapt, o întâlnire personală cu Fiul lui Dumnezeu, care învie în sufletul fiecăruia, după puterea credinţei. Poposim prin aceste rânduri, pe locul unde a fost răstignit, îngropat, şi unde a înviat a treia zi din morţi, Iisus Hristos, în Biserica Sfântului Mormânt, din Ierusalim. Rămâne un loc drag sufletelor noastre, ce adăposteşte cea mai mare minune petrecută între Cer şi Pământ: Învierea. Sfânta Cruce se înfige în Golgota, acolo unde este îngropat Adam, moartea fiind înfrântă, iar cel rău nu mai are putere să-l ţină definitiv pe om în iad. De aici, începe istoria creştinismului, care împlineşte Evanghelia prin trei cuvinte: “Hristos a Înviat!” Istorici ai vremii, ca Eusebiu de Cezareea, şi Fericitul Ieronim ne spun că împăratul roman Adrian, după ce în anul 135 înfrânge revolta evreilor, construieşte pe dealul Golgotei un templu păgân, închinat zeiţei Venus. Episcopul Ierusalimului Macarie, cere împăratului Constantin cel Mare, care prezidează Sinodul I Ecumenic, de la Niceea, în anul 325, să-l ajute în recuperarea şi redescoperirea arheologică a locurilor socotite sfinte. Astfel, între 325-337, templul păgân este dărâmat, iar arhitectul Zenovie înalţă primele edificii creştine. În secolul al 4-lea, împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, găseşte Crucea Mântuitorului, iar deasupra Golgotei, zideşte Rotonda- Anastasis, adică Biserica Învierii, care avea 38 de m şi era susţinută de 12 coloane. În urma lucrărilor de reconsolidare din 1961, s-au descoperit fragmente din aceşti stâlpi, inscripţionaţi “Martirium” (mărturie). Tot pe acest loc al bazilicii lui Constantin, sfântul Chiril rosteşte catehezele baptismale, iar alte referiri provin de la Anonymus (sec.VI) şi Arcuff (sec. VII). În 614, perşii lui Hosroe dau foc bisericii, iar în 626 egumenul Modest restaurează Locurile Sfinte, dar în sec IX, un cutremur dărâmă cupola Rotondei. Patriarhul Toma, cu ajutorul lui Carol cel Mare, repară Biserica între 813-820, dar în 934 sarazinii, pe timpul patriarhului Nicolae, în ziua de Paşti, o incendiază. Împăratul bizantin Nichifor Fokas recucereşte Palestina şi reface Biserica, dar după puţin timp, este jefuită şi turla arde, împreună cu patriarhul Ioan al V-lea. Califul Egiptului Al- Hakim distruge Biserica Sfântului Mormânt în întregime, iar în 1026-1043 împăraţii bizantini Mihail Paflagonul şi Constantin Monomahul, o refac cu ajutorul stareţului arhitect rus Daniel. Cruciaţii, în 1099 aduc îmbunătăţiri Bisericii Anastasis, iar în 1190, după alungarea lor, împăratul bizantin Isac Anghel se tocmeşte cu păgânii şi salvează Biserica Învierii. Între1220-1244, cruciaţii recuceresc Locurile Sfinte, dar interzic accesul ortodocşilor în biserică. Patriarhul Gherman în 1545, repară Cuvuclionul, în 1719 se fac reconsolidări, în 1808, arde din nou, iar în 1810, patriarhul Policarp, cu patriarhul Calinic al Constantinopolului şi Frăţia Sf. Mormânt obţin aprobarea sultanului de a reface Locurile Sfinte, în 1834, 1852, 1867, prin contribuţia Rusei, Franţei şi Turciei. În timpul războiului arabo-israelian din 1948, un obuz distruge bolta Bisericii, fiind refăcută în 1955, de guvernul Iordaniei. Restaurarea generală se face în 1961 de către guvernul grec. Într-o istorie frământată a Orientului Mijlociu, Biserica Învierii, în ciuda vremurilor de restrişte, primeşte şi azi, din Cer, lumina sfântă a lui Hristos celui înviat, Aici!

pr. Zisu Iulian

 

                                

                               Acatisul Învierii

                                                           Primeste aceasta putina rugaciune!

Cuvantul acatist inseamna a rosti o rugaciune in picioare.Mai mult ca oricand dupa traditie in perioada Penticostaluilui, pana la Inaltarea Domnului se recomanda citirea acestui acatist fara a se ingenunchia. O lectie duhovniceasca despre inviere, o rugaciune a sperantei si credintei ca intr-o buna zi ne vom ridica si noi din momantul nesimtirii noastre, la viata vesnica. Suntem multumiti ca am fost eliberati, dar cerem incontinuu;,, Iisuse,, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!” Daca nu ne indoim si credem Invierii, trebuie sa ne schimbam, sa iertam totul pentru inviere imbratisandu-ne unii pe altii. Avem nadejdea ca nu am ramas niciodata singuri, El binecuvinteaza orice osteneala, sfinteste gandul bun, curata cuvintele ca sa razbeasca Adevarul. A biruit moartea fiindca este Aparatorul cel Mare si a ingropat pacatele omenirii care au adus moarte. Ne rugam sa fim luminati ca sa privim sre cer, la Cel care va judeca vii si morti. Intruparea aduce inviere chiar daca nu pricem dumnezeiasca Taina. Usa sufletului trebuie larg deschisa ca sa intre Hristos cel ce a poposit la sf. ucenici, apoi pe cale le-a frant si binecuvantat painea, ca sa inteleaga ca Domnul este. Iar noi cei de azi ca sa pricem ca cu adevarat a Inviat, avem nevoi de Dugul Sfant care de la Tatal Purcede inca de la Cinzecime. A re putere asupra moriti, caci Lazar desi putea este viu Minunat, satura cinci mii de barbati in pustie doar cu 2 pesti si 5 paini, si de atunci precml lui Petru care se afunda din cauza necredintei ne intinde mana si noua daca strigam:,, Doamne, scapa-ne!” Chiarc daca venim din urma , mai tarziu este bucurie in cer. Suntem ticalosi dar ne atrage Sus, ne implineste cererea daca dam si o picatura de lacrima. Stim ca ucigatorul de suflete ne da tarcoale si trebuie sa nu murim nepocaiti. Din mormantul Invierii izvoreste aghiasma sf, Taine, totul. Sa fim precum Toma care a cautat si L-a aflat. Cerul se bucura caci am fost scosi din iadul morti vesniceiar pecetea lui Caiafa este marturi ca Invierea are doar un Sigiliu=Dumnezeu.Mintea omului a descoperit Chipul care nu poate fi acoperit. Vaduva cu doi banuti la zarit in splendoarea si maretie iar pacatoasa care s-a cait l-a urmat.

pr. Zisu Iulian

Puteţi asculta acum Acatistul Sfintei Învieri a Domnului