Fiecare zi însemnă o nouă Creaţie, atunci asistând doar îngerii, iar acum şi oamenii. Suntem cuprinşi mereu toţi, indiferent de vârstă sau stare socială, buni şi răi, mincinoşi şi farisei. Aduşi în faţa Crucii, El este încă slujitor, deoarece nu toţi suntem curaţi. Chiar dacă unii vor să se sustragă, motivaţi ca şi Petru la spălarea picioarelor, zgura s-a aşezat destul pe veşmântul sufletelor noastre. Gestul lui Iuda va puncta istoria şi răscoleşte conşţiinţa umanităţi.. Încotro, este fuga noastră dacă El ne-a spus că rămâne cu noi până la sfârşitul veacurilor? Ne-a ajuns mereu din urmă ca să nu ne scape în iad:” nici unul din ei nu a pierit, decât fiul pierzării”. Conducerea poporului ales era teocratică, după Legile divine din Sinai, iar în această săptămână vor spune că nu au împărat decât pe Cezarul. Ce blasfemie, deşi de Florii strigau: Osana, Fiul lui David, acum nu mai vor să audă de Dumnezeu! Se salvează cine a priceput, Nicodim, si Iosif din Arimateia sinedrişti şi doar tâlharul care se căieşte:” Pomeneşte-mă Doamne! Din imperiul roman se va alege praful, iar sutaşul care recunoaşte că Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu, devine creştin. Iosif pune la îndemână mormântul şi chiar trupul lui Hristos mort şi astfel mai există o tradiţie iudaică. După atâtea Patimi, Viaţa nu moare şi ar fi fost cumplit dacă nu aveam Duminică! Cine încearcă să trădeze ieşind de pe Mare scenă, este silit de împrejurări precum Cirineanul, să ridice Crucea şi să privească la Cel ce l-au răstignit. Aceste zile”YOM ” aparţin Creatorului, ca la începuturi, Domnul face totul. Ca să înţelegem trebuie să venim la Denii, să ascultăm evangheliile pătimirii, iar cu credinţă şi Căinţă să ne şi mântuim. Crucea nu se studiază, ci doar se înfige în dealul Căpăţâni lui Adam, ca să pricepem că drumul trebuia refăcut numai de El. Cu Hristos încetează răstignirea pe cruce, iar Crucea de acum va fi sfântă prin sângele Său, în timp ce mântuirea este proporţional cu credinţa şi înţelegerea fiecăruia. Chipul şi asemănarea trebuiau refăcute, iar la una din Denii ni se dă exemplul dreptului Iosif cel prea frumos, care trădat de fraţii săi are puterea iertării. Să nu facem faptele fariseilor şi cărturarilor care zic doar, dar nu fac ceea ce trebuie. Vaiurile adresate de Mântuitorul sunt pe drept, datorită comportamentului lor. Jurămintele sunt false, fac rugăciuni doar de ochii lumii, însă dreptatea, mila şi credinţa, sunt mai de folos decât zeciuiala. Sunt asemănaţi cu mormintele văruite care miros de duhoarea păcatelor. Părinţii lor au vărsat sângele profeţilor care-i povăţuiau să asculte de Domnul: “Ierusalime, Ierusalime, de câte ori am vrut să-i adun pe fi tăi aşa cum îşi adună cloşca puii sub aripi, dar voi n-aţi voit. Iată! Vi se lasă casa pustie.” Să ne rugăm cu cântarea deniei aşa: ” Cămara Ta, Mântuitorule o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, dătătorule de lumină şi mă mântuieşte

pr. Zisu Iulian