, Mergeţi şi spuneţi ! „

Minunea Învierii ni-L arată încă o dată, pe Mântuitor, Fiu în sânul Treimii sfinte. Din Înviere, va izvorî mereu biruinţa binelui asupra răului, şi va răsări învierea trupurilor noastre, la sfârşitul veacurilor, când ne vom îmbrăca în nestricăciune. Azi, sunt Paştile cele frumoase, Paştile Domnului, Paştile izbăvitor din întristare – Propovăduiţi! Mesajul este că încuietorile iadului s-au rupt şi nu mai pot ţine închişi pe cei legaţi definitiv cu moartea. Sunt Sfintele Paşti, cea mai veche sărbătoare a creştinătăţii, o zi de Duminică, cea dintâi a săptămânii, care dis – de-dimineaţă desparte întunericul de lumină, viaţa de moarte, risipind negurile şi rostind: „Cu adevărat a înviat!”
Cât timp lumea crede, Biserica zidită pe credinţa apostolilor, ca martori ai acestui extraordinar fapt în istorie, nu poate fi biruită de porţile iadului, deoarece temelia ei este Învierea.
Învierea aparţine lui Dumnezeu şi este universală, aşa că slujba propriu-zisă, începe afară, pe treptele bisericii, unde participă creaţia toată, adică lumea văzută şi nevăzută, ce cântă: ” Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.” În unele zone, conform tradiţiei, uşile bisericii se închid, apoi între preot şi un credincios se rosteşte dialogul psalmului 23, scris de împăratul David, când slujitorul bate în uşă cu toiagul crucii, zicând: ” Deschideţi mai mari, porţile voastre, şi voi, porţi veşnice, ridicaţi-vă, ca să intre Împăratul slavei! Cine este acesta, Împăratul slavei? Domnul, Cel tare şi puternic, Domnul Cel tare în război! Deschide-ţi porţile! Acesta este Împăratul slavei! Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei!” Învierea este cu acelaşi trup, acum îndumnezeit, care nu mai are trebuinţă de cele materiale. După Înviere, El este înveşmântat din nou, cu mărirea pe care o avusese de la Dumnezeu, mai înainte ca lumea să fie. Sf Liturghie ce urmează, în sfântul lăcaş, arată în întregime, pe înţelesul cântării, tot planul mântuirii lumii acesteia. Evanghelia continuă: ” La început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu.” A venit cu trup, ca urmaş al lui David, iar prin Înviere se arată însuşi Dumnezeu: ” În El locuieşte trupeşte, toată plinătatea Dumnezeirii, ca să împace cele de pe pământ, şi cele din ceruri.” Învierea depăşeşte timpul şi spaţiul, în care noi ne trecem anii, drept pentru care, convinşi, cântăm eternitatea. El vine din Cer, ca să ne spună ce este acolo, zicând :
” Mă duc să vă pregătesc loc şi vouă.” Nu moartea are ultimul cuvânt, ci grija omului ca să fie pregătit pentru a avea şi el parte de înviere. Taina nu poate fi redusă doar la un fenomen natural şi raţional, pentru că sufletul nostru are multe însuşiri, şi tânjeşte după Creator. Sper ca toţi să ne fi convins deja că: ” Nu avem aici, cetate stătătoare, ci o căutăm pe cea ce va să fie”, căci nu întâmplător, a iubit aşa de mult lumea, dovedind că iubirea e mai tare decât iadul. Sărutarea pascală este un crez care trece ca o ştafetă sfântă, din generaţie în generaţie, ce va fi propovăduită până la marginile pământului. Binecuvântarea este de : „Pace vouă, Nu vă temeţi.” Învierea este experimentată, argumentată, verificată de timp, iar creştinătatea o întăreşte din proprie convingere, cu sfinţi, moaşte, Taine păstrate în văzul tuturor, în Biserica Învierii. Să urmăm sfatul Sfântului Ioan Gură de Aur: „Cea mai frumoasă sărbătoare, este conştiinţa curată; căci nu mulţimea celor ce se adună în biserici se ia în seamă, ci virtuţile pe care ei le practică; nu hainele acelea preţioase, ci evlavia lor; nu masa îmbelşugată, ci grija pentru suflet, toate acestea fac la un loc, adevărata sărbătoare creştină”.
Hristos a înviat!