Asemenea lucruri n-am văzut niciodată!

Fiule,iertate sunt păcatele tale

Era mare îmbulzeală. Mântuitorul poposise într-o casă din oraşul Capernaum. Venea din ţinuţul Gadarenilor unde vindecase nişte îndrăciţi. Tot aici vindecase sluga sutaşului, pe soacra lui Petru, femeia cu scurgere de 12 ani, doi orbi, un îndrăcit, pe fiica lui Iair şi mulţi alţii. Ne închipuim forfota momentului cu multă înghesuială. Doreau să prindă un loc în faţă şi apoi să trăieasca clipa întâlnirii cu Fiul Omului. Era o zi obişnuită: nu sâmbăta şi nu în sinagogă. În acest timp îngăduit, când nu era potecă sau loc să arunci un ac, patru inşi răzbesc prin mulţime şi găsesc cu îndrăzneală ,,calea” să ajungă la El, din nou de sus în jos. Nu erau singuri ci purtau pe o năsălie un paralitic bolnav de mulţi ani. Slăbănogul a avut marea şansă să-L întâlnească pe Dumnezeu, căci prietenii lui au mijlocit şi nu l-au părăsit. Nu puteau pierde ocazia şi momentul dat, aşa că l-au introdus prin acoperişul de stuf, punându-l la picioarele lui Iisus. Ce mare dar este să-ţi vorbească chiar Domnul! Toţi doreau să-L, asculte iar cei neputincioşi să-l atingă ca să se vindece. Era o linişte deplină iar dialogul Evangheliei prezintă scena şi epilogul. Toţi cunoşteau suferinţa de ani a acestui paralitic care era la mila aproapelui şi a puţinilor prieteni verificaţi de timp. Ei îl duceau cu milă şi grijă dar mulţi de acolo aşteptau doar senzaţionalul. Aşa a şi fost! Cel care le citea  gândurile ştia pentru ce veniseră ei acolo. Totuşi de faţă era şi lumea bună a cărturarilor şi fariseilor pe care nu-i putea păcăli cineva, iar mulţimile aşteptau nădejdea izbăvirii de la Învăţător. Iudeii ştiau că numai Dumnezeu poate ierta, omorî şi învia, fapt pentru care l-au împroşcat în gând cu hule şi blasfemii. Ce icoană! Odinioară pe Sinai Dumnezeu se pogorâse cu fulgere iar acum smerit până la moarte, ,,Om adevărat şi Dumnezeu adevărat”.  Unii doar se uitau dar cei patru prieteni credeau că fapta lor va conta. Efortul lor şi mai ales credinţa le-a fost răsplătită în văzul tuturor. Despre fapta săvârşită ne vorbeşte Evanghelia şi în felul acesta a aflat toată lumea.  Domnul îi ştia dorinţa, îi ştia părerea de rău îl cunoştea întru totul, motiv pentru care-i zice ; ,, Ierta-te sunt păcatele tale”. ,,Fiule!” Iată cuvântul plin de dragoste, cu care Domnul Se adresează slăbănogului,  Ce mângâiere! Chiar dacâ a ajuns în acest hal, paraliticul rîmâne fiu. Dragoste cerească fără de margini. Păcat şi boală, credinţă şi iubire.

Îşi dorea bietul de om această întălnire de mult, dar păcatele l-au betetegit şi paralizat complet încât doar sufletul mai nădăjduia. Prietenii şi-au făcut datoria până la capăt, aducându-l aici iar ei. au rămas modelul din care poate să se inspire orice pământean care vrea să se mântuiască ajutându-şi apoapele. Apostolul ne îndeamnă şi azi să ne purtăm sarcinile unii altora şi să ne rugăm unii pentru alţi. Deşi l-au văzut ducându-se pe picioare la casa lui au rămas cârtitori şi înverşunaţi, dar mulţimile au înţeles la un moment dat ce s-a întâmplat şi în faţa minunii au dat slavă lui Dumnezeu ,,Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta!   Nimeni nu se aştepta să-l vindece prin cuvânt. ,, Mergi la casa ta” Minunea constă în iertarea care s-a dat celui bolnav iar vindecarea este vizibilă deoarece păcatele îi sunt şterse de însuşi Dumnezeu. Omul nechibzuit poate ajunge pe neaşteptate în situaţii grele.Uneori mila celor din jur care se mai gândesc la suflet îl aduc în ultima clipă la Dumnezeu. În situaţii extreme se lămureşte pietenia. Canonul şi-l făcuse cu multă durere şi întristare timp îndelungat. Dacă i-am putea întreba pe cei în suferinţă sunt convins că toţi  ar fi preferat să vină la timp.Ce zici? Întâi l-a iertat apoi la vindecat. Ce Taină minunată! Fiul penitent şi Duhovnicul Hristos! Niciodată nu poţi intra în pielea celui de lângă tine decât dacă încerci cel puţin să-i alini suferinţa, aşa cum l-au purtat cu ei aceşti anonimi din pericopa evangheliei care âncercau să ajungă la statura bărbatului desăvârşit. Astăzi pentru acest credincios a venit şi ziua izbăvirii.  Poate toţi de acolo aveau nevoie de un dar, însă Dumnezeu îl dă numai celor care cer şi cred că îl şi pot primi.Ce moment istoric; lumea şi Dumnezeu, Omul slăbănogit şi Creatorul. Ce lecţie de viaţă! Vă încredinţez că mila nu este o slăbiciune ci o mare virtute. Nimănui nu-i păsa de suferinţă, se obişnuise fiind ceva cotidian. A purta suferinţa altuia nu înseamnă doar educaţie ci multă credinţă. Adevărata credinţă merge numai împreună cu dragostea. Dacă nu am avea parte de minuni nu ne-am întoarce niciodată din drumul înfundat ce duce în prăpastie. Păcatul face de la începuturi ravagii blestemate dar noi am înţeles cu întârziere că totul ni se trage că l-am părăsit şi n-am ascultat de Tatăl. Moise le spusese odinioară în Legea Veche că pentru orice păcat se aduce o jertfă. David i-a învăţat Psalmul 50 iar Solomon în Pilde le amintea că cel ce îşi ascunde  păcatul nu se poate mântui. Credinţa te scoate din impas. Ca să  ajungem la înviere ne trebuie credinţă, post şi fapte bune. Sufletul bolnav de păcate iar trupul de dureri se chinuieşte.
Păcatul atacă structura genetică. Atenţie la zestrea pe care o lăsăm celor dragi. Lumea contemporană plină de materie şi nihilism păcătuieşte şi moare fără să înţeleagă de ce Botezul şi pocăinţa rămân Taine Sfinte. ,,Luaţi Duh Sfânt!, cărora veţi ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veţi ţine, ţinute vor fi” (IOAN 20,22-23). Mare lucru este credinţa. Poate oricând face şi minuni. Ea nu rămâne nerăsplătită. Cuvântul trebuiau să învingă realitatea cruntă. Viaţa trebuia să triumfe. Când ai credinţă obstacolele şi cumpenele sunt mai uşor de dus şi înţeles. Dorinţa de a ajunge la Iisus este deja pasul spovedaniei: iertare, vindecare  ridicare şi întoarce.

pr. Zisu Iulian

Capernaum; Prietenii lui Dumnezeu; Cuvântul crucii.

Postat in Articole personale de Parintele Zisu Iulian