,,Eu sunt creştin”!

Pentru ca să biruiască răul cu binele creştinul trebuie să ierte aşa, cum pe fiecare ne iartă Dumnezeu. El nu primeşte de la cel ce nu iartă nici rugăciunea, nici viaţa, nici darul. A nu ierta pe aproapele tău înseamnă a te recunoaşte asemenea lui. Dacă suntem creştini trăim viaţa după legile creştine. Să nu înmulţim răul pe pământ ci doar binele.
Pe vremea împăraţilor romani Galeriu şi Valerian în Antiohia Siriei sinaxarele vorbesc despre prietenia nedespărţită dintre un preot creştin pe nume Saprichie şi un om de rând Nichifor. Erau uniţi la bine şi la rău până intr-o zi când dracul îşi vâră coada, aşa încât au devenit duşmani de moarte. În zadar a trimis bietul om vorbe de împăcare, că în ruptul capului preotul nu mai dorea vechea prietenie. Văzând aceasta într-o bună zi îi ţinu calea, i-a căzut în genunchi implorându-l:   ,, Iartă-mă pentru Domnul!” Şi a plecat Nichifor ruşinat fiindcă nu a primit iertarea. Dar, s-a făcut precum ştim şi în acea parte prigoană asupra creştinilor care-l mărturiseau pe Hristos împărat. Aşa a ajuns Saprichie în faţa ighemonului care-l forţa să se lepede de credinţă, dar preotul a îndurat toate torturile cu bărbăţie, credinţă şi nădejde. Auzind de pătimirea prietenului său, Nichifor i-a ieşit în drum şi-I ruga: ,, Mucenice a lui Hristos, iartă-mă că ţi-am greşit!” Însă cu inima împietrită acesta nimic nu zicea. Cei din jur chiar şi ostaşii care-l chinuiau se mirau şi se întrebau ce rost mai are iertarea acestuia şi la ce mai foloseşte tocmai acum. Şi ajungând la locul de osândă, pe neaşteptate frica, se sălăşlui în oase lui atât de tare căci striga, că de Hristos se va lepăda şi la zei se va închina. Văzând sfântul Nichifor că şi-a pierdut aşa de uşor cununa muceniciei şi credinţa, cu lacrimi îi zicea: ” Să nu faci asta frate, să nu-ţi pierzi cununa împletită cu atâte chinuri. Iată, Hristos stă lângă usă, pentru El ai venit în locul acesta!” Dar nici de data acesta preotul nu-l asculta. Mare le-a fost mirarea călăilor la ceea ce vedeau şi auzeau: ” Eu sunt creştin şi cred în Domnul nostru Iisus Hristos de care Saprichie s-a lepădat! Deci, tăiaţi-mă pe mine în locul lui.” Înmărmuriţi nu îndrăzneau să pună mâna pe el, până când au auzit:,,Sunt creştin şi zeilor voştri nu voi jertfi”. Atunci i-ai tăiat capul în ziua de 9 februarie, neştiind că-l fac martir.
Îţi iartă fratele şi uită/ Că a greşit din vina sa/ Căci măreţia stă-n puterea/ De a ierta şi de-a uita.

pr. Zisu Iulian