Vi s-a născut azi Mântuitor…
Hristos Domnul
Dumnezeu a intrat în istorie atunci când omul era pe cale să-şi piardă definitiv chipul şi asemănarea. Numai poporul ales mai păstra ideea de Dumnezeu, însă neamurile nu mai ştiau cine sunt, de unde vin şi încotro se duc. În loc să se închine Creatorului au început să-şi facă dumnezei închipuiţi. Sacrificiile şi ritualurile doar mânjeau cerul fără să-l deschid㸠în timp ce răul rânjea din culise bătându-şi joc de creaţia lui Dumnezeu. De aceea Sfatul ceresc a hotărât ca Fiul să se întrupeze luând asemănarea noastră. A venit într-o lume plină de idoli, ură, nedreptăţi şi imoralitate. Raiul se mai păstra doar în imaginea colectivă a umanităţii, datorită sufletului nemuritor. Hristos vine să-l aducă pe Adam acasă, în paradis..
Naşterea Mântuitorului nu mai poate fi pusă la îndoială deoarece istoria vorbeşte de Roma cu Cezarul Octavianus Augustus¸ şi de Palestina lui Irod cel Mare. Recensământul pe timpul guvernatorului Quirinius este dictat de romani şi astfel se explică drumul sfintei familii la Betleem. Citiţi profeţiile şi veţi vedea că numai Dumnezeu le putea aranja aşa. Istorici ca Eusebiu de Cezareea, Tacit, Pliniu cel Tânăr¸ Iosif Flaviu vorbesc despre istoricitatea evenimentelor. Un istoric evreu caracterizează domnia lui Irod: “S-a suit pe tron ca o vulpe, a domnit ca un tigru şi a murit ca un câine.”
Biografia tiranului Irod care-şi ucide copiii, soţia si rudele pentru a-şi păstra tronul explică măcelul pruncilor din Betleem. Kepler confirmă apariţia stelei în conjunctura dintre Venus şi Saturn. Magii nu sunt inventaţi, ei se numesc: Melchior, Gaşpar, Baltazar şi sunt înţelepţi ai Babilonului care studiază astrologia vremii şi parcurg distanţa până la Ierusalim în 40 de zile. Întrebarea: ” Cine zic oamenii că sunt Eu?’’, a fost pusă de Iisus lui Irod, fariseilor, cărturarilor, lui Pilat şi chiar nouă astăzi. Ca şi apostolul Toma pus în faţa evidenţei răspunsul este: “Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.’’ Contestat, înjurat, hulit, prigonit, înjosit, răstignit, El tot a reuşit: ” Îndrăzniţi, eu am biruit lumea!” Secolul luminilor şi filozofia materialist – dialectică reprezentată de Renan, Descartes, Voltaire, Brown (Codul lui DaVinci), si alţii au adus la adresa lui Iisus cuvinte greu de pronunţat. Legea cea nouă, creştinismul a rămas. ” Ai învins Galileene!’’, spunea la moartea sa marele prigonitor împăratul roman Iulian Apostatul. Cei necredincioşi ar trebui să înveţe măcar acum din scena Gadarului unde cei doi îndrăciţi strigau de departe: “Ce ai cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?’’ Unii au înţeles pe patul morţii că singura carte care-i poate linişti este Biblia, iar numele care îi poate izbăvi este Hristos. Ferice de cei care învaţă din căinţa tâlharului de pe cruce sau din mărturisirea sutaşului: “Cu adevărat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!’’ Oamenii L-au răstignit pe Fiul omului crezând că dacă nu mai există pot să facă orice. S-au înşelat amarnic, uitând de judecată. El a venit să ne spună că numai Adevărul ne face liberi de puterea celui rău. Acesta rămâne Crezul nostru: “Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl s-a născut mai înainte de toţi vecii.’’
Pr. Zisu Iulian
Sfânta Evanghelie după Luca
Capitolul 2
Postat in Articole personale de Parintele Zisu Iulian