Pe la jumătatea secolului al III-lea peste populaţia daco-romană s-au aşezat goţii migratori, pe care episcopul lor Ulfila s-a străduit timp de peste 40 de ani să-i încreştineze, chiar traducându-le Biblia pe limba lor.

Documentele spun că pe la 348 conducătorii fiind păgâni, i-au persecutat atât pe ei cât şi pe supuşii lor creştini. Regele Atanaric în luptă cu imperiul roman a lui Valens, i-au acuzat pe goţii, prigonindu-i prin anul 372, că ţin strânse legături cu creştinii din provincia vecină Sciţia Minor, adică Dobrogea noastră.

Aici era o viaţă religioasă organizată, având episcop pe Bretanion de la Tomis, iar guvernator fiind chiar ruda Sfântului Vasile cel Mare, pe nume Iunius Soranus. Din Dacia Carpatină era tânărul Sava aproape de Mousaios ( Buzău), născut prin 334 din părinţi creştini, după cum ne vorbesc Actele Martirice:: ,, drept în credinţă, cucernic, gata spre toată ascultarea cea în dreptate, simplu la cuvânt, vorbind tuturor în chip paşnic despre adevăr, făcând să tacă pe idolatri, purtându-se cum se cuvine celor smeriţi, negrăbit la cuvânt şi foarte râvnitor la tot lucrul bun”.

Nevoindu-se cu asprimea postului prin crăpăturile stâncilor unde erau lăcaşuri creştine, era apropiat preotului Gutica şi-l avea duhovnic pe preotul Sansalas, pe care-l ajuta de multe ori la cântarea slujbelor. Pentru a face dovada că nu sunt creştini ca şi fraţii lor din Romania (Dobrogea), ce uneltesc cu romanii împotriva lor, li se punea condiţia lepădării de Hristos şi să mănânce din carnea jertfelor idoleşti.

Sfântul Sava nu numai că a refuzat, ci în mijlocul adunărilor publice a oprit pe toţi să nu cadă în cursa diavolului şi cel care va mânca nu mai poate fi creştin.

Pentru a scăpa nevătămaţi, câte un reprezentant din fiecare aşezare jura că nu se află nici un creştin. Mulţi persecutori având rude printre ei, încercau chiar să-i protejeze, aducându-le carne nespurcată şi îl alungau pe sfânt care striga: ,, pentru mine să nu jure nimeni, că eu sunt creştin”, îndepărtându-l, deoarece nu avea mai nimic de îmbrăcat şi nu putea să fie de folos, nici să-i vatăme.

Văzând cu câtă iuţeală se răspândeşte Evanghelia în Dacia Traiană, devastau satele, ardeau Lăcaşurile, furau obiectele preţioase.În acest timp a fost ascuns tezaurul de la Pietroasele ( Cloşca cu pui ), de către o familie convertită la creştinism, ca să nu cadă în măna pustiitorilor.

A treia zi de Paşti, în anul 369-372 în timp ce sfântul Sava era împreună cu preotul Sansala la slujbă, fiul dregătorului Atharid cu o ceată de tâlhari, i-a torturat ca să se lepede de credinţă. Dar văzând că sfântul rezistă chinurilor, i-au legat un lemn după gât şi l-au înecat în apa Buzăului, afundându-l cu suliţele.

Două zile a stat trupul sfântului pe malul râului, dar sălbăticiunile nu l-au atins, iar creştinii l-au luat cu cinste, l-au îngropat şi după un timp moaştele le-au trimis fraţilor creştini din DOBROGEA.

Din epistola 164 trimisă de episcopul Tomisului în anul 374 sf. Vasile cel Mare al Capadociei, reiese că acesta a primit moaştele Sf. Sava, ca un odor de preţ ,, dintr-o ţară îndepărtată, de dincolo de Dunăre”, unde ,, a văzut cu ochii minţii împrejurările şi locurile unde s-au petrecut cele scrise”.

Fiu al acestui pământ, pătimirea lui ne aduce aminte de trecutul îndepărtat al acestor meleaguri, ca noi să ne rugăm lui Hristos.

În 1992 Sf. Sinod hotărăşte ca în calendar şi sinaxar, ortodoxia românească la 12 aprilie cu slujbă să rostească: Sfinte mucenice Sava, roagă-te pentru noi!

pr. Zisu Iulan