Criza veşniciei!

,,Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.”( lUCA XXI,16-21 )

Într-o lume efermeră căutăm în zadar să ne găsim împlinirea în cele materiale. Ne aflăm într-un ocean al deşertăciunii în care ne zbatem  parcă resemnaţi atunci când uităm de Dumnezeu.
Preocupaţi de ziua de mâine, tindem să ne  rezumăm doar la azi. Strângem  bunătăţi pentru o viaţă dar nu ne întrebăm dacă Sus le vom mai putea schimba cu ceva.
Cu mintea noastă limitată ne imaginăm că timpul ne va aştepta. Nu mai putem însă păcăli Acolo pe nimeni. Nu mai suntem controlori unui ,,destin”  inventat de cei muritori.
Trăim din iluzii pe care noi înşine ni le fabricăm, molipsind de necredinţă şi pe cei care au urcat pe ,, cale”.
Într-o lume a consumismului am uitat de suflet. Nu ne mai pasă de noi, de ceea ce contează cu adevărat. Ce gând parşiv. Hambare pline doar pentru el. Ce suflet sărac şi gol! Mântuirea era o lozincă, doar o glumă. Conta doar banul.
Huma tinde să se caute pe sine tot în tină, tăvâlindu-se cu dezmierdare. Omul cu toate că stătea cândva vertical uită că El a venit din cer. Scormoneşte în pământ, căutând după ceea ce pierduse într-o clipă  de ispită. Sărmanul găndea şi vorbea cu preocupările lumi vechii şi noi despre: mâncare, băutură,. Ce suflet sau viaţă veşnică.? Poveşti! Poate în visele de noapte ne-ar mai trebui şi coşmaruri? Sau tot de geaba. Vor zice: vise de noapte taică! Nici un gând de mulţumire sau de milostenie. Totul pentru el şi ai lui. Dacă dăruia sigur mai trăia şi se înplinea.
Bocetu-i amar al unora întruchipează acum lacrimile multora. Merge  în spaţiu prin lumi galactice nu ca să se convingă că a greşit ci să contrazică Scriptura. Vrea să fie bogat doar aici! Ce frază deşartă, mincinoasă chiar! Ceea ce putem dobândi trudindu-ne o viaţă intreagă, pierdem într o clipă de neatenţie. Veselia trecătoare a acestei lumi este o mască perfidă, care ne amăgeşte cu iluzia bogăţiilor. Dacă am înţelege că lumea nu ne aparţine şi este un dar, toţi am fi normali! Pe patul sfârşitului este zadarnic deoarece credinţa fără fapte bune este ca şi moartă. Bogăţia repetată aduce lăcomie. Bogatul exemplificat poate fi orcine şi ieri dar şi azi este înpătimit în ,,criza” avariţiei. Nemulţumit şi un permanent nerecunoscător.
Nu ne va salva însă niciodată materia, este imposibil! Cum să fugim de noi înşine?
Renunţăm la credinţă şi nădejde  pe care le considerăm virtuţi sau stări mult prea înalte. Ne complacem în uzual,  în grija zilei.Am uitat că suntem Cineva!
Nu ne aducem aminte de condiţia noastra adevărată decât atunci când că am atins ,,limita”.  Este cam târziu! Deja ne-am trezit la Dumnezeu!

Gândiţi profund la aceste cuvinte rostite de Mântuitorul în sf. evanghelie azi, nu doar că este Postul Crăciunului!
,, Nebune, în noaptea aceasta vor cere de la tine sufletul tău, iar cele ce ai strâns tu ale cui vor mai fi?”

“Nebune”. Greu cuvânt şi rar rostit în Scriptură (Ps. 13; Ps. 51). ,,“Zis-a cel nebun in inima lui: Nu este Dumnezeu”.

pr. Zisu Iulian

Puteţi asculta această emisiune televizată:

Veşnicia nu stă în averi!

Partea I
Partea a II-a
Partea a III-a

Postat in Articole personale de Parintele Zisu Iulian