Poporul acesta graieste: “N-a venit inca vremea ca sa zidim templu Domnului.” Atunci a fost cuvantul Domnului catre proorocul Agheu, zicand: “Este oare, timpul, ca voi sa locuiti in casele voastre cu peretii lucrati in tablii, cand templul acesta este in ruina?” (Agheu 1, 2-4)

Împăratul David a hotărât ca Ierusalimul să devină Cetate Sfântă. Pe muntele Moria a ridicat jertfelnic Domnului, aducând acolo şi Chivotul Legii. Dar pentru neascultare, căci a făcut recensământ poporului, înălţarea unui templu este împlinită doar de Solomon fiul său, între 969-962 î. Hr. După paradigma Chivotului lui Moise a fost zidit cu meşteri din Tir, trimişi de Hiram; înţelepciunea lui era admirată de toţi contemporanii, fiind ultimul rege care a domnit peste tot Israelul. Proverbele lui 3000 la număr şi Cântarea Cântărilor carte poetică, răzbat către cer prin toată bogăţia. Totul păleşte şi decade datorită imoralităţii, fiindcă aduce idolii nevestelor sale, şi va prăbuşi poporul în idolatrie. Cucerirea babilonică a lui Nabucodonosor, la 586 î. Hr. distruge templul, dar este reclădit pe acelaşi loc sub Zorobabel la 515 î.Hr. În 168 î. Hr. templul a fost prădat de regele Siriei, Antioh, iar cultul evreiesc a fost interzis. Iuda Macabeul în 168 î. Hr. l-a reabilitat, iar când Roma a cucerit Palestina, generalul Pompei în 63 î. Hr. a lăsat libertatea oficială a slujbelor. Irod cel Mare, pentru ca evrei să-i uite crimele, reconstruieşte în 7 ani templul, readucând măreţia sa de odinioară, în 28 d. Hr. Multe episoade sfinte prezentate în Evanghelii fac trimitere la acest loc sfânt pe care-L plânge Mântuitorul: ,,Iată, casa voastră vi se lasă pustie”. Generalul roman Titus la anul 70, împlineşte profeţia arzând Ierusalimul şi la 10 august dărâmând templul.

Împăratul Iulian Apostatul, marele prigonitor al creştinilor, încurajează pe iudei să-şi rezidească templul dar cutremur şi foc din cer s-au coborât, în anul 363, semn că legea veche a încetat: ,,Şi iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două, de sus până jos”. Califul arab Omar la anul 637 cucereşte Ierusalimul şi ridică pe fostul loc al templului o moschee de lemn, iar în 687-691 califul Abd Al-Malik construieşte pe Domul stâncii Kubbet Es Sakhra- unde cândva Avraam voia să-l jertfească pe fiul său Isaac, Moscheea lui Omar. După Mecca şi Medina, pentru musulmani este loc sfânt, căci profetul Mahomed s-a rugat aici, spun ei. Cât au stăpânit cruciaţii Locurile Sfinte, moscheea a devenit Biserică creştină şi centrul Ordinului templierilor, care au folosit pentru adăposturile cailor chiar ,,grajdurile lui Solomon”. În 1517, turcii au cucerit Ierusalimul iar din 1917 va fi sub Mandat Britanic, până la 1948. Evreii au rămas doar cu Zidul Plângerii, în care conform tradiţiei lor sălăşluieşte Dumnezeu, şi plâng pentru templul distrus şi zilele lor glorioase. De câte ori au încercat să-şi facă aici, pe rămăşiţa templului doar o sinagogă, au avut tulburări cu musulmanii. În 1929, o comisie internaţională a decis că zidul este proprietate musulmană, dar le-a îngăduit să se roage acolo, căci în urma războiului de 6 zile s-a creat un loc spaţios pentru rugăciunea zilnică. De sub ruinele templului începe povestea ,,misterioasă” a cruciaţilor Cavaleri templieri, care trebuiau să protejeze pelerinii veniţi să se închine la Locurile Sfinte, ca forţă voluntară la dispoziţia patriarhului de Ierusalim. Vom vorbi în alt articol despre ,,faptele” lor, ca să-i înţelegem pe aceşti aşa zişi ,,Cavaleri săraci”, numiţi şi ,,Miliţia lui Hristos”.

pr. Zisu Iulian

 ”In anul intai al regelui Cirus, regele Cirus a dat aceasta porunca pentru templul lui Dumnezeu cel din Ierusalim: Sa se zideasca templul pe locul acela unde se aduc jertfele si sa i se puna temelii sanatoase! Inaltimea lui sa fie de saizeci de coti si largimea lui tot de saizeci de coti. Sa se puna trei randuri de pietre si un rand de lemn, iar cheltuielile sa se dea din casa regelui. Chiar si vasele de aur si de argint ale templului lui Dumnezeu, pe care Nabucodonosor le-a luat din templul din Ierusalim si le-a dus la Babilon sa se inapoieze si sa se ducă in templul din Ierusalim si sa se puna fiecare la locul lui, in templul lui Dumnezeu” (Ezdra 6, 3-5).