Sf. Împăraţi Constantin şi Elena
,, În acest semn vei învinge!’
Sfântul Constantin cel Mare
Pe arcul de triumf al lui Constantin, ce se păstrează până azi la Roma, inscripţia rosteşte că el a câştigat prin ,,instictu divinitatis” adică ,,prin inspiraţie divină”..Se naşte în Serbia de azi, oraşul Niš ( Naissus), fiind fiul împăratului Constanţiu I şi al mamei Elena. A fost militar superior al împăratului Aurelian, apoi tribun, iar în 284 guvernator de provincie şi prefect al împăratului Maximian. La 1 martie 293 ajunge caesar şi în 25 iulie 306 este proclamat de armată împărat, dar abia la 11 noiembrie 308 este recunoscut oficial augustus al Occidentului. După celebra luptă de la Podul Milvius de lângă Roma la 312, când îi apare pe cer semnul Crucii, uneşte toate provinciile imperiului sub autoritatea sa. Prin Edictul de la Milano dat în 313 se recunoştea libertatea religioasă a Bisericii creştine şi cerea să înceteze orice persecuţie,fiind şi Pontifex Maximus. Deşi Liciniu, care stăpânea în Răsărit are o apariţie miraculoasă a unui înger în vis să nu mai persecute Biserica, totuşi nu ţine seama, şi este înfrânt la Adrianopole în 324, de Constantin care rămâne singur împărat peste Imperiul de Răsărit şi Apus, cu 117 provincii şi patru prefecturi: Orient, Illyricum, Italia şi Galia. În 325 prezidează primul Sinod ecumenic al Bisericii Apostolice creştine iar la 11 mai 330 inaugurează oraşul de pe Bosfor, denumit Constantinopol sau ,,Noua Romă”- Bizanţ. Festivităţile au durat 40 de zile şi s-au desfăşurat pe noul hipodrom cu o capacitate de 50.000 locuri, bătând chiar şi o monedă despre acest fapt. Căsătorit cu Fausta are 5 copii, iar imperiul este împărţit celor 3 băieţi, care la 9 septembrie 337 după moartea lui primesc titlul de augustus: Constantin al II-lea, Constans şi Constanţiu. Vechiul Tomis din Dacia Pontică (Dobrogea) se va numi Constanţa, în cinstea fiului său Constans. Constantin cel Mare, încă de la apariţia minunată de pe cer a Crucii ,,prin acest semn vei învinge”, până la sfârşitul vieţii sale 22 mai 337 va fi devotat Bisericii lui Hristos. Georgia primeşte creştinismul, iar la 3 aprilie 337 este botezat de episcopul Eusebiu şi poartă veşmintele albe ca ale unui neofit creştin, în locul celor imperiale şi moare la Nicomidia, de unde este dus la Constantinopol în palatul imperial. Este îngropat în Biserica Sfinţii Apostoli ctitoria sa.
Din 324 apar monede cu imaginea sa, statuia impresionantă o vedem şi azi la Roma, cântărind vreo 9 tone, iar capul de bronz datând din 330 se păstrează la Muzeul din Belgrad. Constantin apare pe scena istoriei într-o criză profundă a imperiului roman, iar cetatea Caesarilor suferă transformări, tineretul metropolitan deja era plictisit de atâta politeism şi vorbea de ,,amurgul zeilor”. Realitatea creştinismului adus de legionari în toată Pax Romana şi influenţa covârşitoare a mamei sale împărăteasa Elena, îl fac să renunţe la obiceiurile păgâne în favoarea celor creştine, aducând secolul de aur al creştinismului. Pe arcul de triumf al lui Constantin, ce se păstrează până azi la Roma, inscripţia rosteşte că el a câştigat prin ,,instictu divinitatis” adică ,,prin inspiraţie divină”.
pr. Zisu Iulian
Sfânta Elena, mama împăratului Constantin cel Mare şi Sfânt
Credinţa ei îi va consacra virtutea sfinţeniei, că nu degeaba, Elena se traduce strălucire.
Suntem în anul 250 d.Hr. în Drepanum din Bitinia. Aici se naşte Elena, fiică a unor oameni din popor obişnuiţi să muncească din greu. O tânără care s-a remarcat prin forţa personalităţii sale pe traseul istoriei, va fi luată în căsătorie de tribunul Constanzo Cloro care era cu legiunile romane în patria Elenei ( Flavia Iulia Helena). Impresionat de caracterul şi frumuseţea ei, sfidând legea romană care interzicea o căsătorie cu o femeie din popor şi fără cetăţenie se însoară şi va avea pe 27 februarie 275 un copil ce se va numi Constantin care înseamnă hotărât, dârz. Întors la Roma, va fi nevoit să renunţe la oficialitatea acestei căsătorii fiindcă ajunge împărat, iar Constantin creşte la curtea împăratului Diocliţian. Dar planurile lui Dumnezeu erau alese, aşa că la 306 când Constantin cel Mare este proclamat de armată ,, totius orbis imperator- împărat al întregului pământ” o va ridica pe mama sa Elena la rangul de ,,Nobilissima Femina” iar mai târziu ,,Augusta”, cea mai mare onoare pe care o putea primi o femeie la acea vreme. Credinţa ei îi va consacra virtutea sfinţeniei, că nu degeaba, Elena se traduce strălucire. Face parte din acele Femei Sfinte care au contribuit decisiv la evanghelizarea imperiului roman, drept pentru care în ciuda protestelor, Constantin va alege o altă capitală ca punte de legătură între Asia şi Europa. În oraşul zidit de grecul Vizas ( Bizanţ), acum numit Constantinopol, inaugurat în 324, Elena va ridica o cruce foarte înaltă. Contemporanii o credeau o sfântă, se îmbrăca sobru, dădea de pomană săracilor, prizonierilor şi făcea multe donaţii, iar la Roma pune o cruce pe un stâlp de piatră unde scrie ,, Cu acest mântuitor semn, cetatea aceasta a fost scăpată de sub jugul tiranului”. Evenimentul cel mai important al vieţii sale este găsirea Crucii Mântuitorului la Ierusalim şi a Mormântului Sfânt, aşa cum spun Sinaxarele, Martirologiu roman, autori ca: Sulplicius Severus, Ambroziu, Rufinus, Sf. Chiril şi Doctrina siriacă Addai. Înalţă Crucea împreună cu patriarhul Macarie în faţa poporului zicând: ,,Mântuieşte Doamne poporul Tău”. Va petrece mulţi ani în Ţara Sfântă, ajutând pe cei nevoiaşi, adunând Sf. Moaşte şi zidind multe Biserici. Amintim Biserica Învierii, a Naşterii Domnului din Betlehem şi Adormirea Maicii Domnului din Ghetsimani. Aici, în Palestina a trecut la Domnul la anul 337 într-o mănăstire, fiind înmormântată la Roma, pe mormântul ei construindu-se o Biserică a martirilor. Tot Sfânta Elena a adus bucăţi din scara de marmură din sala Pretoriului unde a fost judecat Iisus, care se află în Cetatea Eternă – Sf. Scară formată din 28 de pietre. În Biserica Sf. Cruce din Roma găsim piroanele răstignirii aduse tot de împărăteasă, Ieslea Naşterii şi Tăbliţa cu înscris acronim INRI şi fragmente din Sf. Cruce. Istoria Sf. Elena şi a Sf. Constantin ne arată în ziua pomenirii lor 21 mai, că izvorul luminii sufleteşti al fiecărui pământean este semnul dumnezeiesc al Crucii pe care neamurile Îl vor vedea tot pe Cer:,, Binecuvântează Doamne moştenirea Ta!”
pr. Zisu Iulian
,,In hoc signo vinces”
În felul acesta lucrează Dumnezeu în istoria pământenilor.
,, Prin acest semn vei învinge”, cuvinte scrise pe cer în amiaza mare într-o Cruce luminoasă, ne relatează istoricul Lactanţius şi Eusebiu, după care împăratul Constantin cel Mare primind poruncă în vis chiar de la Mântuitorul, îl coase ca monogram a lui Hristos ( HP ) pe toate steagurile în ajunul luptei cu Maxenţiu în 412, la Podul Vulturului. În felul acesta lucrează Dumnezeu în istoria pământenilor şi astfel prin Edictul de la Mediolanum în ianuarie 313 încetează persecuţiile împotriva creştinilor, credinţa şi mărturisirea lui Iisus Hristos fiind ,, religio licita” (liberă) pentru toţi cetăţenii imperiului. Cu tact şi responsabilitate face paşi siguri, ca Fiul Omului să poposească prin suflarea Duhului Sfânt în inimile oamenilor. Ajută la construirea de Biserici chiar el şi împărăteasa Elena mama lui, şi scuteşte de dări sau impozitele vremii. La 321 generalizează Duminica ca zi de odihnă în Pax Romana, apoi convoacă Sinodul I ecumenic de la Niceea în 325 unde cei 318 Sfinţi Părinţi care mai purtau încă semnele persecuţiilor, statornicesc dreapta credinţă şi o formulează pentru totdeauna în primele şapte articole ale Crezului, Constantin având titlul de episcop cu treburile de afară şi considerându-se împreună slujitor cu ei. Templele păgâne sunt transformate în Lăcaşuri, averile confiscate ale creştinilor sunt înapoiate, cei exilaţi se întorc la casele lor şi creştinii pot ocupa funcţii publice:,, Ordon ca acei care au suferit lipsurile şi necazurile să fie încărcaţi de bunuri şi scăpaţi de frică, făcând glorie cum fac eu servitorul lui Dumnezeu. Mă silesc pe cât pot de a reforma abuzurile” Cei care au avut dregătorii în armată şi le-au pierdut datorită credinţei sunt repuşi acum în drepturi, iar agoniseala martirilor, inclusiv pământurile să se întoarcă în posesia rudelor, iar de nu se găsesc să se dea Biserici ca să facă milostenie. A încreştinat legislaţia păgână, îmblânzind tratamentul din închisori, desfiinţând răstignirea şi torturile, episcopii având dreptul ca în faţa credincioşilor în Bisericii să elibereze sclavii. S-au dat legi pentru ajutorarea săracilor, orfanilor, văduvelor, s-a îngreuiat divorţul, se pedepsea adulterul, violul, vinderea copiilor si s-a restricţionat luptele de gladiatori. Creştinismul a devenit religie de stat, iar Ortodoxia, credinţa oficială a palatului imperial şi a celor care împreună cu Constantin au primit taina Sf. Botez. Istoricul vremii Eusebiu în cartea sa ,,Viaţa Împăratului Constantin” redă cuvintele acestui Împărat creştin şi sfânt: ,, Când vorbesc de Dumnezeu, înţeleg pe Acela care este adevăratul Dumnezeu şi care are putere veşnică, a avut bunătatea de a se servi de mine pentru împlinirea planurilor Sale – nu voi fi lipsit niciodată de recunoştinţă. Mi-am propus mai întâi de a uni spiritele tuturor popoarelor, în una şi aceeaşi credinţă. Apoi am dorit să scap universul de jugul sclaviei, sub care gemea. Mă convingeam că aş fi atât de fericit pentru a aduce pe oameni să aibă toţi pe acelaşi Dumnezeu. Ţie îţi mulţumesc cu umilinţă, Dumnezeule şi Domnul meu”.
pr. Zisu Iulian
“28.2 Deci cam pe la ceasurile amiezii, cand ziua incepuse sa scada, zicea Constantin ca vazuse cu ochii sai chiar pe cer, strajuind deasupra soarelui, semnul marturisitor de biruinta al unei cruci intocmite din lumina si ca odata cu ea putuse deslusi un scris glasuind: “Sa biruiesti intru aceasta!”; dupa care, la vederea unei asemenea privelisti, fusesera cuprinsi de uimire si el si intreaga oaste.
29. Aceasta aratare povestea Constantin ca-l descumpanise, neputandu-i el pricepe talcul. Or, tot cugetand la ea, si adancindu-se el in ganduri, iata ca s-a lasat noaptea fara sa prinda el de veste. Si, dormind el, i s-a aratat Hristosul lui Dumenezeu cu semnul vazut mai inainte pe cer, poruncindu-i sa inchipuie la randul sau semnul ce i se aratase sus in cer, spre a se pune sub ocrotirea lui in luptele pe care avea sa le poarte cu dusmanul.
31.3 Ei bine, de acest insemn mantuitor s-a folosit imparatul necurmat in chip de semn ocrotitor impotriva a toata puterea potrivnica si vrajmasa. Si a trimis porunca tuturor unitatilor sale sa poarte in fruntea lor cate un insemn alcatuit dupa modelul acesta.”
Eusebiu de Cezareea
,,Către Acesta, deci, şi-a înălţat el glasul în rugăciune, rugându-se Lui şi implorându-L să-i descopere cine este El şi să-şi lase dreapta Sa asupra ţelului care-i şedea înainte.
Şi cum şedea împăratul înălțând stăruitoare rugăciune, i s-a arătat un semn cu totul fără seamăn de la Dumnezeu; cărui semn – dacă l-am fi aflat din gura altcuiva – poate că nu ne-ar fi tocmai uşor să-i dăm crezare; dar de vreme ce însuşi împăratul, purtătorul de biruinţă, ne-a destăinuit aceste lucruri nouă înşine, celor ce scriem această carte, anume mult mai târziu, când am fost socotiţi vrednici de cunoştinţa şi de prezenţa sa, cine – mă-ntreb – ar mai putea pune la îndoială exactitatea istorisirii, mai ales că, între timp, viitorul avea să aducă el însuşi mărturie despre adevărul ei?
Deci cam pe la ceasurile amiezii, când ziua începuse să scadă, zicea Constantin că văzuse cu ochii săi chiar pe cer, străjuind deasupra soarelui, semnul mărturisitor de biruinţă al unei cruci întocmite din lumină şi că odată cu ea putuse desluşi un scris glăsuind: «Întru aceasta vei birui!»; după care, la vederea unei asemenea privelişti, fuseseră cuprinşi de uimire şi el şi întreaga oaste (care, cum mărşăluia el pe drum, venea pe urmele sale, şi de aceea asistase şi ea la minune).
Această arătare, povestea Constantin, că-l descumpănise, neputându-i el pricepe tâlcul. Or, tot cugetând la ea, şi adâncindu-se el în gânduri, iată că s-a lăsat noaptea fără să prindă el de veste. Şi, dormind el, i s-a arătat Hristosul lui Dumnezeu cu semnul văzut mai înainte pe cer, poruncindu-i să închipuie la rândul său semnul ce i se arătase sus în cer, spre a se pune sub ocrotirea lui în luptele pe care avea să le poarte cu duşmanul.
În zori, trezindu-se, le împărtăşise şi prietenilor săi taina; după care chemase la sine meşteri în prelucrarea aurului şi a nestematelor, se aşezase el însuşi în mijlocul lor şi le zugrăvise cam cum putea să arate acest semn, dându-le poruncă să-l întocmească şi ei la rândul lor aşa, din aur şi din pietre scumpe.
Odată, când a binevoit Dumnezeu să ne facă această bucurie, ne-a învrednicit împăratul însuşi să privim chiar cu ochii noştri însemnul. Acesta arăta în felul următor: de vârful unei (cozi de) lance înalte şi poleite cu aur era prinsă pieziş o stinghie în forma semnului crucii. Sus de tot, deasupra întregului însemn, era o cunună împletită din aur şi bătută cu pietre nestemate, de care se afla prins simbolul numelui Mântuitorului; două litere închipuind – prin cele două litere de la începutul lui – însuşi numele lui Hristos (P-ul fiind prins în mijlocul crucii X-ului), iniţiale pe care împăratul s-a obişnuit să le poarte înscrise pe coif chiar şi mai târziu”.
(Eusebiu de Cezareea, Viața lui Constantin cel Mare, traducere și note de Radu Alexandrescu, în „Părinți și Scriitori Bisericești”, vol. 14, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991, pp. 76-77)
pr. Zisu Iulian
Postat in Articole personale de Parintele Zisu Iulian