“Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi care nu au nădejde. Pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El”. Dragostea nu cade niciodată, ea trece şi peste mormânt la cei dragi nouă, fiindcă Dumnezeu este iubire, iar noi avem suflet nemuritor şi doar adormim. Credinţa şi adevărul stau pe temeiul Învierii, drept pentru care mergem la mormântul lor imediat după Duminica Tomei, de Paştele Blajinilor şi încredinţaţi de mărturisirea Apostolului care l-a văzut înviat cântăm:” Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte, viaţă dăruindu-le”. Credinţa şi nădejdea ne spun că iubirea pentru ei nu încetează, ci aşteptăm învierea şi viaţa veacului ce va să fie. Doar rugăciunea şi fapta de milostenie mai au curajul să treacă peste groapă, ca să aducă mângâierea noastră şi iertarea lor prin har. Sfârşitul vieţii noastre trebuie înţeles ca o vreme a roadelor, trupul întorcându-e în pământul din care a fost luat, iar sufletul în mâna lui Dumnezeu, aşa cum spune Scriptura. Avem temei să cerem cu credinţă orice, că ni se va da, să îndrăznim fiindcă Dumnezeul nostru este a celor” Vii”, căci de fapt noi nu murim niciodată. Fii darnic cu pâinea ta la mormânt se spune în cartea lui Tobit, iar Sf. Ioan Gură de Aur zice: ” Nu în zadar s-a rânduit prin Apostoli să se facă sf. Liturghie pentru cei morţi, ei au ştiut că de aici izvorăşte mereu folos”. Nu degeaba se scot părticele numite” miride” pentru ei, fiindcă Jertfa Lui aduce iertare. “Adevăr, adevăr zic vouă: bobul de grâu, când cade în pământ, de nu va muri, rămâne singur, iar dacă va muri multă roadă aduce”. Mormântul bobului de grâu este brazdă. Dar brazda nu este doar un mormânt, ci mai curând noaptea lui de Paşti. Drumul nostru la căpătâiul răposaţilor nu este doar tradiţie ci grija Maici Domnului şi a Femeilor mironosiţe, dis-de -dimineaţă :” Eu sunt Învierea şi Viaţa cel ce crede în Mine, chiar de va muri va trăi”. Lumânarea, coliva, vinul, colacul, au semnificaţia lor, iar noi ne rugăm pentru ziua arhanghelului care va suna trâmbiţa şi ne va învia şi pe noi cu puterea Sa, că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om a venit şi învierea morţilor. Să nu uităm că Hristos sărbătoreşte Paştele în iad:” Pogorâtu-Te-ai în cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase; iar a treia zi, precum Iona, ai înviat din mormânt”. Ştim că mult face rugăciunea stăruitoare, că nimic nu se pierde, că numele lor sunt înscrise în Cartea Vieţii, că ei nu au murit de tot, ci sunt aşezaţi în ” Cerurile lui Dumnezeu”: unde nu mai este nici durere, nici întristare şi nici suspin. Ne este deja dor de ei şi aici ca Biserică luptătoare facem tot pentru Biserica triumfătoare, care vede ” Cerurile deschise”. Ei de acum sunt Blajini, adică fericiţi şi aşteaptă ofranda noastră, care pe zi ce trece îi poate apropia de Slavă. Ei sunt după legendele mitice într-o ţară îndepărtată, pe tărâmul celălalt aproape de Rai pe unde curge apa sâmbetei spre sorbul pământului, adunând cojile de ou roşu ce se întregesc, ca să fie gustate şi de ei în Lumea Paştelui Morţilor, a opta zi.” Vă îndemn, deci înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii”. La îngroparea lui Iacov este jale mare şi Iosif cu fii lui Israel aduc rugăciunii pentru cei care au păcătuit şi nu au ascultat glasul Lui:” Adu-ţi aminte de nedreptăţile părinţilor noştri”. Ştim că în acea Zi ne vom înfăţişa şi la judecată şi ne rugăm mereu ca să nu mai fie prăpastie mare, ci doar punte de trecut.” Doamne, Dumnezeul duhurilor şi al trupurilor, adu-ţi aminte de toţi drepţii, de la Abel până în ziua de azi. Dă-le lor odihnă în lăcaşurile cereşti, în desfătarea raiului în sânul lui Avraam şi a lui Isaac şi a lui Iacov, sfinţii părinţii noştri, acolo unde străluceşte totdeauna lumina feţei Tale”.
Pr. Zisu Iulian