Chiar dacă unora li se pare interesantă calea pe care a ales-o Dumnezeu să intre în lume, totuşi ea rămâne logică şi a Atotsfântă. Apare o nouă civilizaţie, a Maicii Domnului, cu fii numiţi creştini, care aparţin pământului, dar şi Cerului. Modelul este demn de Revelaţie, scrisă în psalmi, că: “Stătut-a împărăteasa de-a dreapta lui Dumnezeu, în haină aurită şi prea înfrumuseţată.” Maria este a doua Evă, prefigurată, aşteptată într-o zi, chiar Fecioară între pământeni. Locul este Nazaretul ţării Sfinte, identitatea părinţilor Ioachim şi Ana. Cerul acum este mai aproape, totul se desluşeşte, iar numele i se tâlcuieşte “Doamnă, Stăpână” şi creştinul de atunci cântă: “Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare, decât serafimii”. Cuvintele Maicii Domnului sunt profetice, se împlinesc sub ochii noştri, căci într-adevăr o fericesc toate neamurile. Prin ea, avem întâietate la Împărăţie, firea noastră omenească, fiind acolo, Sus, iertarea poate veni mai uşor, deoarece ştim din practică, că mult face ruga de Maică adresată Fiului. Dacă viaţa se mai ţine pe acest pământ, se datorează lacrimilor ei sfinte. Miriam, sau “cea plină de daruri”, îl aduce pe Emanuel, ca să înţelegem: “cu noi este Dumnezeu”. Ea este trimisă de Providenţă, fiind rod al rugăciunii părinţilor bătrâni, şi prin ea se descifrează “Taina cea din veac ascunsă, şi de îngeri neştiută”. Plinirea vremii este primul pas spre întemeierea Bisericii şi cultul Mariologiei, adică nu suntem singuri, Fiul o încredinţează apostolului Ioan, ca să fie şi mama pământenilor. O fericesc neamurile, aşa cum ne-a promis, rugăciunile noastre se împlinesc, icoanele plâng, căci suntem fiii lacrimilor ei. Zeităţile antice, ca Diana, Venus, Demetra, au rămas doar în muzee, pe când Maica Domnului, stă de-a dreapta lui Dumnezeu. Nu-i înţelegem niciodată pe cei care recunosc doar, că a fost binecuvântată între femei, şi îşi asumă riscul să meargă Dincolo fără rugăciunea ei. Negrăită taină, plecăciune îngerească, ce îndemn, să ascultăm de Fiul ei: “Să faceţi ceea ce vă va spune!”. De copilă, este hărăzită Templului, hrănită chiar de înger, care rosteşte: “Bucură-te cea plină de dar, Domnul este cu tine!” Acatistele, Paraclisul, sărbătorile şi rugăciunile în cinstea ei, fac parte din evlavia cultică a poporului creştin, având la bază Revelaţia şi mărturia Sinoadelor ecumenice. Ea aduce în lume pe Fiul, şi împreună cu mironosiţele va clama Învierea. Acelaşi înger, Gavriil, îi va spune: “Nu te teme!”, dar şi “Ce căutaţi pe Cel Viu între cei morţi? A înviat, nu este aici!” 
Este scară către Cer, model de sfinţenie, şi Icoană Preacinstită. Este prietena sărmanilor, ocrotitoarea necăjiţilor, Împărăteasă preabună,mângâierea apostolilor, protectoarea orfanilor, şi Maica creştinilor. 
În cinstea ei se ridică biserici, aşezăminte de caritate, monumente de artă, imnuri şi cântări. Îi purtăm numele, rămâne Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară, fiind Potir din care ne împărtăşim, cu sfintele ei veşminte ne acoperim, şi din Izvorul Tămăduirii, apă sfântă primim. Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu!