Omul doreşte să trăiască veşnic, de aceea întreabă, ca să afle răspuns şi drum drept spre cer. Femeia din Samaria aşteaptă să înţeleagă, într-o bună zi, Învierea. Drept pentru care, azi, primeşte un răspuns ,,oficial”, într-un dialog. Astfel, intră în istorie, fiind mai mare decât celebrităţile vremurilor, deoarece va ajunge misionară şi sfântă. Ea întreabă ca să-şi potolească setea, iar Dumnezeu răspunde, făcând dovada. Este o anonimă din ţinutul Siharului, care ni -L descoperă pe Dumnezeu, şi -L propovăduieşte lumii. Pe vremea aceea, Iisus trecea din Iudeea, prin Samaria, spre Galileia, ţinând drumul drept, fiindcă samarinenii erau socotiţi păgâni. Din anul 722 î.Hr., când s-au întors din robia asiro-babiloniană a lui Salmanasar, şi-au făcut un templu pe muntele Garizim, punând în casa lui Iahve şi idoli. Din această cetate a Samariei iese la ora prânzului, o femeie ca să scoată apă pentru ea şi casa ei, tocmai din fântâna pe care o săpase, odinioară, patriarhul Iacob. Aici o întâlnesc ucenicii şi Mântuitorul, care îi zice: ,,Dă-mi să beau.” Dumnezeu este om şi însetează, iar omul moare de sete dacă nu înţelege: ,, Cum tu, Care eşti iudeu, ceri să bei – pentru că iudeii nu se amestecă cu samarinenii.” Apa cea vie nu este doar poveste, ci miracol, şi fiecare caută această ,,picătură a Evangheliei”. Când Domnul îi spune că El îi va da din această apă vie, femeia, ostenită de acest drum pe care îl făcea zilnic şi auzind, că nu o să mai înseteze niciodată, cere la rândul ei mirându-se: ,,Nu cumva eşti tu mai mare decât părintele nostru Iacob?” Condiţia ca să guste din această apă vie este sinceritatea mărturisirii: nu era căsătorită legal, nici cu bărbatul acesta pe care-l avea, iar Hristos îi aduce aminte de starea păcătoasă în care se afla:,,Doamne, văd că Tu, eşti proroc.” Era momentul potrivit, ca să-şi potolească setea cea duhovnicească, şi să găsească răspunsul la întrebările ei şi ale poporului din care făcea parte. Uitase pentru ce venise la fântână. Era un moment special, întâlnise pe Cel pe care îl aştepta. Vrea să ştie unde şi cum trebuie să I se închine lui Dumnezeu. Răspunsul este unul singur şi categoric: închinarea este în Duh şi adevăr: ,,Vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în Duh şi adevăr. Duh este Dumnezeu!” Aflând că închinarea este universală, şi trebuie să ai totuşi un cult, samarineanca zice: ,, Ştim că va veni Mesia, care se cheamă Hristos, Acela ne va vesti nouă toate.” Descoperirea este totală, pentru că Dumnezeu era acolo, şi de aceea venise: ,,Eu sunt Cel ce vorbesc cu tine.” Atunci, ea pleacă în cetate, chemându-i pe toţi ca să – L audă şi să – L vadă. Două zile a stat cu ei, iar mărturisirea lor a fost deplină. ,,Credem nu numai pentru cuvântul Tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii.” Ea este Fotini, o sfântă care clamează Învierea în faţa Cezarilor Romei.

pr. Zisu Iulian