Aristobul, episcopul Britaniei,

„Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.”( Matei XXVIII, 19)

                               Sfântul Aristobul

Face parte din cei 70 de ucenicii şi urmează pe apostolul neamurilor Pavel. Propovăduieşte evanghelia  la neamul barbar de atunci al britanilor vorbindu-le despre Hristos. Episcop fiind, pătimeşte multe chinuri de la ei, dar reuşeşte să ridice Biserici şi să pună diaconi şi preoţi prin cetâţi. Îşi împineşte misiunea şi pleacă împăcat şi mulţumit la ceruri.  Era 15 martie  Dumnezeu l-a ajutat!

pr. Zisu Iulian

 

Postat in Articole personale, Sfintii zilei de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.