Evanghelia vindecării
Un slăbănog
„Şi intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile, s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc,nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul. Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inşi. Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat jos patul în care zăcea slăbănogul. Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule,iertate sunt păcatele tale. Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai Dumnezeu? Şi îndată cunoscând Iisus cu duhul Lui că aşa cugetau ei în sine, le-a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimle voastre? Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată. (Marcu 2; 1-12)”.
În loc de concluzii!
Fugi de păcat ca să nu cazi în suferinţă!
Faptul că oamenii suferă este dovada cea mai reală că lumea este sub asediul păcatelor.
Cum se pot xplica ravagiile pe care le produce negarea sau tovărşia cu răul?
Este prea multă suferinţă pe capul nostru ca să nu aflăm cauza.
Ştiinţa cercetează şi caută cu trudă să stopeze boala şi să facă ceva ca moartea să moară.
Se cheltuie şi se investeşte enorm ca să găsească răspuns genetic cauzei, dar nu mai avem timpul şi răbdarea aşteptării.
Creştinul adevărat ştie răspunsul! O singură carte vorbeşte pământenilor pe limba lor despre păcat, moarte şi Veşnicie. Biblia Sfântă care mereu spune:,,Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi!”
Când eşti prieten cu dracu complotezi şi nu doreşti niciodată binele.
Nimeni nu se aştepta să-l vindece prin cuvânt. Uitaseră că:” La început era Cuvântul.”
Dumnezeu nu ne-a creat paralitici, ci întregi. Nepăsarea aduce şi moartea sufletească, dar El este Stăpân şi peste suflet.
Suferinţa înţeleasă aduce îndreptare când îţi ceri iertare. Li s-a demonstrat în direct puterea Fiului Omului.
Nu uitaţi că aveţi Taina sf. Maslu ! Nu te ruşina de faptele tale, mărturiseşte-le!
Nu te teme, îndrăzneşte!
Dacă nu vrem să fim slăbănogi să ne întoarcem la sfinţenie.
Alergăm după sănătate dar mai puţin după iertare.
Sănătatea nu se întreţine doar cu bani, ci cu cu multă grijă şi rugăciune.
Dacă vrei să scapi de necazuri, lasă-te de năravuri şi cuminţeşte-te!
Totul este bine rânduit şi ticluit, aşa că intră în rânduială, Credinţa te scoate din impas.
Şi nu uita ! Prietenul Cel adevărat la nevoie se cunoaşte! Partea I
Lecturaţi şi încercaţi să înţelegeţi aceste cuvinte ale Scripturii;
“Prin multe necazuri li se cuvine a intra intru Imparatia Cerurilor” (Fapte14,22).
,,În lume necazuri veti avea, dar indrazniti, ca Eu am biruit lumea Ţ(Ioan 16, 33).
,,Pe cine iubeste Domnul cearta si bate pe tot fiul pe care il primeste. De veti suferi certarea, ca unor fii se va afla voua DumnezeuŢ (Evrei 12, 6)
,,Luaţi Duh Sfânt!, cărora veţi ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veţi ţine, ţinute vor fi” (IOAN 20,22-23).
,,Adevăr vă grăiesc: Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer” (MATEI 18,18).
„Omul se va uita la faţă, dar Dumnezeu, la inimă” (I Regi 16, 7).
Vino, la sf. Biserică ca să te vindeci şi vei avea parte de minuni !
Faptul că oamenii suferă este dovada cea mai reală că lumea este sub asediul păcatelor.
Cum sau cine poate explica ravagiile pe care le produce negarea şi tovărşia cu răul?
Este prea multă suferinţă pe capul nostru ca să nu ne punem întrebări sau să găsim rezolvarea.
Ştiinţa cercetează şi caută cu trudă să stopeze boala şi să facă ceva ca să contrazică moartea.
Se cheltuie şi se investeşte enorm ca să găsească răspuns genetic cauzei, dar deja nu mai au timpul şi se ,, trezesc morţi’.
Creştinul adevărat ştie răspunsul! O singură Carte vorbeşte pământenilor pe limba lor despre păcat, moarte şi Veşnicie.
Este Biblia Sfântă care mereu spune:,,Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi!”
pr. Zisu Iulian
Slăbănogul din Capernaum
Capernaum; Prietenii lui Dumnezeu; Cuvântul crucii
Postat in Articole personale, Predica zilei, Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian