Chemaţi fiind au refuzat!

Auzim mereu scuze!

              

Oamenii s-au închinat făpturii şi L-au înlocuit pe Făcătorul a toate. Planul dumnezeiesc este iubire totală şi legămănt, pentru că Dumnezeu mereu se ţine de promisiune. Pedepseşte cu clemenţă, nu ca să piardă făptura, ci doar ca să o îndrepte. Potopul acoperă pământul, dar Noe este salvat în corabie mântuitoare prin jurământ. Credinţa îl face pe Avraam model şi părinte al multor neamuri, iar cu Moise pe Sinai ,, Cel ce este” încheie Vechiul Testament. A trimis prooroci mari şi mici , judecători şi regi, iar din rădăcina lui Iesei a ridicat Moştenitor ca să izbăvească lumea din gura iadului. El este Fiul Omului, care va zdrobi capul diavolului, căci împărăţia Lui nu va avea sfârşit;,, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut.” Astăzi ne cheamă la Cina cea mare, ca şi pe strămoşii noştri, cu aceiaşi dragoste care nu cade niciodată.. Totul a fost pregătit de la început şi nimic din bunătăţile darurilor Sale nu a lipsit de la masa Lui. Însă au lipsit  chiar ei. Încearcă şi acum cu fiecare din noi, fiindcă ştie că ne-a zidit în libertate. Bunătăţile sunt pe gratis nu şi obligatorii. Ştia că mulţi vor prefera roşcovele din cocina porcilor. Poporul ales care cunoştea legea,, planurile” avea întâietate. Gardurile care i-a împrejmuit, adică Cuvăntul Domnului, sunt prea joase când slujitorii îngerii anunţă ospăţul pregătit încă de la întemeiere lumii  tuturor neamurilor. Au venit cei care n-au auzit de Dumnezeu fiind ,,infirmi” sufleteşte şi trupeşte; adică săraci, neputincioşi, şchiopi şi orbi. Cerul este infinit iar Împărăţia încăpătoare. Mai era loc destul chiar pentru indiferenţi, cârcotaşi şi  necredincioşi. Toţi trebuie să guste, ca să simtă că Domnul este bun. De aceea sunt aduşi cu insistenţă, fiindcă mai târziu  copiii lor să înţeleagă ce-au pierdut de fapt părinţii lor. Într-adevăr ,,mulţii chemaţi dar puţini aleşi”. Onoraţi de această invitaţie răspund nepăsători cu scuzele  momentului. Au ratat ultima lor şansă. Apoi s-au răzbunat fiindcă Moştenitorul le cerea roade. Şi aşa s-au tocmit să-L vândă doar pe 30 de arginţi. Culmea tot preţul unei,, ţarini”. Nu îţi permiţi să refuzi o invitaţie oarecare, dar aşa ospăţ! Motivele lor erau doar lumeşti şi neîntemeiate. Cina era pentru noi, fiindcă Acolo Sus este loc la masă pentru toţi. Au devenit vrednici şi conştienţi doar atunci când au fost poftiţi pe gratis. Unul şi-a luat pământ, altul boi, altul femeie. Oare de boi se îngrijea Dumnezeu? Ne-am lipit de pământ şi am ajuns ţărână. Ne-am lăcomit după averi şi am devenit săraci,  preferând plăcerile.  Când te cheamă Dumnezeu iar tu alegi lumea, înseamnă că nu mai vrei să fii creştin. Inchiziţia i-a silit pe unii în istorie şi a greşit enorm. Libertatea omului nu-i doar o caracteristică ci un mare dar.  Evanghelia este doar o voie liberă;,, cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine să-şi ia cruce şi să-mi urmeze Mie”. Nu uitaţi! Dumnezeu mereu ne cheamă. Apoi urmează judecata. Dezamăgirea Omului care a făcut Cină a fost enormă. Altfel nu ar fi replicat că nimeni dintre cei chemaţi nu vor mai gusta vreodată. Trebuie să ,,dai sânge ca să iei Duh” spunea odinioară un pustnic sfânt. Veniţi, acum toate sunt gata iar invitaţia pentru noi este actuală;,, Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”. Euharistia este pregătită;,, Luaţi mâncaţi acesta este Trupul Meu…” Aceeaşi îngerii vestesc prin unduitul clopotelor învitaţia împărăţiei. Simţindu-ţi lipsa mă întreb! De ce încă nu ai învăţat din greşala celor îndăratnici? Cei care au refuzat, au flămânzit şi au murit pentru totdeauna. Auzim cu perspicacitate mereu  scuze. Nu uita că timpul trece şi  aşa Cină mare nu vei mai găsi. Cine vrea să nu flămânzească, să i-a aminte!

pr. Zisu Iulian

Postat in Articole personale de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.