Dumnezeu s-a milostit.

„Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor !”

 

În istoria pământenilor s-au petrecut fapte înspăimăntătoare începând cu fratrigidul lui Cain. De aici încolo lumea pervertită de păcat şi atinsă de acest sindrom a scos la drumul mare tot felul de tâlhari, dictatori şi criminali pe care istoria îi pomeneşte deoarece au lăsat în urna lor sânge şi lacrimi.

Satan s-a înverşunat din început pe oamenii providenţiali şi aleşi din mijlocul neamurilor, care aveau misiunea să aşeze lumea ca la început cu faţa spre Dumnezeu..

Oameni drepţi, prooroci şi sfinţi au vorbit în numele Domnului şi mai toţi au plătit cu viaţa pentru Cuvântul Adevărului.

Fiidcă sf. Scripturi păstrează nealterat Revelaţia, aici veţi găsi în scurte biografii repere sacre, care n-au contenit de atunci să vorbească lumii despre un alt drum şi o altă Împîrăţie.

Luna august este ultima lună a calendarului bisericesc şi poartă în cele 3 sărbători înscrise cu roşu un timp liturgic al mântuirii noastre care vorbeşte creştinilor de semnificaţia eshatologică.

Pe Tabor ne aminteşte că în a 6-a zi a fost creat omul iar trăirea acelui moment de apostoli anticipează raiul zicând:,, bine este nouă să fim aici”.

Dovadă că în 15 august avem Adormirea Maici Domnului care merge întru Împărăţie fiind este ,,mai cinstită decât heruvimi şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii.”

ŞI astăzi ni se spune că nimeni nu intră în ceruri fără pocăinţă, motiv pentru care icoana Bisericii Deisis îl prezintă pe Ioan Botezătorul cu aripi îngereşti stând de-a stănga Mântuitorului Hristos şi de-a dreapta fiind Maica Domnului .

,, Dumnezeu s-a milostivt” – Iohanan. Ioan nu este un mister. Are viaţa şi activitatea publică. Fiu de preot care a scăpat cănd au fost ucişii prunci din Betleem şi nu s-a ascuns la Qumram fiindcă eseenii în manuscrisele lor s-ar fi lăudat cu un aşa profet. Tatăl se numea Zaharia, preot al Legii Vechii şi slujea la Templu din Ierusalim, iar mama pe nume Elisabeta era din neamul lui Abia, descendenta a semintiei lui Aaron şi erau rude cu Sfinţii Părinţi Ioachim si Ana.. Deşi erau bătrâni, părinţii şi-au dorit un copil, iar Dumnezeu i-a ascultat. Şi s-a nascut în cetatea Orini.

 

Şi erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului.

Şi pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii sale,

A ieşit la sorţi, după obiceiul preoţiei, să tămâieze intrând în templul Domnului.

Iar toată mulţimea poporului, în ceasul tămâierii, era afară şi se ruga.

Şi i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii.

Şi văzându-l, Zaharia s-a tulburat şi frică a căzut peste el.

Iar îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan.

Şi bucurie şi veselie vei avea şi, de naşterea lui, mulţi se vor bucura.

Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt.

Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor.

Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să gătească Domnului un popor pregătit.

Şi a zis Zaharia către înger: După ce voi cunoaşte aceasta? Căci eu sunt bătrân şi femeia mea înaintată în zilele ei.

Şi îngerul, răspunzând, i-a zis: Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu. Şi am fost trimis să grăiesc către tine şi să-ţi binevestesc acestea.

Şi iată vei fi mut şi nu vei putea să vorbeşti până în ziua când vor fi acestea, pentru că n-ai crezut în cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor.

Şi poporul aştepta pe Zaharia şi se mira că întârzie în templu.

Şi ieşind, nu putea să vorbească. Şi ei au înţeles că a văzut vedenie în templu; şi el le făcea semne şi a rămas mut.

Şi după ce s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu.

Şi au auzit vecinii şi rudele ei că Domnul a mărit mila Sa faţă de ea şi se bucurau împreună cu ea.

Iar când a fost în ziua a opta, au venit să taie împrejur pruncul şi-l numeau Zaharia, după numele tatălui său.

Şi răspunzând, mama lui a zis: Nu! Ci se va chema Ioan.

Şi au zis către ea: Nimeni din rudenia ta nu se cheamă cu numele acesta.

Şi au făcut semn tatălui său cum ar vrea el să fie numit.

Şi cerând o tăbliţă, el a scris, zicând: Ioan este numele lui. Şi toţi s-au mirat.

Şi îndată i s-a deschis gura şi limba şi vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu.

Şi frica i-a cuprins pe toţi care locuiau împrejurul lor; şi în tot ţinutul muntos al Iudeii s-au vestit toate aceste cuvinte.

Şi toţi care le auzeau le puneau la inimă, zicând: Ce va fi, oare, acest copil? Căci mâna Domnului era cu el.

Şi Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duh Sfânt şi a proorocit, zicând:

Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat şi a făcut răscumpărare poporului Său;

Şi ne-a ridicat putere de mântuire în casa lui David, slujitorul Său,

Precum a grăit prin gura sfinţilor Săi prooroci din veac;

Mântuire de vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor celor ce ne urăsc pe noi.

Şi să facă milă cu părinţii noştri, ca ei să-şi aducă aminte de legământul Său cel sfânt;

De jurământul cu care S-a jurat către Avraam, părintele nostru,

Ca, fiind izbăviţi din mâna vrăjmaşilor, să ne dea nouă fără frică,

Să-I slujim în sfinţenie şi în dreptate, înaintea feţei Sale, în toate zilele vieţii noastre.

Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui,

Să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor,

Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus,

Ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii.

Iar copilul creştea şi se întărea cu duhul. Şi a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel.

De mic copil crescuse sub rănduiala Legii sfinte iar pe la 16 ani ia drumul unei alte şcolii: pustietatea iordanului.

În anul 26 d. Hr. şi primul an al domniei lui Pilat din Pont ,, îngerul Domnului” aşa cum îl numeşte proorocul Maleahi îl face cunoscut lumii pe Fiul lui Dumnezeu.

Împărăţia cerurilor nu este doar o dorinţă a unora ci o realitate pentru cei credincioşi. Ea trebuie să se întipărească ca o pecete  a Sf. Duh în fiecare din noi prin taina sf. Botez.

Cei care alergau la Ioan să fie botezaţi cu botezul pocănţei de pe atunci trebuiau să facă fapte vrednice de căinţă. Între cele 2 Tetamente Ioan arată cu degetul către Cel care trebuia să crească şi să ne mântuiască .

,,În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustia Iudeii, Spunând: Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor. El este acela despre care a zis proorocul Isaia: „Glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”.

Să modelezi sau să salvezi sufletul cuiva e lucru anevoios şi enorm: dar să schimbi mentalităţi colective ale unui popor ce se socotea teocratic1 Ce misiune ce sfinţenie, ce ales! Începutul Noului Testament îl face Ioan, pregătind poporul. Şi-a făcut datoria ca la Sfânta Carte. N-a dezamăgit pe nimeni şi unii i-au rămas devoţaţi ca ucenici, chiar dacă el le-a spus că şi-a încheiat misiunea. Şi astfel se pune început adâncii smerenii. Ce sentiment nobil, ce calitate să recunoşti că rolul tău istoric între pământ şi cer s-a încheiat şi să arăţi mereu spre Hristos!

Şi aceasta este mărturia lui Ioan, când au trimis la El iudeii din Ierusalim, preoţi şi leviţi, ca să-l întrebe: Cine eşti tu?

Şi el a mărturisit şi n-a tăgăduit; şi a mărturisit: Nu sunt eu Hristosul.

Şi ei l-au întrebat: Dar cine eşti? Eşti Ilie? Zis-a el: Nu sunt. Eşti tu Proorocul? Şi a răspuns: Nu.

Deci i-au zis: Cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu despre tine însuţi?

El a zis: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: „Îndreptaţi calea Domnului”, precum a zis Isaia proorocul.

Şi trimişii erau dintre farisei.

Şi l-au întrebat şi i-au zis: De ce botezi deci, dacă tu nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici Proorocul?

Ioan le-a răspuns, zicând: Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi,

Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei.

Acestea se petreceau în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.

A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.

Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era,

Şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă.

Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El.

Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt.

Ascet şi sfănt rămăne ales de Dumnezeu: propovăduitor, mărturisitor Înaintemergătorul şi Botezătorulu Domnului. Sihăstria Iordanului a dat roade pe care omenirea de atunci aleargă să le culeagă încontinu.

Ţinuta, comportamentul ca şi înfăţişarea era deja în contrast cu lumea şi apucăturile ei. Icoană de monah prinsă la mijlocul celor 2 Testamente ca toţi cei vechi şi cei noi să se întălnească în icoana ÎNVIERII. Crucea Mică a sfărşitului de august şi Înălţarea sf. Cruci la început de An bisericesc tot cu post în 14 septembrie.

Şcoala lui n-a fost rabinică ci inspiraţia Duhului Sfânt. El nu face petiţii sau cereri lumii sau autorităţilor, ci doar mărturiseşte avănd aprobarea lui Dumnezeu care l-a trimis Atunci. Nu a vrut nici să intimideze pe cineva, nici să fie linguşitor ca să se facă plăcut, ci direct: cu subiect şi predicat La întrebare şi dorinţă un răspuns ferm. Trebuie ca lumea să se schimbe. Un alt comportament:o viaţă nouă cuprinsă de căinţă.Toţi care veneau simţeau că nu se mai poate merge în această mocirlă mirositoare. Deja cu Ioan făceau primul pas spre Viaţa veşnică.Toţi care înţeleg lucrarea sfântă au început să-şi facă Tema. Au crezut în Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu. S-au încreştinat cel puţin vreo 2 miliarde şi ceva iar ceilaţi sunt aşteptaţi cu răbdarea unui Dumnezeu pănă la examenul final:,, când nu toţi vom muri ci toţi se vor schimba”. Toţi cei chemaţi vor regreta dacă nu vor veni după El, pentru că Hristos nu mai este doar Mielul blând care ridică păcatele lumii: ci Judecător.

Iar Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, şi cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana era lăcuste şi miere sălbatică.

Atunci a ieşit la el Ierusalimul şi toată Iudeea şi toată împrejurimea Iordanului.

Şi erau botezaţi de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele.

Dar văzând Ioan pe mulţi din farisei şi saduchei venind la botez, le-a zis: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie?

Faceţi deci roadă, vrednică de pocăinţă,

Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam.

Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.

Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc.

El are lopata în mână şi va curăţa aria Sa şi va aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc nestins.

Ţinută adecvată ca şi discursul sobru care chema pe evrei dar şi pe păgâni voind să distrugă năravurile rele. Hrana era aleasă fiind socotită curată de toţi.

„Ce ati iesit sa priviti in pustie? Oare trestie clatinata de vant? Oare om imbracat in haine moi si scumpe? Oare prooroc?” Si tot El raspunde cu glas ferm: „Da, zic voua si mai mult decat un prooroc. Acesta este cel despre care s-a scris: Iata trimit inaintea fetei Tale pe ingerul Meu care va gati calea Ta, inaintea Ta.”

Domnul asadar confirma caracterul ingeresc al lui Ioan

În 29 august creştinătatea şi pământeni ar trebui să se opresacă din fuga timpului şi să se roage sf. Ioan ca Domnul să ne ierte.

Vicleanul om şi irozi vremii au omorât pe Ioan Botezătorul:,, Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare”…  şi,, de care lumea nu era vrednică”.

Şi totul se întâmplă în istoria noastră cu personaje reale, anul 15 al domniei lui Tiberiu Cezar (anul 29.)

Evenimentul a avut loc în timpul regelui sau mai bine zis tetrarhului Irod Antipa care conducea Galileea şi Pereea. El era fiul regelui idumeu Irod cel Mare. După moartea lui Irod cel Mare, Ţara Sfântă a fost împărţită între fiii acestuia, astfel:
-Irod Arhelau stăpânea Idumeea, Samaria şi Iudeea;
-Irod Antipa stăpânea Galileea şi Pereea;
-Irod Filip avea stăpânire redusă şi anume: regatul de nord şi est de Marea Galileii.

Toţi cei vii şi morţii chiar aşteptau pe acest Ioan.

,,Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină. Ioan mărturisea despre El şi striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era.”

Citiţi-i viaţa din evanghelii ca o relatare povestită de contemporani şi veţi înţelege de ce Irodiada şi toţi nelegiuiţii de-a lungul veacurilor n-au suportat  dreptatea şi au procedat precum  Irod azi.

 Sfântul Evanghelist Marcu relatează acest eveniment, astfel:

,,Şi a auzit regele Irod (Antipa) căci numele lui Iisus Se făcuse cunoscut şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el. Alţii ziceau că este Ilie şi alţii că este prooroc, ca unul dintre prooroci. Iar Irod, auzind zicea: Este Ioan căruia eu am pus să-i taie capul; el s-a sculat din morţi. Căci Irod trimiţând, l-a prins pe Ioan şi l-a legat în temniţă, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie. Căci Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău. Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea. Căci Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt şi-l ocrotea. Şi ascultându-l, multe făcea şi cu drag îl asculta. Şi fiind o zi cu bun prilej, când Irod, de ziua sa de naştere, a făcut ospăţ mare dregătorilor lui şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea şi fiica Irodiadei intrând şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor ce şedeau la masă cu el. Iar regele a zis fetei: Cere de la mine orice vei voi şi îţi voi da. Şi s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu. Şi ea, ieşind, a zis mamei sale: Ce să cer? Iar Irodiada a zis: Capul lui Ioan Botezătorul. Şi intrând îndată, cu grabă, la rege, i-a cerut zicând: Vreau să-mi dai îndată pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul. Şi regele s-a mâhnit adânc, dar pentru jurământ şi pentru cei ce şedeau cu el la masă, n-a voit s-o întristeze. Şi îndată trimiţând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul. Şi acela, mergând, i-a tăiat capul, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. Şi auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt” (MARCU 6,14-29).

În Scriptură se spune că săngele lui Abel  vărsat pe nedrept strigă ca şi  la tăierea capului sf. Ioan în conştiinţa umanităţi, unindu-se până la Apocalipsă cu strigarea sfinţilor: ,, Până când Doamne vei mai  răbda?”. Imoralitatea a cuprins din vechime pe bogaţi şi pe cei săraci, pe slugi şi pe împăraţi şi numai Dumnezeu ştie câţi s-au păstrat precum fecioarele înţelepte pregătite pentru ceasul de Nuntă. Ne mirăm când  în viziunea sa din Patmos ucenicul iubit de Domnul spune că au mai rămas foarte puţini din cei aleşi.

Vorbele lui Ioan nu-i dădea linişte cuplului spurcat şi se aştepta moment potrivit, deoarece poporul îl iubea pe Ioan şi nu avea provincia nevoie de răsmeriţă. În fiecare an la evrei era obiceiul ca regele lor impus de Roma să-şi sărbătorească aniversare. Era o zi relaxată cu jocuri şi întălniri în vechea Cetate. Personalităţile regatului se adunau la palat şi cu dansuri specifice urmate de chefuri făceau dezmăţ mare. O zi macabră, tumultoasă, între extaz şi turbare.. Prin agonia băuturi şi a desfrâului urzeşte satana planul de a ascăpa de marele prooroc care îl botezase pe Fiul lui Dumnezeu. Ierusalimul arăta ca un bastion roman căruia Iulius Caesar îi lăsase doar religia tradiţionalî şi familia regală să fie ereditară. Urmaşi ai fraţilor Macabei, poporul era nemulţumit, dar partidele istorice făceau jocul  cuceritorilor. O parte din ei care se împotriveau s-au retras în munţi şi crăpăturile pămăntului, ducând cu ei pergamente şi scrieri din Tora cu năzuinţele înaintaşilor începând de la  Avram.Îşi doreau dreptate şi sfinţenia. Poporul era dezbinat şi terorizat şi asuprit de biruri. Cărturarii şi farisei instigau. Irod profită şi simte că acum e momentul să scape de incomodul profet deşi:,, îl ştia om neprihănit şi sfânt şi, când îl auzea, de multe ori sta în cumpănă”..

Era o aşteptare întunecată într-o încleştare înverşunată. Toţi ştiau de Mesaia! Conplotul ticluit era urzit, iar Irod pătimaş fiind cade în cursă. Promite pentru un dans al Salomei în faţa oaspeţilor cu jurământ,orice: jumătate din împărăţie chiar.

Satana te aduce pe buza prăpastie şi apoi cazi singur. Degeaba i-a părut rău fiindcă s-a conformat.  Patimile şi luxul slăbiciunea firii întreţinută de plăceri. Izabela soţia regelui Ahab prigoneşte pe Ilie, împărăteasa Ezdohia îl trimite în exil pe Ioan Gură de Aur, iar istoria şi păcatele se rostogolesc cu ajutorul celui viclean şi cuprinde toate epocile. Minciunea şi destrăbălarea trebuiau să înceteze. Toţi care stăteu în jurul acestei vulpi viclene numit Irod, dacă nu-i acceptau mârşăviile, intriga,complotul şi dezmăţul plăteau cu moartea.

Ocazia are chilipirul dar şi reversul ei. Snzualitatea şi pornogafia a adus din nou Sodoma şi Gomora. Ce context păcătos care se rostogoleşte pănă la noi şi în mrejele căruia cad şi mulţi creştini.Singurul tău jurământ este doar în Crez şi se rosteşte ca act liturgic la Sf. Liturghie în faţa sf. Treimi.. Nedreptăţile  fac ravagii şi astăzi

Crimele ordonate de Irod au ajuns la urechea Romei. Nici Senatul nu l-a înţeles şi în loc să-i reînoiască mandatul îl exilează cu familia în Spania. Blestemul îi ajunge pe toţi iar dezmăţata  fată este răpită de piraţi, făcută sclavă se îneacă într-un rău unde gheaţa îi retează capul. S-a ales praful de toţi. Pentru moment doar vicleanul a triumfat.

Ucenicii i-au înmormântat trupul. Irodiada ajunsă în mizerie şi lipsuri a păstrat ascuns o vreme trofeul pe tipsia de aur care spune tradiţia  o mustra cu aceleaşi cuvinte:,, Nu ţi se cade”!

Adevarat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuti din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Matei 11, 9-11). Ioan nu tace când are de spus Adevărul. Ioan aduna în el toate virtuţile tuturor drepţilor şi profeţilor care rosteau acelaşi mesaj: Dumnezeu! Ioan primul mucenic moare pentru Epifanie la doar 32 de ani. Şi aşa urmând Calea, Adevărul şi viaţa: rămăne model. Este zi de post negru aproape de o Vinere Mare. Scena cu icoana zilei este o piesă dramatică care se joacă încă având alte personaje. Câţi sfinţi în închisori nu şi-au luat sentinţa de la călăi prigonitori ai dreptei credinţe? Încă ne mai este frică de adevăr sau de cel viclean? De ce facem mereu compromisul? Până cănd o să fim răbdaţi? Sf Ioan nu s-a temut de moarte nici când şi-a trimis ucenicii din temniţă la Iisus.

Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce auziţi şi vedeţi: Orbii îşi capătă vederea şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte.” Un veşnic răspuns pentru chenoza Întrupării.,, Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.”

Glasul conştiinţei nu trezeşte dracii ci doar oameni care mai au în ei suflet. Păcatul este mai tare decăt înclinaţia spre bine? Degeaba i-a părut lui Irod rău căci necuratu îşi făcuse jocul. Măndria, ruşinea, promisiunea deşartă fac tovărăşie şi clică cu răul. Dacă Irod şi demnitarii cei din culise ca şi oaspeţii conspiratori ar fi coborăt cu ceva timp şi ei la Iordan cu mulţimile să asculte şi să pună întrebări precum vameşi, soldaţii, fariseii, azi nu era doliu în creştinătate. Toate nenorocirile în istorie se puteau evita de la inchiziţie, la genocide dacă ar fi crezut cu adevărat în Treimea Sfântă. Postim aspru azi ca să nu mai greşim mâine. Cumpătare este o mare virtute care încă lipseşte acestei lumii. Să te dedici lui Dumnezeu fără să faci compromisuri nici cu tine nici cu altcineva. Nu doar sf. Evanghelişti vorbesc depre el, ci şi  istoricul preot iudeu din secolul I, Iosif Flavius (Antichitati iudaice 18, 5, 1-3)

Este post aspru nu doar ca regret sau amintire ci un memento către toţi care nu trăiesc după Legea lui Dumnezeu. Păcatul propus ca tentaţie omului rămâne neascultare şi aduce moarte. Beţia desfrăul şi toate celelalte păcate aduc moarte. Ioan face început tuturor martirilor care vor suferi pentru evanghelia crucii lui Hristos. Curajul demnitatea, mărturisirea sunt virtuţi nobile  care păstrează nealterat chipul primordial. Cu trupul în pământ iar el cu sufletul la Dumnezeu. Moaştele sale cu mâna neputrezită dusă din Antiohia la Constantinopol de diaconul Iov salvează suflete nevinovate. Capul său mărturie printre păgâni la capela sfântului în Damascul Siriei. N-au putut să-l scoată afară din Biserică căci atunci când au lovit în mormânt sânge a început să ţâşnească şi n-a contenit decăt după rugăciunile partriarhului chemat să se roage ca să fie iertaţi.

,, Oare nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea şi chiar pe îngeri?”

Avem în icoană pagina morţii unui sfânt. În temniţa fortăreţei Maherus se curmă glasul Botezătorului iar deasupra se aude zgomotul şi tropoitul de incest care voia să acopere rugăciunea lui Ioan. Valoare Înaintemergătorului căntărită de mintea bolnavă a lui Irod: chiar credea că valorează ceva! Doar văzuse primul în istoriea pământenilor pe Treimea cea Sfântă şi Nedespărţită! Ca şi mulţi Irod a avut şansa de măntuire dar a refuzat-o. Aveţi grijă cum chibzuiţi şi socotiţi lucrurile grăbindu-vă să reabilitaţi călăii şi dictatorii! În creştinism ziua are sensul ei, este diferită. Pentru noi este şi sfântă pentru că Liturghia este a noastră.

Bucură-te, Sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule !

Rugăciunea Tatăl nostru

pr. Zisu Iulian

Postat in Articole personale de Parintele Zisu Iulian