,,Saule, Saule de ce mă prigoneşti?”

” Dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este credinţa voastră şi propovăduirea noastră. Dar eu zic vouă: Hristos a Înviat, fiind începătura celor adormiţi”. El, apostolul Pavel care mai înainte de convertire purta numele de Saul, plecase la Damasc cu scrisori de împuternicire din partea sinedriştilor, ca să-i aresteze pe Apostoli şi toţi ceilalţi care spuneau că l-au văzut pe Hristos înviat: ” Saul însă pustia Biserica, pătrunzând prin case şi, târând bărbaţi şi femei, îi arunca în temniţă”. Cei care L-au întâlnit pe Iisus după înviere şi au vorbit, mâncat, şi călătorit cu El, Îl văzuseră “cu ochii lor” mort şi îngropat, experienţă dramatică, trăită de ei. Însuşi comportamentul lor la început a fost ezitant, sceptic şi nu s-au lăsat convinşi doar de vorbe. Nu au crezut în spusele femeilor şi li s-a părut ca o aiurare, iar Petru şi Ioan au alergat la mormânt, unde au găsit giulgiurile, plecând şi mirându-se de cele întâmplate, dar în aceeaşi zi li s-a arătat în Galileia după cum le spusese. Luca şi Cleopa au călătorit cu El pe drumul Emausului şi după ce le-a frânt pâinea” binecuvântând-o ” le-a dat-o lor, s-au deschis ochii lor şi l-au cunoscut:” Oare nu ardea în noi inima noastră când vorbea pe cale ?” Pentru a-i încredinţa de înviere, li se arată spre seară în prima zi, suflând asupra lor Duh Sfânt, ca să poată ierta păcatele oamenilor, iar în altă zi văzându-i tulburaţi le cere ceva de mâncare, după ce le-a arătat semnele: ” ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Pipăiţi – Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am”. Iată, de ce Saul sufla groază şi ucidere asupra ucenicilor Domnului şi voia să-i ducă legaţi la Ierusalim, căci era un tânăr zelos, om de încredere ai mai-marilor Templului şi a fost de acord cu uciderea sf. Ştefan, căruia îi păzea hainele. Învăţând la şcoala renumitului rabin Gamaliel, îl cunoscuse cu certitudine pe Iisus şi a asistat la proces, răstignire şi îngropare, ca să fie convins că totul s-a sfârşit cu bine, iar amăgitorul care voia să le strice Legea, nu a fost Mesia. Saul avea tipologia gândirii fariseice, fiind din Tarsul Ciliciei, fiu de negustor, cetăţean roman, un tânăr onest, om de carte, ştia aramaica, latina, greaca şi Sriptura pe de rost. Saul era convins de vorba răspândită de arhiereii care i-au mituit pe soldaţi să spună că ucenicii l-au furat. Drept pentru care plecase să găsească trupul mort şi să-L arate lumii: .. Acest mort este cel înviat!” Ce-o fi fost în sufletul acestui om, când îngenuncheat de Lumina Învierii aude:” Saule, Saule de ce mă prigoneşti? Cine eşti, Doamne? Eu sunt Iisus! Greu este să loveşti cu piciorul în ţepuşă! Doamne, ce să fac? Transformarea este dumnezeiască, din prigonitor în creştin şi Apostol, Pavel. Prin epistolele sale şi a sa propovăduire va învia lumea. Nimeni, nici chiar nebunul Nero nu-l mai poate întoarce, îl văzuse, îl ştia mort şi acum era Viu – Dumnezeu! Devenise Om şi Apostol. Învierea motivează totul. Face dovadă că Evanghelia şi credinţa sunt adevărate. Învierea e temeiul logic al creştinismului. Fără înviere ar fi fost doar o filozofie, care trece ca orice altă învăţătură omenească. Învierea este garanţia Adevărului şi a mântuirii noastre. Doar pe un drum, Saul devine Pavel şi aduce dovezi, ca toţi ceilalţi să creadă. La Roma în anul 67, pentru cauza Învierii va fi şi martir, ca să spună lumii că: Hristos, cu adevărat a Înviat!

pr. Zisu Iulian