Onufrie egipteanul, Petru de la Athos şi muceniţa Antonina

Casnicii Lui Dumnezeu

Onufrie

A pustinicit în ţinutul Ermupol a Tiveilor. După 60 de ani vede un om pe Pafnutie  căruia îi spune numele şi toată petrecerea vieţii sale.Apoi sfăntul trece la Domnul iar moaştele sale au fost puse în coliba sa care s-a surpat, finicul s-a uscat şi apa a secat îndată. Pe acel loc la Alipie s-a zidit o mănăstire.

Petru atonitul

Acest fericit Petru este scăpat dîn lanţurile agarenilor de sf. Nicolae. Este cinstit de papă cu haina numită schima iar Maica Domnului îi spune:,,În muntele Athosului am plăcerea să rămână el, căci pe el l-am ales spre moştenirea mea şi pe cei ce scapă la el îi voi ocroti” Aici într-o peşteră la 40 de zile îngerul îl hrănea. Un vânător a găst sfintele sale moaşte pe care le.a dus  la Mânăstirea numită a lui Climent apoi la Ficomon, şi acolo a rămas această mare şi necheltuită comoară.

Antonina din Niceea

A trăit în cetatea Niceia din Bitinia pe timpul persecutorilor împăraţi romani Diocleţian (284-305) şi Maximian şi a lui Priscilian guvernatorul. Muceniceşte pentru Hristor trupul ei fiind aruncat în mare.

Axionul Îngerul a strigat

Postat in Sfintii zilei de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.