Duminici şi sărbători ortodoxe în perioada penticostalului
Dreapta noastră credinţă
Pentru Dreapta Credinţă
,,Părinte sfinte păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi”.
Ca să apere şi să statornicească dreapta credinţă, 318 Sfinţi Părinţi din toată lumea s-au adunat în anul 325 la Niceea într-un Sinod ecumenic, ca noi cei de astăzi să credem cu adevărat şi să rămânem creştini ortodocşi. Văzând împăratul Constantin cel Mare pornirea ereticului Arie, care îndrăznea să conteste chiar dumnezeirea Mântuitorului, şi fiind libertate deplină, chiar el deschide lucrările sinodului I, căci se socotea: ,,împreună slujitor cu episcopii-pus de Dumnezeu pentru treburile din afara ale Bisericii”.Au venit conducătorii Bisericilor din tot Imperiul roman dar şi din afara hotarelor, Goţia, Armenia, Persia, prefectura Orientului. Şi aşa istoria a consemnat participanţi cu nume de sfinţi ca: Sf. Nicolae, Sf, Atanasie, Sf. Spiridon şi era prezent şi episcopul de Tomis, căci ,,nici scitul nu lipsea din ceată”. Pentru toate vremurile şi pentru toţi, căci mulţi purtau pe trupurile lor semnele persecuţiilor pentru Hristos, au hotărât ceea ce se ştia şi se credea: Iisus Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu-Tatăl, este Dumnezeu adevărat de o fiinţă cu Tatăl. Sinodul a formulat ca mărturisire generală a Bisericii, primele 7 articole ale Simbolului de credinţă, care se încheia:,,Credem şi întru Duhul Sfânt”, deoarece încă nu apăruseră contestatarii şi ereticii pnevmatomahi. Tot acum s-a rânduit şi stabilit ca întreaga creştinătate să sărbătorească Sf. Paşti în prima Duminică, după lună plină, care urmează echinocţiului de primăvară, şi numai în cazul când ar coincide cu Paştele evreilor cu dată fixă în 14 nisan (aprilie), creştinii să-l ţină cu o Duminică înainte sau după acesta. Tot acum s-au dat 20 de canoane privitoare la organizarea şi disciplina bisericească, ordinea ierarhică începea cu Ierusalimul, întâietate de onoare ca centru al creştinismului, iar referitor la celibat, clericii căsătoriţi să fie preoţiţi. Duminica a VII-a după Paşti în care se citeşte şi Evanghelia Sf. Ioan de la capitolul XVII, face pomenirea istorică a acestui eveniment consemnat şi de Eusebiu de Cezareea. Deoarece, atunci când a fost nevoie de apărarea credinţei Apostolice, Sfinţii Părinţi erau cei mai îndreptăţiţi să-şi spună părerea datorită sfinţeniei, răbdării, chinurilor suportate, ştiinţei şi elocvenţei lor. Astfel Testamentul credinţei şi cunoaşterii adevărului este întreg, iar filozofiile vremurilor nu au putut atinge Evanghelia nemuririi, căci ea nu este un sistem de gândire ci o conduită de viaţă pentru ca noi să putem ajunge la veşnicie: ,,Părinte sfinte păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi”. Aceasta a fost prima încercare de fărâmiţare a Bisericii, pe care protivnicul va căuta necontenit s-o surpe prin reprezentanţii lui. Ecourile învăţăturilor eretice se aud şi astăzi, fiindcă nu vor ,,ca toţi să fie una”. Propovăduirea Apostolilor şi învăţătura Părinţilor au întărit credinţa Bisericii, cu haina cea de sus a adevăratei teologii, îndreptând şi mărind Taina. Luminători preastrăluciţi ai adevărului lui Hristos v-aţi arătat lumii pe pământ, după cuviinţă, înlăturând ereziile şi pe hulitori cei cu limbi străine şi aţi stins văpăile relelor socotinţe. ,,Şi aceasta este viaţa veşnică: ,, Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care l-ai trimis”
Părinţilor sfinţi, rugaţi-vă pentru izbăvirea noastră!
pr. Zisu Iulian
,,Înălţatu-Te-ai întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru”
După ce le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile, a mâncat înaintea lor, apoi le-a spus că în numele Lui pocăinţa se va propovădui la toate neamurile şi le-a poruncit să stea în Ierusalim până ce se vor îmbrăca cu putere de sus. Azi, se Înalţă la cer binecuvântându-i şi îşi arată încă o dată dumnezeirea, ca în toate veacurile să se înţeleagă cu martori, că El este Fiul Omului – Iisus Hristos. De aceea li s-a arătat de atâtea ori, le-a dat Sfintele Taine ca să propovăduiască, să Boteze şi să ierte păcatele lumii. Acesta este Testamentul lăsat în Biserica întemeiată de El cu Preţ de răscumpărare, plinind rânduiala pentru noi, şi cele de pe pământ unindu-le cu cele cereşti. Îngerii Îl însoţesc şi la această Liturghie cosmică. La Naştere cântau ,,Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace”, la Înviere, miraţi că încă n-am înţeles ziceau ,,Ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi”, iar la Înălţare ,,un nor L-a luat de la ochii lor şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe: Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer?
“Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru si la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru” (Ioan 20, 17).
,,Acest Iisus Care S-a Înălţat de la voi la cer, aşa va veni, precum L-aţi văzut mergând la cer”.
Ştim că venea de Sus, Hristos aparţine Treimii şi se întoarce de-a dreapta lui Dumnezeu, ca să ne pregătească loc şi nouă. Dacă Hristos ar fi fost doar terestru şi indiferent cu câte generaţii mai stătea ,, aici”, oricând Învierea ar fi devenit susceptibilă. Înălţarea este un fapt istoric, localizat pe muntele Eleonului, încă o mărturie a dumnezeirii Sale şi o făgăduinţă a Parusiei- a doua venire. Momentul este prefigurat de psalmist cu sute de ani înainte: ,,Înalţă-Te peste ceruri Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta. Deschideţi voi îngeri şi puteri şi domnii porţile voastre, ca să intre Împăratul slavei, Domnul cel tare şi puternic!” Fiul s-a Înălţat la cer cu firea Sa omenească, ca noi să ne facem după Chipul Său, având acelaşi trup înviat care nu se mai supune legilor entropiei. Materia era spiritualizată, învinge gravitaţia, fiindcă ,,nimeni nu s-a suit la Cer decât Cel Ce s-a pogorât din Cer, Fiul Omului”.
“Inalta-Te peste ceruri, Dumnezeule, si peste tot pamantul slava Ta”
(Psalmul 56,7)
Doar păcatul te trage în jos, iar ca să te înalţi duhovniceşte cu sufletul în cer, trebuie să crezi că venea de Sus pentru mântuirea noastră. Ştim că acolo este şi locul nostru, drept pentru care omenirea caută insistent Împărăţia lui Dumnezeu: ,, Suitu-S-a Domnul întru strigare, Domnul în glas de trâmbiţă”. Să fim şi noi bucuroşi ca cei de atunci care au văzut Înălţarea, şi împreună cu Apostolii să ne întoarcem în Biserică, închinându-ne Lui, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu.
Bucuraţi-vă, şi să nu uitaţi că El la fel va şi veni!
“Iar Eu, cand Ma voi inalta de pe pamant, pe toti ii voi trage la Mine” (Ioan 12, 32).
Să fim şi noi bucuroşi ca cei de atunci care au văzut Înălţarea.
Hristos S-a Înălţat!
pr. Zisu Iulian :Adevărat S-a înălţat!
Cei care doresc pot asculta din fişierul Audio la nr. 67,124,184 emisuni televizate având ca temă Înălţarea Domnului.
Eleonul
Dacă pe zi ce trece, nu ne vom înălţa puţin câte puţin cu mintea la Cer, nu vom putea pricepe niciodată ce se petrece cu noi în această lume. Mai deunăzi, Apostolii au rămas aţintiţi cu privirea în Sus, căci un nor luminos L-a luat de la ochii lor şi au auzit de la îngeri că tot aşa va şi veni la noi. Fiindcă se apropie Odovania praznicului ce l-am petrecut duhovniceşte, ne este de folos să călcăm cu credinţă pe acelaşi drum mărturisit şi de arheologie, pe care creştinătatea de a lungul timpului l-a jalonat în Ţara Sfântă cu Biserici măreţe care poartă ruga pelerinilor către Dumnezeu. Suntem pe Muntele Măslinilor numit şi Eleon la o cale de sâmbătă, adică 1392 m cât aveau voie evreii să meargă după Lege în această zi, după cum scrie şi în Faptele Apostolilor: ,,Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă”. Istoricul Eusebiu ne spune că pe la anul 330 d. Hr, la porunca mamei sale Sf. Elena, a ridicat o Biserică pentru a comemora Înălţarea: dar a fost distrusă de perşi la 614, fiind reconstruită de cruciaţi, iar în veacul al XII-lea şeicii musulmani au transformat-o în moschee, apoi au dărâmat-o. În anul 1875, Biserica Rusă a cumpărat 10 h de pământ pe acest platou sfânt şi foarte aproape au ridicat Mânăstirea Eleonului cu hramul Înălţarea Domnului. Pe la anul 1200, fiindcă musulmanii cred şi ei că ,,profetul Iisus”, pe care îl numesc Isa s-a ridicat la cer, au făcut aici o foarte mică moschee, unde îngăduie creştinilor să slujească Sf. Liturghie. Iar pe cerul senin se iveşte la acel timp un nor. În mijlocul rorondei arabe din piatră se văd urmele imprimate ale picioarelor Mântuitorului Hristos, pe care acum cu taxă, orice turist pământean le poate vedea, iar creştinii îl sărută. În complexul Eleonului printre plantaţii de portocali şi măslini, găsim spre închinare, paraclisul zidit tot de împăratul Constantin, care păstrează amintirea locului unde a fost găsit Capul Sf. Ioan Botezătorul de către Ioana, soţia ispravnicului Uza care administra palatul lui Irod, atunci când i-au tăiat capulÎnaintemergătorului. Aici, mereu la 24 februarie când se sărbătoreşte ,,Aflarea”, dar şi în zilele de pomenire rânduite în calendar pentru prooroc, se săvârşeşte Sf. Liturghie. Pe locul numit ,,Via Vânătorului” acolo unde erau Apostolii adunaţi şi îngerul le-a zis: ,,Ce staţi privind la cer!”, în 1881 Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului a înălţat Biserica ,,Mica Galilee”. ,, Înălţatu-Te-ai întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor cu făgăduinţa Sfântului Duh, încredinţându-se ei prin binecuvântare că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, izbăvitorul lumii”.
Întăreşte-ne, Doamne, înalţă sufletele noastre la Tine şi ne binecuvântează!
pr. Zisu Iulian
Faptele Sfinţilor Apostoli
Capitolul 1
Psalmul 23
Anchetarea unei minuni
„Eu Domnul Dumnezeul tău sunt un Dumnezeu zelos, Care pedepsesc vina părinţilor în copiii lor pănă la al treilea şi al patrulea neam pentru cei ce Mă urăsc şi Mă milostivesc pănă la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele“(. Deuteronom V 9-10 )
Într-o lume însorită cu Luminători pe cer, mai apăsăm ,,încă” butonul energiei convenţionale:,, că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze”. Fără Lumina lui Hristos nu putem vedea cum trebuie şi înţelege ceea ce ne lipseşte. Avem nevoie până la sfârşitul veacurilor de Evanghelia Lui, ca să nu ne cuprindă iarăşi întunericul:,,Trebuie să fac până este ziuă, lucrările Celui care m-a trimis”. De câte ori ne-am lipsit de El, am orbecăit şi am dat prin toate gropile vieţii, chiar dacă peste noi a trecut şi ,,secolul luminilor”. Vederea este un simţ, cu bună rânduială, o însuşire ce o avem în dar, şi de aceea suntem datori să vedem tot ce ne înconjoară, aici ,,jos” şi acolo ,,Sus”, pentru că trebuie să vezi ca să învii, deoarece Hristos rămâne Lumina lumii, Viaţa şi Învierea noastră. Dacă nu cobora în iad, cei de acolo nu puteau să-L vadă şi să iasă bucurându-se, fiindcă hăul aparţine tenebrelor. Când un orb capătă vederea, Evanghelia ne povesteşte că mintea anchetatorilor s-a întunecat şi nu au mai exclamat împreună cu cei care au văzut minunea:,, În veci nu s-a auzit să deschidă cineva ochii unui orb din naştere”. Voiau să-i deturneze de la miracol şi să privească în continuare la obligativitatea legii lui Moise, deşi aşteptau pe Mesia. Referatul Scripturii ne spune că la zidit pe om ,, Chip şi asemănare”, toate erau ,,bune foarte”, iar Sfânta Treime era acolo. Acest orb este păstrat pentru ,, vremuri”, ca noi într-adevăr să vedem. Ucenicii mâhniţi, căutând să înţeleagă cauzele, întreabă ca să se liniştească, aşteptând un răspuns autorizat:,, Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”. Acum doar se continuă ceea ce trebuia să se plămădească ,,firesc”: face tină ( Sf. Taine), îi unge ochii şi îl trimite( Siloam) la apa primordială. Din discuţii pricepe că El este Lumina pe care o aşteptau pământenii, crede, ascultă şi se întoarce vindecat. Toţi care-l ştiau un orb cerşetor, vecinii în loc să se bucure, precum cârcotaşii iscodeau:,, Cum ţi s-au deschis ochii?”
Le-a povestit totul, dar vicleni şi invidioşi l-au dus la mai ,,Mari” vremi, fiindcă în acea zi era sâmbătă. Fariseii l-au interogat ca la anchetă ca să mai pună o filă neagră la dosarul lui Iisus. Au anchetat minunea, i-au chemat pe părinţi să depună mărturie, iar lor le era teamă că o să-i alunge din Templu:,, Ştim că acesta este fiul nostru şi s-a născut orb. Întrebaţi-l pe el, este în vârstă”. L-au chemat a doua oară ca să-şi schimbe declaraţia şi să hulească pe Dumnezeu. După cum au cugetat aşa le-a şi răspuns:,, Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici Lui”. L-au ocărât că se ia după un farsor păcătos, pe care nu-L cunoaşte.,, Tocmai în aceasta stă minunea că voi nu ştiţi de unde este. De n-ar fi acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic”. Reacţia celor care nu suportă minunea şi pe El, este aceeaşi indiferent de timpuri:,, În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi, Şi l-au dat afară”. Dumnezeu nu-l lasă ,,afară” singur, ci îl caută. Evanghelia se termină cu un dialog convingător, în care cel care vrea să vadă, trebuie să înţeleagă.,, Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?- Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? – L-ai şi văzut! Cel ce vorbeşte cu tine, Acela este. Iar el a zis: – Cred Doamne. Şi s-a închinat Lui”.
Învaţă să lupţi ca să rezişti ispitelor de orice fel şi să crezi că vei primi răsplata!
Fii sănătos şi nu ,, orb “ca să poţi vedea ADEVĂRUL!
pr. Zisu Iulian
În fişierul audio găsiţi la nr.110.111, emisiuni televizate pe această temă.
Duminica Orbului
Sfânta Evanghelie
Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere.Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze.Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt.Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului.Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând.Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea?Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt.Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii?Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut.Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu.Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu.Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii.Deci iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, şi m-am spălat şi văd.Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei.Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este.Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea.Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum?Au răspuns deci părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb.Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine.Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă.De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el.Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul Acesta e păcătos.A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd.Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui?Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise.Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este.A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii.Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă.Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere.De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic.Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară.Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El?Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este.Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui. ( Ioan IX 1-38 )
Fotini, femeia samarineancă!
După ce a gustat din apa cea vie, aşa cum spuneau Scripturile:,, Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul,” a împărţit cu găleata credinţei sale apa evangheliei la neamurile însetate, cel aşteptau pe Hristos. Şi aşa ne istorisesc sinaxarele vremi, că a ajuns cu cei doi fii ai săi tocmai în Cartagina şi apoi la Roma, inima imperiului. Victor, fiul cel mare ostaş viteaz în lupta cu năvălitorii arabi, este ridicat la rangul de voievod al Italiei chiar de Nero, neştiind că el este creştin. A fost trimis să-i prigonească pe adepţii lui Crestus, iar ducele Italie, Sebastian care-l cunoştea i-a zis:,,Te sfătuiesc să faci ce ţi-a poruncit împăratul ca să nu-ţi primejduieşti viaţa”. Nu numai că a fost în zadar, dar a şi orbit, căzând la pat 3 zile. Ascultaţi mărturisirea ostaşului voievod:,,Eu voiesc să fac voia lui Hristos, iar de poruncă nici nu voiesc să aud, dar s-o împlinesc”. Ducele a strigat:,,Unul este cu adevărat Dumnezeul creştinilor”, a început să meargă şi s-a botezat. Toate acestea s-au vestit la Roma, unde nebunul Nero,, mâncătorul de creştini”, trimite legionari în Cartagina să-i aducă legaţi pe sfinţi. Atunci Fotini cu cei doi fii, Victor şi Iosie şi cu cele 5 surori, pornesc pe jos cu mulţimea, ca să se înfăţişeze împăratului de bună voie, primind poruncă în vis:,, De aici înainte numele tău va fi Fotinos, căci prin tine se vor lumina mulţi şi vor crede în Mine”.
Mare i-a fost mirarea lui Nero văzându-le îndrăzneala:,, Am venit să te învăţăm să crezi în Hristos”. Privindu-i cu sălbăticie:,, Ce-am auzit despre voi? Toţi v-aţi unit şi v-aţi învoit să muriţi pentru Nazarineanul? Cum vă numiţi? Şi aşa au intrat în istorie şi calendar numele lor:,, Toate sunt adevărate, aşa ne bucurăm noi toţi şi voim să murim pentru dragostea Lui”. Le-au sfărâmat mâinile şi picioarele, dar nu-i durea, apoi i-a aruncat în temniţă şi le-a dat aur ca să se lepede de credinţă. Domina, fiica împăratului s-a botezat cu cele 100 de slujnice şi a zis:,, Bucură-te făclia lui Hristos, Fotinia”. I-au aruncat în cuptor înroşit şi au ieşit teferi, iar Roma toată vuia de minune. Le-au tăiat venele şi le-a turnat plumb clocotit pe spinare şi pe gât, iar Fotinia având în suflet icoana lui Hristos de la Sihar se ruga:,, Doamne ai răcorit inimile noastre ca şi cum ar fi fost însetate de o mare arşiţă”. Călăi văzând minunile şi ostaşii se botezau. Păgâni se sminteau, aşa că le-a dat foc, i-a mutilat, i-au aruncat la şerpi, le-au dat băuturi otrăvitoare, dar nimic nu-i vătăma. Vrăjitorii îşi ardeau cărţile şi se botezau, iar Nero s-a înspăimântat pentru întâia oară. Domnul vine în temniţă:, Pace Vouă”. Ochii lor s-au deschis, rănile se vindecau, s-au ridicat şi I s-au închinat. ,, Eu sunt cu voi în toate zile”. Temniţa unde au stat 3 ani de zile era Biserică, la care alergau cetăţenii Romei Eterne şi luând binecuvântare se creştinau. I-au atârnat 4 zile cu capul în jos, dar înger din cer a venit, i-a sărutat şi încheieturile lor s-au vindecat. Îngroziţi i-au jupuit, ciopârţit, tăiaţi în bucăţi şi aruncaţi la câini, iar pe Fotini au coborât-o într-o fântână de unde a ieşit teafără. Şi din nou au întemniţat-o, pentru că nu puteau s-o omoare. A mai trăi mulţi ani, apoi Domnul a chemat-o, şi însemnându-se cu semnul Cruci şi-a dat sufletul:,, Doamne, dă-mi să beau din această apă ca să nu mai însetez!” Sfântă Fotini, roagă-te pentru noi!
pr. Zisu Iulian
În fişierul audio la nr. 105,106,182.183, puteţi asculta emisiuni televizate pe această temă.
Apa cea vie
Apa cea vie nu este doar poveste, ci miracol, şi fiecare caută această ,,picătură a Evangheliei”.
Omul doreşte să trăiască veşnic, de aceea întreabă, ca să afle răspuns şi drum drept spre cer. Femeia din Samaria aşteaptă să înţeleagă, într-o bună zi, Învierea. Drept pentru care, azi, primeşte un răspuns ,,oficial”, într-un dialog. Astfel, intră în istorie, fiind mai mare decât celebrităţile vremurilor, deoarece va ajunge misionară şi sfântă. Ea întreabă ca să-şi potolească setea, iar Dumnezeu răspunde, făcând dovada. Este o anonimă din ţinutul Siharului, care ni -L descoperă pe Dumnezeu, şi -L propovăduieşte lumii. Pe vremea aceea, Iisus trecea din Iudeea, prin Samaria, spre Galileia, ţinând drumul drept, fiindcă samarinenii erau socotiţi păgâni. Din anul 722 î.Hr., când s-au întors din robia asiro-babiloniană a lui Salmanasar, şi-au făcut un templu pe muntele Garizim, punând în casa lui Iahve şi idoli. Din această cetate a Samariei iese la ora prânzului, o femeie ca să scoată apă pentru ea şi casa ei, tocmai din fântâna pe care o săpase, odinioară, patriarhul Iacob. Aici o întâlnesc ucenicii şi Mântuitorul, care îi zice: ,,Dă-mi să beau.” Dumnezeu este om şi însetează, iar omul moare de sete dacă nu înţelege: ,, Cum tu, Care eşti iudeu, ceri să bei – pentru că iudeii nu se amestecă cu samarinenii.” Apa cea vie nu este doar poveste, ci miracol, şi fiecare caută această ,,picătură a Evangheliei”. Când Domnul îi spune că El îi va da din această apă vie, femeia, ostenită de acest drum pe care îl făcea zilnic şi auzind, că nu o să mai înseteze niciodată, cere la rândul ei mirându-se: ,,Nu cumva eşti tu mai mare decât părintele nostru Iacob?” Condiţia ca să guste din această apă vie este sinceritatea mărturisirii: nu era căsătorită legal, nici cu bărbatul acesta pe care-l avea, iar Hristos îi aduce aminte de starea păcătoasă în care se afla:,,Doamne, văd că Tu, eşti proroc.” Era momentul potrivit, ca să-şi potolească setea cea duhovnicească, şi să găsească răspunsul la întrebările ei şi ale poporului din care făcea parte. Uitase pentru ce venise la fântână. Era un moment special, întâlnise pe Cel pe care îl aştepta. Vrea să ştie unde şi cum trebuie să I se închine lui Dumnezeu. Răspunsul este unul singur şi categoric: închinarea este în Duh şi adevăr: ,,Vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în Duh şi adevăr. Duh este Dumnezeu!” Aflând că închinarea este universală, şi trebuie să ai totuşi un cult, samarineanca zice: ,, Ştim că va veni Mesia, care se cheamă Hristos, Acela ne va vesti nouă toate.” Descoperirea este totală, pentru că Dumnezeu era acolo, şi de aceea venise: ,,Eu sunt Cel ce vorbesc cu tine.” Atunci, ea pleacă în cetate, chemându-i pe toţi ca să – L audă şi să – L vadă. Două zile a stat cu ei, iar mărturisirea lor a fost deplină. ,,Credem nu numai pentru cuvântul Tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii.” Ea este Fotini, o sfântă care clamează Învierea în faţa Cezarilor Romei.
pr. Zisu Iulian
Sfânta Evanghelie după Ioan
Capitolul 4
Vrei să te faci sănătos ?
Într-o lume a pământenilor cu oameni printre oameni, Mântuitorul vine la Scăldătoarea oilor sau Vitezda, fiindcă un slăbănog îl aştepta de vreo 38 de ani. De fapt acesta era şi scopul veniri Sale, ca să nu rămânem niciodată singuri. Chiar Pilat arătându-L lumii cu degetul, căci nu găsise la el nici o vină, spune:,, Iată, Omul!”. Nădejdea este minunea fiinţei noastre, iar răbdarea este începutul înţelepciunii. Într-o lume în care se vorbeşte tot mai des despre destinul disperării, cuvintele Scripturii rămân pururi de folos:,,Să nu vă abateţi nici la dreapta, nici la stânga! Ţineţi drumul înainte şi în sus”.
Vitezda era un lac mic unde chiar se spălau oile înainte de a fi jertfite, dar şi o bază de tratament publică în aer liber, căci la o anumită vreme din an.,, din când în când un înger al Domnului se pogora şi tulbura apa”. Era mare înghesuială fiind ultima lor speranţă, aşa că toţi bolnavii, orbi, şchiopi, uscaţi, se înghesuiau: ,, cel care intra mai întâi, se făcea sănătos, de orice boală era cuprins”. Aşteptau cu emoţie, clipa îngerului, poate va veni şi ziua lui. Omul slăbănogit despre care vorbeşte Evanghelia, după atâţia ani era singur, nu mai avea un însoţitor zilnic, nici cei ai familiei nici prieteni de cândva.,, că, până vin eu, altul se coboară înaintea mea”. L-au părăsit oamenii, dar nu L-a uitat Dumnezeu. Şansa lui e şi a noastră: Domnul era ,, Aici”, deoarece ne-am înjugat cu moartea şi ne-am slăbănogit de tot, datorită păcatelor. Remediu la suferinţă este doar credinţa, dragostea şi nădejdea. Hristos, ca la spovedanie îl caută, nu-i reproşează, ci doar întreabă: ,, Voieşti să te faci sănătos?” Adică, totul a depins şi va depinde doar de tine. Ca Dumnezeu, ştia cauza şi povara păcatelor care cad ca o zestre genetică în bagajul ereditar al celor dragi nouă. Poate vom învăţa din păţanii sau din proverbe:,, Dă-i omului mintea cea mai de pe urmă!” Pentru fiecare din noi este un timp şi un ceas al învierii. Acum învie paraliticul că merită, credea că Dumnezeu îl va vindeca. Ştia că nu are om să-l arunce în scăldătoare, dar era lângă el Fiul Omului. Nădejdea şi credinţa l-au înviat.,, Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă”.Era singur, ca la moarte, doar Dumnezeu îl mai putea trece, ca să se bucure de înviere. Cei care au văzut minunea n-au priceput nimic, că pentru ei era în ziua aceea sâmbătă şi nimeni nu avea dreptul să facă nici chiar acest bine. Păcatul aduce ,,neputinţă, boală, sărăcie şi multe alte necazuri în această lume”, pe când credinţa, răsplăteşte speranţa. Ca de obicei şi acum El face, primul pas şi ne caută. Pe cel vindecat îl întâlneşte în Biserica vremii. Dar noi, unde suntem? Mai te interesează izbăvirea, mântuirea ta? Încă de atunci lumii i se răspundea, la întrebarea:,, Cine este omul care ţi-a zis, Ia-ţi patul tău şi umblă?” Locul în care chiar şi cel vindecat pricepe cine a făcut minunea, este Biserica. După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis:,, Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să-ţi fie ceva mai rău”. Nu a uitat să mulţumească, apoi încredinţat a spus iudeilor că ,,Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos”. În Biserică este Duhul Sfânt care sfinţeşte pe tot omul care vine în lume, de aceea nu trebuie să dăm de necaz ca să pricepem rostul veşniciei.,, Purtaţi-vă sarcinile unul altuia şi aşa veţi împlini Legea lui Hristos”. Suferinţa cea mai adâncă a veacurilor este singurătatea, motiv pentru care de la început Dumnezeu a zis:,, Nu este bine să fie omul singur”. Toate societăţile şi filozofiile au ca şi concept formarea ,,omului nou” de care are de fapt nevoie în orice moment omenirea, dar adevăratul Chip îl făgăduieşte Evanghelia. Cain l-a desfigurat, ucigându-l şi este întrebat de Dumnezeu, unde-i este fratele:,, Au doar nu sunt păzitorul fratelui meu!” Egoismul, avariţia, indiferentismul, fatalismul şi celelalte sunt concepte care ruinează viaţa, de aceea toţi căutăm oameni de omenie, cumsecade ,cinstiţi, cu credinţă în Dumnezeu şi semeni. Aceasta-i menirea noastră:,, şi dacă e în primejdie de a se pierde, să-i arăţi calea”. Când este acompaniat de păcat, este într-o mare primejdie. Iadul este singurătate, iar cel rău prin definiţie ne desparte de comuniune. Solidaritate, acesta este scopul civilizaţiei; aproapele nostru! În toate împrejurările căutăm câte un om! Chiar dacă prietenia este floarea cea mai rară în lumea aceasta, avem nevoie de acest medicament al vieţii. Să ştiţi că sfinţii sunt prieteni lui Dumnezeu! Prietenia este o bunăvoinţă reciprocă pentru cei care gândesc la fel, în Domnul. În faţa unor misionari creştini Mahatma Gandi spune:,, Îmi place de Hristosul vostru, dar nu-mi place de creştini pentru că ei contrazic cu faptele ceea ce le-a spus Învăţătorul lor”. Vitezda rămâne o şcoală a vieţii prin care trecem toţi. Să învăţăm din această lecţie ca să ne vindecăm. Ştim că prin răbdare vom câştiga sufletele noastre. Cu credinţă oricând să-L chemăm pe Hristos, ca să rămânem Oameni. Aici la Casa Milei, căci aşa se traduce Vitezda să nu uitaţi ca se fac multe minuni! Acolo a rămas un biet sit arheologic, azi este Biserica Lui, Izvor de Tămăduire, fără plată a bolilor. Întrebarea persistă. Ni se adresează:,, Vrei să te faci sănătos?” Un singur răspuns:,, Da Doamne, nu mă părăsi până la sfârşit!”.Dacă oamenii te vor lăsa singur roagă-te Lui Dumnezeu !
Vitezda rămâne o şcoală a vieţii prin care trecem toţi. Să învăţăm din această lecţie ca să ne vindecăm.
pr. Zisu Iulian
În fişierul audio la nr 68, 109, puteţi asculta emisiuni televizate pe această temă.
Puteţi asculta:Acatistul Sfintei Învieri a Domnului
În Duminica Slăbănogului
Sfânta Evanghelie după Ioan V, 1-15
1. După acestea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim.
2. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care pe evreieşte se numeşte Vitezda, având cinci pridvoare.
3. În acestea zăceau mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei.
4. Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut.
5. Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani.
6. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos?
7. Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea.
8. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă.
9. Şi îndată omul s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă.
10. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul.
11. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă.
12. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă?
13. Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc.
14. După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău.
15. Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos.
Postat in Articole personale de Parintele Zisu Iulian