Predici în Postul Mare
Sf. Gheorghe, O cuvioasă a Egiptului, Ioan Scărarul, Duminica sf. Cruci.
Până când împărate vă amăgiţi cu minciunile?
,,Veniţi, să prăznuim cu flori de primăvară pe cel nebiruit!”
Două adevăruri de necontestat: Învierea din morţi şi moartea martirică. Când Apostolii erau prigoniţi pentru că propovăduiau învierea, un mare învăţat al scolii rabinice pe nume Gamaliel le spunea să nu se mai ostenească atât de mult, căci dacă învăţătura aceasta este omenească va trece ca toate celelalte, dar dacă e de la Dumnezeu nimeni nu i se poate împotrivi. Timpul i-a dat dreptate, fiindcă toţi care s-au împotrivit Adevărului au putrezit de mult, iar Hristos rămâne Viu. Sfinţii şi sângele martirilor vor constitui mărturia Evangheliei şi va rodi, aşa cum spunea Tertulian ” sămânţa creştinilor”. Viaţa Sf. Gheorghe este un tezaur de nestrămutată credinţă, următor de fapte minunate înaintea oamenilor. Se naşte la 260 în provincia Capadocia din Asia Mică, tatăl său fiind tribun în armata romană şi dregător la curtea imperială. Dezgustat de decăderea morală a societăţii păgâne devine creştin şi are multe necazuri de îndurat. Mama sfântului rămasă văduvă se mută în patria natală din ţara Sfântă, unde singură îşi creşte copilul cu educaţie aleasă.
Tânărul îmbrăţişează cariera militară intrând în armata romană, unde prin pricepere şi destoinicie avansează rapid ca ostaş, ajungând dregător împărătesc. Pe timp de pace nu a avut de suferit ca drept creştin, dar în anul 300 Diocliţian dezlănţuind mare prigoană asupra creştinilor, Gheorghe este urmărit pas cu pas pentru credinţa lui. Era statura bărbatului desăvârşit, care are curajul ca ostaş a lui Hristos să ia apărarea creştinilor în faţa împăratului Romei.” Până când împărate vă amăgiţi cu minciunile? Unul este Dumnezeu, doar Hristos, nu idolii voştri!” Cuvintele i-au uimit pe toţi. ” Cine te-a îndemnat la o asemenea îndrăzneală?- Adevărul! Răspunde sfântul. Şi care este acest adevăr? Adevărul este însuşi Iisus Hristos cel înviat şi prigonit de voi! Nu cumva eşti creştin şi tu? Da, şi eu sunt creştin!” La auzul acestor vorbe mult popor şi chiar împărăteasa Alexandra s-au convertit. Întemniţat, chinuit, i-au tăiat capul la 23 aprilie, anul 300. După sfârşitul lui mucenicesc, aproape de Beirut, poporul din cetate sacrifica copiii, aruncându-i în gura unui balaur ce ieşea din lac. A venit şi rândul conducătorului ca să-şi sacrifice fiica, care pe malul lacului înspăimântată doar a rostit numele sf. Gheorghe, venit pe un cal alb, cu armură şi suliţă, făcând semnul Crucii în văzul tuturor, străpunge fiara. Sunt multe minunile ce se fac şi astăzi la racla sfântului Gheorghe, ale cărui moaşte sunt în Lida, satul mamei sale, unde este o biserică grecească. De atunci creştinii îi poartă numele, iar multe Biserici au hramuri. Ştefan voievod cel Sfânt, ctitoreşte la Athos mânăstirea Zoografu, unde se păstrează steagul de luptă al Moldovei cu icoana sf. Gheorghe, alt steag fiind la muzeul militar din Bucureşti. El este numit şi “primăvara duhovnicească”, căci creştinismul se primeneşte prin mucenicia lui, deoarece trebuie să fie calea iubirii şi nu Apocalipsă. Este uşor să mori degeaba şi greu să învii, dacă nu îl ai pe Hristos. Iată, de ce mereu sărbătoarea lui se roteşte în jurul datei Pascale. Numele lui este al gospodarului de pământ, care sub brazdă aruncă grâul ce nu moare niciodată. Fiţi, vrednici de acest nume, zicând: Iisus Hristos, bucuria noastră !
pr. Zisu Iulian
Duminica a 5-a din Postul Mare
Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi şi cei ce mergeau după El se temeau. Şi luând la Sine, iarăşi, pe cei doisprezece, a început să le spună ce aveau să I se întâmple: Că, iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor. Şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia. Şi au venit la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: Ce voiţi să vă fac? Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta, şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei I-au zis: Putem. Şi Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea, şi cu botezul cu care Eu mă botez vă veţi boteza. Dar a şedea de-a dreapta Mea, sau de-a stânga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit. Şi auzind cei zece, au început a se mânia pe Iacov şi pe Ioan. Şi Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc. Şi Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc. Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă. Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi. ( Marcu X, 32-45 )
Evanghelia din săptămâna a cincea a Postului Mare ne povesteşte cum Iisus, în drum spre Ierusalim, le vorbeşte ucenicilor săi despre cele ce aveau să I se întâmple peste vreo câteva zile.
Însă doi dintre apostoli pe nume Iacov şi Ioan fiii lui Zevedeu, erau preocupaţi de posibilitatea ca Dincolo să ajungă cu întâietate lângă Hristos care doar le aminteşte: ,,Nu ştiţi ce cereţi !”
Voia să le spună că paharul suferinţelor abia începe şi că Noua religie întemeiată este dumnezeiască şi se numeşte Creştinism.
Nu va fi o comoditate ci un spaţiu sacru care s-a câştigat cu Preţ de Răscumpărare dat de însuşi Fiul Omului.
Vor simţi mai târziu în timpul persecuţiilor, dar nici atunci nu au fost singuri, ci îmbrăcaţi cu puterea Duhului Sfânt.
Cine crede că aici a găsit un culcuş sigur de mântuire fără efortul duhovnicesc al lepădării de sine şi purtarea Crucii se amăgeşte zadarnic!
Exemplul femeii păcătoase care-şi plânge viaţa destrăbălată este doar începutul Canonului în care trebuie să-ţi recunoşti greşelile şi să spui: Doamne, iartă-mă!
Întotdeauna celui căruia i se iartă îi sporeşte şi râvna, proporţionalul căinţei şi datoriei, adică: ,,dai Voinţă, iei putere”.
Femeia cu viaţa-i răvăşită crede că Acela este Dumnezeu, de aceea gestul e pe măsura credinţei şi acum curg lacrimile părerii de rău.
Face totul din convingere şi credinţă. Cuvioasei Maria Egipteanca i-au trebuit 47 de ani de pustietate ca să se îmbrace în sfinţenie.
Păcatul face un zid ca să nu mai intri în Biserică, deoarece aici îţi limpezeşti mintea şi îţi aduci aminte cine eşti, ce ai făcut şi unde ai ajuns.
În momentul când ceri iertare Dumnezeu îţi întinde mâna lui ocrotitoare, fiindcă numai cine aleargă cu folos se încununează.
Suntem umani dar nu putem tolera păcatul, pentru că distruge umanitatea.
Duşmanul civilizaţiei nu este morala creştină, ci viciul repetat care devine păcat. Nu există un creştinism cumsecade, convenţional sau de compromis.
Cuvântul trebuie să fie Da şi Credinţa doar fierbinte! Pregătirea se face cu timp şi fără timp, ca să câştigi Veşnicia. Nu poţi schimba starea în care te afli decât dacă te mărturiseşti şi primeşti iertarea de la Hristos prin graiul şi preoţia duhovnicului.
Cel puţin ştii cum să-ţi revii! Maria Egipteanca nu putea ajunge Sus decât după ce se spovedeşte şi împărtăşeşte. Timpul cheltuit fără spor duhovnicesc şi libertatea prost folosită primejduiesc Sufletul.
Fiecare zi e o sărbătoare, un dar şi un prilej meditativ pentru a-ţi găsi Calea dreaptă. Într-o lume care concurează deja cu timpul şi spaţiul, orice mesaj şi informaţie trebuie decodată şi filtrată ca să nu ne ucidă Viaţa.
Panorama Cerurilor va deveni eshatologică şi va fi ca în Rai. Deja ajuns Acolo trebuie să ştii cui te adresezi!
Ascultă de Biserică ca să-ţi fie Bine!
Să ne rugăm zicând: ” Întru tine maică, cu osârdie s-a mântuit cel fără chip. Că luând Crucea ai urmat lui Hristos şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător . Ci să poarte grijă de Suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă maică, duhul tău.”
pr. Zisu Iulian
O cuvioasă a Egiptului
Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace.
Unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi intrând în casa fariseului, a şezut la masă.
Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir.
Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir.
Şi văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă
Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ţi spun ceva. Învăţătorule, spune, zise el.
Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci.
Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult?
Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat.
Şi întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei.
Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.
Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele.
De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte.
Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele.
Şi au început cei ce şedeau împreună la masă să zică în sine: Cine este Acesta care iartă şi păcatele?
Iar către femeie a zis: Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace.( Marcu X, 32-45 )
Atunci când nimeni nu se mai aştepta exemplele Scripturii şi Tradiţiei Sfinte au devenit modele de urmat, încurajându-ne să ne înălţăm din căderea aceea deoarece bucurie mare se face în Cer când un suflet se căieşte.
Pe drumul postului duhovnicesc, în calendar şi în biografie de sinaxar Biserica ne presară cuvioşi, trăitori ai Evangheliei, sfinţi: adică oameni ca şi noi care au trecut prin zăduhul fierbinte al ispitelor şi s-au ridicat biruind păcatul.
Acesta este răspunsul creştinismului la disperarea care a încolăcit lumea şoptindu-i mieros că nimic nu se mai poate face.
Ca să vedeţi că urmarea lui Hristos aduce nu numai îndreptare ci mare sfinţenie, vă dăm drept exemplu astăzi pe Cuvioasa Maria Egipteanca.Creştinătatea între mărire şi decădere!
Suntem în Alexandria Egiptului prin veacul al IV-lea, unde tânăra Maria fiica unor oameni înstăriţi, nu numai că a uitat de Hristos şi morala creştinească, ci mai mult s-a luat la întrecere cu dracul în a păcătui Aşa că era recunoscută în oraşul întemeiat de Alexandru cel Mare pentru destrăbălarea ei.
Dezmăţul tinerilor care nu mai ascultau de sfatul părinţilor creştini era în floare, obrăznicia luase locul bunei cuviinţe, iar cârdăşia distracţiilor erotice se ţineau lanţ. În această mocirlă de cocină porcească se tăvăleau mulţi prin desfrâu, fapt care va atrage urgia lui Dumnezeu peste aceste ţinuturi ce vor cădea în stăpânirea arabilor.
După ce colindase tavernele ispititorul a îndemnat-o într-o zi să se îmbarce pe o corabie care ducea pelerini la Locurile Sfinte, cu gândul să spurce meleagurile Mântuitorului.
A ajuns cu multă lume şi tineret la Ierusalim de ziua Crucii şi curioasă de priveliştea şi evlavia sfântă a oamenilor care se osteniseră să pună piciorul pe pământul sfânt, Maria din Egipt ajunsă în pragul Bisericii Înălţării Sfintei Cruci şi îmbulzită de mulţime, totuşi nu putea înainta. Într-o secundă ca într-un film i s-a derulat în imagine toată viaţa ei păcătoasă, dar şi amintirile casei părinteşti cu sfaturile bune ale mamei sale. Iată, o lucrare a Duhului Sfânt care suflă acolo unde nimeni nu se mai aşteaptă!
Cu lacrimi pe obraz în faţa icoanei Maicii Domnului promite că va lepăda pe omul cel vechi cuprins de poftele înşelăciunii şi-L va sluji toată viaţa ei pe Hristos. O vede pe Fecioara Sfântă care o binecuvintează îngăduindu-i să sărute Lemnul Crucii pe care a fost răstignit Fiul ei.
Avea doar 20 de ani când a lăsat plăcerile lumii şi a făcut Canon de pocăinţă 47 de ani în pustia Iordanului. Aici a înfrânt arşiţa, fiarele pustietăţii, păcatul şi duhurile patimilor drăceşti, prin asprimea postului şi multă rugăciune.
Pe malurile Iordanului este zărită de călugărul Zosima, scos de Dumnezeu în cale ca să o Împărtăşescă.
Ce Taină! Doamne, cât de minunat eşti!
Privind cum se depărtează neatingând pământul, bătrânul cu ochii înlăcrimaţi i-a promis că peste un an de zile va veni în acelaşi loc.
Amândoi s-au ţinut de promisiune, însă trupul sfintei aştepta prohodirea preotului care tocmai sosise Un leu îl ajută să-i pregătească mormânt în nisip, cu moaşte pentru Veşnicie.
Întors la Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul unde îşi avea chilia cuviosul Zosima a povestit ca un îndreptar cuprinsul vieţii sfinte a Mariei Egipteanca, care de 1500 de ani se păstrează ca o pildă pentru tot omul. Cere şi tu creştine ajutorul Lui Dumnezeu ca sâ ai parte de sfinţenie!
Cuvioaso, roagă-te lui Dumnezeu şi pentru noi!
pr. Zisu Iulian
Duminica Sfântului Ioan Scărarul
Evanghelia nu se interpretează nici nu se comentează, ci se trăieşte dacă vrei să ajungi în cer, adică la Dumnezeu.
Calea este strâmtă dar dreaptă şi chiar bătătorită de cei care au ajuns acolo Sus; sfinţii.
În Duminica Crucii ni s-a vorbit despre purtarea Crucii Lui Hristos zicându-ne:
,, Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.”
Mulţi au păzit poruncile dar mai lipsea ceva important.
În Duminica de azi aţi auzit şi îndemnul fericirilor rostite pe Tabor, dar şi despre vindecarea lunatecului. Am înţeles în ce constă adevărata fericire şi că neamul de draci poate fi izgonit doar cu post şi rugăciune.
,, Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu!”
Mai ştim că Împărăţia Lui nu este nici mâncare nici băutură şi acolo vor ajunge numai cei nevinovaţi precum copii. Aşa că cei care zic că se vor descurca şi pe ,,dincolo” ca şi pe aici cu aranjamente se înşeală amarnic.
La fel şi cu cei care propovăduiesc credinţa doar pentru câştig urât şi smintesc prin comportamentul lor pe cei care o luaseră pe drumul cel bun.
Pe toţi îi vei cunoaşte după roadele lor.
În această duminică vom culege fructul unui ,, pom roditor” în grădina ortodoxiei dacă vom alege Scara vieţii şi poveţelor lui ca sfaturi evanghelice şi vom merge în ..sus” urcând.
Un tânăr inspirat care ca o albină până la 18 ani adunase polenul culturii antice, studiind medicina hipocratică, presopunctura,, acopunctura hipnoza, practicile orientale de yoga, răbdarea curentelor stoice, meditaţiile orientale, cât şi fagurele de miere al sfintelor Scripturii.
S-a născut în Palestina în anul 523. Este Ioan numit Scărarul care avea vreo 16 ani când Xenofont tatăl a murit şi a rămas cu mama sa Ioana şi fratele său Gheorghe.
Nu trecea indiferent pe lângă evenimentele timpului său şi îşi nota necazurile şi bucuriile lumii.
Era cumpătat, nu vorbea mult şi ajuta peste puteri pe cei necăjiţi.
Doar asculta de poveţele Cărţii Sfinte:,, Dacă cineva socoate că e cucernic, dar nu îşi ţine limba în frâu, ci îşi amăgeşte inima, cucernicia acestuia este zadarnică (Iac. 1, 26)
Casa lui era un adăpost pentru necăjiţi iar cuvintele lui mângâiau şi ştergeau lacrimile celor năpăstuiţi.
Vestea despre felul şi trăirea lui a ajuns până în Sinai, muntele pe care a poposit Dumnezeu. Avea doar 20 de ani când ajunge stareţul mânăstirii Sf. Ecaterina, ridicată de marele împărat al Bizanţului Justinian.
Iar îngerul îi zice; ,, Nu te teme să mergi acolo. Ziditorul va avea grijă de tine precum a avut de Avraam , Moise şi toţi patriarhii”.
O viaţă de ascet după pravila rânduită de sf. Vasile cel Mare cu nevoinţele pustiei, adăpostit într-o peşteră săpată în stâncă timp de 40 de ani, un glas blajin ca de sfânt cu o bunătate aleasă ce vindeca pe oricine care-l asculta şi privea.
,,Nu cruta ostenelile; uită-te ce sfarşit fericit aşteaptă pe ostenitori si insufleteşte-te; grabeşte, fugi, aleargă in aşa fel ca să ajungi la tintă“.
Deşi nelegiuiţii vremurilor au ars manuscrisele şi scrierile sfinte din Sinai, Proniatorul a continuat misiunea Sa, ca Adevărul să ajungă la noi.
Şi Dumnezeu când vrea ştim că se biruieşte rânduiala firii şi lucruri care par imosibile devin realitate.
Un intelectual desăvârşit cu post şi rugăciune. simţind natura şi prevestind evenimentele, aşterne în scris sfaturi pentru cei care se hotărăsc să ajungă la Dumnezeu.
O operă cu un titlu sugestiv; SCARA.
Din antichitate şi până astâzi omenirea urcă şi coboară, scormonind pământul şi brăzdând văzduhurile pentru a-şi afla liniştea, răspunsurile, eternitatea şi nemurirea.
În acest urcuş duhovnicesc trebuie să ai instrucţia şi pregătirea necesară, căci lupta se dă cu necuratul care fuge de post şi rugăciune.
Toţi care au dorit să urce nepregătiţi au căzut.
Dar„Să nu te tulburi de cazi in fiecare zi, nici să ieşi din luptă. Ci stai bărbăteşte şi cu siguranţă îngerul care te păzeşte va preţui răbdarea ta. Rana ta este uşor de tămăduit cât este încă proaspătă şi caldă. Dar cele învechite, neîngrijite şi învârtoşate, sunt greu de vindecat şi au nevoie de multă osteneală, de fier, de brici şi de focul care le însoţeşte pentru vindecare.“
Iată de ce Scara Raiului scrisă de acest trăitor profund deşi are tălpile înfipte în realitatea pămîntului, vârful se ridică până la cer şi îi ajută pe cei care fac paşi hotărâţi spre desăvârşire.
„Depărtatu-te-ai de desfătarea lumească, cuvioase, ca de ceva vătămător şi, veştejindu-ţi trupul cu mâncarea, ai înnoit tăria sufletească şi ai câştigat mărire cerească, vrednicule de laudă. Pentru aceasta nu înceta rugându-te pentru noi, Ioane”(Luminânda).
Fiecare virtute este un colţişor de rai pe un pământ dorit de iad.
Iată de ce fără cruce, fără Maica Domnului şi ajutorul tuturor sfinţilor cazi, adică urci degeaba, căci păcatele te trag în jos,
Nimic acum nu mai este pe gratis ci cu râvnă şi osteneală.
Păcatele şi diavoli fac ravagii cumplite.
Suntem copiii lui Dumnezeu şi trebuie să învăţăm să mergem din nou cum trebuie, cu nădejde, jertfă şi bunătate: ca Moise pe Sinai pentru a auzi glasul Sau a-L întâlni.
Fiecare ajunge doar singur purtând Crucea sa şi avănd credinţă şi fapte bune. “umblaţi nu după trup, ci după duh” (Rom. 8, 4),
El a pus 30 de trepte în această Scară precum Iacob la Betel şi la final spune;
,, Slavă Lui Dumnezeu cel e dăruieşte pricepere neştiutorilor, vedere orbilor şi putere slăbăkogilor, că El mi-a ajutat şi mie nevrednicul şi rătăcitul dintru început şi până la sfârşit.’
Acest trăitor pleacă la Domnul la 30 martie 603 având 80 de ani şi lasă literaturii universale modelul unei Scări autentice care înalţă sufletul şi ridică pe om la cer. Sprijinul ei este Scriptura şi orice muritor ar trebui cel puţin să încerce a urca cîte puţin spre desăvărşire, indiferent pe care treaptă se opreşte:.
,,Ca să nu impărăţească păcatul în trupul nostru cel muritor. Înfăţişaţi trupurile voastre jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu.”
Sf. Ioan Scărarul a ajuns scriind despre a treizecea treaptă, iar sf. Pavel vorbeşte de al treilea cer, fiecare probând după conştiinţă şi chemare starea Raiului.
Într-o lume cu două feţe în care tot omul este mincinos, răbdarea şi încrederea în promisiunile Mântuitorului sunt virtuţi capitale.
Cartea nu aparţine doar monahilor ci creştinilor care vor să Urmeze lui Hristos. În lumea creştină este cunoscută ca o Scară a darurilor, Scara minţii, Scara paradisului, Scara vieţii spirituale, fiind ca o treaptă din vămile văzduhului.
Cei care veţi ajunge pelerini la mânăstirea Neamţ când veţi săruta părticica din Sfintele sale moaşte promiteţi lui Dumnezeu că vă veţi strădui să vă îmbunătăţiţi ca să puteţi mereu urca ca el; Ioan Scărarul.
Citiţi această carte duhovnicească în volumul al IX-lea al Filocaliei părintelui Dumitru Stăniloaie şi învăţaţi cum să urcaţi până la Domnul.
Întăreşte trupul şi sufletul căci îţi aduce aminte de judecată de măntuire şi se reazămă pe rai.
Scară a virtuţilor, lauda monahilor, luminător şi călăuzitor pe drumul mântuirii, roadă a înfrânării, toiagul dogmelor, raiul virtuţilor, legiuitorul ascezei eşti, sfinte!
,,Nu uita de post! Şezând la masa cu bucate, adu-ţi aminte de moarte şi de judecată. De abia aşa vei împiedeca puţin patima. Şi, negreşit, sau te vei înfrâna, sau, suspinând, îţi vei face cugetul mai smerit.”
„Astăzi este zi de sărbătoare, care cheamă toate adunările isihaştilor la dănţuire duhovnicească, la masă şi mâncare de viaţă nestricăcioasă” (Duminica a IV-a, din Slujba Utreniei).
pr. Zisu Iulian
Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri. ( Marcu VIII, 34-38 )
Mântuieşte Doamne, poporul Tău!
Sfânta Cruce este prezentă în lume şi prin ea se ţine lucrarea lui Dumnezeu. Mereu a fost în Rai, ca Pom al Vieţii, alături de cel al Cunoştinţei binelui şi răului, ca omul să poată alege de la început ce trebuia.
Însă, după o dramatică experienţă, a înţeles că doar Crucea i se potrivea. Dacă Adam a fugit de Cruce, neştiind că despărţirea de Sacru implică pierderea veşniciei, răscumpărarea o face Hristos, om adevărat dar şi Dumnezeu, cu preţ de Jertfă care ne aduce din nou Raiul.
Tot Vechiul Testament este presărat de simbolul Crucii care va scoate la lumina zilei Semnul şi cuvintele: “Mare este puterea Crucii Tale, Doamne!” Iacob îşi binecuvânta nepoţii cu acest semn, iar psalmistul rostea: “Însemnatu- s-a peste noi, lumina feţei Tale, Doamne!”.
Cei muşcaţi de şerpi veninoşi în pustiu pe timpul lui Moise, se vindecau doar dacă priveau la şarpele de aramă atârnat pe o Cruce: “Vezi, Israel, viaţa ta răstignită pe lemn!”, anticipând ce se va întâmpla cu Mesia, cel aşteptat şi de ei.
Când poporul s-a certat la Meriba pentru apă, Moise a lovit cu toiagul şi a îndulcit apa amară cu lemnul Crucii, iar mâinile întinse în semnul Crucii vor aduce biruinţa împotriva vrăjmaşilor. Semnul T făcut la uşorii caselor cât şi pe frunţile lor îi va izbăvi de îngerul morţii, iar noi, miruindu-ne, la Taina Maslului zicem: “Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta ne-ai dat-o nouă!” .
Diavolul, dacă ar fi ştiut că prin Cruce se face împăcarea cu Dumnezeu şi va fi Înviere, ar fi găsit alte tertipuri de ispitire. Astfel, Crucea a devenit steag peste neamuri, semn al creştinătăţii dar şi al Apocalipsei, vestind judecata universală. Istoria şi arheologia Crucii, povestesc lumii despre sfinţenia acestui lemn dumnezeiesc.
Crucea văzută de Constantin cel Mare pe cer va face din el un creştin, iar adevăratul lemn al Crucii descoperit de Sfânta Elena şi zidirea pe Golgota a Bisericii Învierii, va arăta lumii semnul biruinţei asupra celui rău.
Aceste fapte petrecute nu sunt poveşti sau legende, ci evenimente majore din viaţa omenirii, care potrivesc versul Sfântului Pavel: “Mare este puterea Crucii Tale, Doamne!” Urmarea lui Hristos este legată de lepădarea de sine şi purtarea Crucii cu toate sensurile şi implicaţiile ei, încât nouă nu ne este a ne lăuda decât în Crucea Domnului.
Crucea este înfiptă în centrul pământului, El ne cuprinde mereu, drept pentru care datori suntem să cântăm: “Crucii Tale ne închinăm, Hristoase!” Crucea ne însoţeşte toată viaţa, fiind semnul identităţii noastre dar şi al mântuirii.
La mijlocul Postului mare este adusă în centrul Bisericii, ca văzând-o, să ne odihnim sufleteşte şi să mergem mai departe, ştiind că totul aduce răsplata Învierii.
Pentru noi rămâne puterea lui Dumnezeu. Crucea schimbă gândirea lumii, îngenunche filozofiile antichităţii care-l robeau pe om, aduce Adevărul pentru cei care sunt Una în Hristos.
Cei care au vrut să scape de El au călcat-o în picioare, uitând că în cer stă scris: “În acest semn vei învinge!” Păstraţi Crucea dreaptă, nu-i frângeţi braţele precum nazismul, nu o îngropaţi precum comunismul şi veţi rămâne OAMENI, adică fiii Tatălui ceresc.
Pr. Zisu Iulian
Postat in Articole personale de Parintele Zisu Iulian