Articole în Postul Paştelui
Asemenea lucruri n-am văzut niciodată.
Vindecarea slăbănogului din Capernaum
Şi intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile, s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc,nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul. Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inşi. Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat jos patul în care zăcea slăbănogul. Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule,iertate sunt păcatele tale. Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai Dumnezeu? Şi îndată cunoscând Iisus cu duhul Lui că aşa cugetau ei în sine, le-a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimle voastre? Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată. (Marcu 2; 1-12)
Era mare îmbulzeală. Mântuitorul poposise într-o casă din oraşul Capernaum. Venea din ţinuţul Gadarenilor unde vindecase nişte îndrăciţi. Tot aici vindecase sluga sutaşului, pe soacra lui Petru, femeia cu scurgere de 12 ani, doi orbi, un îndrăcit, pe fiica lui Iair şi mulţi alţii. Ne închipuim forfota momentului cu multă înghesuială. Doreau să prindă un loc în faţă şi apoi să trăieasca clipa întâlnirii cu Fiul Omului.
Era o zi obişnuită: nu sâmbăta şi nu în sinagogă. În acest timp îngăduit, când nu era potecă sau loc să arunci un ac, patru inşi răzbesc prin mulţime şi găsesc cu îndrăzneală ,,calea” să ajungă la El, din nou de sus în jos.
Nu erau singuri ci purtau pe o năsălie un paralitic bolnav de mulţi ani. Slăbănogul a avut marea şansă să-L întâlnească pe Dumnezeu, căci prietenii lui au mijlocit şi nu l-au părăsit. Nu puteau pierde ocazia şi momentul dat, aşa că l-au introdus prin acoperişul de stuf, punându-l la picioarele lui Iisus.
Ce mare dar este să-ţi vorbească chiar Domnul! Toţi doreau să-L, asculte iar cei neputincioşi să-l atingă ca să se vindece. Era o linişte deplină iar dialogul Evangheliei prezintă scena şi epilogul. Toţi cunoşteau suferinţa de ani a acestui paralitic care era la mila aproapelui şi a puţinilor prieteni verificaţi de timp. Ei îl duceau cu milă şi grijă dar mulţi de acolo aşteptau doar senzaţionalul. Aşa a şi fost! Cel care le citea gândurile ştia pentru ce veniseră ei acolo. Totuşi de faţă era şi lumea bună a cărturarilor şi fariseilor pe care nu-i putea păcăli cineva, iar mulţimile aşteptau nădejdea izbăvirii de la Învăţător. Iudeii ştiau că numai Dumnezeu poate ierta, omorî şi învia, fapt pentru care l-au împroşcat în gând cu hule şi blasfemii.
Ce icoană! Odinioară pe Sinai Dumnezeu se pogorâse cu fulgere iar acum smerit până la moarte, ,,Om adevărat şi Dumnezeu adevărat”. Unii doar se uitau dar cei patru prieteni credeau că fapta lor va conta. Efortul lor şi mai ales credinţa le-a fost răsplătită în văzul tuturor. Despre fapta săvârşită ne vorbeşte Evanghelia şi în felul acesta a aflat toată lumea. Domnul îi ştia dorinţa, îi ştia părerea de rău îl cunoştea întru totul, motiv pentru care-i zice ; ,, Ierta-te sunt păcatele tale”. ,,Fiule!” Iată cuvântul plin de dragoste, cu care Domnul Se adresează slăbănogului, Ce mângâiere! Chiar dacâ a ajuns în acest hal, paraliticul rîmâne fiu. Dragoste cerească fără de margini. Păcat şi boală, credinţă şi iubire. Îşi dorea bietul de om această întălnire de mult, dar păcatele l-au betetegit şi paralizat complet încât doar sufletul mai nădăjduia.
Prietenii şi-au făcut datoria până la capăt, aducându-l aici iar ei. au rămas modelul din care poate să se inspire orice pământean care vrea să se mântuiască ajutându-şi apoapele.
Apostolul ne îndeamnă şi azi să ne purtăm sarcinile unii altora şi să ne rugăm unii pentru alţi. Deşi l-au văzut ducându-se pe picioare la casa lui au rămas cârtitori şi înverşunaţi, dar mulţimile au înţeles la un moment dat ce s-a întâmplat şi în faţa minunii au dat slavă lui Dumnezeu ,,Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta!
Nimeni nu se aştepta să-l vindece prin cuvânt. ,, Mergi la casa ta” Minunea constă în iertarea care s-a dat celui bolnav iar vindecarea este vizibilă deoarece păcatele îi sunt şterse de însuşi Dumnezeu.
Omul nechibzuit poate ajunge pe neaşteptate în situaţii grele.Uneori mila celor din jur care se mai gândesc la suflet îl aduc în ultima clipă la Dumnezeu. În situaţii extreme se lămureşte pietenia.
Canonul şi-l făcuse cu multă durere şi întristare timp îndelungat. Dacă i-am putea întreba pe cei în suferinţă sunt convins că toţi ar fi preferat să vină la timp.Ce zici? Întâi l-a iertat apoi la vindecat.
Ce Taină minunată! Fiul penitent şi Duhovnicul Hristos!
Niciodată nu poţi intra în pielea celui de lângă tine decât dacă încerci cel puţin să-i alini suferinţa, aşa cum l-au purtat cu ei aceşti anonimi din pericopa evangheliei care âncercau să ajungă la statura bărbatului desăvârşit.
Astăzi pentru acest credincios a venit şi ziua izbăvirii. Poate toţi de acolo aveau nevoie de un dar, însă Dumnezeu îl dă numai celor care cer şi cred că îl şi pot primi.Ce moment istoric; lumea şi Dumnezeu, Omul slăbănogit şi Creatorul.
Ce lecţie de viaţă! Vă încredinţez că mila nu este o slăbiciune ci o mare virtute. Nimănui nu-i păsa de suferinţă, se obişnuise fiind ceva cotidian. A purta suferinţa altuia nu înseamnă doar educaţie ci multă credinţă.
Adevărata credinţă merge numai împreună cu dragostea. Dacă nu am avea parte de minuni nu ne-am întoarce niciodată din drumul înfundat ce duce în prăpastie.
Păcatul face de la începuturi ravagii blestemate dar noi am înţeles cu întârziere că totul ni se trage că l-am părăsit şi n-am ascultat de Tatăl. Moise le spusese odinioară în Legea Veche că pentru orice păcat se aduce o jertfă. David i-a învăţat Psalmul 50 iar Solomon în Pilde le amintea că cel ce îşi ascunde păcatul nu se poate mântui.
Credinţa te scoate din impas. Ca să ajungem la înviere ne trebuie credinţă, post şi fapte bune. Sufletul bolnav de păcate iar trupul de dureri se chinuieşte.
Păcatul atacă structura genetică. Atenţie la zestrea pe care o lăsăm celor dragi.
Lumea contemporană plină de materie şi nihilism păcătuieşte şi moare fără să înţeleagă de ce Botezul şi pocăinţa rămân Taine Sfinte.
,,Luaţi Duh Sfânt!, cărora veţi ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veţi ţine, ţinute vor fi” (IOAN 20,22-23).
Mare lucru este credinţa. Poate oricând face şi minuni. Ea nu rămâne nerăsplătită. Cuvântul trebuiau să învingă realitatea cruntă. Viaţa trebuia să triumfe.
Când ai credinţă obstacolele şi cumpenele sunt mai uşor de dus şi înţeles. Dorinţa de a ajunge la Iisus este deja pasul spovedaniei: iertare, vindecare ridicare şi întoarce.
pr. Zisu Iulian
BUNA VESTIRE
Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret,
Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria.
Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine:
Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?
Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu.i iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus.
Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său.Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit.
Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?
Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.( LUCA 1, 26-35 )
Sărbătoarea dovedeşte că Dumnezeu nu-şi încalcă niciodată promisiunile. A spus încă de la Facere că va veni o zi ca aceasta, când întristarea va fi schimbată în bucurie. Pe traseul timpului, răbdarea poporului este îndulcită de prorocia că “Fecioara va lua în pântece”, sau prin cuvintele lui Ieremia profetul, care spune: “Am fost iubiţi cu iubire veşnică”. Identitatea sărbătorii este cerească, iar evanghelistul Luca localizează evenimentul, adică, Palestina, casa lui David, în Nazaret, la o fecioară cu numele Maria, care a aflat har înaintea lui Dumnezeu. Vestitorul este arhanghel, sol ceresc, care în plecăciunea făcută îi spune că va fi “binecuvântată între femei”. Taina este greu de înţeles, de aceea, apare şi dialogul, ca o explicaţie necesară, ca Fecioara să nu mai facă greşeala Evei. La întrebarea: “cum va fi acesta?”, explicaţia este precisă, şi nu mai lasă loc de interpretare, “Duhul Sfânt se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt, te va umbri.” Doamne, ce taină, care biruieşte rânduiala firii, numai Tu faci minuni! Maică, şi totuşi pururea Fecioară, aşa cum o închipuia Iezechil în viziunea sa, cu poarta prin care Domnul a intrat şi a rămas închisă. Hotărâre dumnezeiască, ca Fiul din veci, de o fiinţă cu Tatăl, să se facă om. Ascultarea, urmează înţelegerii: “Fie mie, după cuvântul tău!” Iată Crezul învăţăturii dreptei credinţe: “Şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt, şi din Fecioara Maria şi s-a făcut om.” Imnologia Sfinţilor Părinţi este Preacinstirea, care i se cuvine: “Spăimântatu – s-au toate de dumnezeiască Slava Ta, că Tu, Fecioară neispitită de nuntă, ai născut Fiu, pe Cel fără de ani.” Evlavia creştină preamăreşte rolul Maicii Domnului, având modelul închinării îngerului, şi zice acum, în Acatist, aşa: “Bucură – te, prin care răsare bucuria/ Bucură – te, prin care piere blestemul/ Bucură – te, chemarea lui Adam, celui căzut/ Bucură – te, izbăvirea lacrimilor Evei/ Bucură-te, prin care se deschide Raiul” La slujba utreniei, în Duminici, toată suflarea care laudă pe Domnul, cântă aceste cuvinte ale sărbătorii de azi: “Măreşte, suflete al meu pe Domnul, şi se bucură duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că El a căutat spre smerenia roabei Sale; că, iată, de acum, mă vor ferici toate neamurile”. Bunavestire păstrează mărturia iubirii de oameni a Lui Dumnezeu, şi chipul duhovnicesc al Maicii Domnului. Bunavestire nu ne prezintă doar un eveniment istoric local, în Nazaret, ci aparţine Cerului Treimii. Cu Bunavestirea, începe rolul Maicii Domnului ca rugătoare şi ajutătoarea celor care-i cheamă numele. Rugăciunile ei deschid Cerul şi ajung la Prestolul sfinţeniei şi prin ea, noi ne-am îmbrăcat cu slavă. Biserica o cinsteşte mai presus decât toţi sfinţii şi îngerii, aşa cum au hotărât Sinoadele ecumenice, iar imnografii i-au închinat cântări de Preacinstire, laudă şi mijlocire către Mântuitorul lumii. Dragostea lui Dumnezeu înfrânge astăzi puterea morţii, începând răscumpărarea noastră. Dumnezeu nu este idee, totul este realitate şi nu vis, intră paşnic în lume, fiind acceptat de om, care a simţit că nu poate trăi fără El. Să cântăm şi noi cu troparul slujbei: ” Astăzi este începutul mântuirii noastre, şi arătarea tainei celei din veac, Fiul lui Dumnezeu, fiu fecioarei se face şi Gavriil Arhanghelul darul bine îl vesteşte”.
pr. Zisu Iulian
În fişierul audio la nr. 2 găsiţi o emisiune televizată pe această temă.
Începutul pocăinţei
La început îngerii răzvrătiţi au căzut din cer, iar atunci când omul nu a mai ascultat a fost alungat din Rai. A fost un timp când toate erau ,,bune foarte”, a fost minunat, cu totul altfel, căci era vremea Lui Dumnezeu.
Eram acasă şi aveam dreptul să locuim acolo însă nu am putut fi ţinuţi cu forţa, deorece Treimea Sfântă ne-a zidit liberi.
Privind prin vremuri retrospectiv unii regretă pasul făcut de Protopărinţii noştri, alţii se simt confortabil aşa cum sunt, şi puţini se străduiesc cu osteneală să se întoarcă înapoi, pentru că nu mai pot suporta zăduhul şi povara zilelor.
Gestul strămoşilor este judecat, comentat, interpretat de toate generaţiile, toţi într-un fel sau altul vor să afle motivul pentru care am ales ,, lumea”.
Dar ce s-a întâmplat atunci?
Dumnezeu, cer, pământ, lumea de Dincolo şi totodată lumea de aici. Cei de Sus şi cei de jos, Treimea Sfântă, omul şi creaţia. Ne-a zidit cu toată dragostea, fiinţe minunate pe care chiar noi înşine nu ne cunoaştem îndeajuns.
Ce amestec ce combinaţie, dualitate perfectă. Suflet şi materie, Dumnezeu şi omul. Plan şi paradigmă, Chip şi asemănare, hotărâre definitivă: ,,Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră”.
Titlul acestei Duminici a Izgonirii lui Adam arată epilogul. Omul întinde mâna, vrea să cunoască, alege materia. Nu ascultă porunca şi începe deja să moară. În felul acesta se desparte de Cerul Treimii, de Raiul din casă şi pactizează cu dracul.
La ce te poţi aştepta când faci un asemenea compromis, decât să suferi şi apoi să te întorci în pământul pe care l-ai primit moştenire. ,, Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!
O singură poruncă trebuia s-o împlinească ca să se desăvârşească sau să se statornicească în bine. Şi totuşi ştiau că au în ei ,,suflare de viaţă” şi că sunt stăpâni.
Ce dramatic! Ţi s-a dat totul şi tu trădezi, joci cu răul.
Ce pereche frumoasă: Pământ şi Viaţă.
Liniştea şi armonia Paradisului, cât o fi durat? Dumnezeu ştie!
A fost zdruncinată apoi de sâsâitul unui personaj malefic. Nu atacă prototipul,ci femeia. Dialog pervers aşa cum răul o face. Linguşitor, posesiv, ademenitor, încolăcit în culise. Sugestionează mieros nu forţează întreabă şi aşteaptă.
Şiretlic diavolesc şi atunci şi azi.
Să ne sducem aminte istoria noastră. “Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?” Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: “Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!”Atunci şarpele a zis către femeie: “Nu, nu veţi muri!
Propune mândria şi reuşeşte să strecoare în umanitate dorinţa de stăpânie, vrând să-l înlocuiască pe Dumnezeu.
,,Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”.De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el”.
Ce accept mizerabil. Pământene, de ce te mai întrebi şi nu eşti mulţumit că mori pe capete.! Ştii din viaţa de zi cu zi că nu poţi sluji cu adevărat la 2 Domni.
Ai mers pe şoptirea celui viclean şi ai pierdut Împărăţia. Când a fost alungat din Rai şi-au dat seama de greşeală fiindcă s-au văzut înt-radevăr ,,goi.”-,, Atunci li s-au deschis ochii la amândoi “.
În loc să-şi ceară iertare se ascund şi aruncă vina unul spre altul. Nu vor să-şi asume greşeala facută, arată spre şarpe. Doar puţină căinţă trebuia.
Devine răzvrătit şi este pedepsit, fiecare proporţional cu greşala. Nu recunoaşte decât în faţa evidenţei, neagă şi învinuieşte, Era de aşteptat să vină şi pedeapsa care se împarte după implicarea şi greşeala fiecăruia în parte.
Ştim doar că plata păcatului este moartea.
Blestemul de atunci urmăreşte neamul omenesc însă se şterge doar prin Botez, dar urmările le simţim ca o dără a pâcatului strămoşesc.
Dumnezeu ne cunoaşte perfect este Tatăl nostru care ne dă totuşi şi o Veste Bună: ,,Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul”.
Păţaniile pământenilor împlinesc cu vârf şi îndesat vorbele grele rostite de Dumnezeu.
Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: “Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale! Iar femeii i-a zis: “Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naşte copii; atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni”. Iar lui Adam i-a zis: “Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: “Să nu mănânci”, blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! în sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”
Pentru căderea aceea a venit Fiul în Betlehem; ,,om adevărat şi Dumnezeu adevărat”. Era singura variantă de a mai scăpa ceva din căderea aceea. ,, Eu sunt Calea, adevărul şi Viaţa! Cel ce crede în Mine, chiar de va muri viu va fi.”
Nostalgia paradisului pierdut este un dor imens şi mulţi încearcă să urce din nou în sus;,, Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie”.
Respecă poruncile, sfaturile evanghelie, ai credinţă dragoste şi nădejde ca să ajungi curat şi iertat Acasă! ,, De aceea l-a scos Domnul Dumnezeu din grădina cea din Eden, ca să lucreze pământul, din care fusese luat”.
Au părăsit raiul cu picioarele înainte, dar privind spre rasărit. Acum omule la plecare mergi tot aşa!
Acelaşi arhanghel Mihail păzeşte intrarea în sf. Altar stând de strajă la catapeteasmă; ca nu oricine intră în acest Loc sfânt de pe pământ.,, Şi izgonind pe Adam, l-a aşezat în preajma grădinii celei din Eden şi a pus heruvimi şi sabie de flacără vâlvâitoare, să păzească drumul către pomul vieţii”.
Creştinului de rând numai la sfinţirea unei Biserici i se îngăduie doar să treacă prin acelaşi RAI ca să nu uite ce a pierdut: ,,Să stăm bine să stăm cu frică să luăm aminte”!.
Omul e deja faţă-n faţă cu realitatea dură a naturii şi a materiei care nu-l mai ascultă şi vrea să-l înghită.
Păcatul curgea ca într-o clepsidră plină cu ţărâna timpului. Am zice cu vorba filozofilor; ce folos că putea să nu moară.
Drama se repetă cu noi, suntem nestatornici, imprevizibili, ispita se ţine scai, nu ne dă pace şi mereu cădem. ,,I-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ”.
Suntem buni şi răi, sfinţi şi demoni. Avem nu doar promisiune ci jertfă şi euharistie. ,,De câte ori vei cădea scolă-te şi te vei mântui”.,, Rugaţi-vă neăncetat” ,,că mult face rugăciunea stăruitoare’, ,,cereţi si vi se va da, bateţi şi vi se va deschide”.
A aşeptat Dumnezeu mereu ca să alegem; ,, Şi a fost seară şi a fost dimineaţă ”.
Am dat veşnicia şi ne-am înjugat cu moartea precum este scris. Doamne, iartă-ne! Acum suntem conţienţi de puterea celui viclean..
Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: “Adame, unde eşti?”
Ne-ai rămas Tată şi cu rugă Îţi răspundem: încă suntem pe aici, suntem zdrentuiţi dar nu ne mai este teamă, nu ne mai ascundem şi vrem să venim la Tine!
Primeşte-ne!
,,Doamne si Stãpânul vieţii mele, Duhul trândãviei, al grijii de multe , al iubirii de stãpânie si al grãirii în deşert nu mi-l da mie! Iar duhul curãţiei, al gândului smerit, al rãbdãrii si al dragostei, dãruieşte-mi mie, slugii Tale! Aşa, Doamne, Împãrate, dãruieşte-mi ca sã-mi vãd greşelile mele sş sã nu osândesc pe fratele meu, cã binecuvântat eşi în vecii vecilor.”
,,Când a făcut Dumnezeu pe Adam, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu. Bărbat şi femeie a făcut şi i-a binecuvântat şi le-a pus numele: Om, în ziua în care i-a făcut.”
pr. Zisu Iulian
În fişierul audio puteţi asculta la nr. 20 o emisiune televizată pe această temă.
Ai avut timp destul !
Urmează totuşi judecata !
În mărturisirea noastră de credinţă rostim:”Şi iarăşi va să vină, cu mărire să judece vii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit”. De această zi nu trebuie să ne temem, deoarece este aşteptată ca un moment al adevărului, când faptele fiecărui pământean vor fi răsplătite. Trâmbiţa o va suna arhanghelul, că nu degeaba tot bate clopotul bisericii, iar îngerii în misiunea lor vor aduce în faţa Dreptului Judecător, toate sufletele celor vii şi a celor morţi, înfăţişându-i la judecata Universală. Cei cuprinşi de mirare, dar şi de spaimă, văzând că nu-i o glumă, sunt cei necredincioşi care nu prea au avut până acum ” în clin sau mânecă” cu Hristos. Pentru cei care au crezut în Cruce va fi bucurie, chiar dacă totul se va petrece pe neaşteptate, pentru cei care Îl aşteptă ca să mântuiască lumea timpul a trecut, iar pentru împotrivitori va fi plângere mare. El este Cel mai îndreptăţit să facă, în sfârşit dreptate, fiindcă pe sfânta cruce a luat toată ocara păcatelor noastre, ca om şi Dumnezeu. Aceasta este Parusia sau “Ziua de apoi”, când toţi care au trăit pe acest pământ trebuie să răspundă dacă au trăit după porunca Evangheliei. Să ştiţi, că şi acum se simte bunătatea Lui, întrucât nu suntem judecaţi după vre-un cod penal sau civil, ci pe baza Legii morale. Viaţa cu nedreptăţile pricinuite, ca odinioară sângele dreptului Abel ucis de Cain ce striga din pământ, logica bunului simţ cere după faptă şi răsplata. Pentru cei care şi-au permis totul şi mai ales să trăiască fără Dumnezeu, scena este apocaliptică, că nu-i de colo să dai ochii cu Cineva pe care L-ai hulit, şi îţi cere intr-o zi socoteală. Tabloul sfintei evanghelii prezintă două scene de judecată: cu împărţirea celor aleşi în partea dreaptă şi a celor răi de-a stânga. Chemarea, alegerea este dumnezeiască şi firească: “Veniţi, binecuvântaţi Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau, străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”. Acum pricepem cu toţi de ce a rostit Domnul pilda Samarineanului milostiv, răspunzând la întrebarea: şi cine este aproapele nostru? Porunca era dumnezeiască şi ne întâlnim cu ea la finalitate: iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui. Dacă pe Dumnezeu motivezi că tot nu l-ai văzut, semenul nostru este lângă noi, fiind după Chipul şi asemănarea Creatorului. Verdictlul înseamnă şi acolo normalitate: ” Întrucât aţi făcut unui dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut”. Etica , morala fără credinţa în evanghelie au doar valoare umanitară de compasiune. Cei care nu recunosc în aproapele lor Chipul lui Hristos, vor veni tot cu această întrebare: ” Doamne, când Te-am văzut aşa…” Prea târziu şi doar în faţa evidenţei îi pomenesc numele, drept pentru care răspicat aud: “Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor”. Concluzia este că de judecată nu scapă nimeni, iar răspunsul bun stă doar în credinţă şi fapte bune.
Va fi cer nou şi pământ nou !
pr. Zisu Iulian
A început să ducă lipsă.
|
Aparţinem cerului şi suntem fii celui Prea Înalt. Intunecaţi fiind de păcat doar când dăm de greutăţi şi de necaz ne mai aducem aminte că Acolo Sus este cineva care ne poartă de grijă şi într-o zi ne aşteaptă să ne întoarcem Acasă. Astăzi Biserica printr-o pildă folositoare ne povesteşte ce s-a întâmplat cu doi dintre fii Părintelui care mereu doreşte ca ,, lumea să aibă viaţă şi încă din beljug”. Când nimeni nu se aşteptă cel mai tânăr dintre ei cu îndrăzneală îşi cere partea ce i se cuvenea din averea Tatălui, care se ţine de Cuvânt şi împarte în mod egal darurile Sale. Deşi nu era vremea împărţelii, cu tupeul unui răzvrătit acesta îşi cere dreptul de moştenitor. Nu ne surprinde nici faptul ca Tatăl ca Atotştiutor, deşi îi ştia intenţiile s-a conformat. El rămâne mereu drept şi nu-şi calcă făgăduinţele. În mintea tânărului rătăcitor se urzise planul plecării, aşa că nu după mult timp şi-a luat tot ce-i aparţinea şi a plecat într-o ţară îndepărtată. Lăsa în urma lui pe toţi cu ochii în lacrimi, fără să-i pese de vorbele lumii bune, sau că poate pierde totul. Hotărârea era definitivă, răul se încuibase, iar din copil bun devine neascultător. Nimeni nu-l înţelege, aşa că îşi ia lumea în cap, săturându-se de atâta bine. Trântea şi buvnea, dorea adrenalină şi senzaţii tari. Destinaţia era precisă, undeva aiurea, departe de casa părintească ca să nu mai fie supravegheat şi nimeni să nu vadă ce este în stare să facă. Deoarece îşi propusese de toate a găsit această cale oficială să fugă de acasă. Era convins că pe acolo n-o să-l ajungă ruga şi mila părintească. Ce curaj, ce nesocotinţă ce obrăznicie ! Considera că averea o să-l ţină o veşnicie. Amarnic s-a înşelat. Ce păcat! N-a înţeles că Dumnezeu nu pactizează cu ,,porcii”, fiindcă cine poposeşte acolo jos măncând din troc, nu-şi poate face nici un rost în viaţă, iar averea dispare într-o clipă. A pariat banii pe desfrânare şi a început să ducă lipsă. Cei răi îl acuză tot pe Tatăl, şi-l învinuiesc că i-a lăsat prea multă libertate. Bietul Tată, este vinovat de toate! Era crescut bine, dar degeaba: avea şi libertatea. Putea fi şantajat. Protivnicul ştiind că era slab de înger a început să se atingă de el răzbunând -se pe Stăpân. ,,Am pus înaintea ta şi binele şi răul. Alege ca să trăieşti şi tu şi neamul tău” Chefuri, desmăţ, distracţii nocturne. A pus totul pe o singura carte; păcaliciul. Era firesc să se alegă praful de tot ce purta cu el. Nu-i venea să creadă ochilor că nu se mai făcea deloc ziuă, deabia mai zărea; era chiciură, pâclă, noroi, miros de cocină, întuneric. A plătit să-şi găsească această slujbă abjectă. Nu are decât această variată şi acceptă să devină porcar. Ce duhoare, ce locuitori ,ce ţară şi ce păcate capitale ! Voia să trăiască si luptă să se obijnuiască. Privea roşcovele dar degeaba. Semnase fără să citească pactul cu moartea. Un fruct curios de-ţi lasă gura apă, dulce şi amar. O situaţie mizerabilă, insuportabilă. A dat traiul de acasă pe căteva zile sau luni de plăcerii deşarte. Să laşi o demnitate de om pe seama uneia de porcar! Omule, tinere ce jos ai căzut! În loc să priveşti Sus te uiţi la troc. În loc să fi curat te murdăreşti.in cocină. Cine te-a minţit că pacatele ţin de foame ? Oare n-ai auzit cum au fost păcăliţi strămoşii tăi, Adam şi Eva? Ce ai fost şi ce ai ajuns! De ce nu-ţi este dor de fraţi, de casă, de lumea normală. Era în mijlocul gropii din prăpastie, dar simţea ca nu putea îndura condiţiile pe veci. Colegii porcari şi toţi ceilalţi îl şantajau zilnic, amintindu- i pacatele rusinoase şi rânjeau la clientul din ,,lumea buna” a celor drepţi şi cinstiţi. Pusese rămăşag că se vor căzni să nu- l scape niciodată. Păcatele erau mari şi grele; conştiinţa adormită, puterile sleite, ajunsese un nimeni, era acum de al lor. Însă cei din acea ţara depărtată uitaseră un amănunt esenţial, În Fiul risipitor licărea SUFLETUL. Păcatul i-a luat minţile i-a spălat creierul. ,, Ce va folosi omul dacă va dobândi lumea întreagă şi sufletuş va pierde” sau ,,ce va da omul în schimb pentru sufletul său.?” Ce dar si ce preţ pentru un suflet nemuritor. Să nu uitaţi că am fost răscumpăraţi cu Mare preţ; ,, Aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea încât l-a trimis pe Unicul Său Fiu.” A fos un coşmar, ca un vis urât. A trebuit doar o secundă să -şi vină in sine. Şi-a adus aminte cine este de fapt şi ce ar trebui să facă. A găsit imediat si drumul. Trebuie să ceară doar iertare şi să se intoarca acasă indiferent ce va păţi. Bănuia că nu i se poate întâmpla mai rău decăt suferea. Numai rugăciunea Tatălui şi ingerul păzitor care stătea la o parte dupa el l-au putut trezi. Ce avea sa caute un Stăpân într-o cocină, îngerii laolaltă cu porcarii, bezna cu întunericul, mireasma cu putoarea. Iată, modelul unui fiu risipitor care se căieşte poate în al 12- lea ceas: ,,Tata, am greşit la cer si inaintea Ta si nu mai sunt vrednic sa mă numesc fiul tău.” Spovedanie sinceră dintr-o inimă curata. Păcătuise împotriva Cerului din Sinai, a Decalogului pe care-l auzise din poruncile lui Moise. Rugăciune din suflet; ,, Primeşte- mă , ca pe unul din argaţii Tăi”. Deci mai bine argat decăt porcar. O decizie întârziată, dar salvatoare. Îndreptar de spovedanie. Fior si întrebări răscolitoare. Va fi primit oare? S-a trezit şi simţea iubirea de Acasă. Minune mare! Tatăl a şi ieşit în întâmpinare, căci îl aştepta. Aţi trăit vreodată acest sentiment ? Numai Tată de copii să nu fii, zice o vorbă din bătrâni. În fiecare zi îşi facea mâna straşină la ochi privind de pe prispa înaltă în depărtări… ba,ba, l-o zări intr-o bună zi! De unde Doamne, mai aveai atăta milă să alergi înaintea lui să-l îmbrăţişezi, să-l săruţi şi să-l ierţi? Mulţi n-a rmai avea putere să facă gestul Tău! Uni te acuză de slăbiciune şi că în final te porţi nedrept. Indiferent de comentarii, pentru ca Tu ramâi deasupra lor şi a timpului; eşti Domn, Drept şi mereu Stăpân, Era prea mare bucuria întălnirii ca să i se reproşeze ceva. Şi dacă îl iubea ce rost mai avea. Viaţa îi aplicase lecţia cu vârf şi îdesat. Am auzit că; ,, bucurie mare se face în Cer pentru un păcătos care se pocăieşte.”. Ospăţul şi bucuria au fost publice ca şi pilda. Altfel Cuvintele sfinte n-ar fi ajuns la noi . Cum să-l sărbătoreşti pe un risipitor? Arăta jalnic. Zdrenţuit, desculţ. Îl recunoşteai doar după Chip. Nu şi-l pierduse de tot. Semăna cu cei de Acasă, cu noi, cu Tatăl. A dat poruncă ca imediat să i se dea haină nouă ca să poată ieşi în lume si să meargă la Biserică. Trebuia să poarte veşminte; că era de neam impărătesc, o haină curată ca şi crăşma de la botez. Încălţămintea să fie nouă ca să nu mai calce pe bălegar şi să miroasă a hoit. A primit inel ca un nou legământ al înfierii şi făgăduinta că nu va mai greşi. Ospăţ şi horă creştinească ; ,,Căţi în Histos v-aţi botezat în Hristos v-ati şi-nbrăcat”. Aliluia! Toată lumea se bucura la un loc cu cei din cer. Dar deodată se mai iveşte ceva neprevăzut. Nimeni nu ar fi bănuit că fratele cel mare va fi invidios, trist şi plin de reproşuri la atitudinea iertătoare a Tatălui Său. Venea şi el tot din lume, dar obosit de trudă şi muncă cinstită in gospodăria părintească. Auzind cântecele şi petrecerea se apropie, nu intră ci aşteaptă o explicaţie. Iar a îndurat Tatăl vorbe grele despre peripeţiile celui mic, dar ştiind că are dreptate i-a explicat. Eşti moştenitor şi; ,, toate ale Mele sunt ale tale”! Cum ai fi procedat tu daca erai în locul Meu? În ochii Mei pururea ai fost ascultător. S-a întregit familia si nu mai lipseşte nimeni, deaceea ;,,Trebuia, sa ne veselim.” Comportamentul băiatului mare este firesc şi se încadreaza în logică, dar deasupra raţionamentelor şi judecăţi rămăne tot Tatăl, care cunoşte gândul şi inimile noastre. Doreşte să înţelegem că mânia nu poate fi virtue chiar dacă poate ai dreptate. Iertarea niciodată nu nedreptăţeşte dreptatea divină, ci dă celor căzuţi posibilitatea harului ,,Lăsati-Mi mie judecata, zice Domnul.” Celui ascultător nu i se face o nedreptate ci doar i se recunoaşte onoarea. Tatăl la invăţat in aceată dramă a familie pedagogia iertării şi foloasele ei. Parabola se poate numi şi pilda aşteptări şi dragostei părinteşti, iar ecoul a trecut peste timp şi spaţiu; este veşnică! Pocainţa fiului risipitor a intrat în istoria sfântă. Omule, alege-ţi corect şi drept drumul! Învaţă, din păţania altora ca să nu pierzi mântuirea! Să ştii că poti pierde casa sfântă, sufletul şi pe Dumnezeu dacă esti risipitor. Când meşteşugirile celui viclean te vor aduce in nefaste împrejurări, să-ţi vii în fire! ,, Cercetaţi Scripturile şi veţi vedea că în ele aveţi viaţă veşnică”. Dacă te-ai supărat pe cei de Acasă întoarce-te, până nu se face de tot întuneric: ,,Căci vine noaptea când nimeni nu mai poate să lucreze”. Nu te lăsa dezmoştenit şi să nu uiţi de averea ta; ‚SUFLETUL’. Dacă te-ai obijnuit cu mirosul urăt si viaţa de porcar să ştii că tinereţe trece, vine boala şi moartea. Cui vrei sa slujeşti? Dacă ai ajuns prea departe ,în ţara celor fărădelege, să ştii că locuitorii ei şterg urmele ca să nu te mai poţi intoarce de unde ai venit. Ai grijă să nu fie prea tărziu! Hristos doar o singură dată a intrat, coborănd în iad. L-a luat pe Adam şi pe cei care asteptau venirea Sa. A Înviat şi tu nu ai ce căuta acolo! Celor care vor alege să-şi trăască în acest hal viaţa şi nu le pasă de suflet, parabola aceasta prin exemplul dat le mai dă o şansă. Vorbiţi celor de acasă şi lumii despre fiul risipitor. Rugaţi-vă Tatălui ceresc să ne izbăvească : ,, căci acest fiu al meu mort era şi a inviat, pierdut era şi s-a aflat” Amin!
Pr. Zisu Iulian |
Parabola dragostei părinteşti
O pildă, o evanghelie, o istorie a vieţii noastre care se repetă cu fiecare din noi, din clipa în care strămoşii noştrii l-au părăsit pe Tatăl. Pentru cei ce nu cred în veşnicie această Evanghelie îi poate trezi la realitate. Trebuie să recunoaştem ca suntem niste fii risipitori dar ne putem reveni cand vrem sa ne venim in fire. Şi evoluţioniştilor le este dor de un Parinte iubitor atunci când sunt înstrăinati, părăsiţi sau tradati de cei care le-au făurit un altfel de crez. Alegerea este personala pentru ca era major si avea libertatea binelui sau raului. I se dă fără tăgadă partea de avere ca sa se convinga pe propia lui piele că în ,, ţara îndepărtată “ nu-l mai poate ocroti dragostea părintească. Auzim ca Dumnezeu nu are nimic în comun cu păcatul, motiv pentru care nu face niciun pas, ci doar asteapta. Dacă cineva se plânge că nu a fost înzestrat cu daruri să-l întrebe pe cel ” risipitor “ de unde provenea averea pe care o cheltuia cu atâta obrăznicie ? Suntem convinşi că daca ar fi muncit pentru ea nu o mai considera drept chilipir şi bună de aruncat la porci. Era de asteptat ca şi acolo se va face intr-o zi foamete mare si o sa duca lipsa. Sa nu uitati! Omul nu poate creşte la întuneric şi în mirosul cocinei porcarilor toată viata ,ci caută lumina si Cuvântul ce iese din gura Lui Dumnezeu . Acesta este şi motivul pentru care suntem într-o permanentă căutare de adevăr, constienti că ne poate reda libertatea nu intr-o zi ci într-o clipă . Plăcerile l-au ţinut precum gustul roşcovelor destul de puţin, apoi l-a cuprins disperarea dar si nostalgia . Prieteni cheflii şi destrăbălaţi stiindu-l ,, cum a fost şi ce-a ajuns”, vazandu-l lihnit de foame cu ranjet l-au părăsit, acum căutând un alt fraier. Dacă este cineva necredincios acestei pilde rostite de Mântuitorul este rugat să privească prin jur şi va găsi destulă asemănare. Iar celor care au uitat definitiv de suflet, dar vorbesc cu devotament despre conştiintă, le facem trimitere la episodul evangheliei;” şi venindu-şi în sine a zis; Ma voi duce la Tatal meu si voi zice…” Bietul de el! Cat pe aici sa-si piarda si sufletul, dar cu o aducere aminte mustrătoare îsi zice; ,, Tată am greşit la cer şi înaintea ta” . Mustrare de constiinta pricinuita de pacate rascolitoare si un dor care urca pana la cer. O rugaciune si o marturisire. Vreau ca cei ce vor citi aceste rânduri să inteleagă că nu există iertare făra căintă şi mărturisire. Oricât am fi de păcătoşi să nu ne cuprindă deznădejdea, ci trebuie să ne amintim ce spune psalmistul ;,, de căte ori vei cădea scoala-te si te vei mantui “. Priveşte omule la intoarcerea celui rătăcitor şi învaţă ceva! Aşa cum braţele părinteşti l-au îmbrăţişat şi noi sa primim iertare ca să auzim perecum el; ,,Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. După cât de mare a fost aşteptarea , tot aşa a fost şi bucuria reprimirii şi a ospăţului. Repunerea în drepturile de fiu şi creştin se face în rânduiala sfintelor Taine A fost spovedanie acum este infierea botezului, impărtăşirea ospăţului şi inelul logodirii. Un jurămănt că nu va mai părăsi niciodata casa părintească unde este stapan si nu rob . Asa spune evanghelia; ,, dati inel în dreapta lui”…Ascultând pilda ne-am mirat dar şi intristat cand am vazut reactia fratelui mare. Desi era muncitor, ascultator vazand bucuria si ospatul a cutezat să infrunte dragostea părintească zicand cu repros ; ,, mie niciodatată nu mi-ai dat macar un ied să mă veselesc cu prietenii mei dar cănd a venit….” Ati auzit? Deja nu-l mai recunostea ca frate ! Vă întrebaţi ca si mine: ce folos atâta ascultare dacă în inima lui n-a mai rămas sau nu a mai incaput puţină dragoste? Intr-o clipă a pierdut aproape totul. Degeaba a încercat Tatăl să-i mai spună ,,că toate ale mele sunt ale tale”. Celor care le este teamă de pedeapsa Cerului aducem cuvântul Tatălui ,, Fiule , oare nu se cădea să ne bucurăm, ca fratele tău pierdut a fost si s-a aflat….” Dacă aici jos avem o casă părintescă, acolo sus avem pe ,, Tatăl nostru care este in ceruri” Cu sau fără voia noastră Dumnezeu este părinte iubitor care ,, face să răsară soarele şi peste cei buni şi peste cei răi..” Să învătăm ceva din purtarea celor doi. Dacă l-am părăsit pe Dumnezeu să ne întoarcem cât mai avem timp, fiindca El ne asteapta Acasa.
pr. Zisu Iulian
In fisierul audio la nr. 6 si 22 puteti asculta 2 emisiuni televizate pe aceasta tema
Postat in Articole personale de Parintele Zisu Iulian