O cuvioasă a Egiptului

Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace.

Unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi intrând în casa fariseului, a şezut la masă.

Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir.

Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir.

Şi văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă

Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ţi spun ceva. Învăţătorule, spune, zise el.

Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci.

Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult?

Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat.

Şi întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei.

Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.

Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele.

De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte.

Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele.

Şi au început cei ce şedeau împreună la masă să zică în sine: Cine este Acesta care iartă şi păcatele?

Iar către femeie a zis: Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace.( Marcu X, 32-45 )

Atunci când nimeni nu se mai aştepta. Exemplele Scripturii şi Tradiţiei Sfinte au devenit modele de urmat, încurajându-ne să ne înălţăm din căderea aceea, deoarece bucurie mare se face în Cer, când un suflet se mântuieşte.

Pe drumul postului duhovnicesc, în calendar şi în biografie de sinaxar Biserica, ne presară cuvioşi, trăitori ai Evangheliei, sfinţi: adică oameni ca şi noi, care au trecut prin zăduhul fierbinte al ispitelor şi s-au ridicat biruind păcatul.

Acesta este răspunsul creştinismului la disperarea care a încolăcit lumea, şoptindu-i mieros că nimic nu se mai poate face.

Ca să vedeţi că urmarea lui Hristos aduce nu numai îndreptare ci mare sfinţenie, vă dăm drept exemplu astăzi pe Cuvioasa Maria Egipteanca.Creştinătatea între mărire şi decădere!

Suntem în Alexandria Egiptului prin veacul al IV-lea, unde o tânără Maria, fiica unor oameni înstăriţi, nu numai că a uitat de Hristos şi morala creştinească, ci mai mult s-a luat la întrecere cu dracul în a păcătui, aşa că era recunoscută în oraşul întemeiat de Alexandru cel Mare pentru destrăbălarea ei.

Dezmăţul tinerilor care nu mai ascultau de sfatul părinţilor creştini era în floare, obrăznicia luase locul bunei cuviinţe, iar cârdăşia distracţiilor erotice se ţineau lanţ. În această mocirlă de cocină porcească se tăvăleau mulţi prin desfrâu, fapt care va atrage urgia lui Dumnezeu peste aceste ţinuturi ce vor cădea în stăpânirea arabilor.

După ce colindase tavernele, ispititorul a îndemnat-o într-o zi să se îmbarce pe o corabie care ducea pelerini la Locurile Sfinte, cu gândul să spurce meleagurile Mântuitorului.

A ajuns cu multă lume şi tineret la Ierusalim de ziua Crucii, şi curioasă de priveliştea şi evlavia sfântă a oamenilor care se osteniseră să pună piciorul pe pământul sfânt, Maria din Egipt, ajunsă în pragul Bisericii Înălţării Sfintei Cruci şi îmbulzită de mulţime, totuşi nu putea înainta. Într-o secundă ca un film, conştient i s-a derulat în imagine toată viaţa ei păcătoasă, dar şi amintirile casei părinteşti cu sfaturile bune ale mamei sale. Iată, o lucrare a Duhului Sfânt, care suflă acolo unde nimeni nu se mai aşteaptă!

Cu lacrimi în faţa icoanei Maicii Domnului promite că va lepăda pe omul cel vechi cuprins de poftele înşelăciunii, luând Crucea, ca toată viaţa să-l slujească pe Hristos. O vede pe Fecioara Sfântă care o binecuvintează, îngăduindu-i să sărute Lemnul Crucii pe care a fost răstignit Fiul ei.

Avea doar 20 de ani când a lăsat plăcerile lumii şi a făcut Canon de pocăinţă 47 de ani în pustia Iordanului, unde a înfrânt arşiţa, fiarele pustietăţii, păcatul şi duhurile patimilor drăceşti, prin asprimea postului şi multă rugăciune.

Aici, de pe malurile Iordanului este zărită de călugărul Zosima, scos de Dumnezeu ca să o Împărtăşescă.

Ce Taină! Doamne, cât de minunat eşti!

Privind cum se depărtează, neatingând pământul, bătrânul cu ochii înlăcrimaţi i-a promis că peste un an de zile va veni în acelaşi loc.

Amândoi s-au ţinut de promisiune, însă trupul sfintei aştepta prohodirea preotului care tocmai sosise, un leu ajutându-l să-i pregătească mormânt în nisip, cu moaşte pentru Veşnicie.

Întors la Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul, unde îşi avea chilia, cuviosul Zosima a povestit ca un îndreptar cuprinsul vieţii sfinte a Mariei Egipteanca, care de 1500 de ani se păstrează ca o pildă pentru tot omul, care dacă cere ajutorul lui Hristos, viaţa în sfinţenie şi-o poate schimba.

Cuvioaso, roagă-te lui Dumnezeu şi pentru noi!

pr. Zisu Iulian

Postat in Articole personale de Parintele Zisu Iulian