Să nu fie prea târziu !

În mărturisirea noastră de credinţă rostim:”Şi iarăşi va să vină, cu mărire să judece vii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit”. De această zi nu trebuie să ne temem, deoarece este aşteptată ca un moment al adevărului, când faptele fiecărui pământean vor fi răsplătite. Trâmbiţa o va suna arhanghelul, că nu degeaba tot bate clopotul bisericii, iar îngerii în misiunea lor vor aduce în faţa Dreptului Judecător, toate sufletele celor vii şi a celor morţi, înfăţişându-i la judecata Universală. Cei cuprinşi de mirare, dar şi de spaimă, văzând că nu-i o glumă, sunt cei necredincioşi care nu prea au avut până acum ” în clin sau mânecă” cu Hristos. Pentru cei care au crezut în Cruce va fi bucurie, chiar dacă totul se va petrece pe neaşteptate, pentru cei care Îl aşteptă ca să mântuiască lumea timpul a trecut, iar pentru împotrivitori va fi plângere mare. El este Cel mai îndreptăţit să facă, în sfârşit dreptate, fiindcă pe sfânta cruce a luat toată ocara păcatelor noastre, ca om şi Dumnezeu. Aceasta este Parusia sau “Ziua de apoi”, când toţi care au trăit pe acest pământ trebuie să răspundă dacă au trăit după porunca Evangheliei. Să ştiţi, că şi acum se simte bunătatea Lui, întrucât nu suntem judecaţi după vre-un cod penal sau civil, ci pe baza Legii morale. Viaţa cu nedreptăţile pricinuite, ca odinioară sângele dreptului Abel ucis de Cain ce striga din pământ, logica bunului simţ cere după faptă şi răsplata. Pentru cei care şi-au permis totul şi mai ales să trăiască fără Dumnezeu, scena este apocaliptică, că nu-i de colo să dai ochii cu Cineva pe care L-ai hulit, şi îţi cere intr-o zi socoteală. Tabloul sfintei evanghelii prezintă două scene de judecată: cu împărţirea celor aleşi în partea dreaptă şi a celor răi de-a stânga. Chemarea, alegerea este dumnezeiască şi firească: “Veniţi, binecuvântaţi Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau, străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”. Acum pricepem cu toţi de ce a rostit Domnul pilda Samarineanului milostiv, răspunzând la întrebarea: şi cine este aproapele nostru? Porunca era dumnezeiască şi ne întâlnim cu ea la finalitate: iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui. Dacă pe Dumnezeu motivezi că tot nu l-ai văzut, semenul nostru este lângă noi, fiind după Chipul şi asemănarea Creatorului. Verdictlul înseamnă şi acolo normalitate: ” Întrucât aţi făcut unui dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut”. Etica , morala fără credinţa în evanghelie au doar valoare umanitară de compasiune. Cei care nu recunosc în aproapele lor Chipul lui Hristos, vor veni tot cu această întrebare: ” Doamne, când Te-am văzut aşa…” Prea târziu şi doar în faţa evidenţei îi pomenesc numele, drept pentru care răspicat aud: “Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor”. Concluzia este că de judecată nu scapă nimeni, iar răspunsul bun stă doar în credinţă şi fapte bune.