Fiul Risipitor

„Parabola dragostei părinteşti”

O pildă, o evanghelie, o istorie a vieţii noastre, care se repetă cu fiecare din noi, din clipa în care strămoşii noştrii l-au părăsit pe Tatăl. Pentru cei ce nu cred în veşnicie această Evanghelie îi poate trezi la realitate. Trebuie să recunoaştem ca suntem niste fii risipitori dar ne putem reveni cand vrem sa ne venim in fire. Şi evoluţioniştilor le este dor de un Parinte iubitor atunci când sunt înstrăinati, părăsiţi  sau tradati  de cei  care le-au făurit un altfel de  crez. Alegerea este personala pentru ca era major si avea libertatea binelui sau raului.   I se dă fără tăgadă partea de avere ca sa se convinga pe propia lui piele că în  ,, ţara îndepărtată “ nu-l mai poate ocroti dragostea părintească. Auzim ca  Dumnezeu nu are nimic în comun cu păcatul, motiv pentru care nu face niciun pas, ci doar asteapta. Dacă cineva se plânge că nu a fost înzestrat cu daruri să-l întrebe pe cel ” risipitor “ de unde provenea averea pe care o cheltuia cu atâta obrăznicie ? Suntem convinşi că daca ar fi muncit pentru ea nu o mai considera drept chilipir şi bună de aruncat la porci. Era de asteptat ca şi acolo se va face intr-o zi foamete mare si o sa duca lipsa.  Sa nu uitati! Omul nu poate creşte la întuneric şi în mirosul cocinei porcarilor toată viata ,ci caută lumina si Cuvântul ce iese din gura Lui Dumnezeu . Acesta este şi motivul pentru care suntem într-o permanentă căutare de adevăr, constienti că ne poate reda libertatea nu intr-o zi ci într-o clipă . Plăcerile l-au ţinut precum gustul roşcovelor destul de puţin, apoi l-a cuprins  disperarea dar si nostalgia . Prieteni cheflii şi destrăbălaţi stiindu-l ,, cum a fost şi ce-a ajuns”, vazandu-l  lihnit de foame cu ranjet l-au părăsit, acum căutând un alt fraier. Dacă este cineva necredincios acestei pilde rostite de Mântuitorul  este rugat să privească prin jur şi va găsi destulă asemănare. Iar celor care au uitat definitiv de suflet, dar vorbesc cu devotament despre conştiintă, le facem trimitere la episodul evangheliei;” şi venindu-şi în sine a zis; Ma voi duce la Tatal meu si voi zice…” Bietul  de el! Cat pe aici sa-si piarda si sufletul, dar cu o aducere aminte mustrătoare îsi zice; ,, Tată am greşit la cer şi înaintea ta” . Mustrare de constiinta pricinuita de pacate rascolitoare si un dor care urca pana la cer. O rugaciune si o marturisire. Vreau ca cei ce vor citi aceste rânduri să inteleagă că nu există iertare făra căintă şi mărturisire. Oricât am fi de păcătoşi să nu ne cuprindă deznădejdea, ci trebuie să ne amintim ce spune psalmistul ;,, de căte ori vei cădea scoala-te si te vei mantui “. Priveşte omule la intoarcerea celui rătăcitor şi învaţă ceva! Aşa cum braţele părinteşti l-au îmbrăţişat şi noi sa primim iertare ca să auzim perecum el; ,,Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. După cât de mare a fost aşteptarea , tot aşa a fost şi bucuria reprimirii şi a ospăţului. Repunerea în drepturile de fiu şi creştin se face în rânduiala sfintelor Taine A fost spovedanie acum este infierea botezului, impărtăşirea ospăţului şi inelul logodirii. Un jurămănt că nu va mai părăsi niciodata casa părintească unde este  stapan si nu rob .  Asa spune evanghelia; ,, dati inel în dreapta lui”…Ascultând  pilda ne-am mirat dar şi intristat cand am vazut reactia fratelui mare. Desi era muncitor, ascultator vazand bucuria si ospatul a cutezat să infrunte dragostea părintească zicand cu repros ; ,, mie niciodatată nu mi-ai dat macar un ied să mă veselesc cu prietenii mei dar cănd a venit….” Ati auzit? Deja nu-l mai recunostea ca frate ! Vă întrebaţi ca si mine: ce folos atâta ascultare dacă în inima lui n-a mai rămas sau nu a mai incaput  puţină dragoste? Intr-o clipă a pierdut aproape totul. Degeaba a încercat Tatăl să-i mai spună ,,că toate ale mele sunt ale tale”. Celor care le este teamă de pedeapsa Cerului aducem cuvântul Tatălui ,, Fiule , oare nu se cădea să ne bucurăm, ca fratele tău pierdut a fost si s-a aflat….” Dacă aici jos avem o casă părintescă, acolo sus avem pe ,, Tatăl nostru care este in ceruri” Cu sau fără voia noastră Dumnezeu este părinte iubitor care ,, face să răsară soarele şi peste cei buni şi peste cei răi..” Să învătăm ceva din purtarea celor doi. Dacă  l-am părăsit pe Dumnezeu să ne întoarcem cât mai avem timp, fiindca El  ne asteapta Acasa.

pr. Zisu Iulian

Puteti asculta acum .Parabola asteptarii

Postat in Articole personale de Parintele Zisu Iulian