Sărbătoarea dovedeşte că Dumnezeu nu-şi încalcă niciodată promisiunile. A spus încă de la Facere că va veni o zi ca aceasta, când întristarea va fi schimbată în bucurie. Pe traseul timpului, răbdarea poporului este îndulcită de prorocia că “Fecioara va lua în pântece”, sau prin cuvintele lui Ieremia profetul, care spune: “Am fost iubiţi cu iubire veşnică”. Identitatea sărbătorii este cerească, iar evanghelistul Luca localizează evenimentul, adică, Palestina, casa lui David, în Nazaret, la o fecioară cu numele Maria, care a aflat har înaintea lui Dumnezeu. Vestitorul este arhanghel, sol ceresc, care în plecăciunea făcută îi spune că va fi “binecuvântată între femei”. Taina este greu de înţeles, de aceea, apare şi dialogul, ca o explicaţie necesară, ca Fecioara să nu mai facă greşeala Evei. La întrebarea: “cum va fi acesta?”, explicaţia este precisă, şi nu mai lasă loc de interpretare, “Duhul Sfânt se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt, te va umbri.” Doamne, ce taină, care biruieşte rânduiala firii, numai Tu faci minuni! Maică, şi totuşi pururea Fecioară, aşa cum o închipuia Iezechil în viziunea sa, cu poarta prin care Domnul a intrat şi a rămas închisă. Hotărâre dumnezeiască, ca Fiul din veci, de o fiinţă cu Tatăl, să se facă om. Ascultarea, urmează înţelegerii: “Fie mie, după cuvântul tău!” Iată Crezul învăţăturii dreptei credinţe: “Şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt, şi din Fecioara Maria şi s-a făcut om.” Imnologia Sfinţilor Părinţi este Preacinstirea, care i se cuvine: “Spăimântatu – s-au toate de dumnezeiască Slava Ta, că Tu, Fecioară neispitită de nuntă, ai născut Fiu, pe Cel fără de ani.” Evlavia creştină preamăreşte rolul Maicii Domnului, având modelul închinării îngerului, şi zice acum, în Acatist, aşa: “Bucură – te, prin care răsare bucuria/ Bucură – te, prin care piere blestemul/ Bucură – te, chemarea lui Adam, celui căzut/ Bucură – te, izbăvirea lacrimilor Evei/ Bucură-te, prin care se deschide Raiul” La slujba utreniei, în Duminici, toată suflarea care laudă pe Domnul, cântă aceste cuvinte ale sărbătorii de azi: “Măreşte, suflete al meu pe Domnul, şi se bucură duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că El a căutat spre smerenia roabei Sale; că, iată, de acum, mă vor ferici toate neamurile”. Bunavestire păstrează mărturia iubirii de oameni a Lui Dumnezeu, şi chipul duhovnicesc al Maicii Domnului. Bunavestire nu ne prezintă doar un eveniment istoric local, în Nazaret, ci aparţine Cerului Treimii. Cu Bunavestirea, începe rolul Maicii Domnului ca rugătoare şi ajutătoarea celor care-i cheamă numele. Rugăciunile ei deschid Cerul şi ajung la Prestolul sfinţeniei şi prin ea, noi ne-am îmbrăcat cu slavă. Biserica o cinsteşte mai presus decât toţi sfinţii şi îngerii, aşa cum au hotărât Sinoadele ecumenice, iar imnografii i-au închinat cântări de Preacinstire, laudă şi mijlocire către Mântuitorul lumii. Dragostea lui Dumnezeu înfrânge astăzi puterea morţii, începând răscumpărarea noastră. Dumnezeu nu este idee, totul este realitate şi nu vis, intră paşnic în lume, fiind acceptat de om, care a simţit că nu poate trăi fără El. Să cântăm şi noi cu troparul slujbei: ” Astăzi este începutul mântuirii noastre, şi arătarea tainei celei din veac, Fiul lui Dumnezeu, fiu fecioarei se face şi Gavriil Arhanghelul darul bine îl vesteşte”.

pr. Zisu Iulian