,, Doamne, ajuta-ne!”

Au auzit-o dar nu au putut face nimic!

 


Cainii de la trapeza Stapanului

 ,,Si iata, o femeie cananeanca din acele tinuturi, iesind striga, zicand: Miluieste-ma, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rau chinuita de demon. El insa nu i-a raspuns nici un cuvant; si apropiindu-se, ucenicii LuiIl rugau, zicand: Slobozeste-o, ca striga in urma noastra. Iar El, raspunzand, a zis: Nu sunt trimis decat catre oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a inchinat Lui, zicand: Doamne, ajuta-ma. El insa, raspunzand, i-a zis: Nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci cainilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar si cainii mananca din faramiturile care cad de la masa stapanilor lor. Atunci, raspunzand, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinta ta; fie tie dupa cum voiesti. Si s-a tamaduit fiica ei in ceasul acela.” (Matei 15, 21-28)

 

 

 

Astăzi auzim strigătul unei mame îndurerate şi vedem o femeie cananeeancă din părţile Tirului şi ale Sidonului disperată, care pentru a-şi salva fiica  striga din răsputeri; ,,Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de diavol”. Canaane, pământ sfânt din care curgea cândva lapte şi miere! Aici in Tir şi Sidon pe malul Mediteranei, cu pământuri ocupate cândva de Alexandru Macedon luptă cu umbrele trecutului ca să aducă lumina în casa ei. Desi nu-i cunoaştem numele, se spune ca era de neam mare, şi  de aceea a ieşit din hotare ca să caute alinare. Văzând ucenicii că Domnul nu-i răspunde, parcă intrigaţi l-au atenţionat, rugându-L,, Dă-i drumul, că strigă în urma noastră”. Şi era o femeie păgână; ghini Hananea. ,,Uită-mi-te însă că apostolii au fost biruiţi, n-au reuşit nimic, iar femeia a reuşit”! (spune Sf. Ioan Gură de Aur). Nu face pasul înapoi şi nu s-a supărat că Iisus nu i-a răspuns nici un cuvânt. La cine să se mai ducă, venea de departe şi cheltuiese toată agoniseala vieţii sale. Ştia că este ultima ei speranţă şi nu-şi putea permite să piardă momentul.  Nu-I mai pasă ce zice lumea, căci până acum primise doar compasiune şi indiferentă.  Au înţeles-o, dar  nu puteau face nimic. Îi ţine drumul lui Hristos, ştiind că El este Calea şi Viaţa. ” Era nevoie doar de o ,,firimitură” de la Ospăţul Stăpânului ca fata sa se izbăvească. ,,Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel.” Simţea că dacă face pasul înapoi şi cade în deznădejde, pierdea totul. Vestea că este Mesia  trecuse spaţiul şi timpul, şi ea avea în suflet fiorul credinţei. Copila suferea acasă iar ea era pe drumuri şi Dumnezeu acum în faţa ei. Clipe de framântare şi zbucium, dar o mare nădejde. Scenă dramatică, tensiune şi pragul credinţei. Femeie aceasta avea casa  bântuită  de un demon. Doar Dumnezeu  mai putea slobozi copilul! Nu i-a păsat de ce spune lumea, ci de ce spune Domnul.  ,,Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă!” Ce metanie şi ce  închinare! Strigătul  femeii şi rugăciunea ei fac istorie. Fără a mai ţine seama de cei din jur această libaneză cu aceaste lacrimi şi un Crez devine creştină. O lecţie de viaţă în care  răul poate fi biruit. ,,El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor.” Deşi mustrată pentru că stramoşii ei l-au părasit pe adevăratul Dumnezeu, îndură cu stoicism, asumându-şi păcatele ei şi ale înaintaşilor şi se închină, ca Învăţatorul  să mai facă o minune.  Oare striga într-o lume haotică care nu are ecou şi toţi se fac că aud dar…bâjbâie. ,,Dar ea a zis: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor”. Stramoşii greşisera enorm,  iar ea se roagă pentru a-i fi ridicată povara. ,,Cuvântul spus cu dragoste nu întărâtă niciodată” spunea Sf.Teofan Zăvorâtul.O lecţie de viaţa şi o recomandare pentru noi care nu vrem să avem astfel de probleme..,, Iesiti din mijlocul lor, osebiti-va zice Domnul”.  Femeia cananeancă  trece examenul credinţei.  Dumnezeu nu are ,,hotare”, iar Binele trebuie împărţit celor care cred. Toţi aşteptau finalul; apostolii, femeia cananeeancă şi mai ale gloatele.  Răspunsul a venit; ,,O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti! Şi s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela “(Matei 15, 21-28). Mare este puterea credinţei! Credinţa şi rugăciunea cu lacrimi au făcut cele mai mari minuni în Biserica lui Hristos şi în viaţa creştinilor.Pentru că civilizația spontanee și autonomă nu are ideea de continuitate veșnică. În ortodoxie El este Veşnic şi omul este transfigurat prin Har. Credinţa tare nu este legată de loc şi de timp. Ea vindecă, iartă, izbăveşte de primejdii, înviază din morţi, indiferent de loc, de vîrstă şi de distanţă. ,,Nu minunea este cea care dă naştere credinţei în sufletul omului, ci credinţa dă naştere minunii”, scria Dostoievski.  O lecţie a rugăciunii neâncetate şi stăruitoare. Cananeanca este chipul mamei care strigă după Dumnezeu pentru copilul ei. În şuroiul de lacrimi a stat  rugaciunea, dragostea, jertfa şi suferinţa. Şi împreună cu Sf. Ambrozie spunem şi noi; „nu poate să se piardă fiul atâtor lacrimi”.

Azi şi în veci lui Dumnezeu I se face din nou MILĂ!

pr. Zisu Iulian

Postat in Articole personale de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.