Împăratul Constantin cel Mare

Chipul Cruci Talepe cer văzându-L

Se naşte în Serbia de azi, oraşul Nis ( Naissus), fiind fiul împăratului Constanţiu I şi al mamei Elena. A fost militar superior al împăratului Aurelian, apoi tribun, iar în 284 guvernator de provincie şi prefect al împăratului Maximian. La 1 martie 293 ajunge caesar şi în 25 iulie 306 este proclamat de armată împărat, dar abia la 11 noiembrie 308 este recunoscut oficial augustus al Occidentului. După celebra luptă de la Podul Milvius de lângă Roma la 312, când îi apare pe cer semnul Crucii, uneşte toate provinciile imperiului sub autoritatea sa. Prin Edictul de la Milano dat în 313 se recunoştea libertatea religioasă a Bisericii creştine şi cerea să înceteze orice persecuţie,fiind şi Pontifex Maximus. Deşi Liciniu, care stăpânea în Răsărit are o apariţie miraculoasă a unui înger în vis să nu mai persecute Biserica, totuşi nu ţine seama, şi este înfrânt la Adrianopole în 324, de Constantin care rămâne singur împărat peste Imperiul de Răsărit şi Apus, cu 117 provincii şi patru prefecturi: Orient, Illyricum, Italia şi Galia. În 325 prezidează primul Sinod ecumenic al Bisericii Apostolice creştine iar la 11 mai 330 inaugurează oraşul de pe Bosfor, denumit Constantinopol sau ,,Noua Romă”- Bizanţ. Festivităţile au durat 40 de zile şi s-au desfăşurat pe noul hipodrom cu o capacitate de 50.000 locuri, bătând chiar şi o monedă despre acest fapt. Căsătorit cu Fausta are 5 copii, iar imperiul este împărţit celor 3 băieţi, care la 9 septembrie 337 după moartea lui primesc titlul de augustus: Constantin al II-lea, Constans şi Constanţiu. Vechiul Tomis din Dacia Pontică (Dobrogea) se va numi Constanţa, în cinstea fiului său Constans. Constantin cel Mare, încă de la apariţia minunată de pe cer a Crucii ,,prin acest semn vei învinge”, până la sfârşitul vieţii sale 22 mai 337 va fi devotat Bisericii lui Hristos. Georgia primeşte creştinismul, iar la 3 aprilie 337 este botezat de episcopul Eusebiu şi poartă veşmintele albe ca ale unui neofit creştin, în locul celor imperiale şi moare la Nicomidia, de unde este dus la Constantinopol în palatul imperial. Este îngropat în Biserica Sfinţii Apostoli ctitoria sa. Din 324 apar monede cu imaginea sa, statuia impresionantă o vedem şi azi la Roma, cântărind vreo 9 tone, iar capul de bronz datând din 330 se păstrează la Muzeul din Belgrad. Constantin apare pe scena istoriei într-o criză profundă a imperiului roman, iar cetatea Caesarilor suferă transformări, tineretul metropolitan deja era plictisit de atâta politeism şi vorbea de ,,amurgul zeilor”. Realitatea creştinismului adus de legionari în toată Pax Romana şi influenţa covârşitoare a mamei sale împărăteasa Elena, îl fac să renunţe la obiceiurile păgâne în favoarea celor creştine, aducând secolul de aur al creştinismului. Pe arcul de triumf al lui Constantin, ce se păstrează până azi la Roma, inscripţia rosteşte că el a câştigat prin ,,instictu divinitatis” adică ,,prin inspiraţie divină”. Vom prezenta în articolul de mâine motivele pentru care Biserica l-a numit sfânt: ,,Cel întocmai cu apostolii”.

Postat in Articole personale, Sfintii zilei de Parintele Zisu Iulian