Intru aceasta zi, invatatura din viata Sfantului Isidor.

„Vorbele cele rele strica obiceiurile
cele bune”.

Ca un mare ravnitor pentru dreapta
credinta si puternic luptator impotriva ereticilor, ce era, fiind gata
a patimi si a muri pentru credinta cea dreapta, Sfantul Isidor scria, catre
hulitorul Tarasie: „Te intreb pe tine, cela ce ne ocarasti pe noi si te
arati aspru judecator: De te-ar pune imparatul asupra cetatii ca sa o aperi,
iar tu ai vedea zidul sapandu-se si sfaramandu-se de vrajmas, ca sa se
faca mai lesnicioasa intrarea in cetate, au n-ai sta impotriva cu toate
uneltele si armele, oprind spargerea zidului si nelasand intrarea vrajmasilor
? Acestea ai face; ca si cetatea, si pe tine sa te poti apara de vrajmasi,
si sa arati a ta credinta si supunere catre imparat. Dar noua, pe care
Dumnezeu ne-a pus dascali Sfintei sale Biserici, nu ni se cade sa stam
cu tarie impotriva unuia ca Arie, care, nu numai ca a ridicat razboi asupra
dreptcredincioasei turme a lui Hristos, ci si pe multi i-a pierdut ? Eu
pentru aceasta pricina nu tin seama de nici o primejdie, ci, mai, bine,
doresc ca toate primejdiile sa le patimesc pentru credinta”.

    Dar, si celelalte fapte bune ale lui
se cunosc din scrisorile sale. Fecioria, al carei pazitor era, cu deadinsul,
o lauda, mai mult decat pe alte fapte bune, numind-o imparateasa. Insa
el nu defaima nici insotirea cea legitima – legiuita -, ca zice, in epistola
sa catre Antonie Scolasticul: „Se cuvine sa asemanam, cu soarele, pe cei
ce pazesc fecioria, iar, cu luna, pe cei ce vietuiesc in vaduvia cea neprihanita,
si, cu stelele, pe cei ce locuiesc in insotire cinstita, urmand in aceasta
Sfantului Pavel, care zice: Alta este slava soarelui, alta slava lunii
si alta este slava stelelor”.

    Inca mai sfatuieste Cuviosul si pe
iubitorii de intelepciune, ca mai mult sa se deprinda la viata cea imbunatatita,
decat la frumoasa graire. Ca zice, intr-o scrisoare, catre Patrim monahul:
„Cu buna minte si cu darul firii esti impodobit, incat cu sarguinta te
nevoiesti ca sa graiesti frumos. Insa, calea vietii duhovnicesti, prin
faptele cele bune, sa o urmezi, mai mult decat frumoasa graire. Drept aceea,
daca doresti sa castigi rasplatirile cele fara de moarte, de frumoasa graire
ingrijeste-te putin, iar a face fapte bune, sileste-te, cu mai multa ravna,
ca, prin viata ta si prin bunele obiceiuri, sa luminezi pe cei ce sunt
intru intuneric”.

    Tot Sfantul Isidor mai invata ca omul
cel imbunatatit se cade sa nu se mandreasca pentru lucrurile cele bune,
ci gand smerit sa aiba despre sine: „Cela ce lucreaza fapte bune are cununa
luminata. Iar cela ce savarseste multe fapte bune, insa i se pare ca putin
bine a facut, acela, prin aceasta smerita parere despre sine, mai luminoasa
cununa va avea. Dar, este mai drept sa zic: De este in cineva gand smerit,
faptele aceluia se fac mai luminoase. Iar de nu este in el gand smerit,
apoi si faptele bune cele luminoase se intuneca si cele mari se micsoreaza.
Drept aceea, de voieste cineva ca sa-si arate faptele sale cele bune, sa
nu le socoteasca ca sunt mari, ca atunci mari se vor afla. Gandul smerit,
insotit de fapta buna, sunt ca o pereche de boi care trag jugul cel bun
a lui Hristos”.

    Intreaga intelepciune a Sfantului Isidor
este aratata, insa, in Epistola lui catre Paladie, episcopul Elinopolei,
prin care il invata, cu tot dinadinsul sa se fereasca de vorba cu partea
femeiasca, caci, desi Scriptura zice: „Vorbele cele rele strica obiceiurile
cele bune”, apoi, vorba cu femeile, chiar si buna de ar fi, este insa in
stare a strica pe omul cel dinlauntru, in taina, prin ganduri necurate;
ca, desi fiind curat cu trupul, insa pe suflet il face necurat. Deci, Cuviosul
Isidor pe episcopul acela, care adeseori vorbea cele de folos cu partea
femeiasca si care se lauda ca nu simte patima, sfatuindu-l, ii zicea: „De
vorbele cu partea femeiasca, pe cat poti, sa fugi, bunule barbat, ca cei
ce au treapta preotiei, mai sfinti si mai curati se cade sa fie, decat
aceia care s-au dus in munti si in pustie; pentru ca acestia au grija de
sine si de popor, iar aceia, care s-au dus in pustie, au grija numai de
ei insisi. Acestora, care sunt pusi la inaltimea aceasta a vredniciei preotesti,
toti le cerceteaza si le privesc viata, iar cei ce stau prin pesteri, aceia
ranile lor le tamaduiesc, adica singuri isi pregatesc cununi. Deci, de
vei avea de facut vreo slujba la o parte femeiasca, apoi sa-ti stapanesti
ochii si, pe cele la care ai mers, sa le inveti sa priveasca cu curatie
deplina. Si, dupa ce vei grai cuvintele care pot sa le intareasca si sa
le lumineze sufletele, indata sa fugi, ca nu cumva vorba cea lunga sa inmoaie
a ta putere si sa o slabeasca. Iar, de vei voi sa fii cinstit de femei
– si, aceasta, mai ales, duhovnicescului barbat, se cade – apoi, sa nu
ai cu dansele prietesug nicidecum si atunci de dansele cinstit vei fi.

    Caci, daca doar vorbesti cu dansele,
zic unii, nu primesti nici o vatamare. Eu, insa zic tie, pentru ca toti
sa se incredinteze de aceasta, ca si pietrele se sparg de picaturile de
ploaie, care cad totdeauna pe ele. Ia aminte la ceea ce graiesc; ca, ce
este mai tare decat piatra si ce este mai moale decat apa si mai ales,
decat picaturile de apa ? Insa, desimea picaturilor ce staruie biruieste
totdeauna si firea. Deci, daca firea cea nemiscata se schimba, apoi, cum
nu va fi biruita si rasturnata voia omeneasca, cea atat de schimbatoare
?” Astfel, sfatuind Cuviosul Isidor pe episcopul Paladie, ne povatuieste
si pe noi toti la viata cea cu intreaga intelepciune, ca nu numai sa ne
pazim de caderea trupeasca, dar si sufletul sa-l ferim intreg de gandurile
ce-l strica. Si multe fapte bune, de tot felul, invata Cuviosul pe toti,
prin scris si prin viu grai si, ajungand la adanci batraneti si placand
lui Dumnezeu, s-a sfarsit in pace.

 
( Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian