Întru aceastã zi, cuvânt din Scarã, despre fericita ascultare.

„Deci, daca te-ai pornit sa porti pe
grumaji jugul lui Hristos, vreau mai inainte de toate sa te deprinzi cu
ascultarea.”

Un oarecare barbat, cu numele Isidor, din tagma dregatoriei cetatii
lui Alexandru, lepadandu-se, cu multi ani mai inainte, de lume, a venit
la manastire, unde si eu l-am apucat. Privindu-l, cuviosul pastor al
manastirii, preainteleptul staret, si vazandu-l foarte pornit la rau si
crud, cumplit si obraznic, a pacalit viclenia diavolului prin iscusinta
omeneasca si a zis lui Isidor: „Deci, daca te-ai pornit sa porti pe
grumaji jugul lui Hristos, vreau mai inainte de toate sa te deprinzi cu
ascultarea.” Iar el a raspuns: „Precum asculta fierul de fierar, asa si
eu ma dau la ascultare.” Iar staretul, multumit de acest cuvant, a pus
indata pe Isidor la scoala de fier, graindu-i: „O, frate, voiesc ca tu
sa stai la poarta manastirii si fiecarui om care va intra si va iesi,
sa-i faci metanie, cu genunchii la pamant, zicand: „Roaga-te pentru
mine, parinte, ca sunt lunatic.” Si el a ascutat cum asculta un inger
de Domnul.

Si, dupa ce a petrecut el asa sapte ani, si a ajuns
la multa smerenie si la pocainta, a vrut vrednicul de lauda staret,
dupa ce au trecut legiuitii sapte ani si dupa neasemanata rabdare a
acelui barbat, sa-l numere, ca pe un vrednic cu fratii si sa-l
invredniceasca de hirotonie, dar el a facut foarte multe rugaciuni, si
prin altii, si prin mine, neputinciosul, pe langa staret, sa-i ingaduie
sa-si termine calatoria vietii in acelasi chip, lasand sa se inteleaga
prin cuvant, oarecum acoperit, ca s-a apropiat sfarsitul si chemarea
lui, precum s-a si intamplat. Si ingaduindu-i Staretul sa ramana in
aceeasi stare, dupa zece zile, s-a dus la Domnul in chip minunat, prin
viata fara de slava, luand cu sine la Domnul intru a saptea zi de la
adormirea sa, si pe portarul manastirii, ca ii spusese fericitul: „Daca
voi afla indrazneala la Domnul, vei fi si tu acolo, cat de curand,
nedespartit de mine, precum ai fost, pentru deplina incredintare a
ascultarii cea fara de rusinare si a smereniei, cea asemenea cu
Dumnezeu.”

Si am intrebat pe acest Isidor, pe cand era inca in
viata, ce lucrare facea mintea lui cand statea la poarta manastirii?
Si, vrand de-a pururea-pomenitul sa-mi foloseasca, nu mi-a ascuns
nimic: „Intru inceput, zicea el, gandeam ca, pentru pacatele mele, am
fost vandut rob, de unde si metania o puneam cu toata amaraciunea, in
sila si cu sange; dar, dupa ce s-a implinit anul, inima nu-mi mai era
intristata, nedajduind a primi plata, de la Domnul, pentru rabdare. In
sfarsit, dupa ce a mai trecut si alt an, m-am socotit insumi, dupa
simtirea inimii, nevrednic de a petrece in manastire la vederea
parintilor, de intalnirea cu ei, de impartasirea cu Sfintele Taine si
de privirea cuiva, in fata. Si, plecand ochii in jos si cugetul inca si
mai jos, rugam fara sovaiala pe cei ce intrau si ieseau din manastire,
sa se roage pentru mine.” Dumnezeului nostru slava!

( Proloage)

Postat in Cuvinte pentru suflet de Parintele Zisu Iulian