Întru aceastã zi, Învãtãturã despre osteneala cea pentru Împãrãtia Cerurilor.
Ca acestia cunoscuti sunt lui Dumnezeu.
Sa nu va leneviti, fratilor, de a voastra mantuire, nici sa petreceti cu dobitoacele, fara de infranare mancand si band, ca nu spre aceasta viata ne-a ales pe noi Hristos, ci la Imparatia Cereasca ne-a chemat si porunca ne-a dat noua, pe care, facand-o, vom intra intr-insa. Pentru ca prin multe incercari se cade noua a intra in Imparatia Cerului si cei ce se nevoiesc o rapesc pe ea. Ca nevointa aceea sileste pe Dumnezeu si ne daruieste viata, ca El stie inimile noastre, daca ne ostenim pentru Dansul cu adevarat, in rugaciuni si in privegheri, alergand la Biserica sa slavim pe Dumnezeu, Facatorul nostru, Care la mostenirea ingereasca ridica pe oamenii cei ce slujesc Lui si se ostenesc pe ei insisi pentru Dumnezeu, si trec cu vederea viata aceasta de putina vreme. Ca acestia cunoscuti sunt lui Dumnezeu. Ca si singuri stiti Apostolul Pavel, care zice ca cei nedrepti nu vor intra in Imparatia lui Dumnezeu, nici desfranatii, nici sodomitii, nici talharii, nici clevetitorii, nici cei ce iau mita. Ca cel ce s-a incurcat intru acestea cu greu este si a se numi macar crestin, dar sa mai astepte inca si mila de la Dumnezeu.
( Proloage)
Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian