Intru aceasta zi, cuvant din Everghitinos, despre faptul ca se cuvine pururea a ne aduce aminte de moarte si de judecata.

Vai noua!

Trei lucruri sunt, pe care cu anevoie
le castiga omul si acestea pazesc toate faptele bune: plangerea, a plange
pentru pacatele sale si a avea inaintea ochilor moartea sa. Ca cel ce gandeste
in toate zilele si zice intru sine: „Numai astazi mai am a fi in lume,”
niciodata nu va gresi inaintea lui Dumnezeu. Iar cel ce asteapta a trai
multa vreme, cu multe pacate se va acoperi. Celui ce se gateste a da seama
inaintea lui Dumnezeu pentru toate lucrurile sale, Dumnezeu se ingrijeste
a-i curati toata calea lui de pacat. Iar cel ce defaima si zice : „Cine
stie cand voi ajunge acolo,” acelea locuieste in rautati. Mai inainte de
a face orice lucru, in fiecare zi, adu-ti aminte unde esti, si unde ai
a merge, cand vei iesi din trup. Si, sa nu te lenevesti de sufletul tau
nici o zi; ia aminte la tine, ca de-a pururea sa pomenesti si sa ai inaintea
ochilor moartea si vesnicile munci si pe cei ce acolo se muncesc si se
chinuiesc si, ca pe unul dintre acei pe tine sa te socotesti, mai vartos
decat ca pe unul dintre cei vii. Vai noua ca, vrand a ne muta de pe pamatul
in care pacatuim, ne facem griji indelungate pentru lucruri pamantesti
si stricacioase. Si, in vremea neiertatei noastre duceri de aicea, nu ne
invrednicim a aduna nici un lucru. Vai noua, ca vom suferi intrebare, la
infricosatorul Judecator, pentru toata fapta cea din viata pamanteasca
si pentru tot cuvantul desert si pentru toate relele ammtiri si necurate
si pentru toate aducerile aminte ale sufletului. Si, iata, ca niste nevinovati,
in toata vremea vietii noastre suntem, fara de grija de sufletele noastre.
Pentru aceasta ne asteapta pe noi, acolo, focul cel nestins al gheenei
si intunericul cel mai dinafara si viermele cel neadormit si plangerea
si scrasnirea dintilor si vesnica rusine, inaintea a toata zidirea, cea
de sus si cea de jos. Vai noua, ca acele si intepaturile mustelor, ale
trantorilor si ale albinelor nu le rabdam, iar de balaurul care ne musca
in fiecare zi, care, ca intr-o sorbitura, ne inghite pe noi, si care ne
strapunge peste tot cu boldurile veninoase ale mortii, de loc nu ne ingrijim
si nici sa fugim de dansu, nu voim. Si, atunci, cum, oare, vom putea suferi
infricosatele si nesfarsitele munci ?
    Dumnezeului nostru slava, acum si pururea
si in vecii vecilor ! Amin.
( Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian