Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, despre milostenie si plata ei.

„Cela
ce miluieste pe saraci, imprumut da lui Dumnezeu.”

Orice ai da la saraci, acelea in mainile
lui Hristos le pui si nimeni nu poate sa le rapeasca din mainile Celui
ce le-a luat, ci petrec acolo, multa roada facandu-se noua. Si, de vreme
ce nici omul nu trece cu vederea, ci asemenea rasplatesle darul primit,
apoi, cu cat mai mult inca Hristos, cum, oare, dupa luare, nu va rasplati
?

    Caci, iata, ce zice Solomon: „Cela
ce miluieste pe saraci, imprumut da lui Dumnezeu.” Dar vazut-ai, oare,
ce lucru slavit de imprumutare ? Ca altul este cela ce ia si Altul se indatoreste
si se pune chezas. Ca n-a zis, adica: „Cel ce miluieste pe sarac da lui
Dumnezeu, si imprumut da lui Dumnezeu,” ca, la rasplatire, sa nu ia numai
al sau, ci impreuna cu al sau sa ia mai multa dobanda. De aceea si noi
dam imprumut la aceia care ne dau mai multa dobanda, si inca pe cei avuti
ii alegem si-i cautam, iar pe blandul si binecunoscatorul Dumnezeu, Care
insutit rasplateste, Il parasim.

    Ca ce ne va da noua pantecele, care
mistuieste multe, numai gunoi si stricaciune ? Sau ce ne da desarta marire
? Invidie si rautate. Sau ce, iubirea de desfatari ? Numai necazuri si
desertaciuni. Apoi, ce ne da desfanarea ? Gheena si viermele cel neadormit.
Iar celor bogati si nemilostivi ce li se cuvine ? Aici, cele ce sunt rele,
iar dincolo, cele amare. Ca nemincinos este Cel ce a zis: „Cautati mai
intai Imparatia lui Dumnezeu si acestea toate se vor adauga voua.” Deci,
pentru ce nu ne ingrijim de milostenie, fratilor ? Cel ce miluieste pe
saraci, zice, imprumut da lui Dumnezeu. Apoi, oare, imprumutul iei de la
mine, Doamne, milostenia data la saraci ? Dar cand va fi mie, spune-mi,
ma rog, vremea rasplatirii ?

    Cand va sedea Fiul Omului pe scaunul
slavei Sale si va pune pe cei milostivi de-a dreapta Sa, iar pe cei rapitori
si nemilostivi de-a stanga atunci va zice celor de-a dreapta Lui: „Veniti,
binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti Imparatia cea gatita voua,
de la intemeierea lumii.” Pentru ce pricina oare ? De vreme ce, zice: „Am
flamanzit si mi-ati dat de am mancat, am insetat si m-ati adapat, gol am
fost si m-ati imbracat.” Si pentru ce, Doamne, despre altele nu faci de
loc pomenire, fara numai de milostenie ?” Nu voi judeca, zice, pe cei ce
au gresit, ci pe cei ce nu s-au pocait. Nu osandesc pe cei bogati, ci pe
cei nemilostivi si neomenia lor o mustru, pentru ca, avand un ajutor de
mantuire ca acesta, adica milostenia, prin care tot pacatul se pierde,
au trecut cu vederea o atat de mare facere de bine.” Ca nu pentru aceasta
ai luat averea, ca, adica, in mancari si in betii sa o cheltuiesti pe ea,
ci ca sa o trimiti pe ea in cealalta lume, prin mainile saracilor, cheltuind-o
in milostenie. Ca, au doar a ta este averea ce ai ? Nu este a ta, ci pentru
saraci iti este data tie. Dintru ale Lui, iti porunceste tie Dumnezeu,
ca sa dai. Chiar daca ar fi din ostenelile tale si pentru aceasta socotesti
ca este a ta avutia, au doar, nu putea, Dumnezeu sa o ia pe ea de la tine
? Dar, iata, nu face aceasta, ca doar te-o face pe tine iubitor a da la
saraci si printr-insii mostenitor al Imparatiei sa te faca. Caruia se cuvine
slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin. 

Proloage)

Postat in Cuvinte pentru suflet de Parintele Zisu Iulian