Cuvantul Sfantului Ioan Hrisostom, despre izgonirea sa, catre episcopul Chiriac, care, si el era izgonit.

Roaga-te!

„Vino acum sa-ti scot rana mahnirii
si sa-ti risipesc negura cugetului ! Si care este pricina, care te face
sa te mahnesti si sa te intristezi? Ca iarna este mare si ca furtuna aceasta
ce a venit asupra Bisericii e amara si e grea ? Stiu si eu aceasta si nimeni
nu o va tagadui. Dar de vei vrea, iti voi zugravi o icoana a acestor lucruri,
asa cum se intampla.

    De multe ori vedem marea aceasta ca
se cutremura si ca se umfla tocmai din fundul adancului. Vedem si pe corabieri,
care nemaiavand ce face, pentru covarsirea furtunii, stau cu mainile incrucisate
pe genunchi si sunt incremeniti, nevazand nici cerul, nici pamantul, ci
zacand jos in adancul corabiei, plang si se tanguiesc; asa se intampla
acestea pe marea pe care o vedem. Asa si acum, asupra Bisericii lui Dumnezeu,
mai mare furtuna este, valurile smt mai covarsitoare.

    Ci, roaga-te Domnului nostru Iisus
Hristos, Care nu cu mestesug biruieste furtuna, ci numai cu porunca potoleste
viforul. Iar, chiar de te-ai si rugat de multe ori si nu ti s-a ascultat
cererea, nu te lenevi. De vreme ce, acest fel de obicei are Iubitorul de
oameni, Dumnezeul nostru, ingrijind, de mai inainte, mantuirea noastra.
Ca, oare nu putea sa izbaveasca pe cei trei tineri, ca sa nu fie aruncati
in cuptor ? Cu adevarat ar fi putut, insa nu i-a izbavit mai dinainte.
Dar, canmd erau in robie si au fost dusi in tara barbarilor si erau departe
de mostenirea parinteasca, si, numai dupa ce au fost aruncati in cuptor
si erau deznadajduiti, din partea tuturor si nu le mai ramasese nimic altceva,
atunci, i-a izbavit. Adica, atunci, adevaratul Dumnezeu, fara veste, a
facut minunea si a risipit focul imprejurul cuptorului chaldeilor si, asa,
cuptorul s-a prefacut in biserica. Si a chemat toata zidirea si pe ingeri
si puterile si, aducandu-se toate impreuna, ziceau: „Binecuvantati toate
lucrurile Domnului pe Domnul.” Vezi, frate, cum rabdarea dreptilor a schimbat
focul acela in roua ? Si a facut pe tiranul Nabucodonosor a trimite carti
in toata lumea si sa zica: „Mare este Dumnezeui lui Sadrac, Mesac si Abed-Nego.”
Si vezi cata asprime a pus: „De va grai, zice, cineva cuvant rau contra
lor, sa fie casa lor de jaf, si averea sa i se ia.”

    Nu te mahni, dar, frate Chiriac, ca
eu, cand eram izgonit din Constantinopol, nu purtam de grija de nici una
din acestea, ci ziceam in sinea mea: De-i este voia imparatesei sa ma izgoneasca,
izgoneasca-ma. Al Domnului este pamantul si plinirea lui. De va vrea sa
ma taie cu fierastraul, sa o faca, am pilda pe Proorocul Isaia. De va vrea
sa ma arunce in mare, imi voi aduce aminte de Proorocul Iona. De-i este
voia sa ma bage in groapa, am pe Daniil aruncat in groapa leilor. De va
vrea sa ma ucida cu pietre, am pe Stefan, intaiul Mucenic, care a patimit
aceasta. De va vrea sa-mi ia capul, am pe Botezatorul Ioan. De va vrea
sa-mi ia averea, de o am, sa o ia; ca gol am iesit din pantecele maicii
mele, gol ma voi duce.

    Pe mine ma invata si Apostolul, zicand:
„Dumnezeu nu cauta la fata omului, ca, de as fi placut oamenilor, n-as
fi sluga lui Hristos.” Ma inarmeaza inca si David, zicand: „Grait-am marturiile
Tale inaintea imparatilor si nu m-am rusinat”. „Multe mestesugira asupra
mea cei ce m-au urat, ci toate din invidie le-au facut.” Stiu, cu adevarat,
ca te intristezi, frate Chiriac, ca cei ce ne-au izgonit pe noi merg cu
cinste prin targ si cu multime de oameni inarmati, care ii insotesc, dar
nu-ti aduci aminte de bogatul si de Lazar, cine intru aceasta viata petrecea
in scarba si apoi ce a dobandit fiecare ? Cat a vatamat pe Lazar saracia
? Au nu l-a dus ea pe dansul in sanul lui Avraam, ca pe un viteaz si un
biruitor ? Si cat a folosit bogatul averea, celui ce era imbracat in porfira
si vizon ? Cu adevarat, cu nimic. Pentru ca unde-i sunt sfetnicii, unde-i
sunt capitanii, unde-i sunt prietenii, cei ce se hraneau la masa lui, si
unde-i masa cea imparateasca ? Au nu-l duceau legat la mormant, ca pe un
talhar ? Si-si ducea sufletul gol din lumea aceasta, strigand cu glasul
uscat de sete: „Parinte Avraam, miluieste-ma si trimile pe Lazar sa-si
ude varful degetului cu apa, sa-mi racoreasca limba, ca amar ma chinuiesc
in vapaia aceasta,” Ticalos bogat ! De ce-l numesti tata pe Avraam, a carui
viata n-ai urmat-o ?

    Acela pe tot omul l-a ospatat in casa
lui, iar tu n-ai purtat grija de un singur sarac. Nu are drept oricine
sa planga si sa se tanguiasca aici. Caci, cela ce a avut atata bogatie,
n-are dreptul a dobandi o picatura de apa, si pentru ce eceasta ? Pentru
ca, in iarna vietii acesteia, n-a semanat milostenie. A venit secerisul
altei vieti si n-are ce secera. Si aceasta este o raduiala a Stapanului,
ca a facut a fi alaturi chinul necuratilor si odihna dreptilor, ca sa se
vada unii pe altii si sa se cunoasca. Deci, atunci, fiecare din mucenici
isi va cunoaste pe tiranul sau, care l-a chinuit si, fiecare tiran va cunoaste
pe mucenicul, pe care l-a muncit. Si acestea ce le zic nu sunt cuvinte
ale mele; asculta ce graieste intelepciunea: „Atunci cu multa indrazneala
va sta dreptul in preajma celor ce l-au trudit.”

    Si ca un calator ce umbla pe zaduf,
aprinzandu-se de sete si nimereste o fantana buna, sau ca un flamand ce
sade la o masa plina de toate bunatatile si este oprit de vreun puternic
sa se atinga de bucatele ce stau pe masa, si aceasta le da mahnire si chin
mare, celui insetat, ca nu-si poate stinge setea, si celui flamand, ca
este oprit sa se indulceasca din bucate, in acest chip, si in ziua Judecatii,
vor vedea pacatosii pe Sfinti bucurandu-se si nu vor putea sa se indulceasca
din masa cea imparateasca. Ca, si pe Adam, vrand Dumnezeu sa-l pedepseasca,
l-a facut sa lucreze pamantul in preajma Raiului, ca, privind locul cel
dorit de unde iesise, sa aiba pururea durere in suflet. Si daca, frate
Chiriac, nu ne intilnim aici, in viata aceasta, sa vorbim unul cu altul,
insa acolo, in cealalta viata, nu va fi nimeni sa ne opreasca sa fim unii
cu altii. Ci, inca atunci, vom si vedea pe cei ce ne-au izgonit, – ca si
Lazar pe bogatul si mucenicii pe chinuitorii lor.

    Deci, nu te mahni, iubite frate, ci
adu-ti aminte de Proorocul Isaia ce zice: „batjocorirea oamenilor nu te
teme si de ocara lor sa nu te biruiesti, ca precum se mananca lana de molii,
asa vor fi manati. „Cugeta si la Domnul Hristos, Cel ce tine lumea in mana
Sa, cum din scutece a fost izgonit si in pamantul egiptenilor a fost instrainat.
Si pentru ce ? Pentru ca sa se faca chip si pilda noua, ca sa nu ne mahnim
in incercari. Si sa-ti mai aduci aminte de patima Mantuitorului si cate
ocari a suferit pentru noi, Stapanul a toate. Ca unii din iudei il numeau
samaritean si bautor de vin. Altii, indracit si prooroc mincinos zicand:
„Iata om mincinos si bautor de vin”, si ca El: „cu domnul dracilor scoate
pe draci.” Si cate altele, inca. Cum L-au dus atunci, ca sa-L arunce in
prapastie, este de mirare. Si-L scuipau in obraz, si-I dau palme; ca-L
adapau cu fiere si-I bateau capul cu trestia si cu hlamida imparateasca,
imbracandu-L si cu cununa de spini incununandu-L si-I, cadeau inainte batjocorindu-L
si tot felul de batjocuri facandu-I, si cum il duceau caini aceia, mancatori
de sange si Il trageau gol la patima. Si cum L-au parasit toti ucenicii
Lui: ca unul s-a lepadat de Dansul, iar altul L-a vandut, iar ceilalti
au fugit si sta singur gol in mijlocul poporului aceluia, de vreme ce era
praznicul Pastelui, atunci, la care se adunasera toti. Si L-au rastignit
ca pe un om rau, in mijlocul facatorilor de rele, si zacea neingropat,
nici nu L-au pogorat de pe cruce, pana cand L-a cerut oarecine ca sa-l
ingroape. Si cum au scornit defaimare rea asupra Lui, ca ucenicii Lui L-au
furat si ca n-a inviat. Deci, iarasi, adu-ti aminte si de Apostoli, ca
de pretutindenea erau goniti si prin ceilalti se ascundeau. Ca Pavel se
ascundea la o femeie, ce vindea matasuri, si Petru, la Simon curelarul,
ca nu aveau indrazneala la cei bogati. Iar, apoi, toate au fost cu inlesnire
pentru ei. Intr-acelasi chip si tu frate, nu-ti face voia rea, desi acum
treci prin cele de intristare. Ca pe urma vor veni cele inveselitoare.
Auzit-am si de barfitorul acela, Arsachie, pe care l-a pus imparateasa
patriarh in scaunul meu, si ca a prigonit pe fratii si fecioarele acelea,
care n-au vrut sa aiba impartasanie cu dansul. Si multi dintr-insii, din
dragoste pentru mine, prin temnite au murit. Lupul acela in chip de oaie,
ce are numai infatisarea de episcop, dupa adevar, este un preadesfranat.
Ca precum femeia careia ii traieste barbatul, de merge dupa altul, se cheama
preadesfranata, asa si acesta preadesfranat este, nu trupeste, ci sufleteste,
ca fiind eu viu, mi-a rapit scaunul.

    Acestea, frate Chiriac scriem din Cucuz,
unde a poruncit imparateasa de ne-a izgonit. Si multe scarbe m-au intampinat
pe cale, dar nu le-am luat in seama. Iar cand am ajuns in tara Capadochiei
si in Tauromenia, cete-cete de sfintii parinti ne intampinau. Inca si multime
de monahii, varsand izvoare de lacrimi si plangand cu jale mare, ca ne
vedeau ducandu-ne in surghiunire, ziceau intre ele: Mai de folos ar fi
fost sa se ascunda soarele, decat sa taca gura lui Ioan. Aceste cuvinte
m-au tulburat foarte si m-au scarbit mai mult, ca vedeam toti plangeau
pentru mine. Iar pe celelalte, pe toate cate mi s-au intamplat, nu le-am
luat in seama. Insa foarte bine ne-a primit episcopul cetatii, acesteia
si multa dragoste a aratat catre noi, ca, de ar fi fost cu putinta si n-am
fi pazit hotarul si canoanele, ne-ar fi dat si scaunul sau. Rogu-te, dar,
si te poftesc, goneste de la tine plansul necazului tau si fa pomenire
pentru noi catre Dumnezeu.

(  Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian