Cuvant din viata Sfantului Efrem dupa Metafrast.

Doamne Iisuse Hristoase, Stapan al tuturor.

Lasandu-si o data patria, la porunca lui Dumnezeu, ca si dumnezeiescul Avraam, fericitul Efrem a ajuns la cetatea Edesa, pe de o parte, pentru cinstirea sfintelor moaste ce erau acolo, iar, pe de alta, pentru intalnirea cu vreun barbat dintre cei cuvantatori, ca sa ia pilda de viata de la dansul. Acest lucru il cerea si de la Dumnezeu, zicand deseori : „Doamne Iisuse Hristoase, Stapan al tuturor, invredniceste-ma ca, intrind in cetatea Edesa, sa ma intalnesc cu un barbat care va fi puternic sa-mi graiasca cele spre folosul sufletului.” Si, astfel rugandu-se, a ajuns la portile cetatii.

    Deci, calatorind asa cu mintea treaza, il intampina o femeie si aceasta era o desfranata. Si lucrarea lui Dumnezeu era aceasta, ca pe cele bune, de multe ori El le lucreaza prin cele potrivnice. Deci, sfintitul Efrem, intalnind, astfel, pe acea desfranata, sta uimit, oarecum, cautand catre dansa si era mahnit, ca nu i s-a implinit cererea, dupa rugaciune, ci cu totul dimpotriva. Iar ea, vazandu-l astfel, privea la dansul cu ochii necuviosi. Si fiindca multa vreme se priveau unul pe altul astfel, vrand el sa o rusineze si la sfiala a o aduce, i-a zis: „Pentru ce nu te rusinezi, femeie, privind cu ochii tinta la mine ?” Iar femeia zise: „Dar mie asa mi se cade de a privi la tine, ca dintru tine si din a ta coasta sunt luata. Iar tie ti se cade a te uita nu la noi, ci in pamant, din care ai si fost luat.” Acestea auzindu-le, Efrem a multumit, femeii, pentru folosul ce avea, si lui Dumnezeu cu fierbinteala ii inalta multumire, care si prin cele fara de nadejde poate face lucruri bune.

    Deci, trecand multa vreme, iar cetatea Edesei avand pe dumnezeiescul Efrem, o femeie desfranata, ce locuia aproape de dansul, s-a facut unealta de rautate a vicleanului. Si, intamplandu-se ca fericitul Efrem fierbea niste bucate, acea femeie deschise fereastra si, aplecandu-se cu nerusinare si obraznicie, cautand la Cuviosul, ii zise: „Binecuvanteaza parinte.” Iar el, cu blandetea cea cuviincioasa, ii zise: „Domnul sa te binecuvanteze.” Si, cu ras necuvios, aceasta a zis iarasi: „Dar ce lipseste bucatelor tale ?” Iar el a zis: „Trei pietre si putin lut, ca fereastra aceasta sa se astupe.” Iar ea cu obraznicie a zis: „Pentru ca te-am cinstit, aceasta te-a adus pe tine la mandrie ? Eu voiam a dormi impreuna cu tine si tu de la inceput ma desnadajduiesti ?” Dar, precum, aceea avea graiuri satanicesti, tot asa si el, cu mult mai vartos, n-a fost lipsit de cuvinte duhovnicesti, ca a zis: „De voiesti impreuna cu mine sa dormi, apoi trebuie sa mergi unde iti voi spune eu.” Iar ea, daca a auzit cuvantul, a si intrebat de locul unde voieste a dormi.”Nu in alt loc, a zis el, decat chiar in mijlocul cetatii, voi dormi cu tine.” Iar ea a zis: „Dar nu ai sfiala si rusine de barbatii ce ne vor vedea dormind in mijiocul cetatii ?” Atunci Sfantul a zis indata: „Daca ochii oamenilor i-ai judecat ca sunt puternici a rusina sufletul si a-l opri de la fapta rea, dar, oare, de ochii lui Dumnezeu, care vad toate cate se lucreaza intru ascuns si intru aratare, nu ne vom teme si nu ne vom inspaimanta, cu atat de vartos ?” Acestea destul au fost ca sa induplece pe desfranata a se departa de vicleana pofta catre dansul si sa se caiasca de cele mai dinainte fapte rele ale ei. Si indata, apropiindu-se si cazand la pamant, cerea iertare de neinfranata ei pornire. Si, facand adevarata pocainta, a luat povatuitor si dascal pe Sfantul Efrem, in calea cea catre mantuire.

    Iar el, gata fiind spre o slujire ca aceasta, a sfatuit-o a nu mai merge in urma gandurilor inimii celei rele, apoi s-a ingrijit sa o duca intr-o manastire de femei, spre a face fapte bune. Si, astfel, fericitul Efrem, intalnindu-se cu doua femei desfranate, cu ajutor dumnezeiesc, a primit folos de la amandoua.

( Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.