Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Efrem, despre cei ce in fiecare zi pacatuiesc si in fiecare zi se pocaiesc.

Trezeste-te ca sa nu cazi iarasi!

  Pana cand, o, prietene, fiind stapanit
de vrajmasul, placerea lui o savarsesti. Pana cand, o, iubitule, slujesti
patimilor trupesti, celor aducatoare de moarte ? Primeste sfatul meu, ca
te face pe tine viu si, curatindu-ti sufletul tau impreuna si trupul, apropie-te
de Mantuitorul, Cel ce te vindeca pe tine. Care primeste pe toti cei ce
se pocaiesc. Mare mantuire iti va fi tie daca, desteptandu-te, nu te vei
lenevi a veni la Dansul. Ca, daca in unele zile gresesti, iar in altele,
iarasi zidesti, daca pierzi, risipesti si iarasi aduni, apoi asemenea esti
cu copiii. Cel ce singur se impiedica de o piatra, se poticneste si cade,
si, daca face, a doua oara asa, acela este orb si fara minte. Deci, aceasta
sa o ai in inima ta si alearga la pocainta cu osardie si roaga-L pe Cel
ce te-a zidit pe tine. Fii smerit si umil, flamand si in suspine patimind
durerea pentru cele trecute, pazindu-te si luand aminte la cele de aici
inainte ale vietii tale.

    Ca asa, oarecand, si Zaheu vamesul
s-a mantuit, asa iarasi si Matei rob al lui Hristos s-a aratat. La fel
si desfranata, cazand la picioarele Mantuitorului, si-a dezlegat impletiturile
parului, si i-a sters picioarele cu parul capului si, asa, a iesit din
groapa patimilor. Asa si tu pleaca-ti grumazul pe genunchi si te arata
umil si cu aceasta, te vei mantui, Vezi cetatea Sodomei si a Gomorei, a
neamului celui nesupus si spurcat. Fugi de acel neam necurat, asupra caruia
Dumnezeu a plouat cu foc si pucioasa si a ars toata cetatea lor. Vezi limpezirea
cetatii Ninive si inflorirea ei cea frumoasa. Ca ea fusese plina de pacate
si de rautati, incat poruncise Domnul ca sa o piarda, dar, dupa ce a vazut
pe niniviteni in saci si in cenusa umbland, in foamete si in sete pedepsindu-se,
tremurand si de frica cuprinzandu-se, din toate partile in plangere, unul
pe altul tanguindu-se, cei slobozi, cei robiti, cei bogati, saracii, stapanii
si dregatorii, batranii si tinerii, impreuna cu pruncii, S-a milostivit
spre ei, i-a miluit si i-a mantuit. Judecata, pe care o poruncise Domnul
ca sa o ia ei, a schimbat-o. Si asa, din cei pacatosi, pe cei nesupusi
ii munceste, iar pe cei ascultatori, nu-i lasa sa piara fara crutare. Sarguieste-te,
deci, ca sa te pocaiesti si te vei mantui.

    Gata este Dumnezeu spre mila si spre
vindecare, grabnic spre ajutor, osardnic spre izbavire, celor ce cer le
da si celor ce bat le deschide. Celui ce se roaga ii da iertare, tinde
daruri celui ce-i trebuie si nu le cruta pentru cela ce cauta, nu respinge
pe cei cazuti, ci spre mantuire ii trage. Daruieste dezlegarea celor ce
cer, cearta pe cei ce nu asculta. Poticnitu-te-ai, desteapta-te; ai cazut,
scoala-te; roaga-te si cere; cazi, nazuieste, cauta pe Cel ce voieste sa
te mantuiasca, trezeste-te ca sa nu cazi iarasi, iar de vei si cadea, sa
te scoli din nou. Doborat fiind, indrepteaza-te, iar de ai gresit, intoarce-te.
Iar, dupa ce te-ai vindecat, poarta-te sanatos totdeauna, si daca te-ai
mantuit, fereste-te de boala de care ai fost biruit, ca sa nu te arda focul
pe care abia l-ai stins. Sa nu cazi in spurcaciunea din care te-ai ridicat.
Sa nu te asemeni porcilor, care se bucura de spurcaciune. Sa nu te asemeni
cainilor, care isi mamnca murdariile. Ca nimeni, punandu-si mainile pe
plug si cautand inapoi, nu va fi indreptat in Imparatia Cerurilor. Nimeni,
dupa ce se spala si iarasi alearga la spurcaciune, nu se face curat.

    Unul este Hristos, una credinta, unul
este darul, una este patima, una moartea, una invierea. Si nu se cade Celui
ce s-a junghiat, iarasi sa se mai jertfeasca, nici alta izbavire sa se
mai faca pentru tine. Slobozitu-te-ai, apoi nu te mai face rob, prin voia
ta. Spalatu-te-ai, nu te mai spurca iarasi.

    Peste fire, in pacate aflandu-te, sa
nu deznadajduiesti nicidecum, fara numai sa te pocaiesti si te vei mantui.
Intru Iisus Hristos Domnul nostru, a Caruia este slava, acum si pururea
si in vecii vecilor ! Amin.

 

( Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.