Tot în această zi, pătimirea Sfintei Muceniţe Suzana.

Multe minuni a făcut ea în numele lui Hristos

Sfânta Muceniţă Suzana a trăit pe vremea
împăratului Maximian. Era de loc din Palestina. Tatăl ei era păgân şi
mama evreică. Sfânta însă a fugit de necredinţa celor doi; a alergat la
Hristos şi a primit botezul de la episcopul Silvan. După moartea
părinţilor ei, a împărţit toată averea la săraci şi a slobozit din
jugul robiei pe robii şi roabele sale. S-a îmbrăcat în haine
bărbăteşti, şi-a tuns părul şi a intrat într-o mănăstire de călugări,
schimbându-şi numele în Ioan. După ce a trăit acolo douăzeci de ani, a
fost clevetită. Venise la mănăstire o schimnică. Socotind că e bărbat,
a îndemnat-o la desfrânare. Suzana n-a vrut, aşa că schimnica a pârât-o
că a încercat să o necinstească. Sfânta s-a plecat bârfelii şi a cerut
să i se dea canon pentru păcatul de care era învinuită. Când episcopul
Elefterupolei a aflat de aceasta, s-a dus la mănăstire şi a mustrat pe
stareţ. Stareţul atunci a vrut s-o descălugărească. Fericita,
găsindu-se într-o nevoie ca aceasta, a cerut să vina la ea două
fecioare şi două diaconiţe. Şi lor le-a destăinuit toată taina ei. Când
s-a aflat aceasta, episcopul s-a umplut de uimire; a hirotesit-o
diaconiţă şi a poruncit să fie stareţă.

Multe minuni a făcut ea în numele lui Hristos.
Când a venit ighemonul Alexandru în Elefterupole şi a adus jertfe
idolilor, sfânta, de bunăvoie, s-a dus acolo şi numai prin rugăciunea
ei a dărâmat la pământ idolii. Pârâtă ighemonului, a fost dusă înaintea
lui şi a fost supusă la felurite chinuri şi la sfârşit a fost aruncată
în foc. Acolo şi-a dat lui Dumnezeu duhul.

( Sinaxar)

Postat in Sfintii zilei de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.