Sinaxar 16 Decembrie

Tot în această zi, pomenirea
Sfintei şi făcătoarei de minuni Teofana, împărăteasă, care a fost soţia
preaînţeleptului împărat Leon.

Sfânta Teofana s-a născut şi a crescut în
Constantinopol. Era de neam împărătesc, din vestiţii Martinachi, fata
lui Constantin şi a Anei, amândoi de loc din Răsărit. Constantin şi Ana
se mâhneau şi se întristau în fiecare zi că nu aveau copii, şi chemau
în ajutor pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunile lor şi le
făceau în cinstita biserică a Maicii Domnului din Vascu. Şi se rugau,
zicând: „Să ni se dezlege, Doamnă, stăpâna lumii, lipsa de copii, care
ne topeşte pe noi, robii tăi!”. Şi pentru că s-au rugat cu credinţă au
primit o fetiţă. După ce a fost înţărcată şi după ce a împlinit şase
ani, a învăţat Sfintele Scripturi şi se împodobea cu tot felul de
virtuţi. Părinţii vedeau toate acestea şi se bucurau; se gândeau că
nu-i departe ziua când vor culege roadele unui copil atât de bun. Iar
când copila a crescut şi a întrecut pe cele asemenea ei, chiar pe cele
mai bune dintre ele, s-a făcut căutare de către împăraţi după o copilă
frumoasă şi virtuoasă, ca să fie dată soţie fiului lor, Leon împăratul.
Şi au găsit împăraţii toate aceste bunătăţi la Teofana, fiica lui
Constantin şi a Anei. Atunci toate s-au umplut de bucurie şi de
veselie.

Dar n-a trecut multă vreme şi vicleanul diavol a
semănat zâzanie în urechile împăratului Vasile, prin limba lui
Santovarin, aşa că împăratul a închis pe fiul său Leon împăratul,
împreună cu soţia sa, trei ani. De sfinţirea bisericii Sfântului
Prooroc Ilie s-a împăcat cu fiul său, şi au ieşit împreună la slujbă.

Când împăratul Vasile l-a lăsat singur împărat pe
fiul său Leon, din pricina bolii ce venise peste el, atunci cinstita
împărăteasă Teofana trăia în palatele împărăteşti, dar se îngrijea de
mântuirea sufletului ei. Socotea ca nimic mărirea împărătească, iar
desfătările vieţii, ca pe o pânză de păianjen şi umbră, le dispreţuia;
nu înceta zi şi noapte să slujească lui Dumnezeu cu psalmi, cântări şi
rugăciuni şi să-L facă îndurător prin milostenii. Purta haine înflorate
de porfiră, era înveşmântată pe dinafară cu toate podoabele
împărăteşti, dar pe sub podoabele acestea îşi chinuia în ascuns trupul
în zdrenţe. Îi plăcea vieţuirea schimnicească şi dispreţuia mesele
bogate şi scumpe; se hrănea cu pâine şi cu legume. Dădea săracilor
banii ce-i cădeau în mână şi podoabele, socotite de lume de preţ pentru
desfătările vieţii; dădea celor lipsiţi hainele ei scumpe; îndestula cu
cele de trebuinţă pe văduve şi orfani; îmbogăţea cu bani şi cu moşii
locaşurile sărace ale monahilor. Se îngrijea de slugi ca de fraţi; nu
chema niciodată pe nimeni pe nume, ci tuturora le spunea: „Domnule”. Nu
rostea jurământ cu limba ei şi nici minciună sau ocară nu ieşea de pe
buzele ei. Niciodată nu a încetat să se întristeze şi să jelească pe
ascuns, să ude aşternutul ei cu lacrimi. Cei din jurul ei vedeau patul
ei acoperit cu aşternuturi ţesute cu aur; dar când se lăsa noaptea,
împărăteasa părăsea patul şi se culca jos, pe podea, pe care aşternea o
rogojină şi zdrenţe de păr. Se scula din ceas în ceas ca să înalte
laude lui Dumnezeu. De aceea, din pricina vieţuirii sale prea aspre,
s-a îmbolnăvit. Dar şi boala a fost pentru ea prilej de înfrânare; n-a
încetat să împartă pâine la săraci, iar gura ei, obişnuită cu grăirea
dumnezeieştilor cântări, nu contenea să grăiască graiurile sfinte ale
lui David; nu trecea cu vederea să laude de şapte ori pe zi pe Domnul.
Niciodată n-a dormit somn de odihnă fără lacrimi. O durea inima de
suferinţele celorlalţi; se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi pentru ei;
întindea mâna de ajutor celor osteniţi, sprijinea pe văduve, era
bucurie şi mângâiere celor împresuraţi de necazuri şi nevoi.

De dragul lui Hristos s-a lepădat de lume şi de
toate cele din lume; a luat jugul cel bun al Domnului, a ridicat pe
umerii ei crucea şi n-a fost lipsită de bunătăţile cele făgăduite.
Simţind că pleacă din trup şi din lume, a chemat pe toţi să o sărute cu
sărutarea cea mai de pe urmă, şi aşa şi-a dat în pace lui Dumnezeu
sufletul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

( Sinaxar)

Postat in Sfintii zilei de Parintele Zisu Iulian