Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Patermutie, Copri şi Alexandru, care au suferit mucenicia pe vremea lui Iulian Apostatul.

Când Apostatul a plecat cu război împotriva perşilor
a auzit şi de sfinţii aceştia şi a trimis de i-a adus la el.

Aceşti sfinţi mucenici
au pătimit pe vremea lui Iulian Apostatul. Duceau viaţă de sihaştri în
pustiul Egiptului. Când Apostatul a plecat cu război împotriva perşilor
a auzit şi de sfinţii aceştia şi a trimis de i-a adus la el. A întrebat
pe Patermutie de câţi ani este. Patermutie i-a răspuns că de 75 de ani.
A întrebat şi pe Copri. Copri i-a răspuns că e de 45 de ani. Atunci
tiranul a poruncit să fie scos afară Patermutie. Cu felurite linguşiri
a înduplecat pe Copri să se lepede de Hristos. Patermutie i-a adus
aminte de viaţa lui schimnicească de mai înainte, de ostenelile şi de
postul lui şi l-a întors iarăşi la credinţa în Hristos. Şi îndată a
poruncit tiranul să-i taie lui Copri limba şi să-l întindă pe un grătar
înroşit în foc. Când a fost dus spre grătar s-a spăimântat. Sfântul
Patermutie l-a încurajat din nou şi a intrat cu el pe grătar şi au
ieşit nevătămaţi. Apoi au fost aruncaţi într-un cuptor cu foc. Odată cu
ei a intrat şi monahul Alexandru, care a mărturisit cu îndrăzneală pe
Hristos. Ieşind toţi trei nevătămaţi, li s-au tăiat capetele, la
porunca tiranului.

( Sinaxar)

Postat in Sfintii zilei de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.