Sinaxar 17 Decembrie
În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea
Sfântului Prooroc Daniel şi a Sfinţilor trei Tineri: Anania, Azaria şi
Misail.
Acest fericit prooroc Daniel era din seminţia lui
Iuda, dintr-un neam care se găsea în slujba împărătească. S-a născut în
Vitora cea de sus. Încă de pe când era copil a fost dus rob din Iudeea
în ţara haldeilor şi a proorocit 70 de ani. A trăit cu 460 de ani
înainte de întruparea lui Hristos. Era bărbat tare înţelept, iar iudeii
socoteau că este eunuc. A plâns mult pentru popor şi pentru cetatea
Ierusalimului. Prin post se înfrâna de la orice mâncare dorită. Era
uscăţiv la faţă, dar foarte frumos, cu harul Celui Preaînalt.
Cei trei Tineri, după cum spune istoria, erau din
sfânta cetate a Ierusalimului. Tatăl lor se numea Iezechia, iar mama
lor Caligona. Iezechia, când era bolnav, a cutezat să ceară lui
Dumnezeu să nu-l dea morţii, căci a păzit cele plăcute înaintea Lui;
iar Dumnezeu i-a mai adăugat 15 ani la anii vieţii lui. Când
Ierusalimul a fost înconjurat şi robit de Nabucodonosor, împăratul
babilonienilor, au fost luaţi şi ei robi împreună cu Proorocul Daniel
şi duşi în Babilon. Pentru virtutea lor, au fost puşi mai-mari peste
treburile împăratului.
Mai târziu, pentru că au batjocorit chipul pe
care-l făcuse şi-l ridicase împăratul şi pentru că nu s-au închinat
lui, au fost aruncaţi într-un cuptor ars de şapte ori. Acolo ei cântau
psalmi lui Dumnezeu. Împăratul văzând minunea, a mărturisit că mare
este Dumnezeul preaslăvit de cei trei Tineri. Căci văpaia se prefăcuse
în rouă, iar ei rămăseseră nevătămaţi.
Daniel
n-a fost aruncat în cuptor, deşi trăia, locuia şi petrecea împreună cu
cei trei Tineri, şi din pricina lui fuseseră aceia cinstiţi. Pricina
n-o putem afla din Sfânta Scriptură, pentru că Scriptura a trecut-o sub
tăcere. Dar după cum mi se pare mie şi după cum este şi adevărat,
pricina pentru care n-a fost aruncat Daniel în cuptor a fost aceea că
lui i se pusese numele Baltazar, iar la babilonieni numele acesta era
nume de covârşitoare cinste, nume de dumnezeu. Deci pentru ca să nu
creadă babilonienii, care fără judecată îndumnezeiau focul, că minunea
din cuptor a făcut-o Baltazar, a rânduit Dumnezeu ca Daniel, care purta
numele dumnezeului lor, să nu intre în cuptor şi nici să nu se
vorbească deloc de Daniel în istorisirea minunii din cuptor.
Sfinţii trei Tineri,
după izbăvirea lor, mai presus de cuget, din foc, după ce dobândiseră
iarăşi cinstea de mai înainte şi după ce au trăit cu cinste toată viaţa
lor, s-au săvârşit cu pace împreună cu Daniel.
Spun unii că după moartea lui Nabucodonosor şi a
celorlalţi împăraţi de după el, care cinsteau pe Daniel şi pe cei trei
Tineri, s-a ridicat un alt împărat cu numele Atic. Acesta a făcut
cercetare sfinţilor. Înfruntat de ei, a poruncit să li se taie
capetele. Când a fost tăiat capul lui Misail, Azaria şi-a întins haina
şi i-a prins capul; la fel şi Anania a prins capul tăiat al lui Azaria,
iar Daniel a întins haina lui şi a prins capul lui Anania. În urmă i
s-a tăiat şi lui capul. Se spune că după tăiere, capetele lor s-au
lipit de trupuri, iar îngerul Domnului i-a luat şi i-a dus în muntele
Gheval, unde i-a pus sub o stâncă. După 400 de ani, la Învierea
Domnului nostru Iisus Hristos, au înviat şi ei şi iarăşi au adormit.
Hramul lor se săvârşeşte în biserica cea mare. Am
primit de la părinţi să prăznuim pomenirea lor cu şapte zile înainte de
arătarea Stăpânului şi de venirea dumnezeiască în trup a Domnului
Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru că după
părerea mea şi ei sunt din seminţia lui Iuda, din care se pogoară, în
ce priveşte neamul, şi Mântuitorul tuturor Hristos.
( Sinaxar)
Postat in Sfintii zilei de Parintele Zisu Iulian