Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Modest, arhiepiscopul Ierusalimului.

L-a vindecat şi de o boală grea.

Modest al IerusalimuluiCel întru sfinţi Părintele nostru Modest,
patriarhul Ierusalimului, s-a născut din părinţi ortodocşi, în oraşul
Sebastia. Tatăl său se numea Eusebiu, iar mama lui Teodula era stearpă.
La rugăciunea celor doi soţi, Dumnezeu le-a dat un fiu, pe acest mare
părinte, după 40 de ani de împreună-vieţuire. După naşterea acestui
mare părinte, tatăl său a fost pârât lui Maximian că este creştin. A
fost legat şi închis în temniţă. Când a auzit Teodula s-a dus şi ea la
închisoare cu copilul. Acolo, rugându-se amândoi Domnului, şi-au dat în
pace, în mâinile îngerilor, duhurile lor, şi au fost mucenici prin
voinţă. Paznicii închisorii i-au găsit morţi, iar pe copil viu între
ei. L-au luat şi l-au dus lui Maximian. Copilul era de cinci luni.
Văzând Maximian că e frumos şi plăcut, l-a dat unui senator să-l
crească bine, ca să ajungă vrednic să slujească lui Zeus. Pe când era
crescut de acela, fericitul Modest a aflat cine i-au fost părinţii şi
că au murit pentru Hristos. La vârsta de 13 ani a dat peste un dascăl
creştin. Acesta l-a învăţat dreapta credinţă şi s-a lipit fericitul cu
tot sufletul de ea. Avea însă o durere, că trăieşte cu elinii.

Odată împăratul Maximian a poruncit ca toată
lumea să aducă jertfa idolilor. Atunci fericitul s-a dus la mormântul
părinţilor lui şi s-a rugat lor din toată inima să-l scape din mâna
elinilor ca să fie învrednicit şi de dumnezeiescul Botez. Şi l-a găsit
un argintar din Atena care l-a luat cu el şi l-a dus la Atena. Pe cale
a făcut sfântul felurite minuni. Ajunşi la Atena, l-a dus la arhiereu
ca să-l înveţe tainele credinţei şi să-l boteze. Pe când se săvârşea
Botezul, argintarul a văzut că s-a pogorât un stâlp de foc din cer şi
s-a sprijinit pe capul celui ce se boteza. După botez a vindecat de o
boală aducătoare de moarte pe fratele argintarului, numai cu
rugăciunile şi cu atingerea mâinii. A vindecat şi pe un om îndrăcit.
Mai târziu au murit argintarul şi soţia lui. Argintarul îl înscrisese
şi pe el în testament ca moştenitor, împreună cu fiii lui. Sfântul însă
a dăruit partea sa de moştenire fiilor argintarului, iar el s-a dus în
locuri pustii de tot şi trăia acolo în schimnicie. Fiii argintarului,
văzându-l cinstit de toţi, de invidie n-au mai putut răbda. Şi când au
plecat pentru neguţătorie, l-au înduplecat pe fericit să meargă cu ei.
În Egipt l-au vândut rob unui necredincios, de la care a avut multe de
suferit, vreme de şapte ani. Cu rugăciunile stăruitoare către Dumnezeu,
l-a izbăvit pe stăpânul lui de rătăcirea păgânească şi l-a înduplecat
să se boteze. După moartea stăpânului
lui s-a dus să se închine Mormântului celui de viaţă purtător al
Domnului. Apoi s-a dus la Muntele Sinai; şi acolo slujind lui Dumnezeu
a săvârşit multe minuni.

La moartea arhiereului Ierusalimului, fericitul
Modest, cu descoperire dumnezeiască, a fost hirotonit arhiereu al
Ierusalimului în al cincizeci şi nouălea an al vieţii lui. A făcut
multe minuni şi ca arhiereu. Pe fiii argintarului care veniseră la
Ierusalim pentru neguţătorie şi care îl vânduseră în Egipt şi nu ştiau
ca el e arhiereul cetăţii, nu numai că nu s-a răzbunat pentru cele
făcute, dar i-a şi primit cu dragoste; i-a găzduit cu bunăvoinţă şi
le-a făcut bine cu dărnicie. Şi astfel acest mare părinte vieţuind cu
cuvioşie, ca arhiereu 38 de ani, iar de totul ani 97, s-a mutat în
veşnicele locaşuri.

( Sinaxar)

Postat in Sfintii zilei de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.