Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuviosului Părintele nostru Daniil Sihastrul.


„Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimnicul Daniil”,

Sf. Daniil SihastrulAcest cuvios părinte s-a născut din părinţi
dreptmăritori creştini într-un sat nu departe de Rădăuţi. Din copilărie
cuprins de o deosebită râvnă către cele duhovniceşti a părăsit casa
părintească şi a trăit o vreme în obştea cuvioşilor părinţi de la
biserica Sfântul Nicolae din Rădăuţi, nevoindu-se la sporirea credinţei
şi a faptelor bune, iubind foarte mult rugăciunea şi privegherile de
toată noaptea.

Îmbogăţindu-se în cunoştinţele teologice din
citirea cărţilor de slujbă şi din sfinţii părinţi, arătând ascultare şi
smerenie în toate cele încredinţate de stareţul acestei sfinte obşti
călugăreşti de la Catedrala din Rădăuţi, a primit chipul îngeresc al
vieţii călugăreşti, cu numele de David.

Râvna spre şi mai multe nevoinţe duhovniceşti l-a
mânat la mănăstirea Sfântului Lavrenţie, aproape de satul Laura de
astăzi. În acest loc de sihăstrie, ziua lucra împreună cu toţi
ostenitorii sfintei mănăstiri, iar noaptea, în chilia sa, petrecea în
necontenită rugăciune şi priveghere. Cunoscându-i râvna şi simţindu-i
dorinţa neîncetată după Dumnezeu, la sfatul părintelui său duhovnicesc,
stareţul acestei Lavre i-a dat schima cea mare, primind numele de
Daniil.

Nu după multă vreme de la primirea stării de
schimnic, cu binecuvântarea stareţului său, se retrage în locurile
tainice ale codrului, lângă pârâul cu numele Viteu, localitatea Putna,
unde cu ajutorul ciobanilor şi al altor iubitori de viaţă duhovnicească
şi-a săpat într-o stâncă o chilie pe care o vedem şi astăzi, nu departe
de Mănăstirea Putna.

Cunoscut ca mare nevoitor şi stăruitor în
rugăciune, Cuviosul Daniil este cercetat de foarte mulţi credincioşi
spre a-i cere sfat şi îndrumare de învăţătură şi trăire creştinească şi
a se ruga lui Dumnezeu pentru vindecare de bolile sufleteşti şi
trupeşti. Un alt loc unde a sihăstrit Cuviosul Daniil este şi stânca
Şoimului, lângă Voroneţ, unde, de asemenea, era căutat de credincioşi
pentru folosul lor duhovnicesc.

Între nenumăraţii săi fii duhovniceşti care-l
cercetau adesea, pomenim pe dreptcredinciosul voievod Ştefan cel Mare,
aşa cum arată cronicile şi multe alte însemnări din paginile de istorie
a neamului şi Bisericii noastre strămoşeşti.

Cuvintele încrustate pe piatra de mormânt a
cuviosului Daniil, pusă de Dreptcredinciosul Voievod Ştefan cel Mare:
„Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimnicul Daniil”,
arată legătura duhovnicească a fiului cu părintele său duhovnicesc. De
aici şi rânduiala statornicită de Biserica noastră ca aceşti doi mari
bărbaţi preaiubitori de Dumnezeu să fie cinstiţi deopotrivă ca unii
care au fost uniţi în rugăciune, în credinţa curată şi în iubire de
Biserică şi neam.

După îngroparea sa, în
biserica mănăstirii Voroneţ, unde a povăţuit multă vreme pe ostenitorii
acelei obşti, Sfântul Cuvios Daniil a fost şi este cinstit ca părinte
duhovnicesc, pomenit fiind împreună cu Sfântul şi Marele Mucenic
Gheorghe, ca ocrotitori ai acelei Sfinte Mănăstiri. La mormântul său
străjuieşte un sfeşnic cu lumânare aprinsă, iar credincioşii vin
continuu spre a primi binecuvântare şi ajutor duhovnicesc, dobândind
vindecări de bolile sufleteşti şi trupeşti, aşa cum se arată în
diferite scrieri până în vremea noastră.

Chipul Cuviosului Părinte Daniil Sihastrul este
zugrăvit alături de cel al Mitropolitului Grigore Roşca, alt fiu
duhovnicesc al său, pe peretele exterior al Bisericii Voroneţ, deasupra
uşii de intrare, pe latura de sud a acesteia. Pe pergamentul pe care
Cuviosul Daniil îl ţine în mână stă scris: Veniţi fraţilor, de mă
ascultaţi, învăţa-vă-voi frica Domnului…”.

Aceasta frică de Dumnezeu, care este începutul
înţelepciunii, să ne călăuzească în toate zilele vieţii noastre cu
rugăciunile Sfântului Cuviosului Părintele nostru Daniil Sihastrul.
Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

( Sinaxar)

Postat in Sfintii zilei de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.