Întru aceeasi zi, cuvânt din Pandoc, despre buna grãire.

„Cuvantul vostru totdeauna sa fie cu
dar, dres cu sare, ca sa stiti cum se cade, fiecare din noi sa
raspundem”

Cuvintele cele bune, din comoara cea buna a inimii ies. Iar daca
cineva nu-si va curati inima sa de cuvintele cele rele, acela nu poate
sa graiasca bine de la sine. Ca, macar ca i se pare lui a grai
ascultatorilor, cuvintele lui nu sunt primite, ci lepadate, fiindca nu
au darul Sfantului Duh. Deci, cel ce vrea ca sa foloseasca cuiva prin
cuvinte, sa ceara mai intai, de la Dumnezeu binecuvantare spre
deschiderea gurii sale, precum si Isaia graieste: „Domnul mi-a dat mie
limba si invatatura ca, adica, sa stiu vremea cand se cade a grai
cuvantul.” Si zice: „Ascultati-ma pe mine, ca sa vieze intru bunatati
sufletul vostru.” Iar la Pilde zice: „Faguri de miere sunt cuvintele
cele bune, iar dulceata lor este vindecarea sufletului. Si cel ce le-a
cunoscut pe ele, cu lucrul este aflator de bunatati si va iubi gurile
celor ce graiesc cuvinte bune. Ca buzele cele dulci acopar inima cea
mahnita.”

Si iarasi a zis: „Cuvantul cel aspru desteapta manie,
iar limba celor intelepti invata cele bune.” Si iarasi: „Din gura
dreptilor picura intelepciune, iar gura celor smeriti invata a
multumi.” Si iarasi: „Din roada buzelor, sufletul omului se va satura
de bunatati si, dupa cuvantul gurii lui, i se va rasplati. Pentru ca
buzele cele adevarate indulcesc marturia si, cei ce vor sa fie in pace,
se vor veseli.” Iar David zice: „Raspuns-a inima mea cuvant bun”. Si
tot el: „Domnul va da cuvant celor ce binevestesc cu putere multa.” Si
iarasi: „Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda
Ta.” Inca scrie si Pavel, zicand: „Cuvantul vostru totdeauna sa fie cu
dar, dres cu sare, ca sa stiti cum se cade, fiecare din noi sa
raspundem”. Si catre romani zice: „Am dorit sa va vad pe voi, ca sa va
dau voua oarecare daruire duhovniceasca, ca sa va intariti voi si ca sa
va mangaiati cu credinta cea impreuna cu noi”. Si iarasi: „Rogu-va,
dar, pe fiecare din voi, mangaindu-va, cu vrednicie sa umblati inaintea
lui Dumnezeu.” Iar cele ce i se pare ca a luat darul invataturii, sa
vorbeasca, dar cu smerita intelepciune. Ca, zidindu-i pe altii, pe sine
sa nu se osandeasca, adica, precum ca cel ce a ascuns talantul. Iar cel
ce nu a luat un dar ca acesta de la Dumnezeu, sa taca, deci, si sa nu
scoata cuvant desert din inima sa, ca sa nu auda vreodata acest cuvant:
„Iar pacatosului i-a zis Dumnezeu: Pentru ce propovaduiesti poruncile
Mele si porti legea Mea in gura ta, ca tu urasti asezamantul Meu si
cuvintele Mele le nesocotesti.” Ca omul ce bun, a zis Domnul, din
comoara cea buna a inimii sale (adica din Duhul Sfant) scoate cele
bune. Intru Iisus Hristos Domnul nostru, a Caruia este slava, acum si
pururea si in vecii vecilor! Amin.

( Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian