Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre milostenie.

„De ce plangi, si de ce te necajesti?”

Povestit-a oarecare din parinti, ca era un dregator, care, trimis cu
o sabie imparateasca, a gasit pe cale un mort, sarac, zacand gol. Si,
facandu-i-se mila, a zis slugii sale: „Ia calul si mergi putin mai
inainte.” Iar acela, pogorandu-se, s-a desbracat de una din hainele
sale si a pus-o peste acel mort si s-a dus. Apoi, dupa putin vreme,
trimis fiind tot cu o solie si iesind afara din cetate, a cazut de pe
cal si i s-a frant piciorul. Si, ducandu-l la casa sa, se lupta cu mari
chinuri, si doctorii il cautau pe el. Iar, dupa ce au trecut cinci
zile, i s-a inegrit piciorul lui. Si, aceasta vazand, doctorii au
hotarat sa-i taie piciorul a doua zi, ca sa nu-i putrezeasca si trupul.
De aceasta afland si dregatorul, foarte se intrista si plangea de acea
primejdie; si de mahnire, nici nu putea sa doarma, ci si noaptea statea
treaz.

Deci, luminand candela, a vazut, la miezul noptii, ca un
om se pogora pe fereastra cea de sus si a venit la dansul; si stand
langa dansul, i-a zis: „De ce plangi, si de ce te necajesti?” Iar el a
raspuns: „Cum sa nu plang, ca mi s-a frant piciorul si maine vin
doctorii sa-l taie?” Iar el a zis: „Arata-mi piciorul tau.” Si,
aratandu-l, l-a uns cel ce s-a aratat si, i-a zis: „Scoala si umbla!”
Iar dregatorul a zis: „Nu pot ca este frant!” Iar el a zis catre
dansul: „Sprijineste-te de mine.” Si, sprijinindu-se, s-a sculat si a
mers sanatos. Apoi, a zis cel ce s-a aratat: „Iata, te-ai facut
sanatos. Deci, culcandu-te, odihneste-te si nu te mai necaji.” Apoi, si
pentru milostenie i-a povestit cateva cuvinte, zicand ca a spus Domnul:
„Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui. Si, cu mila este
judecata, la cel ce a facut mila.” Si altele ca acestea. Apoi a zis:
„Mantuieste-te!” Si dregatorul a zis: „Te duci?” Zis-a lui acela: „Ce
mai voiesti, daca te-ai vindecat?” Si, iarasi, a zis dregatorul:
„Pentru Dumnezeu, spune cine esti?” Raspuns-a cel ce s-a aratat: „Cauta
la mine.” Si, dupa ce a privit, acela a zis: „Cunosti haina aceasta pe
care o port?” Si iarasi dregatorul a zis: „Da, a mea este.” Si iarasi a
zis acela: „Eu sunt acela pe care l-ai vazut mort, aruncat in drum si
mi-ai dat haina ta. Si m-a trimis Dumnezeu ca sa te vindec. Deci,
multumeste totdeauna lui Dumnezeu.” Si, acestea zicand, a iesit iarasi
pe fereastra aceea, prin care a intrat.

Si dregatorul nu a incetat, multumind lui Dumnezeu, sa dea din destul saracilor, din cele ce avea.

( Proloage)

Postat in Sfintii zilei de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.