Intru aceasta zi, cuvant de invatatura al lui Eusebiu Pamfil, despre pocainta lui David.

Sa
ne aducem aminte de cei flamanzi.

Natan acela, Proorocul, a vorbit in pilde cu David, din care invata
si arata ca, dupa o mare cadere, i s-a intamplat lui David gresala
aceea. Si cuvantul mai arata ca nu inaintea a tot norodul l-a mustrat
pe el, cu, dupa ce a intrat, zice, fata cu dansul, iar nu de fata cu
alti martori i-a grait. Iar David, nu numai ca si-a marturisit gresala
sa, ci, s-a marturisit si oamenilor, celor de dupa dansul, scriind acel
psalm cunoscut, cand a intrat el la Betseba, femeia lui Urie. Deci,
intrand la dansul, Natan Proorocul i-a spus pentru care pricina a fost
el lasat sa cada intr-o fapta rea ca aceea. Si anume, pentru cuvantul
acela, pe care l-a zis intru sine asa: „Eu am zis, intru indestularea
mea: Nu ma voi clinti in veac”. (Ps. 29,5). Iar, dar, ca, inaltandu-se
cu mintea, a grait un cuvant ca acesta, ca, adica, nu se va prabusi
niciodata si va petrece neschimbat si fara de patima, intru
indestularea lui. Greu cuvant si mandrie afara din cale. Pentru ca: „De
n-ar zidi Domnul casa, in zadar s-ar osteni cei ce o zidesc” (Ps.
126,1). Deci, acestea si Apostolul, stiindu-le, n-a indraznit sa zica:
„Nu ma voi clati in veac”, ci se ingrijea, zicand: „Nu cumva, altora
propovaduind, eu singur sa fiu nepriceput si nelamurit.” Si ne invata:
„Nimeni sa nu se laude, la oameni, ci cel ce se lauda intru Domnul sa
se laude; Si celui ce i se pare ca sta, sa se pazeasca pe sine, ca sa
nu cada.”

Sa intelegem dar, fratilor, cum David numai cu un
cuvant, laudandu-se, a gresit. Pentru aceea si diavolul i-a intins lui
cursa, ca, adica, sa greseasca cu Betseba. Dar, inaltandu-se, s-a
smerit si a postit. Cu atat mai mult ni se cade noua, fratilor, sa ne
smerim inaintea lui Dumnezeu si sa nu ne intaltam cu marire desarta. Sa
ne aducem aminte de cei flamanzi, care umbla in saracie, cum se
zbuciuma, cum se chinuiesc cu gerul, cu viforul, cu foamea si se lupta
cu golatatea, uneori nici acoperamant avand, iar de noi sunt trecuti cu
vederea. Deci, de voim sa ne facem noua insine pe Dumnezeu, milostiv,
sa aducem in casele noastre pe unii ca acestia, sa aratam spre dansii
dragoste mare si sa nu-i desnadajduim de a lor mantuire, ca,
printr-insii, sa castigam si noi mila in ziua judecatii Domnului nostru
Iisus Hristos. Caruia se cuvine slava acum si pururea si in vecii
vecilor! Amin.

( Proloage)

Postat in Cuvinte pentru suflet de Parintele Zisu Iulian